Pretenţii. Sentința nr. 1036/2015. Judecătoria SEGARCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1036/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 1036/2015
DOSAR NR._ - pretenții –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. - JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1036/2015
Ședința publică de la 08.09.2015
Președinte – M. M. B. – judecător
Grefier - L. C.
x.x.x.x.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile în pretenții formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul B. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că reclamanta a depus la dosar cerere prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, precum și administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, după care:
Verificându-și din oficiu competența, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța constatată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, având în vedere prevederile art. 94 alin. 1 lit. a și art. 107 din C.pr.civ. republicat.
În baza art. 258 NCpc instanța încuviințează pentru reclamantă-proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Instanța, constatând faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, rămâne în pronunțare pe cererea de chemare în judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constată urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S., sub nr._, din data de 16.04.2015, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul B. D. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat la plata sumei de 420,71 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în beneficiul acestuia, în baza contractului de prestări servicii nr._/01.01.2012.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că, la data de 01.01.2012, a încheiat cu pârâtul un contract de prestări servicii înregistrat sub nr._, iar în baza acestuia reclamanta se obliga să presteze activitatea de colectare a deșeurilor urbane, iar pârâtul se obliga să plătească suma de 3,01 lei/persoană lunar.
Întrucât pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, reclamanta a solicitat instanței să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 420,71 lei, reprezentând debit restant.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 111 NCPC.
Cererea a fost timbrată cu taxa judiciara de timbru în valoare de 34 lei..
În dovedirea acțiunii, reclamanta a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.
Au fost depuse la dosar de către reclamantă următoarele înscrisuri: notificarea pârâtului înregistrată la . sub nr. 63/29.01.2015, contractul de prestare a activității de salubritate a orașului S. nr._/01.01.2012 și anexa la contract, precum și fișa clientului din data de 30.04.2015.
Pârâtul B. D. nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la instanță.
În cauză s-a încuviințat pentru reclamantă -proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în temeiul art. 258 NCPC, apreciind-o ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța constată că acțiunea reclamantei este întemeiată și în consecință va fi admisă, pentru următoarele motive:
Între părți s-a încheiat contactul de prestare a activității de salubrizare a orașului S. nr._/01.01.2012, prin care reclamanta . obliga la prestarea activității de colectare a deșeurilor urbane din locația S., ., județul D., iar pârâtul B. D. se obliga la plata tarifului practicat pentru colectare deșeurilor urbane de 3,01 lei/persoana, inclusiv TVA, familia utilizatorului, în speță a pârâtului B. D., fiind compusă din 4 persoane.
Potrivit art. 1270 C. civ. "Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante", fiind consacrat astfel principiul forței obligatorii a contractului în sensul că părțile sunt obligate să execute prestațiile la care s-au obligat prin însăși încheierea contractului.
Prin urmare, reclamanta avea obligația de colectare a deșeurilor urbane din locația S., ., județul D., iar pârâtul B. D. avea obligația de plată a contravalorii serviciului de colectare, obligație asumată benevol prin încheierea contractului.
Din înscrisurile depuse la dosar și având în vedere nedepunerea unei întâmpinări prin care pârâtul să invoce neexecutarea, de către reclamantă, a obligației de colectare a deșeurilor în perioada la care se face referire în fisa clientului, instanța concluzionează că, în baza raporturilor contractuale existente între părți, reclamanta a prestat servicii de salubrizare conform contractului încheiat, fără ca pârâtul sa-si fi îndeplinit obligația corelativa de achitare a facturilor din perioada 01.03._14, a căror valoare totală se ridică al 420,71 lei.
Astfel, deși potrivit art. 14 alin. 1 din contractul nr._/01.01.2012, achitarea facturilor se face în termen de 15 zile de la data primirii facturii, data emiterii facturii, data predării facturii iar, în cazul în care este transmisă prin delegat, și data scadenței se înscriu pe factură, însă pârâtul B. D. nici până la data promovării prezentei cererii de chemare în judecată nu a procedat la plata acestora.
Întrucât reclamanta a făcut dovada executării obligației contractuale asumate, iar pârâtul nu a făcut dovada plații contravalorii serviciilor prestate, instanța reține că reclamanta este îndreptățită să primească suma rezultată din factură, sumă care are caracterul unei creanțe certe, lichide si exigibile în sensul reglementat de art. 663 din NCPC, existența sa fiind neîndoielnică, rezultând din contractul nr._/01.01.2012 și din facturi, obiectul este determinat constând în sume de bani certe și a ajuns la scadentă, fiind deja depășit termenul stabilit, în baza clauzelor contractuale, pentru plata fiecărei facturi în parte.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite cererea și îl va obliga pe pârâtul B. D. la plata către reclamanta . a sumei de 420,71 lei reprezentând contravaloare prestări servicii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul S., ., județul D., CUI-_, în contradictoriu cu pârâtul B. D., CNP-_, cu domiciliul în S., ., județul D..
Obligă pârâtul B. D. la plata către reclamanta . a sumei de 420,71 lei reprezentând contravaloare prestări servicii în perioada 01.03._14.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria S..
Pronunțată în ședința publică de la 08.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M. B. L. C.
Red.MMB
tehn.LC
4 ex./27.10.2015
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Pretenţii. Sentința nr. 1039/2015. Judecătoria SEGARCEA → |
|---|








