Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 941/2015. Judecătoria SEGARCEA

Sentința nr. 941/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 941/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR 941

Ședința publică din data de 25.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – B. M. M.

GREFIER - I. T.

Pe rol judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâții G. C. si G. N., având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat ales F. C. -aparatorul reclamantului, cu împuternicire avocațiala la dosarul cauzei si martorul Circiu C., lipsă fiind pârâtii.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează că s-au depus de către Primaria Comunei B., relațiile solicitate.

Apărătorul reclamantei arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulata, să se constate intervenită vânzarea-cumpărarea și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, fără cheltuieli de judecată.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii civile de fata, constată urmatoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22.04.2014pe rolul Judecatoriei S.,sub nr._, reclamanta . chemat în judecată pe pârâții G. C. și G. N., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea conventiei de vanzare-cumparare incheiata între reclamanta și pârâți la data de 29.04.2012 pentru imobilul teren extravilan, în suprafață de 2,50 ha, situat în . urmează: in T 124, P 446/4 suprafata de 1,25 ha cu vecinatatile N- C. Nicolita, E- De 427, S- De 427, V- R. S. si in T 124, P 448/4 suprafata de 1,25 ha, cu vecinatatile N- C. Nicolita,E- T 125, S- R. St., V- De 447, urmând ca hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat faptul că, la data de 29.04.2012, între părți a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare, prin care pârâții s-au obligat să-i transmită dreptul de proprietate asupra imobilelor anterior menționate, în schimbul sumei de 8000 lei.

Reclamanta a precizat că, la momentul încheierii antecontractului, a achitat pârâților prețul solicitat și a intrat în posesia terenului .

Reclamanta a pretins că, deși convenise cu pârâții să se prezinte în fața notarului pentru perfectarea unui act autentic, in termen de 3 luni de la incheierea antecontractului, ulterior aceștia au refuzat să-și îndeplinească obligația asumată.

În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1669 Cod civil.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a aratat ca intelege sa se foloseasca de proba cu înscrisuri, proba testimoniala si proba cu interogatoriul pârâților.

Cererea a fost legal timbrată fiind depusă la dosarul cauzei dovada achitării sumei de 670 lei.

Au fost depuse la dosar, în copie, urmatoarele inscrisuiri: înscrisul sub semnătură privată intitulat „Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare”, încheiat de părți la data de 29.04.2012; TDP nr.1788-_/25.05.2000, certificat de deces G. I., sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale 348/21.01.2012 eliberata de Primăria Bârca privind pe defunctul G. I., certificat de deces G. F., Ci pârâți și acte de stare civilă, certificat de sarcini nr_/23.04.2014 eliberat de OCPI D., certificat fiscal nr 3097/14.07.2014 eliberat de Primăria Bârca.

Pârâții G. C. si G. N. nu au depus intampinare si, deși au fost citați cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, cu aplicarea dispozitiilor art. 358 NCPC, nu s-au prezentat în fața instanței.

In sedinta publica din data de 04.12.2015 instanta a încuviințat pentru reclamanta-proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul paratilor si proba testimoniala cu martorul Circiu C..

In cauza s-au administrat proba cu înscrisuri si proba testimoniala fiind audiat martorul C. C., declarația acestuia fiind consemnată, iar fila atașată la dosar –fila 28.

Prin încheierea de ședință din data de 02.04.2015, instanța din oficiu a dispus emiterea unei adrese către Primaria Comunei B. pentru a se comunica daca de pe urma defunctului G. F., decedat la data de 13.03.2011 in ., cf. actului de deces nr.14/15.03.2011, s-a solicitat sesizare pentru deschiderea procedurii succesoarele și efectuarea unor verificări prin Aplicatia de Evidenta a Populatie a Judecatoriei S. cu privire la defunctul G. I.- CNP:_.

