Pretenţii. Sentința nr. 3427/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3427/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 3427/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3427
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: T. I. L.
GREFIER: T. C.-I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamanta Asociația de proprietari . cu pârâtele E. I. și E. M. C. și E. E..
Dezbaterile în fond au avut loc la data de 27.04.2015, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acel termen, când instanța – pentru motivele consemnate în încheierea de dezbateri - a amânat pronunțarea la data de azi, 11.05.2015, hotărând după cum urmează:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.07.2014, reclamanta Asociația de Proprietari . cu pârâta E. C., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 4670,06 lei, reprezentând: cote de întreținere restante acumulate pe perioada septembrie 2012 - mai 2014 în sumă de 3037,16 lei, penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, calculate pentru perioada septembrie 2012 - mai 2014, în sumă de 1632,90 lei, obligarea pârâtei a plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere calculate de la data de 01.04.2014 și până la data plății efective a debitului, fără ca totalul penalităților pentru întârziere să poată depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, conform art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, precum și la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezenta cauză, în sumă de 1.092,00 lei (onorariu avocat în sumă de 800 lei + TVA, adică 992 lei și 100 lei taxă servicii OCPTT).
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în perioada septembrie 2012 și până în mai 2014, pârâta E. C., proprietară a apartamentului nr. 109 situat în București, ., ., nu a mai înțeles să achite cotele de întreținere ce i-au fost repartizate, creându-i astfel dificultăți financiare și determinând asociația să înregistreze debite față de furnizorii de utilități, deși a fost somată repetat în acest sens.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, pârâta avea posibilitatea, dacă era nemulțumită de calculul cotelor de întreținere, să conteste în scris cuantumul acestora în termen de 10 zile la Comitetul Executiv al Asociației iar, în cazul în care contestația i-ar fi fost respinsă sau nu i s-ar fi răspuns, să se adreseze Adunării Generale a Proprietarilor.
Potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr.230/2007, dacă o hotărâre a Adunării Generale a Asociației de P. este contrară legii, statutului ori acordului de asociere sau este de natură să producă daune considerabile intereselor unei minorități a proprietarilor de apartamente, orice proprietar poate acționa în justiție valabilitatea respectivei hotărâri, în termen de 45 de zile de la adoptarea acesteia. Acționarea în justiție nu trebuie să întrerupă executarea hotărârii decât în cazul în care instanța dispunea suspendarea hotărârii respective.
Deși avea la dispoziție căile legale sus menționate pentru a-și exprima orice nemulțumire, pârâta nu a mai achitat cotele de întreținere ce îi reveneau, punând astfel asociația în dificultate financiară, aceasta trebuind să suporte și cota - parte din cheltuielile pe care pârâta trebuia să le achite.
În drept, reclamanta a invocat Legea nr. 230/2007, HG nr.1588/2007.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar un set de înscrisuri, în copie (filele 8-129).
Urmare solicitării instanței, la data de 20.08.2014, prin compartimentul registratură, au fost înaintate la dosar relațiile comunicate de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 6 (fila 136), iar la data de 22.08.2014, relațiile comunicate de Serviciul de Publicitate Imobiliară Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 6 București (fila 138).
La termenul de judecată din data de 13.10.2014, reclamanta a depus la dosar o cerere precizatoare, prin care a arătat că înțelege să-și îndrepte pretențiile împotriva numiților E. C. și E. M., având în vedere răspunsul DITL Sector 6, prin care s-a arătat că acesta este titularul de rol fiscal al apartamentului în cauză.
La data de 13.11.2014, prin compartimentul registratură, reclamanta a depus la dosar o precizare a cererii de chemare în judecată prin intermediul căreia a menționat că își precizează acțiunea, în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâții N. A.-I., E. I. și E.-M. C..
După depunerea acestei precizări, în urma demersurilor efectuate la DEPAB, reclamanta a primit răspuns, conform adresei nr._/17.10.2014, că numitul E. M. este decedat din anul 1999, iar de la Camera Notarilor Publici București a primit informații cu privire la numele notarului unde s-a dezbătut succesiunea.
