Reziliere contract. Sentința nr. 395/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 395/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 395/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚACIVILĂ NR. 395
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 21.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE A. C.
GREFIER M. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamantul C. G. al Municipiului București-Administrația Fondului Imobiliar prin S.C. Orizont S.A. în contradictoriu cu pârâtul S. F..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâtul reprezentat de avocat V. A.-M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, în conformitate cu prevederile art.131 Cod procedură civilă, pune în discuția avocatului pârâtului competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei.
Pârâtul, prin avocat, arată că Judecătoria sectorului 6 București este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere..
În conformitate cu prevederile art. 94 pct.1 lit. j Cod procedură civilă și art.113 alin.1 pct.3 și 4 Cod procedură civilă, instanța apreciază că Judecătoria sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța constată că taxa judiciară de timbru a fost achitată.
La solicitarea instanței de a preciza durata rezonabilă de soluționare a cauzei, pârâtul, prin avocat, arată că estimează un termen de soluționare a cauzei de 2-3 luni.
În conformitate cu dispozițiile art.238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata de timp necesară soluționării prezentei cauze la 2 luni.
Pârâtul, prin avocat, arată că prin cererea de chemare în judecată se solicită obligarea pârâtului la plata chiriei din luna decembrie 2008 până în luna decembrie 2013, iar prin întâmpinare a invocat excepția prescripției cu privire la suma de 6880,86 lei pentru facturile scadente înainte de data de 20.08.2011.
Având cuvântul asupra excepției prescripției, pârâtul, prin avocat, solicită admiterea acesteia pentru facturile emise înainte de data de 20.08.2011, cererea fiind introdusă pe rolul instanței la data de 20.08.2014. Suma solicitată reprezentând chirie pentru parcare nu este o creanță fiscală, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 21 Cod procedură fiscală dar și din Ordinul nr. 1954/12.2005 Anexa 2, astfel încât se aplică termenul general de prescripție de 3 ani.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active invocată, de asemenea, prin întâmpinare, pârâtul, prin avocat, solicită admiterea acesteia întrucât în prezenta cauză reclamantul nu are calitate procesuală activă în promovarea acțiunii, întrucât contractul nr. 43/6.09.1999 a fost încheiat între Primăria Municipiului București și pârât, Administrația Fondului Imobiliar fiind o instituție publică de interes local, cu personalitate juridică proprie, care este terț al raportului juridic născut între cele 2 părți.
Totodată, pârâtul a solicitat ca reclamantul să depună la dosar contractul de prestări servicii nr. 1455/2000 prin care acesta a fost mandatat. C. G. al Municipiului București nu este parte în contractul de închiriere, astfel încât nu poate solicita rezilierea și evacuarea pârâtului, precum și obligarea pârâtului la plata debitului restant.
În ceea ce privește excepția insuficientei timbrări, invocată, de asemenea, prin întâmpinare, pârâtul, prin avocat, arată că înțelege să renunțe la această excepție.
Pârâtul, prin avocat, arată că este de acord cu rezilierea contractului de închiriere și cu evacuarea, întrucât nu mai folosește acel spațiu încă de la încetarea contractului din data de 8.04.2004, însă nu este de acord cu obligarea sa la plata debitului care este foarte mare și nici nu a fost notificat cu privire la acesta și nici nu i s-a adus la cunoștință majorarea chiriei. Din prima factură rezultă o sumă de 1920 lei spre deosebire de celelalte chirii lunare, sumă pe care nu cunoaște de un de i-a rezultat reclamantului.
Instanța acordă pârâtului cuvântul pentru propunere de probe.
Pârâtul, prin avocat, solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar.
În ceea ce privește proba cu înscrisuri solicitată de reclamant prin cerere, arată că nu se opune încuviințării acesteia.
În conformitate cu prevederile art. 258 Cod procedură civilă raportat la art.255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar, și pentru pârât, în contraprobă, atât asupra excepțiilor invocate, cât și asupra fondului cererii, încuviințează, de asemenea, proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind concludentă și admisibilă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul atât asupra excepțiilor invocate, cât și asupra fondului cererii.
Pârâtul, prin avocat, solicită admiterea excepțiilor invocate prin întâmpinare, conform motivelor expuse mai sus, iar pe fondul cererii solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 11.189,79 lei pentru perioada decembrie 2008-decembrie 2013 întrucât durata contractului a încetat la data de 8.04.2004, garajul nemaifiind utilizat de către pârât de la acea dată.
