Plângere contravenţională. Sentința nr. 1124/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1124/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 1124/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1124
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C. C. Ș.
GREFIER E. S.
Pe rol soluționarea cererii având ca obiect plângere contravențională privind pe contestatorul P. V., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea pentru azi, 11.02.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.06.2014, contestatorul P. V., în contradictoriu cu intimata C. L. Sector 6 - Poliția Locală Sector 6, a formulat plângere împotriva procesului verbal . nr._ din data de 04.06.2014, prin care a solicitat anularea acestuia întrucât a fost întocmit cu încălcarea normei imperative referitoare la formă, anume în forma disp. de art. 181 alin.1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002 rep., respectiv anexa 1D din acel Regulament și desdăunarea contestatorului materială prin plata cheltuielilor legate de ridicarea ilegală a autovehiculului_ în sumă de 677,32 lei, actualizată cu rata inflației până în momentul plății.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că, în data de 14.02.2014, i-a fost ridicată mașina aflată în folosință, cu numărul de înmatriculare_, din zona străzii B.. Ridicarea a fost efectuată de către firma . SRL și depozitată la sediul acesteia din București. Pentru a-și recupera autovehiculul, contestatorul s-a deplasat la sediul societății mai sus amintite unde, pentru a intra în posesia autoturismului, a fost obligat să achite suma de 677,32 lei.
Contestatorul a menționat că intimata Poliția Locală Sector 6, i-a întocmit un proces verbal de sancționare a unei pretinse contravenții pe care ar fi săvârșit-o, fiind sancționat pentru parcarea neregulamentară a automobilului la intersecția străzii B. cu alee de acces.Așa cum va dovedi prin planșele fotografice, autoturismul era parcat într-o zonă ce nu încurca traficul auto sau pietonal.
Pe de altă parte, se va observa că petentul contestator a respectat semnele de circulație, în zonă nefiind amplasat vreun indicator care să interzică parcarea sau staționarea.
În aceste condiții, contestatorul a considerat că parcarea a fost în conformitate cu semnele de circulație, sancțiunea fiind nelegală și netemeinică.
Aceste aspecte le-ar fi invocat și la semnarea procesului verbal, însă a fost în imposibilitate de a-și exercita acest drept, nefiind de față atunci când a fost amendat și i s-a ridicat mașina.
În aceste situatii este obligatorie existența unui martor pentru a se proba situatia de fapt. În cazul contestatorului, semnătura martorului asistent lipseste cu desăvârsire.
În această situatie, chiar dacă procesul verbal face dovada faptelor înscrise în el până la dovada contrară, limita rezonabilă asa cum a fost impusă de CEDO a fost, în mod evident depășită.
Astfel, conform art. 19 alin. 3 „în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod”.
Nu s-a precizat, de altfel, nici motivul pentru care nu a existat acest martor, conform dispozițiilor legale.
Procesul verbal de contravenție se bucură de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate, cu toate că orice sistem de drept presupune existența unor prezumții de fapt și de drept, în materie penală în accepțiunea CEDO, art. 6 alin.2 din Convenție obligă statele să restrângă aceste prezumții în limite rezonabile.
În privința respectării drepturilor apărării, nici OG nr.2/2001 privitoare la regimul juridic al contravențiilor și nici Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, nu cuprind expres garanții de procedură, aplicabile în materie penală, cum ar fi - spre exemplu - respectarea prezumției de nevinovăție, cu toate că, în materie de contravenție, legiuitorul român a adoptat o reglementare sui generis, în sensul completării regimului juridic al contravențiilor cu dispozițiile Codului de procedură civilă.
Desi sarcina probei este inversată în materie contravențională în practică se poate trage concluzia că prezumția de legalitate apare ca fiind absolută.
În mod evident, în lipsa martorilor, posibilitatea răsturnării acestei prezumții este imposibilă.
În acest caz prezumția depășește limitele rezonabile impuse de jurisprudenta CEDO, lăsând calea deschisă abuzurilor instituționalizate.
Prin hotărârea A. c. România din 4 octombrie 2007, utilizată în motivarea sentinței atacate, CEDO a constatat că anumite dispoziții ale legislației contravenționale încurajează o jurisprudența contrară prezumției de nevinovăție.
Pe fond, CEDO a considerat că sistemul procedural român în materie contravențională, având la bază principii de procedură civilă ce impun celui ce deschide o procedură judiciară - contravenientul în speță - să probeze veridicitatea spuselor, este contrar prezumției de nevinovăție.
Curtea a considerat că prezumția de legalitate și de adevăr a procesului-verbal de contravenție este o prezumției lipsită de rezonabilitate, punând un acuzat „penal” într-o situatie prea dezavantajoasă.
Pe de altă parte este important de observat faptul că, în cadrul procesului verbal de sancționare nu se face vorbire despre vreo măsură cu privire la ridicarea autoturismului.
De altfel, nu i s-a comunicat nici un alt act în care să se ia această măsură și temeiul său legal.
De aceea, contestatorul a considerat măsura ridicării autovehiculului una nelegală și în mod evident abuzivă.