Relațiile au fost depuse la dosar 24.06.2015 (Primăria Bârca) și respectiv la data de 09.05.2015 .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din înscrisul sub semnătura privată denumit „Promisiune bilaterala de vanzare-cumparare” depus de către reclamanta la dosar, coroborat cu declarația martorului audiat Carciu C., instanța reține ca la data de 29.04.2012 s-a încheiat intre reclamanta, in calitate de promitenta-cumpărătoare si pârâti, in calitate de promitenti-vânzători, un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect urmatoarele suprafete de teren arabil extravilan situate pe raza comunei Barca, județul D.: in T 124, P 446/4 suprafata de 1,25 ha cu vecinatatile N- C. Nicolita, E- De 427, S- De 427, V- R. S. si in T 124, P 448/4 suprafata de 1,25 ha, cu vecinatatile N- C. Nicolita,E- T 125, S- R. St., V- De 447.

Instanta retine ca acestei convenții a părților ii sunt aplicabile dispozițiile art. 1669 alin 1 N.C.C., respectiv: ”Cand una dintre partile care au incheiat o promisiune bilaterala de vanzare refuza, nejustificat, sa incheie contractul promis, cealalta parte poate cere pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract, daca toate celelalte conditii de validiate sunt indeplinite”.

Instanța reține, astfel, că se poate pronunța o hotararea care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare in situația in care toate conditiile prevazute pentru încheierea contractului de vanzare-cumparare sunt indeplinite, iar una dintre părțile înscrisului sub semnătură privată - prin care se dorește transmiterea dreptului de proprietate asupra unui teren - nu își îndeplinește obligația contractuală ,,de a face”, constând în prezentarea sa la notariat în vederea încheierii actului în formă autentică și transmiterea legală a dreptului de proprietate.

Conditiile de validitate ale contractului de vanzare-cumparare sunt cele prevazute de art.1179 N.C.C. pentru validitatea contractului, respectiv: capacitatea de a contracta, consimțământul partilor, un obiect determinat si licit si o cauza licita si morală, iar in ceea ce priveste contractul de vanzare-cumparare, raportat la efectele acestuia-transmiterea dreptului de proprietate din patrimoniul vanzatorului in patrimoniul cumparatorului, o conditie speciala o reprezinta calitatea de proprietar a vanzatorului asupra bunului ce face obiectul contractului de vanzare-cumparare.

Pretul stabilit de parti a fost de 8000 lei si a fost achitat la data de 29.04.2012, reclamanta intrand in fapt in posesia imobilului teren sus menționat, individualizat prin dimensiuni si vecinatati, conform titlului de proprietate nr. 1788-_/25.05.2000.

Din titlul de proprietate nr. 1788-_/25.05.2000 eliberat pe numele lui G. P. I. în reconstituirea dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991, pentru suprafața de 2,50 ha teren situat pe raza comunei B., județul D. coroborat cu sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale de pe urma autorului G. I., eliberata sub nr. 348/21.01.2010 de Primăria Comunei Barca, certificatul de deces cu privire la autorul G. P. I., actele de stare civilă ale pârâtilor, instanța retine ca nu s-a facut dovada ca pârâtii sunt proprietarii imobilului teren ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, intrucat nu rezulta din actele de stare civila legatura de rudenie dintre G. P I.-titularul din titlul de proprietate nr. 1788-_/25.05.2000 si G. F.- autorul paratilor.

În consecință, pentru motivele de fapt și de drept sus-menționate, instanța va respinge cererea formulată de reclamanta . contradictoriu cu pârâții G. C. și G. N., ca neîntemeiată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanta .>, cu sediul în S., ., jud D. în contradictoriu cu pârâții G. C. -CNP_, domiciliata în . și G. N.- CNP_, domiciliat în C., B -dul N. T., nr 31, ., jud D., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria S..

Pronunțată în ședința publică de la 25.06.2015 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. M. M. I. T.

Red. BMM

Tehnored. HT

5 ex./03.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 941/2015. Judecătoria SEGARCEA