Având în vedere cele expuse, în opinia sa, capetele 2 și 3 din cerere sunt rămase fără obiect, însă pârâtul este de acord cu rezilierea contractului de închiriere și evacuarea sa din acel spațiu.
Cu privire la cuantumul chiriei, acesta la momentul contractării a fost de 14,93 lei, iar ulterior chiria s-a majorat la suma de 80,01 lei, astfel cum rezultă din Anexa nr.2, însă analizând această anexă se poate observa că nu se precizează numărul contractului de închiriere din care face parte integrantă, aceasta fiind semnată la rubrica proprietar de Societatea Comercială de Ad-Tie Locativă, a cărei calitate nu o cunoaște și nu este însușită de către pârâtul-chiriaș.
Reclamantul a mai depus la dosar o adresă nedatată prin care se presupune că i-a fost notificată pârâtului majorarea chiriei, însă această adresă nu a ajuns niciodată la cunoștința pârâtului, motiv pentru reclamantul avea obligația de a depune la dosar confirmarea de primire a acestui document.
De asemenea, la analiza situației debitelor la chiria din data de 31.12.2008 apare suma de 960,12 lei care nu a fost detaliată pentru a rezulta ce anume reprezintă.
În raport de cele expuse solicită respingerea acțiunii pentru motivele invocate, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. Depune la dosar factura nr. 187/17.10.2014 privind plata onorariului de avocat.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.08.2014 SUB NR._, reclamantul C. G. al Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar prin Orizont S.A., în contradictoriu cu pârâtul S. F., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la achitarea sumei de_,79 lei, reprezentând chirie restantă și penalități aferente, pe perioada decembrie 2008 - decembrie 2013, rezilierea contractului de închiriere nr. 43/06.09.1999 și evacuarea pârâtului din imobilul-garaj situat în București, .. 6, .. 65.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, Orizont S.A. are calitate procesuală activă în promovarea acțiuni, calitate conferită de art. 13, din contractul de prestării servicii de administrare imobiliară nr. 1455/2000 încheiat între C.G.M.B. – A.F.I. și Orizont S.A., astfel cum a fost modificat și prelungit succesiv prin actele adiționale 1/2001, 2/2002, 3/2003 și 4/2004.
De asemenea, actul adițional nr. 4 prevede prelungirea de drept a contractului de prestări servicii de administrare imobiliară până la denunțarea acestuia de către una dintre părțile contractante.
Între P.M.B. prin Orizont S.A., ca administrator al fondului locativ de stat și S. F., în calitate de titular de contract, a intervenit contractul de închiriere pentru suprafețele locative cu alta destinația decât aceea de locuință nr.43/06.09.1999, în baza ordinului de repartiție.
Începând cu decembrie 2008, pârâtul a încetat să mai achite chiria acumulându-se debitul în sumă de_,79 lei, reprezentând chirie restantă și penalități de 0,.5% pe zi de întârziere.
Reclamantul a menționat că pretențiile solicitate reprezintă contravaloare chirie care se face venit la bugetul de stat, primul capăt de cerere fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
În ceea ce privește capetele 2 și 3 de cerere, acestea sunt subsecvente primului, rezilierea și evacuarea, solicitându-se urmare neplății chiriei, deci și celelalte capete de cerere sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1817, art. 1830 alin. 1 și art. 1831 Cod civil.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar, în copie, situație debite și majorări la data de 19.12.2013, contract de închiriere pentru suprafețele locative cu altă destinație decât aceea de locuință nr. 43/06.09.1999, fișă de calcul pentru stabilirea chiriei lunare, adresă emisă către pârât de Orizont S.A., Hotărârea Consiliului de Administrație al Orizont S.A. din data de 07.03.2008, contract de prestări servicii nr.1455 din data de 24.07.2000, actele adiționale nr. 2, 3, 4, 5 la contractul de prestări servicii de administrare nr.1455/24.07.2000.
La data de 07.10.2014, prin compartimentul registratură, reclamantul a depus la dosar precizările solicitate de instanță conform rezoluției din data de 18.09.2014 (filele 34-42).
La data de 04.11.2014, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii promovate de C. G. al Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar, prin Orizont S.A., ca netemeinică și nelegală.
Potrivit dispozițiilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 și faptul că ultimele două capete de cerere din prezenta acțiune nu au ca obiect recuperarea unor venituri publice, pârâtul a apreciat că reclamantul nu este scutit de plata taxei judiciare de timbru. Astfel că, acestea trebuie timbrate cu respectarea prevederilor art. 3 alin. 2 și art. 27 coroborate cu art. 34 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În concluzie, pârâtul a solicitat admiterea excepției și anularea acțiunii ca insuficient timbrată.
