Uzucapiune. Sentința nr. 1091/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1091/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 1091/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. G.
-
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1091/2015
Ședința publică din data de 16 iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: B. T. M.
GREFIER: M. K.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulate de către reclamanta T.-I. A. în contradictoriu cu pârâții T. I., T. G., T. M.(decedat), T. J., K. J., K. S., H. M., R. V., având ca obiect uzucapiune.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 22 mai 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv, pentru data 05 iunie 2015, 12 iunie 2015, 15 iunie 2015 și 16 iunie 2015 hotărând următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.02.2014 sub nr._, reclamanta TOMOS_ILKO A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții T. I., T. G., T. M., R. V., T. J., K. J., K. S., H. M. să se constate calitatea de proprietar în temeiul uzucapiunii a reclamantei asupra imobilului întabulat în Cartea funciară nr._ Ozun (provenită din conversia de pe hârtie a Cărții funciare nr. 1166 Lisnău) nr. top. 371, în suprafață de 2315 mp, să se dispună întabularea, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivarea cererii s-a arătat că imobilul a fost dobândit de către T. R. prin contract de vânzare – cumpărare de la rudele sale mai mult cu 30 de ani în urmă. Contractul neperfectându-se în formă autentică dreptul de proprietate nu s-a întabulat, iar proprietarii tabulari nu au fost radiați din cartea funciară.
Reclamanta a dobândit cota deținută de T. R., prin donație, la data de 22.05.2013.
T. R. iar apoi reclamanta au folosit imobilul în mod pașnic, netulburat, cu titlu de proprietate, dobândind dreptul prin uzucapiune.
Prin nota scrisă depusă la dosar de reclamantă la fila 89, aceasta a învederat că T. R. și-a început posesia în anii 1940.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1460 și următoare C. civ. austriac.
În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, martori, expertiză topografică.
Reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 215 lei (fila 7).
La data de 27.02.2014 pârâții R. V., K. J., K. S. și H. M. au depus întâmpinare arătând că sunt de acord cu admiterea acțiunii (fila 27).
La termenul din data de 16.01.2015 pentru considerentele arătate în încheierea de la acea dată instanța a dispus numirea curatorului avocat pentru reprezentarea intereselor pârâților T. I. și T. G..
În cauză s-a încuviințat proba cu înscrisuri, interogatorii și martori.
Astfel, pe parcursul soluționării cauzei au fost atașate la dosar copii de pe documentația tehnică pentru identificarea imobilelor situate în intravilanul localității Lisnău nr. 148 – 149 întocmit de ., avizat de OCPI sub nr._/07.10.2013, plan de situație, extras carte funciară nr._ Ozun, alte înscrisuri.
La termenul din data de 21.11.2014 pârâții R. V., T. J., K. J., K. S., H. M. au fost citați personal la interogatoriu sub sancțiunea art. 358 C.proc.civ.. Pârâții nu s-au prezentat, aplicându-se art. 358 C.proc.civ. La același termen au fost audiați martorii R. E. și R. Desideriu (filele 110-111).
La termenul din data de 27.02.2015 instanța a pus în discuția părților excepția lipsei capacității procesuale a pârâtului T. M., admițând excepția.
În concluziile scrise depuse, reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei, instanța reține:
Având în vedere că la termenul din data de 27.02.2015 instanța a pus în discuția părților excepția lipsei capacității procesuale a pârâtului T. M., admițând excepția, va respinge cererea formulată de către reclamantă în contradictoriu cu pârâtul T. M., ca fiind formulată față de o persoană fără capacitate de folosință.
Cu privire la aplicarea legii civile în timp, având în vedere că din Decizia nr. 86/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție rezultă că acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune sunt guvernate de dispozițiile legii în vigoare la începerea posesiei. Astfel, pentru posesiile începute înainte de 15.09.1943 se aplică Codul civil Austriac, pentru posesiile începute între 15.09.1943 și 12.07.1947 se aplică Codul civil 1868, iar pentru posesiile începute după 12.07.1947 se aplică Decretul-Lege nr. 115/1938, art. 27 și 28.