Poliția nu avea dreptul să dispună ridicarea mașinii sale, deoarece măsura tehnico-administrativă a ridicării, menționată în art. 97 alin. 1 lit. d din OUG nr.195/2002 rep., nu poate fi luată decât cu respectarea dispoziției din art. 64 alin.3 din aceeași OUG nr.195/2002 rep.. Ori, actul normativ indicat, anume Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 rep., nici cel adoptat prin HG nr.85/2003, nici cel actual în vigoare, adoptat prin HG nr.1391/2006, nu au nicio asemenea normă.
Prin urmare, Poliția - agentul constatator - a luat o măsura tehnico-administrativă care, potrivit legii în temeiul căreia a emis-o, nu are mecanismul legal de aducere la îndeplinire, fiind, pentru aceasta, nelegală.
Pentru că Poliția a emis o dispoziție nelegală, dar accesorie constatării și sancționării sale contravenționale în acest caz - cea de ridicare a mașinii sale - asa cum a arătat mai sus, contestatorul a solicitat Poliției Locale Sector 6 să-i plătească toate cheltuielile pe care le-a făcut pentru reintrarea în posesie a autoturismului.
Procesul-verbal contestat nu cuprinde nicio indicație referitoare la faptul că s-a dispus o asemenea măsură - cea a ridicării mașinii - și nu are cunoștință de niciun act prin care această măsură a fost dispusă și în ce temei, pentru a-l putea contesta.
Mai mult, organul care a constatat contravenția și a aplicat amenda contravențională nu este cel limitativ prevăzut de dispozițiile OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Astfel, art. 2 din acest act normativ precizează;
Îndrumarea, supravegherea și controlul respectării normelor de circulație pe drumurile publice se fac - de către poliția rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, care are obligația să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcarea acestora.
Mai mult, aceste dispoziții se coroborează și cu cele ale art. 109 alin. 1 la care s-a făcut referire în cadrul procesului verbal:
„Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră”.
Prin urmare, neexistând excepții de la regulă, măsurile de sancționare nu pot fi dispuse de alt organ decât cel al poliției rutiere. Or, în mod evident, în cazul de față, poliția locală și-a depășit atribuțiile, motiv pentru care intervine nulitatea absolută a procesului verbal.
În aceste condiții, legalitatea procesului verbal de contravenție, nu numai că este pusă la îndoială, dar este și răsturnată.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 31 și urm. din OG nr.2/2001, ale art. 64 alin.3 raportat la art. 97 din OUG nr.195/2002 rep., ale art. 181 alin.1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 rep. adoptat prin HG nr.1391/2006, ale anexei 1D din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 rep. adoptat prin HG nr.1391/2006 și ale art. 1357 și urm. din Codul civil.
În dovedirea plângerii, contestatorul a depus la dosar, în copie, adresa nr. A3100 din data de 18.03.2014, procesul verbal de constatare a contravenției, chitanță, factura nr._ din data de 14.02.2014, planșe foto, dispoziție de ridicare . nr._, comunicare . nr._, plângere prealabilă.
La data de 25.08.2014, prin compartimentul registratură, intimata a depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare în judecată, având ca obiect anularea procesului-verbal . nr._/ 04.06.2014, precum și obligarea DGPL S6 la dezdăunarea materială prin plata cheltuielilor legate de ridicarea vehiculului, în cuantum de 677,32 lei, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, pe toate capetele de cerere, ca neîntemeiată.
În fapt, în data de 14.02.2014, în jurul orelor 11:36, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, care-și desfășurau activitatea pe zona de competență, au constatat faptul că vehiculul marca Ford, având numărul de înmatriculare_, era staționat neregulamentar pe colțul intersecției .-21 cu alee acces.
Intimata a menționat că fapta constituie contravenție, fiind prevăzută de art. 143 lit. a coroborat cu art. 142 lit. f din HG nr.1391/2006 și sancționată de art. 100 alin. 2 coroborat cu art. 108 alin. 1 lit. b pct. 7 din OUG nr.195/2002, și sancționată cu 5 puncte amendă, în cuantum de 425 lei și 3 puncte penalizare.
În ceea ce privește legalitatea actului constatator, acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute la art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001- privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, fapt ce îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută și sancționată OUG nr.195/2002 și HG nr. 1391/2006.
Cât privește sancțiunea aplicată, aceasta se încadrează în limitele prevăzute de lege și a fost individualizată în mod legal și corect față de gradul de pericol social al luptei și împrejurările de săvârșire a acesteia, ținând cont de criteriile de individualizare ale sancțiunii prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001, polițiștii locali aplicând amendă în cuantum de 425 lei.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, conform art. 34 din OG nr.2/2001, rezultă că acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie și face dovada până la proba contrară, făcută prin mijloacele de probă prevăzute de lege, probă care nu a fost făcută în cazul de față, iar în concluzie prezumția nu a fost răsturnată. Din planșele foto efectuate la fața locului în data de 14.02.2014, în intervalul orar 11:30-11:36, cu un aparat foto certificat, reiese faptul că autoturismul marca Ford, având numărul de înmatriculare 33-101-BRA, a staționat neregulamentar pe colțul intersecției .-21 cu alee acces.
În ceea ce privește argumentul reclamantului care invocă faptul că Poliția locală nu are atribuții cu privire la constatarea și sancționarea contravențiilor privind circulația pe drumurile publice, intimata a precizat că, în conformitate cu dispozițiile art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010, Poliția locală constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.
