Contestaţie la executare. Sentința nr. 6958/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6958/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 6958/2015
DOSAR NR_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVLĂ NR. 6958/2015
Ședința publică de la data de 16 decembrie 2015
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: F. L. A. – judecător
GREFIER: M. D. S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe contestator C. O. M. și pe intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SIBIU, DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., R. B. SA, C. B. SA, B. T. SA și S. E. SRL, având ca obiect contestație la executare.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 10 decembrie 2015, când cei prezenți au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 18.02.2015, sub nr_, contestatorul C. O. M. a chemat în judecată pe intimații Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., R. B. SA, C. B. SA, B. T. SA, . pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să:
se dispună anularea actelor de executare silită efectuate de intimata Administrația Finanțelor Publice, respectiv adresa de înființare nr_/4.02.2015 cu privire la suma de 4828 lei;
întoarcerea executării silite, respectiv să fie obligate intimatele la plata către contestator a sumelor încasate din executarea silită, precum și a dobânzii legale prevăzută de art 124 din OUG 92/2003, defalcat de la fiecare încasare și până la data plății efective.
În motivarea cererii, se arată că la data de 12.02.2015, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a comunicat contestatorului adresa de înființare a popririi prin care a demarat executarea silită pentru suma de 4.828 lei, cu titlu de diferență de taxă auto pentru un autovehicul.
Anterior, Serviciul fiscal Avrig a comunicat contestatorului decizia de impunere prin care a impus o diferență de taxă auto: diferență taxă timbru de mediu în cuantum de 4828 lei aferentă înmatriculării unui autoturism de proveniență unională, de ocazie, marca Audi Avant.
Se precizează că executarea silită este nelegală deoarece contestatorul nu datorează nici o sumă de bani cu titlu de taxă auto cu titlu suplimentar, ci intimata este cea care îi datorează sumele percepute cu titlu de taxă auto pentru înmatricularea internă a autoturismelor. De aceea, la data de 6.05.2014, împotriva contestatorului s-a demarat executarea silită pentru suma de 4.828 lei cu titlu de diferență taxă auto împotriva căruia s-a formulat contestație la executare.
În drept, au fost invocate prevederile art 172-174Cpf, art 453 alin 1, art 718 C..
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: adresă de înființare a popririi(f.6), decizie(f.7), sentința nr 2416/26.09.2014(f.8).
La data de 25.03.2015, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. având în vedere că acesta nu a efectuat nici un act de executare, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că în vederea recuperării obligațiilor fiscale restante și scadente datorate de către debitorul C. O. A., în cuantum de 4828 lei reprezentând obligații fiscale constând în disponibil din taxe pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, organele fiscale din cadrul AJFP au demarat procedura executării silite în cadrul căreia a fost emisă adresa de înștiințare nr_/4.02.2015.
Se mai arată că actele de executare silită au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale din OG 92/2003. Așadar, organul fiscal a început executarea silită împotriva debitorului în baza deciziei nr_/27.12.2013 privind stabilirea diferențelor reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule.
În drept, au fost invocate prevederile art 110, art 141, art 145, art 148 alin 4 lit b, art 215 alin 1, art 205 OG 92/2003, art 205 C..
La termenul din data de 24.06.2015, instanța a dispus suspendare cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr_ .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
I.Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesual pasive a Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., conform art 248 alin 1 C., se rețin următoarele:
Calitatea procesuală pasivă este traducerea procesuală a calității de subiect obligat în raportul de drept material dedus judecății, putere în virtutea căreia paratul stă în justiție. Așadar, legitimarea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic litigios. Întrucât reclamantul este acela care declanșează procedura judiciară, acestuia îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului. Această obligație își are temeiul în dispozițiile art. 194 Cod procedură civilă, care prevede că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, obiectul, precum și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea reclamantului. Prin indicarea pretenției sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează aceasta, reclamantul justifică îndreptățirea de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.
În cauza de față, se poate observa că actele de executare silită au fost emise de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, aceasta din urmă fiind reprezentantul în teritoriu al Direcției G. Regională.
Față de această situație instanța urmează să respingă excepția lipsei calității procesual pasive a Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților R. B. SA, C. B. SA, B. T. SA, ., se rețin următoarele:
Conform art 645 alin 1 C. sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul.