La solicitarea reclamantei către BNP A. N., i s-a eliberat certificatul de moștenitor nr. 31 din data de 29.06.2000 din care reiese faptul că moștenitorii defunctului E. M. ar fi N. A.-I., E. I. și E. M.-C., fiecăruia revenindu-i cota de 1/3 din masa succesorală, drept pentru care reclamanta și-a precizat din nou cadrul procesual pasiv și a solicitat ca instanța să ia act că persoanele împotriva cărora își îndreaptă pretențiile sunt N. A.-I., E. I. și E.-M. C..
Alăturat precizării, reclamanta a anexat un set de înscrisuri, în copie (filele 162-220).
La data de 14.11.2014, prin compartimentul registratură, au fost înaintate la dosar relațiile comunicate de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 6 (filele 221-224).
Prin același compartiment, la data de 04.12.2014, reclamanta a depus la dosar o precizare a cererii de chemare în judecată prin intermediul căreia a menționat că își precizează acțiunea, în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâții E. I. și E.-M. C..
Cererea precizatoare a fost însoțită de un set de înscrisuri, în copie (filele 229-232).
La termenul de judecată din data de 08.12.2014, reclamanta a depus la dosar o cerere precizatoare, prin care a arătat că înțelege să-și îndrepte pretențiile împotriva numiților E. M. C., E. I. și E. E., astfel cum rezultă din contractul de construire nr.1487/6/25.03.1981..
La data de 19.01.2015, prin compartimentul registratură, au fost înaintate la dosar relațiile comunicate de Camera Notarilor Publici București (fila 242).
La termenul de judecată din data de 26.01.2015, reclamanta a depus la dosar o precizare a cererii de chemare în judecată prin intermediul căreia a menționat că, urmare a totalității demersurilor efectuate la DEPAB și Camerele Notarilor Publici, își precizează acțiunea, în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâtele E. I. și E.-M. C..
Reclamanta a solicitat să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei E. E., să se constate că din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei E. E., face parte cota de 1/2 din imobilul situat în București, ., ., sector 6, să se constate că, de pe urma defunctei E. E. au calitate de moștenitori pârâta E. I., in calitate de fiică, cu o cotă de 3/12 din masa succesorală, pârâta E.-M. C., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/12 din masa succesorală, N. A.-I., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/12 din masa succesorală și E. M., în calitate de soț supraviețuitor, cu o cotă de 1/4 din masa succesorală.
Întrucât în certificatul de moștenitor nr. 31/29.06.2000 emis de BNP A. N. nu au fost declarate și bunurile imobile ale defunctului, reclamanta a solicitat instanței să constate că din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului E. M. face parte și cota de 5/8 din imobilul situat în București, ., ., sector 6.
Reclamanta a solicitat să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei N. A.-I., să se constate că din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei N. A.-I., face parte cota-parte de 1/3 din imobilul situat în București, ., ., sector 6, să se constate că de pe urma defunctei N. A.-I. au calitate de moștenitori pârâtele E. I. și E.-M. C., în calitate de surori, în cote egale, astfel încât după dezbaterea succesiunii vor deține o cotă de câte 1/2 din imobilul situat în București, ., ., sector 6.
După depunerea acestei precizări, în urma demersurilor efectuate la DEPAB, reclamanta a primit răspuns, conform adresei nr._/17.10.2014, în care s-a arătat că numitul E. M. este decedat din anul 1999, iar de la Camera Notarilor publici București am primit informații cu privire ia numele notarului unde s-a dezbătut succesiunea.