Intimata a precizat faptul că obligația conducătorilor auto prevăzută de dispozițiile art. 143 lit. a coroborat cu art. 342 lit. 1 din HG nr. 1391/2006, respectiv aceea de a nu staționa vehiculul pe colțul intersecției, nu este condiționată de existența vreunui indicator rutier cu această semnificație.
Argumentul reclamantului, care face trimitere la faptul că autoturismul nu încurca traficul auto și pietonal, este neîntemeiat, având în vedere faptul că vehiculul, prin modul de staționare, constituia un obstacol pentru conducătorii auto care circulau pe . care urmau să se încadreze pe .> Referitor la argumentul reclamantului, care a invocat lipsa martorului la întocmirea procesului-verbal, intimata a învederat instanței faptul că, potrivit dispozițiilor art. 109 alin.3 din OUG nr. 195/2002, în cazul în care constatarea contravenției s-a făcut cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat procesul-verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.
Intimata a precizat faptul că măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului a fost dispusă prin dispoziția de ridicare . nr._/14.02.2014, în conformitate cu art. 143 lit. a coroborat cu art. 142 lit. 1 din HG nr. 1391/2006, precum și cu HCL S6 nr. 4/2010. Totodată, intimata a menționat faptul că acest act administrativ a fost comunicat contestatorului în data de 14.02.2014, acesta semnând de primire pe unul din exemplarele dispoziției de ridicare.
Referitor la susținerea reclamantului care a invocat faptul că măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului este una nelegală întrucât nu a fost menționată în cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională, intimata a precizat că măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului a fost dispusă prin dispoziția de ridicare, procesul-verbal a fost întocmit ulterior identificării persoanei care a utilizat vehiculul, în conformitate cu procedura prevăzută de art. 39 din OUG nr.195/2002.
Intimata a menționat faptul că dispoziția de ridicare, actul administrativ prin care a fost dispusă măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului, nu are caracter accesoriu procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională, având în vedere faptul că procesul-verbal a fost întocmit ulterior identificării persoanei care a utilizat vehiculul, spre deosebire de dispoziția de ridicare, care a avut ca efect imediat ridicarea vehiculului din locul în care era staționat neregulamentar.
Aparatul foto marca Nikon, seria_, utilizat la efectuarea planșelor foto, este un mijloc tehnic certificat cu nr. 32/17.02.2012, precum reiese din raportul de încercări depus la prezenta cauză.
Pentru aceste motive, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele ca neîntemeiată și nesusținută, menținerea procesului-verbal și a sancțiunii dispuse, ca fiind temeinice și legale.
În drept, intimata a invocat dispozițiile Codului de procedură civilă, OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 155/2010, OUG nr.195/2002, HG nr. 1391/2006, HCL S6 nr.4/2010 și toate celorlalte acte normative menționate în cuprinsul prezentei întâmpinări.
Alăturat întâmpinării, intimata a anexat în copie, procesul verbal de contravenție contestat, confirmare de primire, comunicare . nr._, planșe fotografice, raport de încercări, dispoziție de ridicare . nr._.
La termenul de judecată din data de 26.11.2014, contestatorul a invocat excepția de nelegalitate a notei/dispoziției de ridicare . nr._ emisă de către C. L. Sector 6 - Poliția Locală Sector 6 la data de 14.02.2014.
În motivarea excepției, contestatorul a arătat ca nota/dispoziția de ridicare criticată este emisă nelegal către . SRL în data de 14.02.2014, firma respectivă punând-o în executare imediată. Nota/Dispoziția nu i-a fost comunicată anterior procesului.
Actul administrativ criticat pentru nelegalitate este nota de ridicare din data 14.02.2014, pusă în aplicare de către . SRL.
Caracterul de act administrativ al notei/dispoziției de ridicare a fost stabilit și de legiuitor, în art. 64 și 97 din OUG nr.195/2002 și reținut ca atare - adică cu posibilitatea atacării separate pe calea excepției.
Nelegalitatea constă în următoarele motive de drept:
1. actul administrativ unilateral nu putea fi pus în aplicare deoarece se adresează unei instituții necompetente teritorial. . SRL a fost mandatată - de asemenea ilegal - de către C. L. al Sectorului 2 să ridice autovehiculele de pe străzile aflate în administrarea acestui organism. Or, . unde a fost ridicat autoturismul numărul_ nu se afla în administrarea Consiliului L. Sector 6, ci în cea a Consiliului General al Municipiului București potrivit HCGMB nr.235/2005 modificată de către HCGMB nr. 254/2008.
2. actul administrativ unilateral nu putea fi pus în aplicare deoarece nu a fost emisă norma juridică pe care OUG nr.195/2002 - Codul rutier - o prevede în art. 64 alin.3, adică potrivit procedurii stabilite prin regulament. Contestatorul a solicitat să se constate faptul că Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002 nu prevede nicio asemenea procedură.
Emiterea unui act administrativ unilateral ce nu poate fi pus legal în aplicare răsfrânge nelegalitatea asupra întregului act.
3. actul administrativ unilateral al ridicării autoturismului este ilegal deoarece se
întemeiază pe un act subsecvent procesului verbal de constatare și sancționare contravențională care este nul din motivele arătate în plângere, dar și prin aceea că încalcă disp. art. 181.
