Pretenţii. Sentința nr. 6873/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6873/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 6873/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI

......

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6873/2015

Ședința publică de la 17 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE F.-C. M.

Grefier V. A. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . GROUP SA și pe pârâta .-REASIGURARE SA, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.

În temeiul art. 104 alin. 13 din HCSM nr. 387/2005, instanța a dispus lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.

S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Instanța, procedând din oficiu la verificarea competenței sale în conformitate cu disp. art. 131 din NCPC rap. la 94 pct. 1 lit. j) și 130 alin. 2 din NCPC, constată că este competentă general, material, dar și teritorial prin neinvocarea excepției necompetenței teritoriale a instanței de către pârâtă.

Instanța, având în vedere disp. art. 255 și 258 NCPC încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate a probei putând conduce la soluționarea procesului.

Din oficiu instanța a dispus atașarea la prezentul dosar a dosarului cu nr._, în legătură cu care reclamanta a solicitat în prezentul dosar cheltuielile de judecată pretins efectuate în respectivul dosar.

Instanța constată că reclamanta nu a depus nici până la acest moment procesual înscrisurile solicitate prin rezoluția de regularizare a cererii din data de 23.04.2015. De asemenea, constată că pârâta nu a depus întâmpinare, nu a propus probe și nu a exprimat un punct de vedere propriu față de pretențiile reclamantei.

Având în vedere dispozițiile art. 394 alin. 1 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.04.2015, cu nr._, reclamanta . Group SA, în contradictoriu cu pârâta . - Reasigurare SA, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 744,00 lei reprezentând cheltuieli de judecată ce constau în plata onorariului de avocat.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 28.01.2013, numitul Tutulică M.-B., conducând auto cu numărul de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație din care a rezultat avarierea autoturismului_, asigurat CASCO la societatea reclamantă cu polița . nr._. În urma depunerii documentației necesare, societatea reclamantă a deschis și avizat dosarul de daună nr. RA47/BU/13/_, finalizat cu plata despăgubirii în cuantum de 678,35 lei.

Proprietarul autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, Tatulica M.-B., la data producerii accidentului avea încheiată polița de asigurare obligatorie RCA nr._ la . - Reasigurare SA.

În temeiul art. 2210 din Codul civil coroborat cu art. 48 și urm. din Legea nr.136/1995 și Ordinul CSA nr. 14/2011 și în conformitate cu prevederile art. 64 alin. 2 și 4 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul CSA nr. 14/2011, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei E. România Asigurare - Reasigurare SA la plata despăgubirii, la plata penalităților de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7713/2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sector 6 București a obligat pârâta la plata sumei de 52,23 lei, reprezentând rest debit principal, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferente restului de debit principal, de la data achitării parțiale, 31 iulie 2014, până la data achitării integrale și efective a restului de debit principal. De asemenea, a obligat pârâta să achite cheltuieli de judecată în cuantum de 72,48 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

În realitate, cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă în proces au fost mai mari, incluzând și onorariul avocațial de 744,00 lei, care nu a fost solicitat în cadrul dosarului nr._, întrucât ordinul de plată nu a fost transmis reprezentantului convențional.

Întrucât pârâta a căzut în pretenții, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 744,00 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 451 și urm. Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, sentința civilă nr.7713/21.10.2014 pronunțată de Judecătoria sector 6 București.

Prin rezoluția din data de 23.04.2015 (fila 13), i s-a pus în vedere reclamantei să depună la dosarul cauzei, sentința civilă nr. 7713/21.10.2014, purtând mențiunea definitivă și o copie certificată de pe contractul de asistență juridică încheiat pentru asigurarea asistenței/reprezentării în dosarul nr. 9770/2014, obligație pe care reclamanta nu și-a îndeplinit-o până la finalizarea procedurii administrative, motiv pentru care, prin rezoluția/19.06.2015 (fila 22), din oficiu, instanța a dispus atașarea dosarului nr._ .

Analizând cererea reclamantei prin prisma motivelor invocate, probelor administrate și dispozițiilor legale incidente în materie, instanța reține următoarele:

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 774 lei, cheltuieli de judecată ce constau în plata onorariului de avocat, arătând că prin sentința civilă nr. 7713/2014, pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Sector 6 București a obligat pârâta la plata sumei de 52,23 lei, reprezentând rest debit principal, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferente restului de debit principal, de la data achitării parțiale, 31 iulie 2014, până la data achitării integrale și efective a restului de debit principal și de asemenea, a obligat pârâta să achite cheltuieli de judecată în cuantum de 72,48 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, dar, în realitate, cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă în proces au fost mai mari, incluzând și onorariul avocațial de 744,00 lei, care nu a fost solicitat în cadrul dosarului nr._, întrucât ordinul de plată nu a fost transmis reprezentantului convențional.

Instanța reține că prin sentința civilă nr. 7713/21.10.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 6 a admis, în parte, cererea reclamantei O. V. INSURANCE GROUP SA și a obligat pârâta E. R. ASIGURARE-REASIGURARE SA la plata sumei de 52,23 lei reprezentând rest debit principal, precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferente restului de debit principal, de la data achitării parțiale, 31 iulie 2014, până la data achitării integrale și efective a restului de debit principal.

Cu privire la cheltuielile de judecată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 72,48 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și respinsă, în rest, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Din examinarea sentinței, rezultă că pretențiile reclamantei din dosarul nr._ au derivat dintr-un dosar de daună cu nr. RA47/BU/13/_.

