Pretenţii. Sentința nr. 1070/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1070/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 1070/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR 1070/2015
Ședința publică din 12 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. K. AGOTA
GREFIER: E. K.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții B. D., B. A., B. V., B. F. E., B. K., B. Z., B. M., B. S., B. I.-M., B. C.-M., C. C.-M., C. C., C. F., D. A.-E., D. M., G. V.-I., G. Ș., I. G., K. M., K. J., L. L., M. L., M. G., MĂNDRAȘ I., M. V., N. B., N. I., O. M.-D., O. I., O. M.-A., P. I., S. Z., S. P., S. L., ȚIGÂRLAȘ E., Ț. S., U. M., U. P., V. S., V. J. în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" SA și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect pretenții civile.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 20 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv pentru data de 26 mai 2015, 02 iunie 2015, 09 iunie 2015 respectiv 12 iunie 2015, hotărând următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin declinare de competență de la Tribunalul C. a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.04.2015 sub nr._ cererea formulată de către reclamanții B. D., B. A., B. V., B. F. E., B. K., B. Z., B. M., B. S., B. I.-M., B. C.-M., C. C. M., C. C., C. F., D. A.-E., D. M., G. V.-I., G. Ș., I. G., K. M., K. J., L. L., M. L., M. G., MĂNDRAȘ I., M. V., N. B., N. I., O. M.-D., O. I., O. M.-A., P. I., S. Z., S. P., S. L., ȚIGÂRLAȘ E., Ț. S., U. M., U. P., V. S., V. J. în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” SA și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII solicitându-se:
- să se constate că reclamanții se află într-o situație de discriminare privind plata drepturilor salariale prevăzute de art. 43 alin. 1 lit. a din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 calculate la nivelul clasei de salarizare a fiecărui reclamant
- să se dispună înlăturarea situației discriminatorii prin obligarea pârâtei la plata către fiecare reclamant a diferențelor salariale stabilite în raport de salariul minim brut de 700 lei conform art. 43 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 calculate la nivelul clasei de salarizare a fiecărui reclamant și drepturile salariale efectiv plătite în perioada 01.09.2009 – 31.12.2010 care să fie actualizate cu rata inflației; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate în raport de suma datorată fiecărui reclamant de la data nașterii drepturilor salariale și până la data plății efective a diferențelor
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanții sunt sau au fost angajați ai Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA.
În perioada 2009 – 2010 angajatorul nu a achitat drepturile salariale cuvenite conform art. 43 alin. 1 lit. a din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010.
Față de această situație, reclamanții prin Uniunea Sindicatelor Libere Marfă – Călători – Infrastructură B. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu angajatorul, solicitându-se obligarea acestuia la plata către reclamanți a diferențelor salariale, acțiune care a format obiectul dosarului nr._ . Prin sentința civilă nr. 43/M/14.01.2003 rămasă irevocabilă prin respingerea recursului instanța a respins acțiunea.
Însă, în spețe identice instanțele de judecată din țară și chiar aceeași instanță au o practică diferită în sensul în care unor colegi li s-au recunoscut drepturile solicitate.
Cererea de constatare a situației de discriminare în care se află reclamanții și a cărei înlăturare se solicită prin prezenta acțiune privește în principal situația în care reclamanții se află în raport de alți colegi părți în dosarul civil nr._ .
Astfel, se arată că ulterior soluționării dosarului nr._ părțile au aflat că unor colegi, părți în dosarul indicat societatea le-a achitat drepturile și acțiunea fusese respinsă.
Așadar, se apreciază că faptul că unor colegi aflați în situații identice cu reclamanții le-au fost recunoscute și achitate drepturile solicitate de către angajator, se apreciază a fi efectuat fără un criteriu obiectiv și în mod nejustificat.
În susținerea pretențiilor reclamanții au invocat prevederile art. 1, 2 din OG nr. 137/2000.
În continuare reclamanții au arătat că în fața Consiliului pentru combaterea discriminării pârâta a recunoscut faptul că a plătit altor persoane drepturile ce reclamanților le-a fost refuzat, invocând faptul că plata s-a făcut în temeiul unei hotărâri judecătorești. Însă, partea apreciază că plata nu putea fi efectuată atâta timp cât acțiunea fusese respinsă.