În acest sens, contestatorul a învederat instanței că fapta pentru care a fost sancționat a fost constată și înregistrată pe suport video, deci prin mijloace tehnice, motiv pentru care procesul-verbal de constatare a contravenției ar fi trebuit să îmbrace o altă formă decât cea care i-a fost comunicată.
Astfel, potrivit art. 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin HG nr.1391/2006:
„(1) în situația în care fapta a fost constatata cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr.1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul.
(2) Datele de identificare a contravenientului care se consemnează în procesul-verbal de constatare a contravenției sunt cele comunicate, în scris, sub semnătură proprietarului sau deținătorului legal al vehiculului ”.
Or, în ceea ce îl privește, nu a fost respectat conținutul prevăzut pentru acest formular, ceea ce poate duce la concluzia că a fost utilizat un alt formular de proces-verbal. Nerespectarea condițiilor de formă în ceea ce privește încheierea unui proces-verbal de contravenție duce la nulitatea sa.
Prin urmare, procesul-verbal de constatare a contravenției săvârșită de subsemnatul a fost întocmit fără respectarea prevederilor legale, procesul-verbal criticat fiind unul nelegal și nul.
4. HCLS 6 nr. 4/2010 de aprobare a Regulamentului privind reglementarea activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumului public din Sectorul 6 și care constituie un obstacol pentru circulația publică, care reglementează procedura - în contra dispozițiilor OUG nr.195/2002 rep. ce stipulează, așa cum a arătat, că această procedură trebuie stabilită prin regulament - hotărâre a Guvernului - n.n. -
Față de aceste aspecte, contestatorul a învederat că măsura ridicării autoturismului care a fost dispusă în ceea ce îl privește a fost una nelegală și pentru că nu i-a fost înmânat un exemplar al notei de ridicare, fiind încălcate dispozițiile HCLS 6 nr. 4/2010.
Procesul-verbal criticat nu încorporează nicio mențiune referitoare la măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului. Or, potrivit alin. 1 al art. 180 din Regulamentul din 4 octombrie 2006 de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: „în cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției care va cuprinde în mod obligatoriu; [...] sancțiunea contravențională complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă; iar potrivit art.97din același Regulament, ridicarea autoturismului reprezintă o măsură tehnico-administrativă, astfel că ar fi trebui să figureze în mod obligatoriu în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Prin urmare, măsura ridicării autoturismului în ceea ce îl privește a fost dispusă în afara procesului-verbal de constatare a contravenției, fiind lipsită astfel de orice temei juridic.
(ii) neîndeplinirea obligației de comunicare în ceea ce îl privește a unei copii de pe nota de constatare întocmită de agentul comunitar prin care s-a dispus ridicarea autoturismului, astfel cum este prevăzută de HCLS 6 nr. 4/2010.
În acest sens, contestatorul a menționat că nu i-a fost înmânată nicio notă de constatare privind ridicarea autoturismului.
Față de cele menționate mai sus, contestatorul a apreciat că măsura ridicării autoturismului în ceea ce îl privește a fost dispusă și efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materie, determinând astfel că suma de bani achitată de acesta în vederea eliberării autoturismului să fie nejustificată din punct de vedere juridic, ceea ce a determinat o micșorare a patrimoniului contestatorului fără existența unui temei legal.
Punerea în aplicare a dispoziției de ridicare - notă, dispoziție etc. - și obligarea nejustificată la plata taxei către . SRL i-a creat prejudiciul în sumă de 677,32 lei și l-a lipsit de posesia autovehiculului. Prin urmare, pe calea excepției, contestatorul s-a apărat împotriva unei vătămări a drepturilor sale legale.
De asemenea, de judecarea excepției depinde dezlegarea pricinii, deoarece are legătură cu capetele de cerere referitoare la dezdăunarea contestatorului materială, aprecierea nelegalității solicitând a fi făcută în raport cu actele normative menționate.
Contestatorul a anexat la cerere planșe fotografice.
La data de 02.12.2014, prin compartimentul registratură, intimata a depus la dosar întâmpinare la excepția de nelegalitate formulată împotriva dispoziția de ridicare . nr._, încheiată în data de 14.02.2014, prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Prin HCL S 6 nr. 216/30.12.2010, începând cu data de 01.01.2011, s-a înființat DGPL S 6 prin reorganizarea DGPC S 6, având în vedere . la data de 01.01.2011 a Legii nr. 155/2010. Astfel, trebuie evidențiat faptul că odată cu apariția Legii nr. 155/2010, Poliției Locale i-au fost date în competență atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice, conform prevederilor art.7 lit. h din Legea nr. 155/2010, poliția locală „constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar”.
Dispoziția de ridicare . nr._/21.02.2014, prin care s-a dispus măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului cu numărul_, este un act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin.1 lit. c din Legea nr. 554/2004, fiind dispusă în conformitate cu prevederile art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010, raportat la art. 143 lit. a coroborat cu art. 142 lit. 1 din HG nr. 1391/2006.
Dispoziția de ridicare mai sus-menționată se bucură de prezumțiile relative ale tuturor actelor administrative unilaterale care îndeplinesc condițiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, respectiv prezumția de legalitate, prezumția de autenticitate și prezumția de veridicitate, instituindu-se în mod legal obligația de respectare și obligația de executare. Totodată contestatorul nu a arătat în ce ar consta eventualele cauze de nulitate și nu a făcut dovada contrară pentru a răsturna probele administrate și prezumțiile invocate de instituția intimatei.