În prezentul caz, reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea pe art. 1460 și urm. C.civ. austriac. Mai mult, la termenul din 20.06.2014, instanța i-a pus în vedere reclamantei să-și precizeze temeiul de drept al cererii, indicând dacă se bazează pe Decretul-Lege nr. 115/1938, reclamanta indicând că înțelege să invoce numai pe art. 1460 și urm. C.civ. austriac.
Potrivit art. 1460 din Codul civil austriac pentru uzucapiune, pe lângă capacitatea persoanei și existența în circulație a bunului, mai trebuie ca cineva să aibă în posesiune efectivă bunul sau dreptul ce urmează a fi dobândit în acest mod, ca posesiunea să fie legitimă, de bună credință și neviciată și să fie continuată tot timpul cerut de lege. Termenul ordinar pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune este de 30 de ani, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1478 din Codul civil austriac. Raportat la aceste dispoziții legale, pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: exercitarea unei posesii efective asupra bunului pentru o perioadă de 30 de ani, posesia să fie legitimă, neviciată, iar posesorul să fie de bună credință.
Cu privire la condițiile uzucapiunii, instanța reține că, potrivit art. 1461 din Codul civil austriac este legitimă ori și ce posesiune întemeiată pe un titlu ce ar fi fost îndestulător pentru dobândirea proprietății, dacă acesta ar fi aparținut transmițătorului, însă, având în vedere dispozițiile art. 1477 din Codul civil austriac potrivit cărora cel care invocă uzucapiunea pe o trecere de timp de 30 sau 40 de ani nu are nevoie de just titlu, această condiție nu este necesar a fi îndeplinită în speță. În ceea ce privește condiția ca posesia să fie exercitată cu bună credință și să fie neviciată, instanța reține că posesia este viciată, potrivit art. 1464 din Codul civil austriac, atunci când cineva se pune în stăpânirea unui bun prin forță sau prin vicleșug, sau se introduce în posesiune în mod clandestin sau ocupă bunul numai cu titlu precar.
Din interpretarea art.1462 si art. 1463 cod civil austriac reiese ca moștenitorii celui care a început posesia o pot continua și astfel timpul in care antecesorul lor a posedat imobilul va intra in calculul termenului de 30 de ani, fiind ca atare permisa joncțiunea posesiilor.
Reclamanta a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiune, asupra imobilului întabulat în Cartea funciară nr._ Ozun (provenită din conversia de pe hârtie a Cărții funciare nr. 1166 Lisnău) nr. top. 371, în suprafață de 2315 mp.
Conform extrasului de carte funciară, proprietarii intabulați sunt T. I. pentru 1/10 din imobil, T. A. pentru 1/10 din imobil, T. G. pentru 1/10 din imobil, T. M. pentru 1/10 din imobil, T.-I. A. pentru 6/10 din imobil.
Cu privire la cota de 6/10 din imobil aparținând reclamantei, din cartea Funciară nr._ Ozun (fila 82 și urm din dosarul nr._ al Judecătoriei Sf. G.) reiese că: T. R. a obținut 1/10 din imobil conform certificatului de moștenitor 5766/1931; T. R. a obținut ½ din imobil conform contractului de vânzare cumpărare din 27.05.1958 (și fila 71). Prin contractul de donație nr. 2326/22.05.2013, T. R. a donat reclamantei cota de 6/10 care îi aparținea conform celor de mai sus și a declarat că este de acord ca reclamanta să dobândească dreptul de proprietate și asupra restului de 4/10 din imobil.
Cu privire la cota de 1/10 pe care T. R. a obținut-o conform certificatului de moștenitor 5766/1931, instanța constată că, raportat la data începerii posesiei lui T. R., se aplică C.civ.austriac. Perioada exercitării posesiei efective a depășit termenul de 30 de ani, posesia este legitimă, neviciată, iar posesorul este bună credință. Referitor la interesul reclamantei de a introduce acțiunea cu privire la această cotă de 1/10, instanța constată că uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății, proba existenței acestui drept având caracter cert, absolut, pe când donația este un mod derivat de dobândire a dreptului de proprietate.