În cererea de chemare în judecată și în precizările la aceasta se face referire la contractul de prestări servicii nr. 1455/2000 și la cele 5 (cinci) acte adiționale ale acestuia, înscrisuri ce nu i-au fost comunicate.
De asemenea, s-a afirmat că pretențiile sunt dovedite cu contractul de închiriere nr. 43/06.09.1999, situația debitelor și majorările calculate și somația emisă pe numele debitorului. Pârâtul a solicitat a se observa că la dosarul cauzei nu există nicio somație de plată adresată acestuia, anterior promovării prezentei acțiuni, existând o singură adresă prin care pârâtului i s-a adus la cunoștință majorarea prețului chiriei (de la 14,93 lei la 80,01 lei). Însă, cu toate acestea, nici această adresă nu a ajuns în posesia pârâtului.
Conform dispozițiilor art. 102 alin.1 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil „Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”.
De asemenea, dispozițiile art. 5 alin.1 din aceeași lege, arată că „Dispozițiile se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ..
Prin urmare, efectele contractului în discuție vor fi analizate din perspectiva condițiilor impuse de Codul civil de la 1864, ca lege aplicabilă, motiv pentru care a solicitat reclamantului să își precizeze în drept acțiunea.
În prezenta cauză, reclamantul nu are calitate procesuală activă în promovarea acțiunii, întrucât contractul nr. 43/06.09.1999 a fost încheiat între Primăria Municipiului București și pârât. Administrația Fondului Imobiliar este o instituție publică de interes local, cu personalitate juridică proprie, care este terț al raportului juridic născut între cele două părți.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 36 Cod procedură civilă „calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios”, pârâtul a solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesual activă.
Excepția prescripției dreptului la acțiune pentru facturile scadente înainte de data de 20.08.2011. Acțiunea reclamantei a fost introdusă pe rolul instanței de judecată la data de 20.08.2014, iar prin aplicarea termenului general de prescripție de 3 ani, rezultă că dreptul la acțiune al reclamantei pentru pretențiile născute înainte de 20.08.2011 s-a prescris, respectiv pentru suma de 6880,86 lei.
În speța dedusă judecății, se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, întrucât creanța ce face obiectul acțiunii nu este o creanță fiscală. Creanța rezultată în urma unui raport contractual de închiriere nu este o creanță fiscală pentru că izvorul acesteia nu este un raport juridic fiscal, ci unul de drept civil (închirierea este reglementată de Codul civil).
Conform art. 21 Cod procedură fiscală creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care rezultă din raporturi de drept fiscal. În cuprinsul alin. 2 din același articol sunt menționate drepturile patrimoniale fiscale la care a făcut referire, creanța izvorâtă dintr-un contract de închiriere nefiind prevăzută.
De asemenea, în Ordinul nr. 1954/12.2005, în Anexa nr. 2 apare clasificația indicatorilor privind bugetele, iar la data de 30.02. (30.02.05) „Venituri nefiscale” apar veniturile din concesiuni și închirieri.
În concluzie, pârâtul a solicitat admiterea excepției invocată și să constate că dreptul la acțiune al reclamantei pentru suma de 6880,86 lei s-a prescris.
În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat clauzele contractului nr. 43/06.09.1999 prin care pârâtului i-a fost repartizat imobilul-garaj din București, .. 6, ..
Urmează a se constata că acțiunea promovată este neîntemeiată întrucât durata contractului menționat a încetat la data de 08.04.2004, garajul nemaifiind utilizat de pârât de la data respectivă. Având în vedere aceste aspecte, pârâtul a considerat că ultimele două capete de cerere sunt rămase fără obiect, întrucât contractul nu mai este în vigoare la data introducerii acțiunii, iar pârâtul nu mai folosește acest imobil.
Potrivit legii, ca efect al încetării contractului părțile sunt libere de obligațiile asumate. Astfel pârâtul a apreciat că, în mod abuziv, s-a solicitat pârâtului plata unei sume de bani exagerate.