În ceea ce privește susținerile eronate ale contestatorului privind nelegalitatea dispoziției de ridicare . nr._/14.02.2014, intimata a solicitat respingerea acestora pentru următoarele motive:
Susținerile eronate ale contestatorului privind necompetența teritorială a DGPL S 6 arată reaua-credință a acesteia, întrucât competența teritorială a instituției intimate în aplicarea prevederilor art.7 din Legea nr. 155/2010 a poliției locale este pe toată raza Sectorului 6, fiind independentă de administratorul drumului public. Astfel, prevederile HCGMB nr.235/2005 cu modificările ulterioare nu sunt aplicabile în prezenta speță.
Totodată susținerile contestatorului privind presupusa încălcare a prevederilor art. 64 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, motiv pentru care dispoziția de ridicare . nr._/14.02.2014 nu ar fi putut fi pus în aplicare sunt eronate deoarece, pe de o parte, acesta putea constitui cel mult motiv de nelegalitate a actului administrativ normativ, respectiv a HCL S6 nr. 4/2010, și nu a actului administrativ unilateral care face obiectul prezentei excepții de nelegalitate, respectiv dispoziția de ridicare . nr._/ 14.02.2014.
Susținerile contestatorului, cu privire la presupusa ilegalitate a dispoziției de ridicare întrucât acest act administrativ este subsecvent unui proces-verbal de contravenție care nu respectă forma prevăzută de dispozițiile art. 181 din HG nr.1391/2006, sunt neîntemeiate deoarece în speța de față sunt aplicabile prevederile art. 109 alin.2 din OUG nr. 195/2002: „constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției” . Astfel, constatarea faptei contravenționale s-a făcut cu ajutorul mijlocului tehnic marca Nikon, seria_, certificat cu nr. 32/17.02.2012, la dosarul cauzei fiind depuse fotografiile efectuate la momentul dispunerii măsurii tehnico-administrative a ridicării autoturismului cu numărul_ staționat neregulamentar, ulterior identificării persoanei care a utilizat vehiculul fiind întocmit procesul-verbal de contravenție, care respectă forma prevăzută de dispozițiile art. 181 din HG nr. 1391/2006.
Totodată, intimata a învederat că petentul contestator nu a invocat excepția de nelegalitate a HCL S6 nr.4/2010, motiv pentru care presupusa nerespectarea a prevederilor OUG nr. 195/2002 rep. nu pot constitui un motiv de nelegalitate a dispoziției de ridicare . nr._/ 14.02.2014.
De asemenea, intimata a învederat că, în conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr.215/2001 dispozițiile HCL S 6 nr.4/2010 erau obligatorii erga omnes, polițistul local aflat în exercitarea atribuțiilor de servici având obligația de a le respecta (art. 49 din Legea nr. 215/2001 „(1) Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii și produc efecte de la data aducerii lor la cunoștință publică, iar cele individuale, de la data comunicării.
(2) Aducerea la cunoștință publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.”) .
Totodată, intimata a precizat faptul că în conformitate cu prevederile art. 9 din HCLS 6 nr. 4/2010, nota de constatare/ fișa vehiculului/remorcii se predă la cerere la momentul eliberării autoturismului de către . SRL.
Astfel, contestatorul, în mod culpabil a încercat să inducă în eroare instanta prin prezentarea eronată a situației de fapt (art. 9 din Anexa 2 la HCL S 6 nr. 4/2010 „Anexele nr. 2, 2a și 2b la prezentul regulament reprezintă Nota de constatare - Fișa vehiculului/remorcii care va fi întocmită de către angajatul operatorului. Nota de constatare - Fișa vehiculului/remorcii va cuprinde în mod obligatoriu marca, modelul, culoarea și numărul de înmatriculare al vehiculului, locul și starea fizică a acestuia. Nota de constatare se va întocmi în 3 exemplare (autocopiante și culori diferite) care vor fi înseriate. Originalul va rămâne la agentul constatator, iar celelalte două copii ale notei de constatare se vor înmâna operatorului autorizat. Operatorul autorizat va preda la eliberare o copie deținătorului legal al vehiculului/remorcii la cererea acestuia).
În concluzie, având în vedere considerentele mai sus-menționate, intimata a solicitat respingere excepției de nelegalitate a actului administrativ individual, respectiv a dispoziției de ridicare . nr._/ 14.02.2014, ca neîntemeiată.
În drept, intimata și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 155/2010, OUG nr. 195/2002, HG nr. 1391/2006, precum și pe dispozițiile HCL S6 nr. 4/2010.
La termenul de judecată din data de 14.01.2015, contestatorul a depus la dosar, în copie, planșe fotografice.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție P nr._/ 04.06.2014 contestatorul a fost sancționat cu amenda in suma de 425 lei si aplicarea a 3 puncte de penalizare, agentul constatator reținând ca la data de 14.02.2014, în jurul orei 11:36, a constatat că vehiculul marca Ford, având numărul de înmatriculare_, aparținând contestatorului, era staționat neregulamentar pe colțul intersecției .-21 cu alee acces.
Contravenția a fost constatata prin mijloace tehnice certificate, cu aparatul foto marca Nikon, seria_, certificat cu nr. 32/17.02.2012.