În condițiile în care atât reclamanții cât și colegii cărora li s-au achitat drepturile se află în aceeași situație juridică, respectiv acțiunea formulată fiind respinsă, plata de către angajator a drepturilor doar către cei din urmă a creat o situație de discriminare.
De asemenea, s-a apreciază că în cauză sunt întrunit condițiile pentru constatarea discriminării stabilite de CCJE prin jurisprudența acesteia cu privire la existența unui tratament diferențiat aplicat unor situații egale fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă și nu a existat proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite.
În continuare au fost invocate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, jurisprudența CEDO, dispozițiile OG nr. 137/2000.
În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriu.
Conform art. 223 alin. 3 Noul C. proc. civ. s-a solicitat judecarea în lipsă.
La data de 18.12.2014 pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.
În motivarea cererii s-a arătat că pârâta a plătit drepturile bănești de natura celor ce au format obiectul dosarului nr._ doar acelor salariați care au obținut hotărâri judecătorești favorabile. Astfel, salariații menționați de către reclamantă în cererea de chemare în judecată au beneficiat de drepturi bănești în baza altor hotărâri judecătorești, respectiv sentința civilă nr. 762/M/2013 pronunțată în dosarul nr._/62/2012 și decizia nr. 1964/M/2013; sentința civilă nr. 761/M/2013 pronunțată în dosarul nr._ și decizia nr. 1923/2013. Pentru valorificarea acestor drepturi beneficiarii s-au adresat executorului judecătoresc sau au încheiat cu pârâta convenții de eșalonare.
Așadar, reclamanții din cauză nu au titluri care să le confere dreptul de a beneficia de drepturi bănești, drepturile fiind respinse prin sentință irevocabilă.
Pe de altă parte, s-a învederat că reclamanții ar fi putut formula cereri de revizuire sau contestație în anulare.
În ceea ce privește cel de al doilea petit s-a invocat excepția autorității de lucru judecat, pretențiile formând obiectul dosarului nr._ soluționat irevocabil.
Față de termenul de introducere al acțiunii se invocă și excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de art. 268 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 53/2003 coroborat cu art. 2517 Noul C. civ.
De asemenea, s-a arătat că acțiunea este inadmisibilă din perspectiva faptului că salariul de bază a fost negociat iar salariații și-au dat consimțământul cu privire la valoarea lui prin semnare în perioada de referință a actului adițional la contractul individual de muncă.
În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept au fost invocate prevederile Noului C. proc. civ., Noul C. civ., Legea nr. 53/2003, contract colectiv de muncă.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 Noul C. proc. civ. s-a solicita judecarea în lipsă.
Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare la data de 29.12.2014 solicitând admiterea cererii, fiind reiterate argumentele și susținerile prezentate prin cerere.
De asemenea, s-a învederat că prin întâmpinare pârâta a recunoscut faptul că salariaților indicați li s-au plătit drepturile salariale care au fost refuzate reclamanților. Pe de altă parte se arată că acele căi de atac indicate de pârâtă ar fi trebuit urmate de către aceasta. Având în vedere că hotărârile judecătorești prin care pârâta a fost obligată la plată au rămas irevocabile după soluționarea dosarului nr._ pârâta avea interesul și obligația de a formula toate căile de atac pentru a nu fi în situația în care unor salariați să li se plătească toate drepturile deși deja pierduseră în mod irevocabil.
Astfel, prin neinvocarea excepției autorității de lucru judecat și neexercitarea căilor legale de atac în cele două dosare indicate de pârâtă, aceasta printr-un „comportament pasiv” a favorizat în mod nejustificat un grup de persoane în defavoarea marii mase a salariaților. Salariații reclamanți în cele două cauze indicate sunt sau erau salariați ai conducerii și în mod intenționat nu au formulat în acele două dosare apărări corespunzătoare și nu au exercitat toate căile de atac.
Datorită atitudinii pasive manifestată cu rea-credință s-a ajuns la o stare de fapt concretizată în aceea că unor colegi aflați în situații identice le-au fost achitate drepturi salariale.
De asemenea, s-a solicitat respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare.