Chiar și în situația în care contractul ar mai fi fost încă în vigoare, un alt aspect pe care l-a invocat în susținerea nelegalității acțiunii a fost acela potrivit căruia, la semnarea contractului chiria aferentă garajului era de 14,93 lei (_ rol), potrivit Anexei 3 - nedepusă la dosar. Ulterior, chiria s-a majorat la suma de 80,01 lei, astfel cum reiese din Anexa nr. 2. Însă, la analiza acestei Anexe urmează să se constate că nu se precizează numărul contractului de închiriere din care face parte integrantă, aceasta a fost semnată la rubrica „Proprietar” de o societate a cărei calitate nu o cunoaște (Societatea Comercială de Ad-Tie Locativă), și nu a fost însușită de către pârâtul-chiriaș.
S-a mai depus de reclamantă la dosar o adresă nedatată prin care s-a presupus că i-a fost notificată pârâtului majorarea chiriei. Această adresă nu a ajuns niciodată la cunoștința pârâtului, motiv pentru care reclamanta trebuia să depună la dosar confirmarea de trimitere/primire a acestui document, iar din analiza situației debitelor la chiria din data de 31.12.2008 apare suma 960,12 lei, mult mai mare decât prețul chiriei perceput pe o lună, și a cărei proveniență și mod de calcul nu le cunoaște.
În concluzie, având în vedere toate motivele invocate, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca netemeinică și nelegală.
În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art. 205 Cod de procedură civilă.
Alăturat întâmpinării, pârâtul a depus la dosar Ordinul nr. 1954/12.2005.
Asupra excepției prescripției dreptului la acțiune reclamantei pentru perioada decembrie 2008-august 2011, pentru suma de 3520,44 lei, chirie și 3520,44 lei, penalități de întârziere, instanța reține următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, instanța reține următoarele:
Dreptul subiectiv este format din două componente. O primă componentă este reprezentată de posibilitatea recunoscută de lege sau de un alt act normativ titularului dreptului subiectiv de a avea o anumită conduită și de a pretinde unei terțe persoană să dea, să facă ori să nu facă ceva pe care acesta putea realiza în lipsa interdicției. Cea de-a doua componentă este reprezentată de posibilitatea titularului dreptului subiectiv de a proceda la realizarea prerogativelor cuprinse în conținutul dreptului recurgând în acest sens la forța de constrângere a statului.
Modalitatea prin care o persoană interesată în realizarea unui folos material sau în preîntâmpinarea unui prejudiciu poate uza de forța de constrângere a statului este dreptul la acțiune, așa cum rezultă din prevederile art. 192 Cod procedura civila.
Acest drept la acțiune nu este însă nelimitat în timp din mai multe motive. Un prim motiv ar fi acela al principiului ocrotirii aparenței de legalitate sau altfel spus al inexistenței obligației, ceea ce înseamnă că, până în momentul introducerii acțiunii, se prezumă că, între cele două persoane între care s-a creat raportul juridic de drept procesual civil, nu a existat un raport juridic de natură patrimonială și, astfel, nu există nicio obligație din partea pârâtului față de reclamant. Numai după introducerea acțiunii se poate vorbi de existența cel puțin a unui drept litigios (drept alegat) a unui drept prezumat relativ (iuris tantum) în favoarea reclamantului care după parcurgerea tuturor fazelor unui proces civil se poate transforma într-o prezumție absolută (iuris . la rândul ei tot printr-o prezumție absolută a autorității de lucru judecat și recunoscută reclamantului încă de la nașterea raportului juridic prin efectul în principiu declarativ al unei hotărâri judecătorești.
Tot ca un argument în sensul ocrotirii principiului aparenței de legalitate, se poate afirma faptul că nu este permisă ca o situație nesigură din cauza atitudinii unui creditor să persiste un timp foarte îndelungat, scop care solicită o sancțiune corespunzătoare pentru felul în care un creditor a înțeles să uzeze de aceea prerogativă a dreptului să subiectiv de a uza de forța de constrângere a statului. Această sancțiune de drept civil prin care un creditor nediligent pierde orice posibilitate de a mai uza pentru viitor de forța de constrângere a statului, reprezentat în principiu prin dreptul la acțiune în justiție este prescripția dreptului la acțiune.
Prescripția dreptului la acțiune chiar dacă operează ope legis, judecătorului nerămânându-i decât sarcina de a constata intervenția acesteia, aceasta nu poate interveni decât în măsura în care în cursul unui proces civil una dintre părți sau judecătorul din oficiu solicită constatarea acesteia. În vederea realizării acestui scop (constatarea intervenției prescripției dreptului la acțiune) a fost creat un mijloc procedural cunoscut sub denumirea de excepția prescripției dreptului la acțiune care fiind o excepție de fond, absolută și peremptorie poate fi invocată de către oricare dintre părți și chiar de către instanță din oficiu, în tot cursul procesului civil și odată admisă împiedică judecarea în fond a cauzei.