În ceea ce privește soluționarea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, instanța a reținut că pârâta a căzut în pretențiile reclamantei și se află în culpă procesuală, obligând-o să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 72,48 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată fiind respinsă, în rest, ca neîntemeiată, deoarece nu s-a depus chitanța onorariului de avocat.

Prin urmare, în mod greșit susține reclamanta în motivarea cererii de față, că onorariul de avocat nu a fost solicitat în dosarul nr._, întrucât ordinul de plată nu a fost transmis reprezentantului convențional. În realitate, prin cererea precizatoare atașată la fila 46 din dosarul nr._ a fost solicitat, pentru prima dată, și onorariul de avocat, fără a se indica însă cuantumul pretențiilor și fără a se atașa dovezi în acest sens, acesta fiind motivul pentru care cererea reclamantei a fost respinsă, ca neîntemeiată, pentru onorariul de avocat.

Referitor la susținerile reclamantei că în realitate, „cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă în proces au fost mai mari, incluzând și onorariul avocațial de 744,00 lei” acestea nu pot fi avute în vedere de către prezenta instanță, întrucât nu este învestită cu soluționarea căii de atac împotriva sentinței civile nr. 7713/21.10.2014, pronunțată în dosarul nr._ . Așa cum s-a arătat anterior, prima instanță a reținut că reclamanta nu a făcut dovada achitării onorariului de avocat și a respins acțiunea sub acest aspect ca neîntemeiată. Nemulțumirile reclamantei cu privire la această statuare a primei instanțe trebuiau invocate în calea de atac, iar nu în cauza de față, unde aspectul nedovedirii cheltuielilor în fața primei instanțe a intrat în putere de lucru judecat, ca și statuările privind culpa procesuală a pârâtei în respectivul proces și care nu pot fi repuse în discuție.

Din verificările efectuate din oficiu, întrucât reclamanta nu a depus sentința purtând mențiunea „definitivă”, ci doar în copie simplă (filele 7-8), a rezultat că împotriva sentinței civile nr. 7713/21.10.2014 nu a fost declarată cale de atac de niciuna dintre părți, sentința rămânând definitivă.

Art. 451 alin. (1) NCPC prevede că în cadrul cheltuielilor de judecată se include și onorariul avocatului, iar potrivit art. 452 NCPC, Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

În speță, așa cum s-a arătat, reclamanta nu a făcut dovada nici a existenței și nici a întinderii acestor cheltuieli pretins efectuate cu titlu de onorariu de avocat în fața instanței care a soluționat dosarul nr._, în data de 21.10.2014, motiv pentru care cererea sa a fost respinsă ca neîntemeiată.

Deși nu există vreo dispoziție legală care să interzică expres unei persoane care a câștigat un proces în care nu i s-au acordat cheltuieli de judecată sau instanța nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere - chiar dacă în speță ele au fost respinse ca neîntemeiate, pe motivul nedovedirii efectuării lor -, să le solicite pe calea unui proces separat, este necesară verificarea de către a doua instanță a acelorași elemente prevăzute în art. 451 alin. (1) NCPC, respectiv existența, adică realitatea, și întinderea acestor cheltuieli și, în plus, legătura cu cauza în care se pretinde că au fost efectuate.

În dosarul de față a depus ordinul de plată OMBN_,_ emis de BRD SA, în aceeași zi, în care s-a pronunțat prima instanță, respectiv 21.10.2014, ordin de plată în care, la detaliile plății se menționează că reprezintă „OMBN_/_+3, RA47/BU/13/_,3,9770/303/201 către beneficiar „societate de avocați”, fără identificarea acesteia din urmă.

Nicio mențiune de pe acest ordin de plată nu permite stabilirea, în raport de detaliile plății și beneficiarul, că suma de 744 de lei, s-a plătit de reclamantă cu titlu sau numai cu titlu de onorariu de avocat/ servicii de asistență juridică către SCA „I. și O.” în dosarul nr._ și numai în legătură cu acest dosar.

De asemenea, deși reclamantei i s-a solicitat de instanță, prin rezoluția din data de 23.04.2014 – fila 13 să depună la dosar contractul de asistență juridică încheiat pentru asigurarea asistenței/reprezentării în dosarul nr. 9770/2014, reclamanta nu s-a conformat, astfel că nici măcar din acest punct de vedere instanța de față nu poate reține conexiunea și realitatea plății sumei de 744 de lei, cu titlu sau numai cu titlu de onorariu de avocat/ servicii de asistență juridică către SCA „I. și O.” în legătură cu dosarul nr._, motiv pentru care instanța, față de prevederile art. 249 rap. la art. 451-452 NCPC, va respinge cererea reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea introdusă de reclamanta . GROUP SA, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/_/2001, CUI_, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Societatea Civilă Profesională de Avocați I. și O., în București, Bulevardul C. C. nr. 3, ., apartament 28, sector 3, în contradictoriu cu pârâta .-REASIGURARE SA, cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord nr. 10, Global City Business Park, Clădirea 023, etaj 4, județul Ilfov, înmatriculată la ORCB sub nr. J_, CUI RO_, cod poștal.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.09.2015.

Președinte Grefier

F.-C. M. V. – A. M.

Dactilo.MV/01.10.2015

Red.F-CM/17.10.2015

2 ex. originale

Comunicat+2exemplare.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6873/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI