Plângere contravenţională. Sentința nr. 3726/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3726/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 3726/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3726
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: T. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul R. P. D. în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R. S.A., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu se prezintă.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: cauza are ca obiect plângere contravențională, pricina se află la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, după care;
Având în vedere că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii, și pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Instanța, față de poziția părților, actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
INSTANȚA
Deliberând constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 18.02.2015 sub numărul de dosar_, contestatorul R. P. D. a formulat în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R. S.A., plângere contravențională, împotriva procesului-verbal de contravenție . 15 NR._/28.01.2015, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal și exonerarea de la plata amenzii aplicate la întocmirea procesului-verbal de contravenție contestat.
În susținere, s-a solicitat proba proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv procesul-verbal de contravenție, planșe foto.
Acțiunea a fost legal timbrată, conform dovezii de la dosarul cauzei – fila 11 dosar.
La data de 09.03.2015, prin compartimentul registratură al instanței, contestatorul a depus la dosar precizările solicitate de instanță, conform rezoluției din data de 20.02.2015.
La data de 08.04.2015 intimata a depus prin Serviciul Registratură al instanței note de ședință, prin care se achiesează la motivele plângerii contravenționale.
În drept, s-au invocate dispozițiile art. 454 și art. 223 C.pr.civ.
În privința excepției necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:
În cazul plângerii contravenționale, competența teritorială are caracter absolut și regula generală a competenței este prevăzută în alin. 2 al art. 32 din O.G. nr. 2/2001, potrivit căruia plângerea se soluționează de judecătoria în a cărei rază s-a săvârșit contravenția.
Însă art.101 din OG 15/2002, act normativ în baza căruia contestatorul a fost sancționat, derogă de la regula menționată anterior, prevăzând că „Prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”.
Având în vedere norma legala imperativă menționată care reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări, văzând și dispozițiile art. 129 pct. 3 Cod procedura civilă, potrivit cu care necompetenta este de ordine publică atunci când pricina este de competenta unei alte instanțe de același grad și parțile nu o pot înlatura, instanța apreciază întemeiată excepția invocată, urmând să o admită și, în temeiul art. 132 Cod procedura civilă, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B., în a cărei rază teritorială își are domiciliul contestatorul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 6 București.
Declină competența de soluționare a cererii privind pe contestatorul R. P. D. cu domiciliul în BRAILA, .. 164, J. B. în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R. S.A. cu sediul în sector 6, București, .. 401A, în favoarea Judecătoriei B..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. VivianaTăunean A.
Red. BV/Thn. TA/2015
| ← Cereri privind executarea silită. Sentința nr. 3636/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1124/2015.... → |
|---|