Acest ultim fapt obligă instanța, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 Cod procedura civila, ca în momentul în care în fața sa a fost ridicată excepția prescripției dreptului la acțiune, să procedeze înainte de a analiza fondul cauzei la verificarea împlinirii în cauză a termenului de prescripție, iar, în măsura în care constată că aceasta a intervenit, să admită excepția și să respingă acțiunea ca fiind prescrisă.
Astfel, constatarea împlinirii unui termen de prescripție presupune din partea oricărei instanțe sesizate cu judecarea excepției prescripției dreptului la acțiune următoarele demersuri: analiza naturii juridice a dreptului (drept real sau drept de creanță) a cărui ocrotire se solicită prin forța de constrângere a statului, deoarece în funcție de natura dreptului o acțiune poate fi prescriptibilă sau imprescriptibilă și, în al doilea rând, verificarea faptului dacă, în speță, a intervenit sau nu una din acele cauza care suspendă sau care întrerup curgerea termenului de prescripție. Astfel, instanța consideră că, în primul rând, în vederea justei soluționări a excepției invocate, trebuie să determine natura dreptului a cărui ocrotire se solicită prin acțiunea formulată de reclamantă. Legat de acest fapt, instanța constată următoarele:
Din analiza obiectului și motivării cererii reclamantei rezultă că, în speța de față, reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea chiriei și penalităților de întârziere aferente perioadei decembrie 2008-augus 2011 aferente garajului nr. 65 situat în București .. 6, ., obligație al cărei temei îi constituie dispozițiile art. 969 Cod civil.
Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultă că reclamanta prin acțiunea de față solicită ocrotirea unui drept de creanță, al cărei izvor este mai sus expus și care, în temeiul prevederilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 este prescriptibilă în termen de 3 ani. Fiind, astfel, un drept prescriptibil, instanța trebuie să cerceteze care este momentul începerii curgerii termenului de prescripție și cel al împlinirii acesteia. În acest sens, instanța constată că, în situația unei acțiuni care are ca obiect recunoașterea și ocrotirea unui drept de creanță, termenul de prescripție se naște din momentul în care titularul dreptului subiectiv civil poate exercita acea prerogativă a dreptului care-i conferă posibilitatea de a uza de forța de constrângere a statului.
Prin urmare, din cele arătate rezultă că termenul de prescripție începe să curgă din momentul în care un creditor poate uza de dreptul la acțiune, motiv pentru care se impune cercetarea în speța a nașterii acestui moment. În principiu, dreptul la acțiune se naște în momentul în care un creditor poate solicita instanței recunoașterea dreptului său și obligarea pârâtei la respectarea acesteia, însă părțile sau un act normativ în vigoare pot amâna exercitarea acestei posibilități ori prin stipularea în contract a unui termen suspensiv în favoarea debitorului ori prin acordarea de către actul normativ a unui moratoriu legal pentru plata în favoarea debitorului.
În consecința, în speța de față, izvorul dreptului de creanță al reclamantei fiind prevederile legale mai sus menționate, instanța consideră că dreptul de a solicita obligarea pârâtului la plata acestor sume se naște la data scadenței stabilite în contract, moment de la care aceasta pe de o parte, putea solicita pârâtului să suporte partea ce îi revenea din obligațiile achitate, iar pe de altă parte cunoștea atât paguba, cât și pe autorul acesteia.
Fiind vorba despre un drept de creanță termenul stabilit prin art. 7 cap. IV din contractul de închiriere nr. 43/06.09.1999, dreptul la acțiune a acesteia se naște în momentul constatării refuzului de executare din partea debitorului. Prin urmare, în opinia instanței, în situația raporturilor civile care au ca obiect plata unei sume de bani din partea debitorului și care l-a rândul lor s-au născut pur și simplu, dreptul la acțiune al creditorului se naște imediat după însăși apariția dreptului subiectiv fără a fi necesară în acest sens vreo formalitate în sensul constatării neexecutării prealabile a neexecutării obligației de către debitor.
În consecință, din cele arătate rezultând că dreptul la acțiune al reclamantei pentru sumele datorate cu titlu de chiriei și penalități de întârziere aferente perioadei decembrie 2008-augus 2011 aferente garajului nr. 65 situat în București .. 6, . s-a născut cel mai târziu la data de 10 a fiecărei luni, instanța consideră că termenul de prescripție a acțiunii de față a început să curgă de la aceste date. Termenul de prescripție începând să curgă de la datele anterior menționate, potrivit prevederilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 acesta fiind de 3 ani, instanța apreciază că pentru perioada mai sus amintită, acesta s-a împlinit mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, în afara cazului în care reclamanta nu invoca un caz de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție.
