Plângere contravenţională. Sentința nr. 89/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 89/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 89/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.89

Ședința publică din data de 13.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. G.

GREFIER: U. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile, privind pe contestatoarea . SRL în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. -CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA-CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței lipsa părților, precum și faptul că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.

Instanța verificând din oficiu competența conform art.131 alin.1 din Noul cod de procedură civilă constată că este competență, din punct de vedere general, material și teritorial conform art.94, pct.4 din Noul cod de procedură civilă.

Conform art.238 din Noul cod de procedură civilă estimează durata necesara pentru cercetarea procesului la 1 lună.

În temeiul art.255 Noul cod pr.civ și art.258 Noul Cod pr. civ, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind această probă ca fiind admisibilă, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat instanța reține cauza în pronunțare .

INSTANȚA

Deliberând constată că

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.09.2014, contestatoarea . SRL, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA-CESTRIN, a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ / 04.08.2014, întocmit la data de 04.08.2014, ora 09:22 de intimată și a fost sancționată cu amendă contravenționala în valoare de 2.750 lei iar acest proces verbal a fost transmis prin serviciul de curierat TCE POST la data de 18.08.2014. Se solicită admiterea prezentei plângeri contravenționale, formulata împotriva PVCC . nr._/04.08.2014, și să se dispună anularea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției . nr._/ 04.08.2014 și anularea sancțiunii contravenționale aplicate.

În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că, la data de 24.03.2014 ora 06:30. agentul constatator M. Zâne, angajat al CNADNR CESTRIN, în urma controlului efectuat la locul: DN 1 km 149+500m, Timișul de Sus, jud. BV., a constatat că vehiculul cu nr. de înmatriculare_ circula fără rovinietă, fapt pentru care a întocmit PVCC . nr._ / 04.08.2014, și solicită să se constate nulitatea acestuia după cum urmează:

I) . SRL nu a săvârșit contravenția menționată în procesul-verbal, întrucât nu mai are calitatea de proprietar al autovehiculului marca M. TGA 18.400 4X4 BLS cu . WMA80SZZ38P008566 și număr de înmatriculare_ din data de 28.02.2014 și nu este nici utilizatorul acestuia.

Agentul constatator menționează în PVCC contestat, că acest vehicul ar fi deținut și utilizat de către subscrisa . SRL, fapt cu totul neadevărat și care poate fi demonstrat prin proba cu acte.

Mai arată că, . SRL nu poate avea calitatea de contravenient în acest proces verbal de contravenție, întrucât la data la care agentul constatator întocmea procesul verbal de contravenție, . SRL nu mai era proprietarul autovehiculului marca M. TGA 18.400 4X4 BLS cu . WMA80SZZ38P008566 și număr de înmatriculare B-l1-URY.

Acest autovehicul a fost vândut către . în data de 28.02.2014, așa cum reiese din factura nr. MLRF1400441 / 28.02.2014.

Prin faptul că, din motive necunoscute proprietarul în drept . nu a achiziționat rovinieta valabilă pentru data de 24.03.2014 și nu a efectuat înmatricularea autovehiculului pe numele său așa cum îl obliga art. 11 al. 4 din OUG nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare, sau baza de date a CNADNR - CESTRIN nu a fost actualizată, a fost sancționată cu amendă prin întocmirea procesului verbal atacat în prezența cauza deși conform celor mai sus precizate . SRL nu poate avea calitatea de contravenient.

Fată de cele arătate solicită admiterea prezentei plângeri contravenționale, împotriva PVCC . nr._ / 04.08.2014, anularea sancțiunii contravenționale aplicate, anularea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției ca nelegal întocmit.

Contestatoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsa, conform art. 411 alin. (I) pct. 2 teza a II - a din Codul de Procedura Civilă

În drept, contestatorul și-a întemeiat plângerea în baza dispozițiilor Ordonanței 5/2002, art. 17, 31 din Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor precum și pe art. 7 din Normele metodologice de aplicare a tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România ( aprobate prin Ordinul nr. 769/2010).