La data de 06.03.2015 reclamanții au depus note de ședință privind justificarea competenței Tribunalului C..
C. Național pentru Combaterea Discriminării a depus întâmpinare la data de 18.03.2015 invocându-se condițiile cumulative pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind discriminatorie. Astfel, s-a arătat că în acțiunea formulată de către reclamanții vor fi avute în vedere prevederile art. 1 alin. 2 lit. e din OG nr. 137/2000, art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și dispozițiile Cartei Sociale Europene.
De asemenea, s-a arătat că aspectele semnalate de către reclamanți creează prezumția unui tratament diferențiat aplicat acestora prin comparație cu alte persoane aflate în situații identice/comparative cu a lor, instanța fiind în măsură să stabilească criteriul de discriminare, legătura de cauzalitate și lipsa unei justificări rezonabile și obiective.
Prin sentința civilă nr. 212 pronunțată la data de 26.03.2015 de Tribunalul C. în dosarul nr._ instanța a admis excepția de necompetență materială și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S. G..
Astfel, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe la data de 21.04.2015 sub nr._ .
Pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR SA București – Sucursala Regională de Căi Ferate B. a depus note de ședință la data de 18.05.2015 solicitând respingerea acțiunii.
De asemenea, s-a arătat că prin întâmpinare s-a invocat excepția autorității de lucru judecat, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocându-se și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Național pentru Combaterea Discriminării.
În concluzie s-a arătat că punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi bănești salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați.
La termenul din data de 20.05.2015 instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, fiind atașate la dosarul cauzei copii de pe acte de identitate, act adițional la contractul individual de muncă, carnet de muncă, adresa nr. 349/2014, hotărâre nr. 468/03.09.2014, punct de vedere înaintat către CNCD, sesizare CNCD, sentința civilă nr. 43/M/14.01.2013, decizia civilă nr. 1337/R/27.06.2013, sentința civilă nr. 2295/2012, sentința civilă nr. 998/2012, sentința civilă nr. 1378/2012, sentința civilă nr. 238/2014, adresa nr._/25.03.2011, contract colectiv de muncă, act adițional la contractul colectiv de muncă, sentința civilă nr. 762/M/15.04.2013, extras portalul instanțelor, sentința civilă nr. 761/M/15.04.2013, decizia nr. 1923/R/2013, acte dosar execuțional nr. 1409/2013, adresă dosar juridic nr. 315/2012, acte dosar execuțional nr. 2366/2013, dosar execuțional nr. 603/2014, convenții de eșalonare, sentința civilă nr. 309/26.02.2015.
La același termen instanța a pus în discuția părților ordinea de soluționare a excepțiilor, precum și excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei C. Național pentru Combaterea Discriminării, excepția autorității de lucru judecat, excepția prescripției dreptului material la acțiune și a reținut cauza spre soluționare pe excepții și pe fond.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Național pentru Combaterea Discriminării, instanța reține că orice acțiune trebuie să întrunească toate condițiile de exercitare a acesteia, astfel și cerința privitoare la calitatea procesuală pasivă, care presupune o identitate între partea chemată în judecată și cea care are calitatea de subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.
Prin prezenta cerere reclamanții au solicitat să se constate că se află într-o situație de discriminare, urmând a se dispune înlăturarea acesteia prin obligarea pârâtei C. Națională de Căi Ferate CFR SA la plata diferențelor salariale, acțiunea fiind formulată și în contradictoriu cu pârâta C. Național pentru Combaterea Discriminării.
Potrivit art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 „persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării prin anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun”. Conform prevederilor alin. 3 al aceleiași dispoziții „judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului”.
În cauză, reținându-se că pretențiile deduse judecății au fost întemeiate pe dispozițiile art. 27 din OG nr. 137/2000, dispoziții care prevăd participarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării la soluționarea cauzei, instanța constată că acesta are calitate procesuală în prezentul litigiu, motiv pentru care excepția urmează a fi respinsă.
Asupra excepției autorității de lucru judecat, se reține, astfel cum s-a arătat în cele precedente, că prin prezenta cerere reclamanții urmăresc obținerea despăgubirilor echivalente cu drepturi salariale ca urmare a constatării situației de discriminare afirmate.
