Pretenţii. Sentința nr. 1411/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1411/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 1411/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1411
Ședința publică din data de 20.02.2015
Instanța constituita din:
P. E. L.
GREFIER Z. F.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta Asociația de proprietari . cu pârâtul I. E..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta, prin reprezentant F. D., lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect pretenții.
Instanța procedează la legitimarea reprezentantului reclamantei F. D., acesta prezentând C.I. .; nr._, CNP –_.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin apărător solicită admiterea cererii așa cum a fost precizată și obligarea pârâtului la plata pretențiilor menționate în cerere.
Instanța reține cauza spre soluționare.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.09.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, reclamanta ASOCIATIA DE P. . instanței, în contradictoriu cu pârâtul I. E., obligarea pârâtului la plata sumei de 6387,52 lei, reprezentând:- cheltuieli de întreținere restante în sumă de 4598,46 lei pentru perioada decembrie 2012 - iulie 2014;-restante la actualizarea fondului de rulment, în sumă de 235,00 lei, pentru perioada decembrie 2012 - iulie 2014;-penalități percepute de asociația proprietarilor în sumă de 1554,06 lei pentru perioada decembrie 2012 - iulie 2014.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 101, din blocul C1, situat în București, ., nr. 190, ., nu a mai achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament din luna decembrie 2012 și până luna iulie 2014, cuantumul total al acestora ridicându-se la 6387,52 lei reprezentând: cheltuieli de întreținere restante în sumă de 4598,46 lei pentru perioada decembrie 2012 - iulie 2014; restante la actualizarea fondului de rulment, în sumă de 235,00 lei, pentru perioada decembrie 2012 - iulie 2014; penalități percepute de asociația proprietarilor în sumă de 1554,06 lei pentru perioada decembrie 2012 - iulie 2014 aplicate de asociația de proprietari conform sistemului propriu de penalizari.
De asemenea la cotele de întreținere lunare au fost calculate penalități de 0,2 %/zi de întârziere, dupa trecerea unui termen de 60 de zile de la data scadenta pentru plata, conform sistemului propriu de penalizari al asociației, totalul acestor restante ridicandu-se la valoarea de 1554,06 lei.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 49 si 50 din Legea nr. 230/2007.
Reclamanta a depus, în copie, următoarele înscrisuri: încheierea din data de 26.03.2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosar nr. 33/PJ/2001, certificat de înregistrare fiscală, procesul verbal al Adunării Generale, liste întreținere, somație de plată.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La data de 16.10.2014 pârâtul I. E. a formulat întâmpinare depusă prin serviciul Registratură, prin care a solicitat pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată pentru pretențiile de plată a penalitatilor și a restantelor de actualizare a fondului de rulment, percepute de asociația de propietari, ca neîntemeiata și nesustinută.
În fapt, între părți, mai precis între pârât și președintele M. C. și administratorul F. D. există divergente (neînțelegeri) încă din anul 2004, când din cauza acestora a pierdut firma pe care și-o înființase, respectiv S.C. N. Auto Comimport S.R.L. cu sediul social la adresa de domiciliu, pentru faptul ca nu au fost de acord sa-i elibereze o adeverința prin care să confirme că sunt de acord ca sediul social al acestei firme să funcționeze în continuare la aceasta adresa.
Pârâtul a mai arătat că de doi ani l-au trecut la plată în regim paușal a cheltuielilor de încălzire pe motiv că nu a fost acasă să asigure accesul în locuință al celor de la firma Techem pentru verificarea repartitoarelor de căldură, în condițiile în care la montarea acestora, toti locatari au fost de acord și au plătit un preț mai mare pentru a ne fi montate repartitoare tip FHKV-Radio (cu citirea și verificarea funcționarii din exterior), tocmai pentru a nu fi nevoiți sa-i primească în casă.
Totodată, pârâtul a mai arătat că în acea perioadă s-au suprapus și cheltuielile cu alte trei dosare aflate în curs de soluționare, respectiv dosarul nr._/3/2013, dosarul nr._/303/2013 și dosarul nr._/4/2014, iar din data de 22.01.2014 prin hotararea pronuntata în dosarul_/303/2013 s-a dispus eșalonarea plății taxei de timbru în cuantum de 21.671 lei prin plata a 48 rate lunare în valoare de 451,48 lei.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe art. 205 NCPC.
Pârâtul a depus la dosar înscrisuri (filele 59-80).