Intimata a reținut că fapta constituie contravenție, fiind prevăzută de art. 143 lit. a coroborat cu art. 142 lit. f din HG nr.1391/2006 și sancționată de art. 100 alin. 2 coroborat cu art. 108 alin. 1 lit. b pct. 7 din OUG nr.195/2002.
Sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție, instanța reține că acesta respectă condițiile de formă prevăzute de art.16 raportat la art.17 din OG nr.2/2001, fapta fiind descrisă în mod corespunzător pentru a fi încadrată în textul de lege care reglementează contravenția, nefiind necesară descrierea altor împrejurări față de conținutul normei care descrie și sancționează fapta drept contravenție, intimata procedând la o individualizare corespunzătoare a sancțiunilor aplicate.
În ceea ce privește motivele de nulitate relativa invocate de contestator, instanța retine ca acestea nu sunt întemeiate, iar pe de alta parte, petentul nu a dovedit nicio o vătămare care sa nu poată fi înlăturata decât prin anularea actului, in acest sens Decizia ICCJ nr. 22/2007 data in recurs în interesul legii.
Astfel, cu privire competenta polițiștilor locali de constatare și sancționare a contravențiilor privind circulația pe drumurile publice, instanța retine incidenta dispozițiilor art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010, potrivit cărora poliția locală are in atribuții constatarea de contravenții și aplicarea de sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.
In ce priveste lipsa martorului la întocmirea procesului-verbal, instanța retine că, potrivit dispozițiilor art. 109 alin.3 din OUG nr. 195/2002, în cazul în care constatarea contravenției a fost efectuata cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat procesul-verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul, fără a fi necesară confirmarea de către un martor a împrejurării ca petentul contestator nu este de fata la întocmirea procesului verbal de contravenție.
De altfel, petentul se afla in eroare cu privire la rolul formal al menționării martorului in procesul verbal, acesta putând atesta numai împrejurarea lipsei contravenientului la încheierea procesului verbal sau refuzul acestuia de a semna procesul verbal, iar nu de a confirma situația de fapt, respectiv ipoteza contravenționala menționata în procesul verbal.
Referitor la măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului, instanța retine ca a fost dispusă prin dispoziția de ridicare . nr._/14.02.2014, în conformitate cu art. 143 lit. a coroborat cu art. 142 lit. 1 din HG nr. 1391/2006, precum și cu HCL S6 nr. 4/2010, iar necomunicarea actului administrativ catre contestator nu poate constitui motiv de nulitate a procesului verbal de contravenție.
De asemenea, nemenționarea măsurii tehnico-administrativă a ridicării vehiculului în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, nu poate atrage nulitatea procesului verbal din perspectiva condițiilor de fond si de forma prevazute de art. 16-17 din OG nr. 2/2001,cu atât mai mult cu cat a fost dispusa printr-un act separat, ci poate constitui, eventual, un motiv de nelegalitate a măsurii in sine de ridicare a vehiculului, in speta procesul-verbal fiind întocmit ulterior emiterii dispozitiei de ridicare.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța reține că petentul nu a răsturnat prin probele administrate prezumția de temeinicie a actului sancționator.
Împrejurarea că sarcina probei revine contestatorului, sancționat contravențional, nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici prezumția de nevinovăție asimilabilă dreptului penal, întrucât plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie cu toate garanțiile procesuale care decurg din aceasta.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de prezumția relativă de autenticitate și veridicitate până la proba contrară, dar aceasta nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal.
Actul sancționator beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul contestatorului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. Astfel după cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora inclusiv în materie penală pentru dovedirea vinovatei făptuitorului, daca sunt îndeplinite doua condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului si respectarea dreptului la apărare, conditii verificate in cauza.
Totodată, în Hotărârea Curții în cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011) Curtea a reamintit că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează. Potrivit Convenției, rolul Curții nu este de a decide dacă declarațiile de martori au fost admise în mod corect ca probe, ci dacă întreaga procedură, incluzând modul în care proba a fost obținută, este echitabilă (a se vedea Doorson c. Țărilor de Jos, 26 martie 1996, par. 67; V. Mechelen și alții c. Țărilor de Jos, 23 aprilie 1997, par. 50).
În spetă, instanța reține că prezumția de temeinicie a actului sancționator nu a fost răsturnată, fapta fiind constatata prin mijloace tehnice certificate, la dosar fiind depuse planse fotografice, filele 33-35, din care rezulta ca autoturismul contestatorului a fost stationat neregulamentar pe coltul intersectiei.Interdictia de stationare este prevazuta in lege, art. 143 lit. a raportat la art. 142 lit. f din HG nr. 1391/2006, nefiind condiționată de existența vreunui indicator rutier cu această semnificație.
În aceste condiții, instanța apreciază că petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, motiv pentru care procesul verbal este temeinic intocmit.
Sub aspectul individualizării sancțiunii, instanța va retine că se justifică înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul raportat la criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, având în vedere că din planșele fotografice depuse de intimata la dosar rezulta ca autoturismul nu încurca traficul auto și pietonal, acesta fiind poziționat la intersecția cu o alee de acces către blocuri de locuințe, mai puțin circulata fata de o artera principala.
Pentru toate aceste motive, instanța va admite in parte plângerea contravențională si va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 425 lei cu avertismentul.
