Pretenţii. Sentința nr. 1039/2015. Judecătoria SEGARCEA

Sentința nr. 1039/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 1039/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1039/2015

Ședința publică de la 08.09.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – M. M. B. - judecător

GREFIER – L. C.

X.X.X.X.

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. în contradictoriu cu pârâtul P. D..

La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că, în cursul procedurii prealabile, pârâtul nu a formulat întâmpinare, după care:

Instanța, în baza art. 131 NCPC față de dispozițiile art. 94 și art. 107 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Se prezintă soția pârâtului, numita P. G. – instanța procedând la legitimarea acesteia, care învederează că soțul său a decedat de aproximativ 3 ani, sens în care depune la dosar o copie a certificatului de deces al acestuia, ., nr._, înregistrat sub nr. 2580/08.10.2012, la S.P.C.E.P. C..

Instanța, având în vedere data decesului pârâtului – 06.10.2012, invocă din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului P. D. și reține cauza în pronunțare pentru soluționarea excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 06.05.2015, pe rolul acestei instanțe, sub nr._, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat in judecata pe pârâtul P. D. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 922,89 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, în perioada 05.10._12, considerându-se că în cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 1357 și art. 1358 din Codul civil, care reglementează răspunderea delictuală, precum și condițiile prevăzute de art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada 05.10._12, pârâtul a fost internat în secția Ortopedie a Spitalului C. Județean de Urgență C., urmare a accident rutier/agresiune.

CAS D., în calitate de furnizor de servicii medicale, a decontat spitalului suma de 922,89 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de asistența medicală acordată pârâtului, aceasta urmând sa indice persoana care i-a cauzat prejudicii sănătății, cheltuielile făcute pentru refacerea sănătății acestuia fiind în cuantumul indicat, pe care pârâtul nu le-a achitat până în prezent.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1357 și 1358 C.civ., art. 112 C., art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, solicitându-se judecarea în lipsă, conform art. 411 pct. 2 alin. 2 C..

În susținerea cererii, la dosarul cauzei a fost depus, în copie, decontul de cheltuieli.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Pârâtul P. D. nu a depus întâmpinare în termenul legal de 25 de zile de la comunicare cererii.

La termenul de judecata din data de 08.09.2015, s-a prezentat soția pârâtului, numita P. G., care a învederat faptul că soțul său a decedat și în acest sens a depus la dosar copia certificatului de deces ., nr._, astfel încât instanța din oficiu a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, urmând ca in temeiul art. 248 NCPC să se pronunțe cu prioritate asupra excepției invocate, reținând următoarele:

Potrivit certificatului de deces eliberat de S.P.C.E.P. C. la data de 08.10.2012, pârâtul P. D. a decedat la data de 06.10.2012.

Dispozițiile art. 34 din Codul civil, privitoare la capacitatea de folosință a persoanei fizice, o definesc „Capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile.”

Conform art. 35 C. civ. ”Capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia”.

Reflectarea în plan procesual a acestor dispoziții este cuprinsă în art. 56 alin. 1 NCPC, potrivit cărora poate să fie parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile.

Prin urmare, numai o persoană în viață poate fi parte în proces, consecința chemării în judecată a unei persoane care a decedat fiind lipsa capacității procesuale de folosință a acesteia.

Întrucât la data introducerii cererii de chemare – 06.05.2015, pârâtul P. D. era decedat de aproximativ 3 ani, nu putea figura ca parte într-un proces, fiind lipsit de capacitate procesuală de folosință, această capacitate putând-o avea numai persoanele în viață la momentul formulării unei acțiuni.

Pentru considerentele expuse și în temeiul prevederilor legale mai sus amintite, instanța urmează a admite excepția și să respingă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului P. D., invocată din oficiu.

Respinge cererea formulată de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul in C., ., județul D., CUI_, În contradictoriu cu pârâtul P. D., CNP-_, cu ultimul domiciliu în comuna C., ., județul D., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria S..

Pronunțată în ședința publică de la 08.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. M. B. L. C.

Red.MMB/tehn.LC

3 ex./ 27.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1039/2015. Judecătoria SEGARCEA