Plângere contravenţională. Sentința nr. 2045/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2045/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 2045/2015
Acesta nu este document finalizat
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2045
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: D. B.-J.
GREFIER: B. C.
Pe rol cauza civilă având ca obiect plângere contravențională, privind petentul P. V. M. în contradictoriu cu intimata Direcția pentru Agricultură a Municipiului București.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat petentul, personal și intimata, prin avocat C. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că pricina se află la momentul administrării probatoriului. Termenul a fost acordat pentru obținerea de relații de la Primăria C. Voinești, județul Dâmbovița. La data de 05.03.2015, Primăria Voinești a transmis la dosar adresa nr. 2747/03.03.2015, câte o copie a acesteia fiind comunicată din oficiu părților.
La interpelarea instanței părțile învederează că nu au alte cereri de formulat ori probe de administrat.
Constatând că pricina se află în stare de judecată, instanța acordă cuvântul pentru concluzii pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată. Cele reținute în cuprinsul procesului-verbal nu corespund realității. La momentul când a fost efectuat controlul nu a deținut asupra sa certificatul de producător, care se afla la fiul său ce tocmai plecase în localitatea G.. Aceea a fost prima zi în care s-a prezentat la piață. Imediat ce venea fiul său ar fi prezentat certificatul la administrația pieței. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată pentru motivele invocate pe larg în întâmpinare. Din actele dosarului nu rezultă că petentul a făcut dovezi contrare celor reținute în procesul-verbal de contravenție. Nu solicită cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 10.10.2014, sub nr._, petentul P. V. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcția pentru Agricultură a Municipiului București, anularea procesului-verbal de control, constatare și sancționare a contravenției nr. 1083/09.10.2014. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În motivare a arătat că procesul-verbal este lovit de nulitate absolută pentru că temeiul juridic, actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, a fost greșit menționat. Niciun articol din Legea nr. 312/2003 nu prevede obligativitatea avizării trimestriale a certificatului de producător. La momentul controlului a prezentat o copie a certificatului de producător care întrunea toate condițiile legale și le-a explicat agenților constatatori faptul că înscrisul original se află în posesia fiului său. A precizat agenților și faptul că actul original este vizat și pentru lunile octombrie-noiembrie-decembrie 2014, însă aceștia au refuzat să îl asculte și nu i-au acordat răgazul necesar pentru a prezenta respectivul act. În aceeași zi în care a fost efectuat controlul, a depus la administrația pieței o copie de pe certificat conținând toate vizele. Produsele pe care le-a comercializat sunt înscrise pe certificatul de producător nr. 8698/02.07.2014 și nu au fost obiecțiuni cu privire la condițiile de calitate și igienă ale produselor. A precizat și faptul că nu a mai fost sancționat până în prezent.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001 și ale Legii nr. 312/2003.
În dovedire, petentul a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar, în copie, următoarele: proces-verbal ./09.10.2014, certificat de producător nr. 8698/02.07.2014, carte identitate . nr._.
Cererea a fost timbrată cu suma de 20 lei, conform chitanței aflate la fila 10 în dosar.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că, nulitatea invocată de către petent nu poate fi reținută întrucât niciuna din cauzele de nulitate relative limitativ prevăzute în cuprinsul art. 16 pct. 7, art. 17 și art. 19 din OG nr. 2/2001 nu rezultă din analiza actului atacat. În ce privește neindicarea actului normative ce stabilește și sancționează contravenția în cuprinsul actului constatator, din lecturarea acestuia rezultă că textele de lege incidente sunt corect indicate la pct. 6, 7, 8 din același act. Nulitatea absolută poate fi invocată numai în situația în care fapta nu există ori în cazul în care se constată existența uneia din cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei prevăzute de art. 11 din OG nr. 2/2001. Prin urmare, procesul-verbal este întocmit conform cu prevederile normei cadru. Petentul avea obligația să facă dovada calității de producător și să prezinte produsele în condiții de calitate și igienă. Dovada calității se face prin certificatul de producător, iar nerespectarea acestei obligații constituie contravenție. Petentul a desfășurat activități de comercializare fără a avea vizat pe trimestrul IV certificatul de producător. Întrucât la momentul controlului contravenientul nu a fost în măsură să facă dovada vizei trimestriale pe certificatul de producător prezentat agenților la control, rezultă că acest act, cu viza pe trimestrul IV 2014 a fost întocmit ulterior controlului. Respectivul act nu poate fi considerat un înscris cu dată certă care să fie utilă obiectivului dovedirii îndeplinirii obligației anterior controlului. În sarcina petentului s-a stabilit amenda minimă prevăzută de norma specială în raport de pericolul social al faptei săvârșite. Având în vedere gravitatea deosebită a faptei nu se justifică înlocuirea cu măsura avertismentului.