Cu privire la excepția de nelegalitate a dispoziției de ridicare instanța retine următoarele:
Prin dispoziția de ridicare . nr._/14.02.2014 (f. 37 ) Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 prin agent constatator a dispus în conformitate cu art. 7 lit. h) din Legea 155/2010, raportat la art. 143 lit. a) coroborat cu art. 142 lit. l) din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. 195/2002 și cu H.C.L. Sector 6 nr. 4/2010 ridicarea autovehiculului_, transportul și depozitarea acestuia în locul special amenajat.
In motivarea excepției de nelegalitate, contestatorul a invocat faptul că locul de unde a fost ridicat autoturismul, nu se afla în administrarea Consiliului L. sector 6, ci în administrarea Consiliului General al Municipiului București, potrivit HCGMB nr.235/2005 modificată prin HCGMB nr.254/2008.
Din conținutul procesului verbal de contravenție rezultă că locul săvârșirii contravenției este . circulație care se afla in raza administrativ teritoriala a sectorului 6.
Însă, instanța reține că dispozițiile hotărârii CGMB nr.235/2005 modificată prin HCGMB nr.254/2008, invocate de contestator, nu sunt incidente în speță, având în vedere că actul de administrare exercitat de către Primăria Municipiului București prin Administrația Străzilor este limitat la proiectarea, construirea, modernizarea, reabilitarea, repararea, intretinerea si exploatarea retelelor stradale si a lucrarilor de arta specificate in anexele 1 si 2, în conformitate cu prevederile art. 1 și 2 din hotărârea respectivă, neaducând atingere competenței Consiliului L. sector 6, ca autoritate deliberativă, (putând fi apreciată ca o competență partajată între cele două unități administrativ teritoriale în sensul art. 5 din Legea nr. 215/2001) de a adopta acte cu caracter normativ în limitele competențelor stabilite prin art. 23 și 36 din Legea nr. 215/2011, în concret de a adopta HCL nr. 4/2010 și Regulamentul privind blocarea/ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea vehiculelor și remorcilor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din Sectorul 6 precum și pe domeniul public și privat de pe raza teritorială a Sectorului 6
Instanța retine că dispoziția de ridicare este un act administrativ cu caracter unilateral, care nu a fost emis in baza dispozițiilor Regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002 care reglementează măsura tehnică administrativă a ridicării autovehiculului, exclusiv din perspectivă contravențională raportată la prevederile art.181 din HG nr.1391/2006, care stabilesc forma și modalitatea de încheiere a procesului verbal de contravenție. Ori, dispoziția de ridicare nu are caracterul unui act contravențional, fiind un act administrativ cu caracter individual, una din cerințele legalității actului vizând oportunitatea emiterii acestuia.
Sub acest aspect, instanța are în vedere dispozițiile art. 64 din O.U.G. nr. 195/2002 din al căror conținut reiese că măsura ridicării vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă se dispune de poliția rutieră, iar operațiunea fizică de ridicare a acestora se face de către administrațiile publice locale: ” (1) Poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz. (2) Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului staționat neregulamentar se suportă de către deținătorul acestuia. (3) Ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră în condițiile prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament.
De asemenea, art. 65 din aceeași ordonanță prevede faptul că se stabilesc prin regulament cazurile și condițiile în care oprirea, staționarea sau parcarea pe drumul public este permisă, astfel încât prin interpretarea sistematică a celor două texte legale rezultă că măsura tehnico-administrativă a ridicării autovehiculului se ia în cazurile în care nu sunt respectate condițiile prevăzute de regulament pentru oprirea, staționarea sau parcarea pe drumul public.
Astfel în cauza de față, potrivit art. 143 lit. a) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002 se interzice staționarea voluntară a vehiculelor în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară, iar potrivit art. 142 lit. f) din același act normativ se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în intersecții, inclusiv cele cu sens giratoriu, precum și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanță mai mică de 25 m de colțul intersecției.
Instanța constată că în cauză măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului a fost dispusă prin dispoziția de ridicare și nu prin procesul verbal de contravenție astfel încât apărarea contestatorului în sensul în care nemenționarea măsurii ridicării autoturismului în cuprinsul procesului verbal ar atrage nelegalitatea măsurii nu poate fi reținută deoarece nemenționarea acesteia în cadrul procesului verbal nu este de natură a afecta prin ea însăși legalitatea măsurii.
Pentru a concluziona astfel, instanța a avut în vedere faptul că măsura tehnico-administrativă a ridicării autovehiculului nu are natura unei sancțiuni complementare, sancțiunile contravenționale complementare fiind expres și limitativ prevăzute de art. 96 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002: aplicarea punctelor de penalizare; suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat; confiscarea bunurilor destinate săvârșirii contravențiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență ori folosite în acest scop; imobilizarea vehiculului; radierea din oficiu a înmatriculării sau înregistrării vehiculului, în cazurile prevăzute la art. 17 alin. (4). D. urmare, cerința ca măsura să fie aplicată prin același proces verbal prin care s-a aplicat și sancțiunea principală nu se impune a fi respectată.