La solicitarea reclamantei către BNP A. N., i s-a eliberat certificatul de moștenitor nr. 31 din 29.06.2000 din care reiese faptul că moștenitorii defunctului E. M. sunt: N. A.-I., E. I. și E. M.-C., fiecăreia revenindu-i cota de 1/3 din masa succesorală, drept pentru care a formulat a doua precizare la dosarul cauzei în data de 13.11.2014 și și-a precizat cadrul procedural pasiv, indicând că solicită să se judece cu pârâtele N. A.-I., E. I. și E.-M. C.,
Având în vedere că în urma demersurilor întreprinse după depunerea acestei precizări, reclamanta a obținut informații de la DEPAB, conform adresei nr._/19.11.2014 că și pârâta N. A.-I. figurează ca fiind decedată încă din anul 2004, a solicitat informații la Camera Notarilor Publici B. cu privire la dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei, răspunsul acestora fiind acela că nu s-a dezbătut succesiunea de pe urma numitei N. A.-I..
D. urmare, reclamanta a depus o nouă precizare și a solicitam să se ia act că persoanele împotriva cărora își îndreaptă pretențiile sunt: E. I. și E.-M. C..
La termenul din data de 08.12.2014, reclamanta a mai formulat o precizare introducând-o în cauză și pe E. E., așa cum rezultă din contractul de construire nr. 1487/25.03.1981, precum și orice persoană care se va dovedi că are calitatea de moștenitor a lui E. E., în cazul în care aceasta se va descoperi că este decedată.
Având în vedere faptul că, în urma solicitării la Camera Notarilor Publici Pitești s-a comunicat prin adresa nr.339/21.01.2015, că de pe urma defunctei E. E. nu s-a dezbătut succesiunea, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că înțelege să se judece cu pârâtele E. I. și E.-M. C..
Întrucât în certificatul de moștenitor nu au fost declarate și bunurile imobile ale defunctului E. M., iar de pe urma defunctelor E. E. și N. A.-I., nu s-au dezbătut succesiunile, reclamanta a solicitat instanței de judecată să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei E. E., să se constate că din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei E. E., face parte cota de 1/2 din imobilul situat în București, ., ., sector 6, să se constate că de pe urma defunctei E. E. au calitate de moștenitori pârâta E. I., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/12 din masa succesorală, pârâta E.-M. C., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/12 din masa succesorală, N. A.-I., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/12 din masa succesorală și E. M., în calitate de soț supraviețuitor, cu o cotă de 1/4 din masa succesorală, să se constate că din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului E. M. face parte și cota de 5/8 din imobilul situat în București, ., ., sector 6, să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei N. A.-I., să se constate că din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei N. A.-I., face parte cota-parte 1/3 din imobilul situat în București, ., ., sector 6, să se constate că de pe urma defunctei N. A.-I. au calitate de moștenitori pârâtele E. I. și E.-M. C., în calitate de surori, în cote egale, astfel încât după dezbaterea succesiunii vor deține o cotă de câte 1/2 din imobilul situat în București, ., ., sector 6.
Urmare solicitării instanței, la data de 28.01.2015, prin compartimentul registratură, au fost înaintate la dosar relațiile comunicate de Camera Notarilor Publici București (fila 255), precum și cele comunicate de Camera Notarilor Publici Pitești (fila 258).
La data de 16.03.2015, prin compartimentul registratură, au fost înaintate la dosar relațiile comunicate de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 6 (fila 266).
Prin același compartiment, la data de 26.03.2015, reclamanta a depus la dosar cerere de asistență publică judiciară, însoțită de un set de înscrisuri, în copie (filele 270-381).
Pârâta E. I. a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 20.11.1978 între numiții E. M. și E. E. și unitatea pentru contractarea construirii locuințelor s-a încheiat contractul de construire a locuințelor nr. 1487/6 având ca obiect construirea unei locuințe proprietate personală în ., ., . de 25.03.1981 s-a predat imobilul ce a făcut obiectul contractului de construire a locuinței. Prin urmare, instanța constată că în patrimoniul numiților E. M. și E. E. s-a aflat imobilul situat în București ., ., . în cotă de ½ fiecare.
Conform extrasului de la DEPABD instanța constată că E. E. a decedat la data de 01.01.1997 în Mun. Câmpulung. Pe cale de consecință, instanța constată că la data de 01.01.1997 s-a deschis succesiunea defunctei E. E.. Din verificarea efectuată privind dezbaterea succesiunii rezultă faptul că nu a fost deschisă procedura succesorală a defunctei.