În consecință, cu privire la cota de 1/10 pe care T. R. a obținut-o conform certificatului de moștenitor 5766/1931, instanța va constata uzucapiunea.
Cu privire la cota de 5/10 pe care T. R. a obținut-o conform contractului de vânzare cumpărare din 27.05.1958 (fila 71), instanța constată că, până în 1958, posesia lui T. R. nu a fost efectivă. Astfel, posesia implică atât „corpus” - stăpânirea materiala a bunului, cât și „animus” - intenția sau voința titularului dreptului de a stăpâni bunul pentru sine si de a se comporta ca titular al dreptului real respectiv. Ori, T. R. a cumpărat în 1958 cota de 5/10 de la o altă persoană, fapt care demonstrează că, până la acea dată, nu stăpânea bunul pentru sine, neavând animus.
În consecință, cu privire la cota de 5/10 pe care T. R. a obținut-o conform contractului de vânzare cumpărare din 27.05.1958, nu este dovedită condiția posesiei efective „în realitate” a bunului, cerută de C.civ.austriac. Astfel, instanța va respinge acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
Cu privire la cota de 1/10 pe care T. A. a obținut-o, și cota de 1/10 pe care T. M. a obținut-o, conform certificatului de moștenitor 5766/1931:
Instanța constată că moștenitorii lui T. A., decedată la data de 12.11.1992 - pârâții R. V., T. J., K. J., K. S., H. M., conform adeverinței nr. 9891/28,11,2913 (fila 9) – nu contestă susținerile reclamantei. Astfel, aceștia au fost citați personal la interogatoriu sub sancțiunea art. 358 C.proc.civ. Pârâții nu s-au prezentat, aplicându-se art. 358 C.proc.civ. Mai mult, prin întâmpinarea depusă, pârâții R. V., K. J., K. S. și H. M. au arătat cu sunt de acord cu admiterea cererii, iar în urma somațiilor emise către instituțiile prevăzute de lege nu s-a formulat nicio opoziție la înscrierea dreptului.
În ceea ce îl privește pe pârâtul T. M. acesta a decedat la data de 01.09.1993 (fila 81), calitatea de succesibil revenind celorlalți pârâți în calitate de colaterali și succesori ai acestuia. De altfel, de la decesul pârâtului T. M., proprietar înscris în cartea funciară, au trecut 20 de ani în care T. R. și apoi reclamanta au posedat imobilul.
În consecință, cu privire la cota de 1/10 pe care T. A. a obținut-o, și cota de 1/10 pe care T. M. a obținut-o, conform certificatului de moștenitor 5766/1931, instanța va constata uzucapiunea.
Cu privire la cota de 1/10 pe care T. I. a obținut-o, și cota de 1/10 pe care T. G. a obținut-o, conform certificatului de moștenitor 5766/1931:
Codul civil Austriac se aplică pentru posesiile începute înainte de 15.09.1943. La termenul din data de 19.09.2014, la sesizarea instanței, reprezentantul reclamantei a solicitat proba testimonială cu 2 martori pentru dovedirea începerii posesiei.
Conform declarației martorei R. E. (fila 110), de când martora avea 20 de ani, T. R. locuia în imobil. Martora avea 67 de ani la 21.11.2014; în consecință, a declarat că T. R. a posedat imobilul doar din anul 1967.
Conform declarației martorului R. Desideriu, acesta a arătat că T. R. s-a născut în locuință și a folosit imobilul de la naștere. A arătat că imobilul era al familiei T. în sensul mai larg al noțiunii familiale pe când T. R. s-a născut și a fost minoră. Ori, T. R. s-a născut pe data de 03.02.1928 (CNPul ei se găsește la fila 74), devenind majoră la data de 03.02.1946, după ce C.civ.austriac, invocat ca temei de drept de către reclamantă, nu se mai aplică; iar T. I. și T. G. fac parte din familia T., nefiind dovedit că T. R. a posedat cota lor din imobil până în 1946.