În dovedirea plângerii, contestatorul a depus la dosar, în copie: procesul - verbal de constatare a contravenției . I4 nr._ / 04.08.2014, factura nr. MLRF140044 I/28.02.2014, Certificat de Atestare Fiscală Pentru Persoane Juridice Privind Impozitele și taxele Locale nr. 147-14-_ din data de 06.03.2014 eliberat pentru vânzare, cartea de Identitate a vehiculului ..

La data de 16.10.2014, prin compartimentul registratură, intimata a depus la dosar întâmpinare.

În fapt, la data de 24.03.2014, pe DN1 Km149+500 m, pe raza localității Timișul de Sus, jud. B., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând M. T. & BUS S.R.L., cu domiciliul/sediul în sector 6 Municipiul București, Bulevardul I. M. Nr. 592, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, sens în care, la data de 04.08.2014, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.

Se solicită a se observa că procesul verbal de Constatare a Contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimuljuridic al contravențiilor.

Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art.19 din O.G. nr.2/2001, reiese că procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator Zâne M., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.

Contractul de vânzare - cumpărare nu este suficient pentru modificarea în baza de date a Direcției Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Contractul de vânzare-cumpărare este un înscris sub semnătură privată. Data acestor înscrisuri poate fi opusă terților decât dacă au fost înregistrate conform art.1182 cod civil la o instituție publică, din ziua în care a fost înscris într-un registru public, din ziua morții celui care l-a încheiat sau din ziua în care a fost trecut în extras de către funcționari publici, cum ar fi punerea de sigilii sau pentru efectuarea de inventare. Din prevederile art. 7 șl art. 1 al. 1 lit. b) din O.G. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare; utilizator fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

În baza de date a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, petentul apare menționat ca fiind proprietar, situație în care răspunderea contravenționala îi revine conform O.G. 2/2001 și O.G. 15/2.002.

Înscrierea în cartea de Identitate a utilizatorului este o condiție de opozabilitate, iar formalitățile prevăzute de dispozițiile O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România sunt necesare pentru a face actul încheiat de părți opozabil și persoanelor ce nu au participat la încheierea lui. Această formă de opozabilitate este obligatorie, iar nerespectarea ei se sancționează cu inopozabilitatea actului juridic fata de terți, el producând efecte doar între părțile contractante, nu și fata de terți. Din moment ce petentul este înscris în continuare în evidențele MAI ca proprietar/utilizator al autoturismului, iar art.9, alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 prevede posibilitatea legală de a încheia procesul verbal de constatare a contravenției pe baza datelor furnizate de MAS - D.R.P.C.I.V., iar părțile contractante au obligația legală de a se prezenta la acest serviciu pentru a proceda la transcrierea autovehiculului pe numele cumpărătorului, pentru a asigura opozabilitatea tranzacției, conform Ordinului nr. 1501/2006, încheierea unui contract de vânzare cumpărare nu poate fi opus subscrisei, iar responsabilitatea deținerii rovinietei revine petentului.

Astfel, singura persoană vinovată de a fi circulat fără a deține rovinieta valabilă este persoana fizică sau juridică, care are în proprietate sau poate folosi în baza unui drept: legal vehiculul, menționat în certificatul de înmatriculare și care figurează în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, neavând nici-o relevantă faptul că până la momentul constatării contravenției au intervenit contracte de înstrăinare a vehiculului său de cedare a folosinței acestuia, chiar având data certa dar care nu au fost înregistrate pentru opozabilitate la autoritățile competente, în conformitate cu art.11 din OUG. nr. 195/2002, raportat la dispozițiile Ordinului nr. 1501/2006 al Ministrului Administrației și Internelor.

Fată de cele menționate solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ ca fiind temeinic și legal.

Intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsa, conform art. 411 (1), pct.2 N.C.P.C..

În drept, intimata a invocat dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr.769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

În dovedire intimata a depus la dosar, în copie: proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator și certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

In procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/04.08.2014, încheiat de CNADNR SA-CERSTIN, s-a reținut ca in data de 24.03.2014, ora 6,30, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, apartinând petentei, rula pe DN 1, km 149+500, fără sa detina rovinieta valabila.

Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din O.G. nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității, apreciind ca neîntemeiate susținerile contestatorului cu privire la lipsa semnăturii agentului contestator, procesul verbal fiind semnat electronic cu respectarea dispozitiilor Legii nr.455/2001.

