Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 191/2015. Judecătoria SEGARCEA

Sentința nr. 191/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 191/2015

DOSAR NR._ /2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. – JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR 191

Ședința publică din 04.02.2015

Completul constituit din:

Președinte – R. M. F.

Grefier – C. D. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditorul . în contradictoriu cu debitorul . S., având ca obiect ordonanță de plată – OUG 119/2007/ art. 1013 C..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns debitorul prin administrator A. C., lipsă fiind creditorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Administratorul debitorului solicită acordarea unui termen de judecată pentru a depune dovada achitării diferenței de bani pe care o are de plătit, arătând că dispune de sume suficiente.

Instanța, deliberând, respinge cererea de amânare a judecării cauzei având în vedere că s-au acordat mai multe termene de judecată în acest sens.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Administratorul debitorului arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria S., sub nr._, din data de 29.08.2014, reclamanta-creditoare . a chemat în judecată pe pârâta-debitoare . S. solicitând instanței să emită o ordonanță de plată pentru suma de_,88 lei, datorată de debitoare - cu menționarea termenului de plată -, reprezentând contravaloarea autoturismelor achiziționate de la reclamantă în baza facturilor fiscale emise . nr 4702/22.11.2013 și . nr 4703/22.11.2013 precum și la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă timbru .

În motivarea acțiunii, societatea reclamantă a învederat că, în cadrul relațiilor economice desfășurate cu societatea debitoare, aceasta a achiziționat de la reclamanta-creditoare autoturisme marca Mecedes Benz tip Vario 6130, fiind emise facturile fiscale . nr 4702/22.11.2013 și . nr 4703/22.11.2013, cu scadența în termen de 90 de zile la data emiterii, în valoare de_,44 lei fiecare dintre ele – sumă ce reprezintă debitul datorat de către debitoare -_,88 lei.

Reclamanta-creditoare a precizat că, în baza prevederilor art. 1014 NCPC, societatea creditoare a încercat soluționarea pe cale amiabilă a diferendului intervenit, prin transmiterea la data de 30.07.2014, către debitoare a unei notificări, prin care i s-a pus în vedere debitoarei să efectueze plata sumei datorate în termen de 15 zile de la primirea notificării, însă, deși pârâta-debitoare a primit somația ce i-a fost adresată – conform documentelor atașate la dosar -, aceasta nu a răspuns în nici un fel la solicitare și nici nu a efectuat plata, creditoarea nereușind să convingă debitoarea să-și îndeplinească obligațiile asumate.

De asemenea, reclamanta a solicitat instanței să constate îndeplinite integral revederile art. 1013 și urm. din Legea nr. 134/2010 – NCPC, privind exigibilitatea creanței sale, în sensul că au fost respectate dispozițiile art. 662 NCPC, având la bază creanțe certe, lichide și exigibile, fiind motivat și fundamentat legal caracterul cert, lichid și exigibil al creanței menționate.

În drept, reclamanta-creditoare și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1013 și urm. NCPC.

Cererea a fost legal timbrată.

Deși legal citată, în conformitate cu dispozițiile art. 1018 alin. 3 NCPC, pârâta-debitoare nu a formulat întâmpinare.

Au fost depuse la dosar: copia notificării pârâtei-debitoare, din data de 30.07.2014 ; copile facturilor fiscale nr. MASSF5 nr 4702/22.11.2013 și . nr 4703/22.11.2013, cu scadența în termen de 90 de zile la data emiterii, în valoare de_,44 lei, înscris denumit "Furnizare informații date de identificare" cu privire la pârâta-debitoare, emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

La termenul de judecată din data de 05.11.2014 reprezentantul pârâtei –debitoare s-a prezentat la instanță, depunând la dosar chitanța emisă în 04.11.2014 de către CEC Bank în cuantum de_,44 lei reprezentând o plată parțială a debitului datorat de pârâta debitoare către reclamanta creditoare din totalul sumei de_,88 lei, respectiv contravaloarea facturii MASSF5 nr. 4702/22.11.2013.

Prin precizarea din 02.02.2015, reclamanta-creditoare a confirmat această plată parțială, motiv pentru care a arătat că solicită emiterea ordonanței prin care să fie olbigată debitoarea la plata sumei de 20.219,44 lei RON reprezentând debit restant.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța constată că acțiunea creditoarei este întemeiată și va fi admisă, așa cum a fost precizată, pentru următoarele motive:

Conform dispozițiilor art. 1013 din NCPC, procedura reglementată de acest act normativ se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte constatate printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege, iar în art. 662 alin. 2 NCPC se definește creanța certă ca fiind aceea a cărei existență neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.

Instanța reține că societatea creditoare a procedat la transmiterea, prin scrisoare recomandată, a notificării debitoarei, prin care i s-a solicitat să efectueze plata scadentă, în termen de 15 zile de la primirea respectivei somații, așa cum prevăd dispozițiile art. 1014 NCPC.

Creditoarea a făcut dovada existenței unei creanțe pe care o deține față de debitoare cu facturile depuse la dosarul cauzei, a căror realitate nu a fost contestată de debitoare – neformulând întâmpinare cu cel puțin 3 zile înaintea termenului de judecată, fiind citată cu respectiva mențiune potrivit art. 1018 alin. 3 NCPC.

Mai mult, potrivit înscrisurilor depuse în copie la filele 29-30 (cerere de depunere numerar și chitanța emisă în 04.11.2014 de către CEC Bank în cuantum de_,44 lei reprezentând contravaloarea facturii MASSF5 nr. 4702/22.11.2013) rezultă că debitoarea a recunoscut existența creanței, pe care a acoperit-o parțial, reprezentantul acesteia învederând că urmează a achita și debitul restant.

Prin urmare, instanța va admite cererea reclamantei creditoare, astfel cum a fost precizată la data de 02.02.2015, pentru emiterea ordonanței de plată,și va fi obligată debitoarea să plătească creditoarei suma de_,44 lei, cu titlu de despăgubiri reprezentând debit restant conform facturii . nr 4703/22.11.2013, în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

În temeiul art. 451 și art. 1031 NCPC, va fi obligată debitoarea la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către creditoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizată formulată de reclamanta-creditoare . în contradictoriu cu debitorul . S., privind emiterea ordonanței de plată.

Obligă debitoarea să plătească creditoarei în termen de 30 zile de la comunicare, suma de_,44 lei .

Obligă debitoarea la 200 lei, cheltuieli de judecată către creditoare

Cu drept de cerere în anulare în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 04.02.2015 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. M. F. C. D. D.

Redact RMM /Tehnored HT/ 4 EX / 09.03. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 191/2015. Judecătoria SEGARCEA