În consecință, cu privire la cota de 1/10 pe care T. I. a obținut-o, și cota de 1/10 pe care T. G. a obținut-o, conform certificatului de moștenitor 5766/1931, nu este dovedită condiția posesiei efective „în realitate” a bunului, cerută de C.civ.austriac. Astfel, instanța va respinge acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
În ceea ce privește modalitatea de constatare a dreptului de proprietate, pentru capetele de cerere care vor fi admise, art. 1051 alin. 1 C.proc.civ. prevede că „după depunerea cererii, instanța dispune, prin încheiere, citarea titularului dreptului înscris în cartea funciară sau a succesorilor acestuia, dacă sunt cunoscuți, precum și emiterea unei somații și afișarea acesteia la imobilul în litigiu, la sediul instanței, al biroului teritorial de cadastru și publicitate imobiliară și la sediul primăriei în raza căreia se află imobilul, precum și publicarea ei în două ziare de largă răspândire, dintre care cel puțin unul de circulație națională”, alin. 5 prevăzând că „dacă nu s-au făcut opoziții în termenul prevăzut la alin. 2 lit. e sau dacă cel înscris în cartea funciară este decedat ori și-a încetat existența juridică sau a renunțat la proprietate, instanța se va pronunța, în camera de consiliu, după ascultarea reclamantului și a martorilor și verificarea îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru dobândirea dreptului reclamat în temeiul uzucapiunii prin încheiere”.
În conformitate cu aceste dispoziții, s-a emis somația conform art. 1051 alin. 1 C.proc.civ. (fila 120), aceasta fiind afișată la sediul instanței (fila 123), al biroului teritorial de cadastru și publicitate imobiliară (fila 129), la imobilul în litigiu, la sediul primăriei în raza căreia se află imobilul (fila 131), precum și publicată în două ziare de largă răspândire, dintre care cel puțin unul de circulație națională (filele 156, 157).
Prin documentația tehnică avizată de OCPI C. sub nr._/07.10.2013 (fila 141 și urm) a fost identificat imobilul atât la fața locului cât și în evidențele de publicitate imobiliară, fiind întocmit planul de situație din care rezultă că aceste este compus din curte în suprafață de 2315 mp, întabulat sub nr. top. 371.
Privitor la solicitarea de întabulare a dreptului de proprietate, pentru capetele de cerere care vor fi admise, față de prevederile art. 876 alin. 1 Noul C. civ. și art. 885 alin. 1 Noul C. civ. instanța urmează să dispună întabularea celor dispuse mai sus în evidențele de publicitate imobiliară.
Tot astfel, se va lua act că nu s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de către reclamantă în contradictoriu cu pârâtul T. M. cu domiciliu necunoscut, ca fiind formulată față de o persoană fără capacitate procesuală.
Admite în parte cererea formulată de către reclamanta T.-I. A., cu domiciliul ales în S. G., .. 93, județul C., în contradictoriu cu pârâții T. I., T. G. cu domiciliul necunoscut reprezentați prin curator avocat R. Zsuzsa, R. V. domiciliată în comuna Ozun, ., județul C., T. J. domiciliat în comuna Ozun, ., județul C., K. J. domiciliată în comuna Ozun, ., județul C., K. S. domiciliat în comuna O., ., județul C., H. M. domiciliată în comuna O., ., județul C..
Constată că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra cotei 1/10 aparținând anterior lui T. R., cotei de 1/10 aparținând anterior lui T. A., cotei de 1/10 aparținând anterior lui T. M., din imobilul întabulat în Cartea funciară nr._ Ozun (provenită din conversia de pe hârtie a Cărții funciare nr. 1166 Lisnău) nr. top. 371.
Dispune întabularea a celor de mai sus în Cartea funciară nr._ Ozun (provenită din conversia de pe hârtie a Cărții funciare nr. 1166 Lisnău).
Respinge celelalte capete de cerere formulate de reclamantă.
Ia act că nu s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria S. G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
B. T. MARIANMUSCALU K.
Se află în CM. semnează
Grefier șef
Red.BTM/16.06.2015
Tehnored.KI/16.06.2015
10 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1133/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1092/2015. Judecătoria... → |
|---|








