Pretenţii. Sentința nr. 7975/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7975/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 7975/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI

......

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7975/2015

Ședința publică de la 15 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE F.-C. M.

Grefier V. A. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul D. J. D. și pe pârât . SRL, având ca obiect pretenții disjuns din dosarul nr._ .

La apelul nominal efectuat în ședință publică, la prima strigare a cauzei, ora 12,30, nu au răspuns părțile.

În temeiul art. 104 alin. 13 din HCSM nr. 387/2005, instanța a dispus lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, la ora 17:36 nu au răspuns părțile.

S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauză a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării cererii, după care:

Instanța rămâne în pronunțate asupra sesizării din oficiu privind perimarea.

INSTANȚA

Asupra sesizării din oficiu privind perimarea, constată:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 29.05.2014, când prin încheierea de la acel termen de judecată, instanța, în temeiul disp.art. 1551 alin. (1) VCPC, a dispus suspendarea cauzei, pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligației de evaluare a obiectului cererii în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C.proc.civ. orice cerere de chemare în judecată în materie civilă se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 1 an.

În conformitate cu art. 250 VCPC, Cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată. În cazurile prevăzute de art. 243, cursul perimării este suspendat timp de 3 luni de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecății, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare. Perimarea se suspendă de asemenea pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa.

În speță, nu este incident niciunul dintre cazurile de suspendare a cursului perimării, arătate la art. 250 VCPC, astfel încât termenul de 1 an a curs neîntrerupt de la data de 29.05.2014 și s-a împlinit la data de 29.05.2015.

Reținând că potrivit art. 252 C. proc. civ, potrivit cărora perimarea se constata și din oficiu, instanța, constatând îndeplinite cerințele art. 248 VCPC, urmează să constate perimată de drept prezenta cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată de drept cererea în pretenții – disjunsă din dosarul nr._, formulată de reclamant DOWES J. D., cu domiciliul în București, Calea Giulești, nr. 426 C, ., împotriva pârâtei . SRL, cu sediul în ales la av. „M. și Asociații” SPARL, București, .. 9, .

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2015.

Președinte, Grefier,

F.-C. M. V. A. M.

Red jud. F-C.M/28.11.2015

4 ex.

Comunicat 2 ex .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7975/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI