Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2704/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 2704/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 2704/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2704/2015

Ședința camerei de consiliu de la 08.05.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. T.- judecător

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant U. "A. MATER" DIN SIBIU și pe pârât V. I.-A., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu lipsesc părțile.

Cererea se soluționează fără citarea părților, conform art. 1.029 alin. 1 C., fiind o procedură scrisă și desfășurându-se în întregul ei în camera de consiliu.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului și stadiul procesual.

Se constată depusă la dosar de către reclamant, cerere de renunțare la judecată.

Instanța reține cauza pentru a lua act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamant.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. unic de dosar_, reclamanta U. A. MATER SIBIU a chemat în judecată pe pârâta V. I. A. solicitând instanței să o oblige pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 380 lei reprezentând taxa de scolarizare, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a completat formularul de cerere conform art. 1028 alin. 2 C. cu toate datele necesare judecății.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a incheiat contractul de scolarizare avand ca obiect desfasurarea de activitati didactice. La data de 15.10.2014, in temeiul art VI pct 6.1, lit b din contractul de scolarizare nr 174/2013, s-a aprobat propunerea de exmatriculare a paratului pentru neindeplinirea obligatiei de plata a taxei de scolarizare.

Conform prevederilor contractului de scolarizare nr 174/2013, art 7 pct 7.2, rezilierea contractului pentru neindeplinirea obligatiilor studentului, atrage onorarea de catre acesta a tuturor taxelor scadente.

La data de 15.10.2014 a fost emisa decizia de exmatriculare nr 0974 motivat de neachitarea taxei de scolarizare, iar la 20.11.2014 parata a fost notificata sa achite debitul.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025 - 1032 C..

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La dosarul cauzei, reclamanta a depus următoarele înscrisuri, în copie, semnate pentru conformitate cu originalul: contractul de scolarizare, notificarea.

Reclamanta a solicitat judecata fără dezbatere orală.

Prin rezoluția judecătorului din 16.02.2015, în temeiul art. 1029 alin. 3 C., s-a dispus comunicarea formularului de cerere și copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă către pârâtă și i s-a pus în vedere ca în termen de 30 zile de la comunicare să depună sau să trimită formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească, sub sancțiunea prevăzută de art. 208 C. a decăderii din dreptul de a propune probe și a invoca excepții în afara celor de ordine publică, în condițiile legii.

S-a comunicat pârâtei formularul de răspuns aprobat prin Ordinul nr. 359/C/2013 al Ministrului Justiției, prevăzut în Anexa 3.

Pârâtul a primit cererea și nu a formulat întâmpinare în termenul acordat de 30 zile de la comunicare.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 1030 alin. 2 C., instanța se va pronunța asupra cererii de chemare în judecată în raport cu actele aflate la dosar.

La data de 9.03.2015, reclamanta a depus un inscris din care rezulta ca renunta la judecata.

Avand in vedere ca acest drept de dispozitie apartine reclamantului pe toata durata procesului, instanta in temeiul art 406 NCPC va lua act de renuntarea la judecata

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE

Ia act de renuntarea la judecata a cererii formulata de reclamanta U. A. MATER SIBIU cu sediul in Sibiu . in contradictoriu cu pârâta V. I. A. cu domiciliul in Sibiu ..

Cu drept de recurs in termen de 30 de zile de la comunicare.

Data in camera de consiliu si pronuntata in sedinta publica din 8 mai 2015

P. GREFIER

M. T. D. S.

Red.MT/tehn.3.07.2015

C..4ex- 2 ex. se comunică/06.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2704/2015. Judecătoria SIBIU