Esențial în procedura luării măsurii ridicării autoturismului este constatarea, de către agentul constatator rutier a staționării neregulamentare, aprecierea acestuia că se impune luarea măsurii, și manifestarea de voință a agentului competent în sensul dispunerii ridicării autoturismului, neavând relevanță sub ce formă se materializează această dispoziție, față de dispozițiile art. 64 din OUG 195/2002 anterior enunțate. Pe cale de consecință, atâta vreme cât un agent constatator din cadrul poliției rutiere a constatat personal staționarea neregulamentară a autoturismului și a dispus luarea măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea autoturismului astfel staționat, instanța apreciază că faptul că măsura ce a fost dispusă prin nota de constatare anterior menționată, iar nu prin procesul-verbal de contravenție, încheiat ulterior, nu este de natură a produce contestatorului nicio vătămare.
Cu privire la necomunicarea notei de constatare instanța reține că acesta nu este un motiv de nulitate a dispoziției de ridicare a autovehiculului, nulitatea reprezentând sancțiunea ce intervine în cazul întocmirii unui act cu nerespectarea condițiilor de valabilitate prevăzute de lege, iar comunicarea reprezentând o procedură ulterioară întocmirii actului.
Instanța reține că apărările contestatorului întemeiate pe dispozițiile art. 13 din HCLS 6 14/2009 nu pot fi reține, aceste dispoziții nefiind în vigoare la data producerii evenimentului.
Cu toate acestea, dispozițiile art. 64 din OUG 195/2002 lasă la aprecierea agentului competent necesitatea luării măsurii ridicării autovehiculului, împrejurare care reiese din modul de redactare al acestui articol, respectiv ”poliția rutieră poate dispune ridicarea...”. De asemenea, potrivit art. 8 alin. 2 din Anexa 2 a HCLS 6 4/2010, în vigoare la data producerii evenimentului, operațiunile de blocare/ridicare, transport și depozitare a vehiculelor se face prioritar în cazurile în care vehiculele staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din Sectorul 6 sau pe domeniul public/privat de pe raza teritorială a sectorului 6, creează blocaje sau obstrucționări ale traficului rutier.
Prin urmare, măsura nu trebuie dispusă în mod obligatoriu în toate situațiile în care se constată staționarea neregulamentară în intersecție ci trebuie apreciat în mod concret de la caz la caz dacă se impune a fi luată, trebuind respectate condiții de proporționalitate între această măsură și efectele produse în trafic ca urmare a unei staționări pretins neregulamentare. În cazul emiterii unor astfel de dispoziții agentul constatator trebuie să aibă în vedere principiul oportunității, această măsură fiind în acord cu acest principiul în cazul în care este utilă și deservește interesului public în scopul fluidizării circulației pe drumurile publice.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că dispoziția de ridicare a autoturismului nu se justifica a fi luată în prezenta cauză, din planșele foto (f. 33-35) rezultând faptul că autoturismul nu obstrucționa traficul.
În analiza răspunderii civile delictuale în persoana intimatei instanța va avea în vedere dispozițiile legii civile care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, respectiv art. 1381 C.civ, raportat la art. 1.357 C.civ. . Astfel, condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale sunt: existența unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției celui care a provocat prejudiciul.
Prejudiciul constă în plata sumei de 677,32 lei reprezentând cheltuieli de ridicare, transport și depozitare a autoturismului conform facturii fiscale de la fila 11. Fapta ilicită constă în aceea că autovehiculul a fost ridicat din locul unde era staționat, fără a reprezenta un obstacol pentru circulația rutieră, încălcându-se principiul proporționalității dintre măsura dispusă și fapta contestatorului. Existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu rezultă din însăși materialitatea faptei.
În ceea ce privește vinovăția instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 1357 alin. 2 C.civ. autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă. În plus, instanța reține că agentul constatator își desfășoară activitatea ca un profesionist în domeniul său de activitate, astfel încât criteriile de apreciere a culpei sale sunt mai exigente decât cele ce au ca și criteriu obiectiv de apreciere a culpei omul mediu avizat (bonus pater familias). În concret, instanța apreciază că agentul constatator ca și prepus al Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6 București trebuia să aibă reprezentarea caracterului ilicit al acțiunii sale, în sensul în care staționarea autovehiculului astfel cum a fost reținută în nota de constatare și cum rezultă din planșele foto nu reprezenta un obstacol pentru circulația rutieră.
Față de cele anterior reținute, instanța apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei, în temeiul art. 1381 C.civ, raportat la art. 1.357 C.civ. .
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța urmează să admită excepția de nelegalitate a Dispoziției de ridicare . nr._/14.02.2014 având in vedere ca nerespectarea principiului oportunității vizează un aspect de nelegalitate raportat la nerespectarea procedurii prevăzute de art. 64 din OUG nr. 195/2002 și să oblige intimata la plata în favoarea contestatorului a sumei de 677,32 lei cu titlu de despăgubiri.
In conformitate cu prevederile art. 453 din codul de procedura civila, instanța va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată către contestator în sumă de 300 lei reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanței nr. 498/23.01.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de contestatorul P. V., domiciliat în București, Prelungirea G. nr. 93, sector 6, CNP_, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, cu sediul în București, ., sector 6.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 425 lei cu avertismentul.
Admite excepția de nelegalitate a Dispoziției de ridicare . nr._/14.02.2014.
Obligă intimata să plătească contestatorului suma de 677,32 lei cu titlu de despăgubiri.
Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată către contestator în sumă de 300 lei reprezentând onorariu de avocat.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3726/2015.... | Succesiune. Sentința nr. 6773/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