La data de 13.11.2014 reclamanta a depus prin serviciul Registratură răspuns la întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 23.01.2015 reclamanta a formulat completări la cererea de chemare în judecată, solicitând să se dispună obligarea pârâtului la plată către reclamantă a sumei de 5.527,68 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante în sumă de 3.929,46 lei pentru perioada aprilie 2013 - decembrie 2014; restante la actualizarea fondului de rulment, în sumă de 0,00 lei, pentru perioada februarie 2013 - decembrie 2014; penalități percepute de asociația proprietarilor în sumă de 1.598,22 lei pentru perioada decembrie 2012 - decembrie 2014.
La data de 29.01.2015 pârâtul a depus răspuns la precizările depuse de către reclamantă, în sensul că este de acord cu plata cheltuielilor de întreținere restante în cuantum de 3.926,46 lei dar într-o formă eșalonată, nefiind de acord cu plata penalităților percepute de asociație în cuantum de 1.598,22 lei pentru perioada decembrie 2012-decembrie 2014.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind înaintate la data de 19.01.2015, prin serviciul Registratură, relațiile solicitate de la DITL Sector 6.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză instanța reține următoarele:
Pârâtul I. E. este proprietarul apartamentului nr. 101 din blocul nr. C1 situat în București, .. 190 scara 3 etaj 6, sector 6, astfel cum rezultă din relațiile furnizate de către DITL Sector 6 (fila 114).
Analizând cererea instanța o apreciază ca fiind întemeiată, urmând a o admite, pentru următoarele considerente:
Conform art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Potrivit art. 32 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 aprobate prin HG 1588/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
De asemenea, potrivit art. 25 alin. 1 din Normele Metodologice, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. După o perioadă de 30 de zile de la expirarea termenului stabilit pentru plată, Asociația de Proprietari poate să calculeze și să perceapă penalități de întârziere pentru suma neplătită, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv, după cum rezultă din dispozițiile art. 25 din H.G. nr. 1588/2007, și care se aplică pentru fiecare cotă de întreținere lunară, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma cotei de întreținere la care s-a aplicat.
În calitate de proprietar al apartamentului anterior menționat, pârâtul avea obligația să achite cotele de întreținere aferente acestui spațiu.
Instanța reține că, în materia obligațiilor de rezultat, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației a cărei existență a fost probată mai întâi de către creditor.
În speță, pârâtul, deși îi revenea această sarcină în baza art. 249 NCPC, nu a făcut dovada achitării sumei de 3.929,46 lei reprezentând cote de întreținere aferente perioadei aprilie 2013 - decembrie 2014 dovedite prin listele de întreținere depuse la dosar (filele 18-50, 60, 89-90, 101-104, 119-122).
Faă de dispozițiile art. 25 din H.G. nr. 1588/2007, instanța constată că pârâtul datorează și penalități de întârziere în cuantum de 1.598,22 lei aferente perioadei decembrie 2012-septembrie 2014 (perioadă evidențiată în tabelul centralizator aflat la fila 119 din dosar), cuantumul acestora de 0.2 % fiind stabilit prin procesele-verbale din data de 21.03.2013 (filele 7-8) și din data de 28.03.2012 (filele 9-10).
În ceea ce privește susținerile pârâtului din precizarea la întâmpinare aflată la fila 128, instanța constată că problema destinației sumelor încasate cu titlu de penalități de întârziere nu este de natură a înlătura obligația pârâtului de plată a penalităților de întârziere, acestea neprezentând, în consecință, relevanță în prezenta cauză.
În consecință, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.929,46 lei reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei aprilie 2013-decembrie 2014 și a sumei de 1.598,22 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei decembrie 2012-septembrie 2014.
Având în vedere dispozițiile art. 397 alin. 3 NCPC, cuantumul debitului restant precum și atitudinea procesuală a pârâtului care a efectuat plăți pe parcursul procesului, instanța va acorda pârâtului eșalonarea plății sumei totale de 5.527,68 lei în 6 rate lunare în cuantum de 921,28 lei fiecare începând cu luna martie 2015 scadente la data de 20 a fiecărei luni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea precizată formulată de reclamanta Asociația de Proprietari . în București, ., nr. 190, ., sector 6, Cod fiscal nr._ în contradictoriu cu pârâtul I. E. domiciliat în București, str. .. 190, ..3, ., sectorul 6.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.929,46 lei reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei aprilie 2013-decembrie 2014 și a sumei de 1.598,22 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei decembrie 2012-septembrie 2014.
Acordă pârâtului eșalonarea plății sumei totale de 5.527,68 lei în 6 rate lunare în cuantum de 921,28 lei fiecare începând cu luna martie 2015 scadente la data de 20 a fiecărei luni.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.02.2015.
P. GREFIER
Red. L.E./Dact. M.C./2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4993/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4998/2015. Judecătoria... → |
|---|








