Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 458/2015. Judecătoria SEGARCEA

Sentința nr. 458/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 458/2015

ROMÂNI A

JUDECĂTORIA S. - JUDEȚUL D.

DOSAR NR._ - hotărâre care să țină loc de act autentic –

SENTINTA CIVILA NR. 458

Ședința publică din 12.03.2015

Completul compus din:

Președinte - B. M. M.

Grefier - I. T.

Pe rol judecarea acțiunii civile ,formulate de reclamanta D. M., la fam V. V., în S., ., judetul D. in contradictoriu cu parata T. G., domiciliată în S., ., judetul D., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin încheierea de ședință din data de 15.11.2013, judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 242 alin 1 pct 1 și 2 C. și că, în urma referatului întocmit de grefă la data de 16.01.2015, s-a dispus din oficiu repunerea pe rol a cauzei pentru a se aprecia dacă a operat perimarea acțiunii.

Instanța invoca exceptia perimnmarii cererii si rămâne în pronunțare asupra perimării cererii de chemare în judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii civile de fata, constată urmatoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecatoriei S., sub nr._, din data de 21.11.2012, reclamanta D. M. a chemat în judecată pe parata T. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate intervenita între părți vânzarea-cumpărarea unui teren în suprafață de 200 mp în sola 170 . extravilanul localitatii S., urmând ca hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Prin încheierea de ședință din data de 15.11.2013, Judecătoria S. a dispus, în baza art. 242 alin 1 pct 1 și 2 C.., suspendarea judecării cauzei pentru lipsa partilor la termenul de judecata.

Conform art. 248 C.pr. civ. ,,Orice cerere de chemare în judecată ... se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu „.

În speță, instanța reține că de la data suspendării judecării cauzei a trecut mai mult de un an de zile, iar părțile nu au făcut nici un act în vederea judecării pricinii.

Fiind îndeplinite condițiile art. 248 din C.pr. civ. instanța, în temeiul art. 253 alin. 2 C.pr.civ. va constata perimată prezenta cerere de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii.

Constată perimată cererea formulată de reclamanta D. M., la fam V. V., în S., ., judetul D. in contradictoriu cu parata T. G., domiciliată în S., ., judetul D., având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. M. M. I. T.

red.BMM.

tehn.HT.

2 ex./ 18.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 458/2015. Judecătoria SEGARCEA