Instanța reține că din masa succesorală a acesteia face parte cota de ½ din aflat imobilul situat în București ., ., . rezultă din contractul de construire a locuinței din data de 20.11.1978.
Având în vedere faptul că soțul defunctei a continuat să locuiască în imobil (aspect ce rezultă din locul înregistrării decesului acestuia) și să plătească impozitul pe imobil (aspect ce rezultă din faptul că acesta figurează ca unic titular de rol fiscal – f. 136), instanța reține că acesta a acceptat în mod tacit succesiune defunctei. Instanța constată că nu există niciun alt act sau fapt juridic de unde să rezulte acceptarea succesiunii defunctei E. E. de către o altă persoană în afară de soțul supraviețuitor. Or, în lipsa unei manifestări neechivoce în sensul exercitării dreptului de opțiune succesorală din care să rezulte acceptarea, acceptarea succesiunii nu se prezumă. Pentru aceste motive, instanța va respinge capătul de cerere privind constatarea calității de moștenitor a pârâtelor E. I. și E. M. C. și a numitei N. A.-I. de pe urma defunctei E. E. ca neîntemeiat.
Prin faptul că soțul supraviețuitor a dobândit prin succesiune cota de ½ din proprietatea asupra imobilului situat în București ., ., ., împreună cu cota sa de ½ din imobil, instanța constată că acesta a dobândit dreptul de proprietate exclusivă asupra imobilului în discuție.
La data de 22.01.1999 a decedat E. M., care a avut ultimul domiciliu în București, ., sector 6. Prin certificatul de moștenitor nr. 31/29.06.2000 pârâtele N. A.-I., E. I. și E. M.-C., în calitate de fiice, au acceptat tacit succesiunea și au dobândit o cotă de 1/3 din masa succesorală care se compune din suma de_ lei reprezentând drepturi de autor și drepturi morale și patrimoniale ce decurg din calitatea defunctului de scriitor. Instanța constată că potrivit mențiunilor din acest certificat, nu s-au declarat bunuri imobile ce intră în masa succesorală a defunctului. Față de contractul de construire a locuinței și înscrierea titularului de rol fiscal, instanța reține că în masa succesorală a defunctului se află și imobilul în discuție. În aceste condiții, instanța constată că pârâtele N. A.-I., E. I. și E. M.-C., în calitate de fiice au dobândit cota-parte de 1/3 din imobil.
Conform extrasului de la DEPABD instanța constată că N. A.-I. a decedat în anul 2004 conform actului de deces înregistrat la Primăria B.. Pe cale de consecință, instanța constată că succesiunea defunctei N. A.-I. este deschisă. Instanța constată că nu s-a făcut dovada existenței niciunui act sau fapt juridic de unde să rezulte acceptarea succesiunii defunctei N. A.-I. de către pârâtele E. I. și E. M. C.. Or, în lipsa unei manifestări neechivoce în sensul exercitării dreptului de opțiune succesorală din care să rezulte acceptarea succesiunii, această manifestare de voință nu se prezumă. Pentru aceste motive, instanța va respinge capătul de cerere privind constatarea calității de moștenitor a pârâtelor E. I. și E. M. C. de pe urma defunctei N. A.-I. ca neîntemeiat.
Conform art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și art. 32 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, proprietarului îi incumbă obligația de a achita lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari - cheltuieli prevăzute de art. 47 lit. a) – f) din același act normativ. În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. Totodată, în conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Având în vedere calitatea de coproprietar în cote de 1/3 a pârâtelor E. I. și E. M. C., instanța constată că acestea au obligația de a suporta obligațiile de plată ce se nasc în legătură cu imobilul, în cote de 1/3 fiecare potrivit art. 635 C.civ.