Potrivit art. 430 alin. 1 Noul C. proc. civ. „hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată”, art. 431 alin. 1 Noul C. proc. civ. stabilind că „nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori pentru aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect”. De asemenea alin. 2 al aceleiași din urmă dispoziție statuează că „oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”.
În cauză, instanța urmează a avea în vedere și faptul că excepția a fost invocată în raport de hotărâri judecătorești pronunțate și rămase irevocabile anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ., efectele acestora fiind guvernate de dispozițiile art. 1201 C. civ. conform cărora „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.
Rezultă așadar că, autoritatea de lucru judecat presupune întrunirea cerinței privind tripla identitate de părți, obiect și cauză.
Cum s-a arătat, excepția a fost invocată de către pârâtă în raport de dispozițiile sentinței civile nr. 43/M/14.01.2013 irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului B..
Însă, urmează a avea în vedere că în cadrul litigiului care a format obiectul dosarului nr._ instanța a fost chemată să statueze asupra drepturilor salariale pretinse, cererea fiind întemeiată pe prevederile contractului colectiv de muncă precum și dispozițiile Legii nr. 53/2003 și Legii nr. 130/1996 care stabilesc efectele contractelor colective.
Or, prezentul litigiu are ca obiect solicitarea de acordare a despăgubirilor, cerere întemeiată pe existența unui tratament discriminatoriu, astfel cum acesta este reglementat de OG nr. 137/2000.
Chiar dacă sumele solicitate în cadrul celor două procese coincid, temeiul acțiunilor diferă, în prezenta cauză neurmărindu-se acordarea directă a drepturilor salariale, ci obligarea pârâtei la plata despăgubirilor ca urmare a constatării existenței unei conduite discriminatorii în raport cu reclamanții.
În consecință, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de lege cu privire la existența autorității de lucru judecat, neputându-se reține existența identității de cauză, se apreciază că excepția invocată de pârâtă nu este întemeiată, urmând a fi respinsă.
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, se reține că prin întâmpinare partea pârâtă a arătat că în raport de prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 dreptul la acțiune al reclamanților s-a prescris anterior formulării prezentei cereri.
În cauză însă trebuie avut în vedere, astfel cum s-a arătat în cele precedente, că cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, reclamanții urmărind în esență realizarea dreptului la despăgubire ca urmare a constatării unei situații de discriminare.
Or, conform art. 27 alin. 2 din OG nr. 137/2000 „termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei”.
În cauză se reține, pe de o parte, că cererea reclamanților de realizare a drepturilor salariale au fost respinse prin sentința civilă nr. 43/M pronunțată în dosarul nr._ la data de 14.01.2013, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1337/R pronunțată la data de 27.06.2013.
Pe de altă parte, realizarea drepturilor de către salariații în raport cu care se solicită stabilirea situației de discriminare s-a efectuat ca urmare a pronunțării sentințelor civile nr. 761/M/15.04.2013 și nr. 762/M/15.04.2013, iar din înscrisurile atașate la dosar, respectiv acte de executare din dosarele execuționale nr. 1409/2013, 2366/2013, 603/2014 și convenții de eșalonare rezultă că executarea efectivă a fost demarată ulterior datelor de 06.09.2013 –cerere de executare silită în dosarul execuțional nr. 2366/2013, 11.12.2013 – încuviințare executare silită în dosarul execuțional nr. 1409/2013, 14.08.2014 – cerere de executare silită în dosarul execuțional nr. 603/2014, 02.12.2013 – convenții de eșalonare.
Or, având în vedere temeiul acțiunii, precum și prevederile art. 27 alin. 2 din OG nr. 137/2000 se reține că dreptul la acțiune al reclamanților pentru acordarea despăgubirilor s-a născut ulterior datelor indicate, respectiv al pronunțării hotărârilor prin care celorlalți salariați li s-a recunoscut drepturile și demersurilor efectuate în vederea punerii în executare.
Așadar, se apreciază că nu se poate reține împlinirea termenului stabilit de art. 27 alin. 2 din OG nr. 137/2000 anterior formulării prezentei acțiuni, termenul de trei ani de la data la care reclamanții au luat la cunoștință sau ar fi putut lua la cunoștință de pretinsa situație de discriminare, neîmplinindu-se.