În ceea ce privește existența în speță a unui caz de suspendare sau întrerupere a curgerii termenului de prescripție, instanța constată că nu s-au invocat astfel de cauze.
În consecință, instanța constată că acțiunea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumelor datorate cu titlu de contravaloare a chiriei și penalităților de întârziere aferente perioadei decembrie 2008-augus 2011 aferente garajului nr. 65 situat în București .. 6, ., obligație al cărei izvor este reprezentat de prevederile art. 969 și urm. Cod civil, este prescrisă, fiind introdusă în data de 20.08.2014, moment în care este împlinit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Pentru aceste motive, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantei și va respinge cererea formulată de aceasta în contradictoriu cu pârâta având ca obiect pretențiile în cuantum de 3520,44 lei, chirie și 3520,44 lei, penalități de întârziere pentru perioada decembrie 2008-august 2011, ca prescrisă.
Asupra excepției lipsei calității procesuale active, instanța reține următoarele:
Reclamantul este ținut să justifice atât calitatea sa procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a pârâtului, deoarece raportul juridic de drept procesul nu se poate lega în mod valabil decât între titularul dreptului, respectiv al obligației corelative ce rezultă din raportul juridic de drept material.
Astfel, determinarea calității procesuale a părților într-o cauză având ca obiect despăgubiri acordate în urma angajării răspunderii civile delictuale a pentru fapta proprie se circumscrie dispozițiilor legale ce constituie izvorul dreptul invocat, respectiv identitatea dintre persoanele având poziția de subiect activ, respectiv pasiv din raportul juridic de drept substanțial dedus judecății.
În speța de față, dreptul de administrare invocat de către reclamantă cuprinde între atributele sale și pe acela de a încheia contract de închiriere a imobilului și a de culege chiria aferentă acestuia, prin urmare, va fi respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâtul a părăsit imobilul închiriat potrivit contractului nr. 43/06.09.1999 din cursul anului 2004, la data încetării contractului prin ajungerea la termen, împrejurare necontestată de către reclamantă. În ceea ce privește cuantumul chiriei solicitate de către reclamant pentru perioada septembrie_04, actul adițional prin care s-a stabilit valoarea acesteia nu a fost acceptat de către pârât în mod expres, astfel că în lipsa manifestării sale de voință exprese nu a luat naștere un acord al părților în acest sens.
Conform art. 27 alin. 1 din Legea nr.114/1996, în cazul părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului de închiriere sau al decesului acestuia, precum și în cazul titularului de contract, nerezident, care, fără a fi detașat, nu a mai folosit locuința mai mult de 2 ani, fără întrerupere, închirierea continuă, după caz: în beneficiul soțului sau al soției, dacă a locuit împreună cu titularul, în beneficiul descendenților sau al ascendenților, dacă au locuit împreună cu acesta, în beneficiul altor persoane care au avut același domiciliu cu titularul cel puțin un an și care au fost înscrise în contractul de închiriere.
În conformitate cu alin. 3 al aceluiași articol, în lipsa persoanelor care pot solicita locuința, potrivit alin. 1, contractul de închiriere încetează în termen de 30 de zile de la data părăsirii imobilului de către titularul contractului sau de la data înregistrării decesului ori de la împlinirea termenului de 2 ani de nefolosire neîntreruptă a acestuia.
În speță, fiind incidentă ipoteza art. 27 alin. 3 din Legea nr. 114/1996, instanța va constata că, prin trecerea a doi ani de nefolosire neîntreruptă a imobilului, în patrimoniul pârâtului S. F. nu mai există dreptul de a ocupa imobilul închiriat și nici obligația corelativă de a achita chiria corespunzătoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției pentru perioada decembrie 2008-august 2011, pentru suma de 3520,44 lei, chirie și 3520,44 lei, penalități de întârziere.
Respinge cererea având ca obiect suma de suma de, chirie și penalități de întârziere aferente perioadei decembrie 2008-august 2011, ca prescrisă.
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârât.
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR prin Orizont S.A., cu sediul în București, ., parter, sector 3, J_ CUI_, în contradictoriu cu pârâtul S. F., domiciliat în București, .. 4, ., ., sector 6 și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, .-36, ..
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.AC/Thred.MV
4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 200/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 465/2015. Judecătoria... → |
|---|