Instanța constată că reclamanta a făcut dovada prin listele de plată pentru perioada septembrie 2012 – mai 2014 a existenței obligației pârâtei de a plăti cotele de întreținere lunare în cuantum de 3037,16 lei. De asemenea, instanța constată că a expirat termenul legal stabilit pentru executarea acestei obligații.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere în cuantum de 1632,90 lei, instanță constată că acestea au fost stabilite prin procesul-verbal al Asociației de proprietari în cuantumul legal de 0,2% pe zi de întârziere. Având în vedere faptul că pârâtul nu a contestat modul de distribuție al acestor penalități, instanța constată ca fiind corect modul de distribuție stabilit de reclamantă.
Din probele mai sus menționate și ținând cont de regula potrivit căreia în materia obligațiilor de rezultat sarcina probei se împarte între debitor și creditor, în sensul că, creditorul trebuie să dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea și întrucât pârâtele în speță nu a făcut nicio probă în acest sens, instanța constată că pârâtele nu și-au executat obligația de plată a cotelor de întreținere datorate pentru perioada septembrie 2012 – mai 2014; ca atare, s-au acumulat restanțe la plata cotelor de întreținere datorate. Pe cale de consecință, instanța apreciază că pârâtelor le incumbă și obligația de a achita penalizările de întârziere.
Reținând culpa procesuală a pârâtelor, în temeiul art. 453 alin. 1 și 455 C.p.c., instanța le va obliga pe acestea, fiecare în cotă de 1/3, și la plata cheltuielilor de judecată suportate de către reclamantă cu ocazia soluționării prezentului proces, respectiv la plata sumei de 3995,44 lei compusă din onorariu de avocat în cuantum de 1240 lei (f. 8,384), taxă de timbru în cuantum de 2504,44 lei, taxă servicii OCPI în cuantum de 100 lei (f. 8bis), taxă de timbru în cuantum de 3 lei (f. 152,154,158), taxă Camera Notarilor Publici în cuantum de 124 lei (f. 165, 231) și taxă BNP A. N. în cuantum de 24,80 lei (f. 166).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari . în București, ., ., având CUI_, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura la SCA L. și Asociații, în București, .. 2, ., etaj 6, apartament 31, sector 1, în contradictoriu cu pârâtele E. I., cu ultimul domiciliu cunoscut în Câmpulung, ., etaj 4, apartament 13, jud. Argeș, CNP_, E.-M. C., cu ultimul domiciliu cunoscut în Câmpulung, .. 2, județul Argeș, CNP_.
Constată deschisă succesiunea de pe urma defunctei E. E..
Constată că în masa succesorală a defunctei E. E. face parte ½ din imobilul situat în București, ., ., sector 6.
Constată că numitul E. M., în calitate de soț supraviețuitor, este singurul moștenitor care a acceptat moștenirea defunctei și că acestuia îi revine cota de ½ din imobil.
Constată că în masa succesorală a defunctului E. M. se află și imobilul situat în București, ., ., sector 6.
Constată deschisă succesiunea de pe urma defunctei N. A.-I..
Constată că în masa succesorală a defunctei N. A.-I. face parte cota de 1/3 din imobilul situat în București, ., ., sector 6.
Obligă pârâtele E. I. și E. M. C. la plata către reclamantă, fiecare în cotă de 1/3, din suma de 4670,06 compusă din suma de 3037,16 lei reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada septembrie 2012 – mai 2014 și suma de 1632,90 lei reprezentând penalități de întreținere calculate pentru plata cu întârziere a cotelor de întreținere restante.
Respinge capătul de cerere privind constatarea calității de moștenitor a pârâtelor E. I. și E. M. C. de pe urma defunctei N. A.-I. ca neîntemeiat.
Respinge capătul de cerere privind constatarea calității de moștenitor a pârâtelor E. I. și E. M. C. și a numitei N. A.-I. de pe urma defunctei E. E. ca neîntemeiat, iar, pe cale de consecință, respinge și cererea de obligare a acestora în calitate de moștenitoare la suportarea pasivului succesoral al acesteia, ca neîntemeiat.
Obligă pârâtele la plata către reclamantă, fiecare în cotă de 1/3, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3995,44 lei.
Cu apel în termen 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.LT/Thred.MV
5 ex./27.05.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 154/2015. Judecătoria... | Anulare act. Sentința nr. 3434/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