Intimata a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar, în copie, următoarele: certificat de producător nr. 8698/02.07.2014, adresa nr. 3925/10.12.2014 a Direcției pentru Agricultură a Municipiului București, adresa nr._/10.12.2014, cerere pentru eliberarea certificatului de producător, proces-verbal din data de 02.07.2014.
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
La solicitarea instanței, Primăria Voinești a transmis la dosar adresa nr. 2747/03.03.2015 (f. 39).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de control, constatare și sancționare a contravenției . nr. 1083, întocmit de inspectori din cadrul Direcției pentru Agricultură a Municipiului București la data de 09.10.2014, petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei, întrucât la controlul efectuat în piața agroalimentară Crângași, sector 6, în data de 09.10.2014, ora 11,00, a fost identificat comercializând mere, pere și prune fără a deține certificat de producător vizat pe trimestrul IV al anului 2014. Au constatat de asemenea inspectorii Direcției pentru Agricultură a Municipiului București că valorile înscrise în certificatul de producător, reprezentând estimarea cantităților de produse ce urmează a fi comercializate de petent în anul 2014, au fost epuizate în trimestrul III al anului 2014.
Fapta reținută în sarcina petentului a fost corect încadrată, raportat la dispozițiile art. 16 din Legea nr. 312/2003, ce stabilește că nerespectarea prevederilor art. 11 din același act normativ, potrivit cărora micii producători care comercializează în condițiile legii legume în piețele stradale sau tradiționale au obligația de a-și dovedi calitatea de producător, constituie contravenție.
Sancțiunea a fost stabilită în mod corespunzător între limitele maxime și minime impuse de dispozițiile 16 lit. a din Legea nr. 312/2003.
Verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal, instanța apreciază că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001, nefiind incidentă nicio cauză de natură să atragă nulitatea acestuia.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001 nu prevede dispoziții exprese care să reglementeze forța probantă a actului de constatare a contravenției, cu toate acestea, din economia art. 34 din acest act normativ, rezultă că procesul verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor și a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, cu condiția ca echitabilitatea procedurilor în ansamblu să nu fie afectată (cauza Bosoni c. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, existența unei prezumții relative simple nu contravine per se prevederilor art. 6 din Convenția Europeană, în măsura în care, în administrarea probatoriului, statul respectă anumite limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragr. 28, cauza Vastherga Tari Aktieholag c. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragr. 113).
Procesul-verbal de contravenție întocmit de către agentul constatator, în cadrul căruia sunt prevăzute cele percepute personal de către acesta, constituie deci o prezumție simplă împotriva petentului sub aspectul săvârșirii faptei contravenționale.
Probele administrate în cauză au confirmat situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal, în condițiile în care intimata a depus la dosar copia certificatului de producător prezentat de petent inspectorilor cu prilejul controlului efectuat în piața agroalimentară, iar acest certificat nu poartă viza pe trimestrul IV al anului 2014, în timp ce argumentele petentului privitoare la existența respectivei vize pe exemplarul original aflat la fiul său, care nu se afla în piață în momentul controlului, nu au beneficiat de suport probator.
Așa fiind, instanța reține că petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, iar procesul-verbal contestat este temeinic.
Luând în considerare atitudinea petentului față de fapta săvârșită, precum și faptul că amenda i-a fost aplicată la nivelul minim prevăzut de lege, instanța reține că cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului este nefondată.
Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța reține că plângerea contravențională este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul P. V. M., CNP_, cu domiciliul în ., .. 441, județul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata Direcția pentru Agricultură a Municipiului București, C._, cu sediul în București, Șoseaua Olteniței nr. 35-37, sector 4, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.03.2015.
Președinte, Grefier,
D. B.-J. B. C.
Red.DBJ/Thred.BC/4ex./16.06.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2076/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 3189/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