În consecință, pentru considerentele arătate instanța urmează să respingă excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei, instanța reține că prin prezenta cerere, reclamanții au solicitat să se constate că se află într-o situație de discriminare privind plata drepturilor salariale prevăzute de art. 43 alin. 1 lit. a din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 calculate la nivelul clasei de salarizare a fiecărui reclamant în raport de alți angajați cărora aceste drepturi le-au fost acordate.
Prin apărările formulate pârâta a solicitat respingerea pe fond a acțiunii învederând și faptul că cererea este inadmisibilă din perspectiva faptului că salariul de bază a fost negociat iar salariații și-au dat consimțământul cu privire la valoarea lui prin semnarea în perioada de referință a actului adițional la contractul individual de muncă.
Însă, având în vedere principiul accesului liber la justiție și constatând că formularea cererii nu este supusă unor condiții sau proceduri prealabile și care să nu fi fost respectate de părțile reclamante, instanța apreciază că cererea este admisibilă, susținerile și apărările pârâtei legate de posibilitatea încuviințării cererii urmând a fi avute în vedere odată cu soluționarea pe fond a cererii.
Așadar, se reține că din înscrisurile depuse la dosar, respectiv sentința civilă nr. 43/M pronunțată de Tribunalul B. la data de 14.01.2013 în dosarul nr._, irevocabilă, s-a dispus respingerea cererii formulate de către reclamanta Uniunea Sindicatelor Libere Marfă – Călători în numele membrilor în contradictoriu cu pârâta C. Naținoală de Căi Ferate CFR SA prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către fiecare angajat a diferențelor dintre drepturile salariale stabilite în raport de salariul minim brut de 700 lei conform art. 43 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de Muncă Unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 calculate la nivelul fiecărei clase de salarizare a fiecărui reclamant și drepturile salariale efectiv plătite în perioada 01.09.2009 – 31.12.2010, actualizate cu rata inflației și plata dobânzii legale.
Prin prezenta acțiune o parte dintre salariații în numele cărora Uniunea Sindicatelor Libere Marfă Călători a formulat acțiunea care a constituit obiectul dosarului nr._ au solicitat, astfel cum s-a arătat, să se constate că sunt supuși unui tratament discriminatoriu, având în vedere că altor salariați, în situații identice – la rândul lor reclamanți în dosarul nr._ prin reprezentarea de către sindicat – li s-au plătit drepturile salariale solicitate.
Sub aceste aspecte, urmează a se avea în vedere că potrivit art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 „persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun”.
În ceea ce privește situația de discriminare, art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 prevede că „potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare ., apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”.
În conformitate cu art. 2 alin. 3 din același act normativ „sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare”.
Rezultă așadar, că pentru a ne afla în prezența unui tratament discriminator și care să fie de natură a da naștere unei cereri pentru despăgubire este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor privitoare la existența unui tratament diferențiat; tratamentul diferențiat să aibă ca temei unul din criteriile prevăzute de lege; efectul acestui tratament să reprezinte o restrângere a recunoașterii ori exercitării unui drept și de asemenea să nu existe o justificare obiectivă pentru tratament.
În ceea ce privește prima condiție se reține că, reclamanții s-au adresat instanței solicitând să se constate că prin conduita pârâtei au fost supuși unui tratament diferențiat față de alți angajați care au beneficiat de drepturile salariale solicitate.
Referitor la această din urmă categorie de salariați, prin cererea de chemare în judecată s-a arătat în esență, că deși angajaților A. C., O. G., Zetu T., R. V., R. I., D. O., S. N., B. M. A. și Drumaru S. Ș. li s-au respins pretențiile prin sentința civilă nr. 43/M/14.01.2013 ca și reclamanților, totuși, acestora le-au fost achitat drepturile salariale.