In privința temeiniciei procesului verbal, observa că, in privinta probatiunii, OG nr.2/2001 nu contine dispozitii exprese referitoare la forta probanta a procesului verbal de constatare a contraventiei, insă fiind vorba de un act administrativ se aplica principiile generale privind prezumtia de legalitate.

Art.47 din OG nr.2/2001 dispune ca procedura de judecata prevazută de acest act normativ se completeaza cu dispozitiile Codului de procedura civila, astfel că sunt aplicabile reglementarile dreptului substanțial in materia probatiunii.

Se reține din aceasta perspectiva, ca in materie contraventionala, revine petentului obligatia de a propune si aduce probe care sa dovedeasca contrariul celor retinute in procesul verbal de constatare a contraventiei in situatia in care probele administrate de organul constatator pot convinge instanta in privința vinovatiei petentului dincolo de orice îndoiala rezonabila. Sub acest aspect, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art.34 din O.G.nr.2/2001 republicată, sunt constituționale și respectă principiile care decurg din art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, inclusiv principiul egalității armelor și prezumția de nevinovăție.

Se retine ca potrivit art.8, alin.1din OG nr.15/2002,,Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție,, și se sancționează cu amendă in cuantumul prev. de art.8/2 din acelasi act normativ.

Potrivit dispozițiilor art.7 din OG nr.15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Noțiunea de utilizatori este definită de art.1 lit. b din OG nr.15/2002 astfel persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.

In speță, petentul a depus înscrisuri ce probează o situatie e fapt contrară celei reținute in procesul verbal contestat.

Coroborând factura nr. MLRF140044 I/28.02.2014, Certificatul de Atestare Fiscală Pentru Persoane Juridice Privind Impozitele și taxele Locale nr. 147-14-_ din data de 06.03.2014 eliberat pentru vânzare, cartea de Identitate a vehiculului .,, depuse la f.7-10, instanța reține că, potrivit art.1674 Noul Cod civil (în vigoare la încheierea contractului), vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător de îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul nu se va fi predat și prețul nu a fost plătit încă.

Astfel, față de natura consensuală a contractului de vânzare-cumpărare, pe data de 28.02.2014 s-a transferat dreptul de proprietate asupra vehiculului cu numărul_ de la contestator către cumpărătorul ., contractul dobândind dată certă prin prezentarea acestuia la DITL Sector 6 București, iar autoturismul a fost scos din evidențele fiscale .

În consecință, la data la care s-a reținut în procesul-verbal că ar fi săvârșit fapta contravențională, 24.03.2014, contestatorul nu mai era proprietarul vehiculului cu numărul de înmatriculare_, nemaiavând nici atributul folosinței, simpla împrejurare că persoana care a cumpărat vehicului nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de OUG nr.195/2002 de a-l înmatricula pe numele său nefiind de natură a conduce la stabilirea altei situații de fapt.

Retinând că OG nr.2/2001, reglementarea cadru în materia contraventionala consacra o veritabila raspundere pentru fapta proprie si ca subiect activ al contraventiei este persoana fizica ori juridica care realizeaza actiune ori inactiunea prevazuta de legea contraventionala, iar petentului nu îi incumbau obligațiile prevăzute de art.7 din OG 15/2002, neputânu-se, reține, astfel nici răspunderea contravențională a sa în temeiul art. 8 din O.G. nr. 15/2002, instanța va admite plângerea cu consecința anulării procesul-verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de contestatoarea . SRL, cu sediul în București, .. 592A, corp 3, sector 6, cu adresa pentru comunicarea actelor de procedura la sediul ales din București, ., ., înregistrata la Registrul Comerțului sub nr. J_, Cod Unic de înregistrare RO_ , în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. -CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA-CESTRIN, cu sediul în București, ..401 A, sector 6, Cod Unic de înregistrare_, înregistrata la Registrul Comerțului sub nr. J40/552/15.01.2004.

Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/04.08.2014, încheiat de CNADNR.

Cu drept de cerere de apel, în termen de 30 zile de la comunicare. cererea se depune la Judecătoria Sectorului 6.

Pronunțata in ședința publica azi, 13.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.GA/Thred.MU

4 ex./29.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 89/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI