Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 66/2015. Judecătoria SEGARCEA

Sentința nr. 66/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 66/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S.

Dosar nr._

SENTINTA NR. 66/2015

Ședința publică din data de 15.01.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE -B. M. M.

Grefier – I. T.

Pe rol, soluționarea sesizării petentului POSTUL DE POLIȚIE CÂRNA privind înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului-contravenient P. C., cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Verificându-și din oficiu competența, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța constatată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, având în vedere prevederile art. 94 C.p.civ. și art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001.

Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, precum și faptul că petentul a solicitat, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, administrarea probei cu înscrisuri, instanța apreciază proba solicitată ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei și, prin urmare, în temeiul art. 258 NCPC, o încuviințează ca atare și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._, din data de 29.08.2014, petentul Postul de Poliție Cârna a solicitat instanței înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului-contravenient P. C. prin procesul verbal de contravenției . nr._/15.09.2008, cu sancțiunea prestării unei activități in folosul comunității pe o durată de 26 ore.

În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, a arătat ca în dovedirea cererii înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.

În susținerea sesizării, petentul a depus în copie: adresa nr. 2056/01.08.2014 emisă de Primăria Cârna, somația nr. 197/26.05.2014 și titlul executoriu nr. 197/26.05.2014 emise de Consiliul Local Cârna, listing persoane cu debite restante provenite din sancțiuni contravenționale, copie proces verbal de constatare a contravenției . nr._/15.09.2008, precum și cererea adresată petentului de către Primăria Cârna privind înlocuirea amenzii ce i-a fost aplicată contravenientului cu prestarea unei activități în folosul comunității .

Prin rezoluția din data de 18.09.2014, în baza art. 201 alin. 1 NCPC, constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de lege, s-a dispus comunicarea cererii și înscrisurilor depuse în sprijinul acesteia către intimatul-contravenient, cu mențiunea că are obligația să depună întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, în condițiile art. 165 NCPC, însă acesta nu a înțeles să formuleze întâmpinare și nici nu a solicitat administrarea de probe, în contradovadă.

Prin rezoluția din data de 24.10.2014, în baza art. 201 alin. 4, 5 NCPC, a fost fixat primul termen de judecată la data de 15.01.2014 .2014, dispunând citarea părților .

Deși legal citat, intimatul-contravenient P. C. nu s-a prezentat în fața instanței.

În cauză a fost încuviințata si administrată proba cu înscrisuri.

Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța retine urmatoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/15.09.2008 încheiat de petentul Inspectoratul de Poliție al Județului D.-Postul de Politie Cârna, intimatul P. C. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea unei contravenții prev. de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991R, din somația nr. 197/26.05.2014 și titlul executoriu nr. 197/26.05.2014 rezultând ca debitul restant este de 116 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 39 ind. 1 din OG nr. 2/2001 “În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.

(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.

(3) Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este supusă recursului.

(4) Urmărirea punerii în executare a sentințelor se realizează de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârșit contravenția, în colaborare cu serviciile specializate din primării.”

Față de cele expuse instanța poate dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității dacă sunt întrunite cumulativ două condiții: sancțiunile aplicate contravenientului sunt definitive, respectiv lipsa posibilității executării silite a intimatului.

Relativ la prima condiție, instanța constata ca este îndeplinită, petentul înaintând procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/15.09.2008 către Primăria Comunei Cârna în vederea executării silite.

Instanta constata indeplinirea si a celei de a doua conditii, intimatul nedetinand bunuri urmaribile, conform adresei nr. 2056/01.08.2014 emisă de Primăria Comunei Cârna.

In consecinta, instanta va admite cererea, constatand îndeplinirea cumulativa a conditiilor anterior mentionate si va dispune inlocuirea amenzii contraventionale în cuantum de 116 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenției . nr._/15.09.2008, neexecutata, cu sanctiunea prestarii unui numar de 26 ore.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petentul POSTUL DE POLIȚIE CÂRNA, cu sediul în . în contradictoriu cu intimatul P. C., CNP_ domiciliat in comuna Cârna, .. 63, județul D..

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 116 lei aplicată intimatului P. C. prin procesul verbal de contravenției . nr._/15.09.2008, neexecutata, cu sancțiunea prestării unei activități in folosul comunității pe o durată de 26 ore.

Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 15.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. M. M. I. T.

Red.BMM.

tehn.HT.

4 ex./16.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 66/2015. Judecătoria SEGARCEA