Însă, trebuie avut în vedere că prin sentința civilă nr. 761/M pronunțată de Tribunalul B. la data de 15.04.2013 în dosarul nr._, irevocabilă, instanța a admis acțiunea formulată de către reclamanții indicați în dispozitiv printre care se numără și D. O., S. N., B. M. A., Drumaru S. Ș. în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR SA și Sucursala Centrul Regional de Exploatare Întreținere și Reparații CF B. și pe cale de consecință a obligat în solidar pârâtele la plata diferenței dintre drepturile salariale calculate la nivelul salariului de bază minim brut de 700 lei conform art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 și drepturile efectiv plătite pentru perioada iulie 2009 – 31.12.2010, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la dat plății efective și cu dobânda legală de la data de 05.07.2012 până la data plății efective.
De asemenea, prin sentința civilă nr. 762/M pronunțată de Tribunalul B. la data de 15.04.2013 în dosarul nr._/62/2012, irevocabilă, instanța a admis acțiunea formulată de către reclamanții indicați în dispozitiv printre care se numără și A. C., O. G., R. V., R. I., Zetu T. în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR SA și Sucursala Centrul Regional de Exploatare Întreținere și Reparații CF B. și pe cale de consecință a obligat în solidar pârâtele la plata diferenței dintre drepturile salariale calculate la nivelul salariului de bază minim brut de 700 lei conform art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 și drepturile efectiv plătite pentru perioada 22._ – 31.12.2010, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la dat plății efective și cu dobânda legală de la data de 22.11.2012 până la data plății efective.
Or, în raport de aceste aspecte se apreciază că nu se poate reține că cele două categorii de salariați se află în situații identice sau analoage.
Aceasta deoarece, în timp ce reclamanților li s-a respins acțiunea prin care s-a solicitat acordarea drepturilor salariale rezultate din diferența dintre drepturile salariale stabilite în raport de salariul minim brut de 700 lei conform art. 43 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de Muncă Unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 calculate la nivelul fiecărei clase de salarizare a fiecărui reclamant și drepturile salariale efectiv plătite în perioada 01.09.2009 – 31.12.2010, actualizate cu rata inflației și plata dobânzii legale, celor nominalizați și în raport de care se solicită stabilirea existenței situației de discriminare, aceleași drepturi le-au fost recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.
Într-adevăr, salariații A. C., O. G., Zetu T., R. V., R. I., D. O., S. N., B. M. A. și Drumaru S. Ș. au figurat și ei ca părți în cadrul dosarului nr._ . Însă obținerea drepturilor salariale nu s-a efectuat raportat la calitatea lor de parte în litigiul indicat, ci în temeiul sentințelor civile nr. 761/M/15.04.2013 și nr. 762/M/15.04.2013 pronunțate în dosarele nr._, respectiv_/62/2012.
De asemenea, trebuie avut în vedere că prin decizia nr. 2 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 19.01.2015 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. 2 lit. 3 pct. i și alin. 3 și art. 27 din OG nr. 137/2000 s-a stabilit că în aplicarea acestor dispoziții „punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați”.
În considerentele deciziei s-a reținut că „în considerarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și față de amintitele decizii pronunțate de Curtea Constituțională, Înalta Curte constată că atât timp cât tratamentul mai favorabil al unor angajați este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale, în raport cu alți salariați cărora nu li s-au acordat aceste drepturi ori cărora le-au fost respinse astfel de cereri prin hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe diferite, nu există discriminare în sensul art. 2 raportat la art. 1 alin. 2 lit. e pct. i și alin. 3 din OG nr. 137/2000, republicată”.
Or, în raport de cele arătate precum și dispozițiile deciziei nr. 2/2015, nu se poate reține existența unor situații similare și analoage între categoriile de persoane între care se solicită constatarea discriminării.
Într-adevăr, din înscrisurile depuse și susținerile părților rezultă că au fot efectuate demersuri în vederea realizării drepturilor salariale de care au beneficiat angajații A. C., O. G., Zetu T., R. V., R. I., D. O., S. N., B. M. A. și Drumaru S. Ș. în temeiul sentințelor civile nr. 761/M/15.04.2013 și nr. 762/M/15.04.2013.
Însă, tratamentul diferențiat poate fi avut în vedere ca și un tratament discriminatoriu doar în cazul în care situația de premisă este identică, respectiv actele de deosebire, de excludere sau de restricție vizează persoane din aceeași categorie, cu aceleași drepturi și de aceeași natură.
Cu toate acestea, în cauză nu se poate reține întrunirea acestei cerințe, din cele arătate rezultând că salariații din prezenta cauză se găsesc într-o altă situație juridică decât angajații față care se solicită constatarea discriminării respectiv cei cărora drepturile salariale le-au fost recunoscute prin sentințele civile nr. 761/M/15.04.2013 și nr. 762/M/15.04.2013.
În consecință, prin prisma celor arătate instanța apreciază că în cauză nu se poate reține existența unui tratament discriminatoriu reglementat de art. 2 din OG nr. 137/2000 la care ar fi fost supuși reclamanții, motiv pentru care cererea formulată în acest sens, respectiv constatarea existenței unui tratament discriminatoriu nu este întemeiată.
Părțile reclamante au susținut existența discriminării și prin prisma prevederilor art. 1 alin. 4 din OG nr. 137/2000, învederându-se că prin neinvocarea excepției autorității de lucru judecat și neexercitarea căilor legale de atac în cele două dosare ulterioare, respectiv dosarul nr._ în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 761/M/15.04.2013 și dosarul nr._/62/2012 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 762/M/15.04.2013, pârâta este aceea care printr-un „comportament pasiv” a favorizat în mod nejustificat un grup de persoane în defavoarea marii mase a salariaților ce se află în aceeași situație juridică cu primii.
Sub aceste aspecte se reține că într-adevăr, conform art. 2 alin. 4 din OG nr. 137/2000 „orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale”.
Tot astfel, prevederile art. 2 alin. 2 lit. b din Directiva 2000/78/CE stabilesc că „o discriminare indirectă se produce atunci când o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră poate avea drept consecință un dezavantaj special pentru persoane de o anumită religie sau cu anumite convingeri, cu un anumit handicap, de o anumită vârstă sau de o anumită orientare sexuală, în raport cu altă persoane (…), dispozițiile art. 2 alin. 2 lit. b din Directiva 2000/43/CE prevăzând în mod similar că „se consideră că are loc a discriminare indirectă atunci când o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră pune o persoană, de o anumită rasă sau origine etnică, într-o situație specială dezavantajoasă, în comparație cu alte persoane afară de cazul în care acea dispoziție, criteriu sau practică se justifică obiectiv, printr-un scop legitim și dacă mijloacele de atingere a acelui scop sunt corespunzătoare și necesare”.
Rezultă așadar că suntem în prezența unui tratament discriminatoriu și în situația în care se constată existența unui comportament activ sau pasiv, care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat o categorie de persoane față de alte persoane care se află în situații egale.
În cauză, astfel cum s-a arătat, partea reclamantă a învederat că situația defavorabilă în care se află reclamanții față de salariații care și-au văzut realizate drepturile salariale derivă din conduita culpabilă a pârâtei, care nu a adoptat o atitudine diligentă, ci a rămas în pasivitate și nu a invocat toate apărările și nu a exercitat căile de atac prevăzute de lege în cadrul litigiilor care au format obiectul dosarelor nr._, respectiv_/62/2012.
Însă, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 430 alin. 1 Noul C. proc. civ., care, astfel cum s-a arătat, stabilesc că „hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată”.
De asemenea prevederile art. 1200 alin. 4 C. civ. dispune că „sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum putere ce legea acordă autorității lucrului judecat”.
Rezultă așadar că o hotărâre judecătorească se bucură de putere de lucru judecat, efect care permite părții care a câștigat procesul de a se prevala de dreptul său, în același timp interzicând readucerea în fața instanțelor a unor chestiuni litigioase deja rezolvate, aspect impus în vederea asigurării și respectării principiului securității raporturilor juridice.
Or, a cerceta în cadrul prezentului litigiu modalitatea de soluționare a proceselor care au format obiectul dosarelor nr._ și_/62/2012, respectiv a se proceda la analizarea cererilor și excepțiilor care au fost, ar fi putut sau trebuiau invocate în cadrul acestora, ar reprezenta în esență repunerea în discuție a unor aspecte litigioase asupra cărora deja s-a statuat printr-o hotărâre irevocabilă, aspect care contravine efectului puterii de lucru judecat.
Potrivit art. 16 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 „hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale”. Rezultă așadar, că verificarea modalității de soluționare a unui proces, precum și posibilitatea analizării criticilor formulate în raport de soluțiile pronunțate pot fi realizate doar prin intermediul căilor de atac, nefiind posibilă realizarea acestor aspecte prin alte mijloace procedurale sau într-un alt cadru litigios.
În aceeași ordine de idei se va avea în vedere că, în considerentele deciziei nr. 2/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în continuarea celor citate în precedente că „art. 16 alin. 2 din Constituție statuează că nimeni nu este mai presus de lege. Așadar, nimeni nu poate invoca principiul nediscriminării pentru a obține un anumit tratament, cu încălcarea legii. Dimpotrivă, în fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze legalitatea și temeinicia cererii sale, ce nu se poate baza pe invocarea discriminării sau a egalității de tratament în raport cu soluția pronunțată de o altă instanță, ci pe argumente de interpretare și aplicare corectă a legii, chiar și în situația în care invocă o astfel de hotărâre”.
Or, în raport de aspectele prezentate se reține că analizarea conduite pârâtei în ceea ce privește comportamentul procesual al acesteia în cadrul litigiilor care au format obiectul dosarelor nr._ și_/62/2012 nu poate constitui un criteriu pentru determinarea existenței sau inexistenței unui tratament discriminatoriu aplicat reclamanților față de părțile reclamante din cele două litigii indicate.
Așadar, și în raport de prevederile art. 2 alin. 4 din OG nr. 137/2000 instanța apreciază că cererea reclamanților privind constatarea existenței unui tratament discriminatoriu nu este întemeiată.
Referitor la solicitarea de acordare a despăgubirilor, art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 prevede posibilitatea acordării acestora în vederea reparării prejudiciului suferit în situația în care se constată că solicitantul a fost supus unui tratament discriminator.
Însă, având în vedere că în prezenta cauză instanța urmează să constate inexistența unui tratament discriminatoriu la adresa reclamanților, se apreciază că și petitul formulat pentru acordarea despăgubirilor este neîntemeiată.
În ceea ce privește celelalte apărări și argumente invocate prin întâmpinarea depusă, instanța apreciază că cercetarea acestora nu se mai impune, urmând a se dispune respingerea cererii pentru considerentele arătate în precedente.
În consecință, pentru considerentele arătate instanța urmează să respingă cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Național pentru Combaterea Discriminării, invocată de către pârâta C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA, prin întâmpinare.
Respinge excepția autorității de lucru judecată invocată de către pârâta C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA, prin întâmpinare.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâta C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA, prin întâmpinare.
Respinge cererea formulată de către reclamanții B. D. CNP_, B. A. CNP_, B. V. CNP_, B. F. E. CNP_, B. K. CNP_, B. Z. CNP_, B. M. CNP_, B. S. CNP_, B. I.-M. CNP_, B. C.-M. CNP_, C. C. M. CNP_, C. C. CNP_, C. F. CNP_, D. A.-E. CNP_, D. M. CNP_, G. V.-I. CNP_, G. Ș. CNP_, I. G. CNP_, K. M. CNP_, K. J. CNP_, L. L. CNP_, M. L. CNP_, M. G. CNP_, MĂNDRAȘ I. CNP_, M. V. CNP_, N. B. CNP_, N. I. CNP_, O. M.-D. CNP_, O. I. CNP_, O. M.-A. CNP._, P. I. CNP_, S. Z. CNP_, S. P. CNP_, S. L. CNP_, ȚIGÂRLAȘ E. CNP_, Ț. S. CNP_, U. M., CNP_ U. P. CNP_, V. S. CNP_, V. J. CNP_, toți cu domiciliul ales la sediul Cabinet de avocat „A. S.” în B., .. 88, ., județul B. în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” SA cu sediul în București, .. 38, sector 1, CUI_, înmatriculat în Registrul Comerțului sub nr. J_ și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în București, . nr. 1 – 3, sector 1, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria S. G..
Pronunțată în ședință publică azi, 12.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
B. K. AGOTA E. K.
Se află în C.O. semnează
Grefier șef
Red. BKA/24.11.2015
Tehnored. KI/24.11.2015
44 ex.
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 1072/2015. Judecătoria SFÂNTU... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1076/2015.... → |
|---|