În cauza de față, calitatea de creditor o are Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, iar calitatea de debitor o are contestatorul C. O., R. B. SA, C. B. SA, B. T. SA, . fiind doar participanți la executarea silită.
Astfel, instanța constată că R. B. SA, C. B. SA, B. T. SA, . nu au calitate procesual pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care urmează să se admită această excepție.
II. Cu privire la capătul de cerere privind anularea actelor de executare constând în adresa de înființare a popririi nr_/4.02.2015.
Prin titlul executoriu nr_ s-a prevăzut că obiectul executării silite îl constituie suma de 4.828 lei rezultată din decizia civilă nr 4297/27.12.2013.
În temeiul titlului executoriu s-a emis somația nr 32/_ /_ prin care contestatorul a fost somat ca în termen de 15 zile de la primirea comunicării să plătească suma de 4.828 lei.
Prin sentința civilă nr 2416 din data de 26.09.2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr_, def prin respingerea recursului s-a anulat decizia nr_/2013 emisă de Serviciul Fiscal Orășenesc Avrig precum și decizia nr 95/18.04.2014 emisă de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B..
În consecință, instanța reține că prin sentința menționată mai sus s-a anulat decizia în baza căruia s-a emis titlul executoriu în virtutea căruia s-a demarat executarea silită.
La data de 4.02.2015, intimata a emis adresa de înființare a popririi nr_ prin care s-a adus la cunoștință faptul că s-a luat măsura indisponibilizării sumelor existente, precum și a celor viitoare în baza titlului executoriu constând în titlul executoriu_/24.04.2014.
Prin sentința civilă nr 3182 din data de 27.05.2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr_, def prin 715/08.10.2015 s-a admis contestația la executare formulată contestatorul C. O. N. și s-au anulat actele de executare emise în dosarul de executare silită nr 32/_ /_, respectiv titlul executoriu nr_/24.04.2014 și somația nr 32/_ /_.
Conform art 172 alin 1 din OG 92/2003, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare.
Având în vedere că titlul executoriu în baza căruia s-a demarat executarea silită a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, intrată în puterea de lucru judecat, instanța urmează să admită acest capăt de cerere și să dispună anularea adresei de înființare a popririi nr_/04.02.2015.
III. Cu privire la capătul de cerere privind întoarcerea executării se rețin următoarele:
Conform art. 722 alin. (1) C.proc.civ. în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.
Potrivit art 724 C. în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.
Astfel, din interpretarea logico-juridică a prevederilor art 722 alin 1 C. rezultă că există două cazuri în care debitorul are dreptul la întoarcerea executării silite:
a). când s-a desființat titlul executoriu;
b). când s-a desființat executarea silită.
În speța de față, prin sentința civilă nr 3182 din data de 27.05.2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr_, def prin 715/08.10.2015 s-a admis contestația la executare formulată de contestatorul C. O. N. și s-au anulat actele de executare emise în dosarul de executare silită nr 32/_ /_, respectiv titlul executoriu nr_/24.04.2014 și somația nr 32/_ /_.
Astfel, având în vedere că titlul executoriu în baza căruia a fost demarată executarea silită a fost anulat printr-o hotărâre definitivă, instanța urmează să constate că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art 722 C. și să dispună întoarcerea executării, prin obligarea intimatelor să restituie sumele încasate din executare, precum și dobânda legală conform art 124 din OG 92/2003 de la data fiecărei încasări și până la data plății efective.
IV. Cu privire la cererea de restituire a taxei de timbru.
Conform prevederilor art. 45 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie … la cererea petiționarului … când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că în cazul prevăzut la alin. (1) lit. f) taxa se restituie proporțional cu admiterea contestației.
În cauza de față contestatorul a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 393 lei (f.15), iar cu prilejul concluziilor pe fondul cauzei contestatorul prin reprezentant a solicitat restituirea taxei achitate.
Având în vedere soluția de admitere a contestației la executare, instanța constată îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 45 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, astfel că va dispune restituirea către contestatore a taxei judiciare de timbru în cuantum de 343 lei din taxa de timbru achitată în cuantum de 393 lei conform chitanței nr._ din data de 27.03.2015(f.15), la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
V. Cu privire la cheltuielile de judecată.
Având în vedere dispozițiile art.453 alin 1 C.proc.civ., potrivit cărora partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată, instanța va obliga intimată, ca parte căzută în pretenții, să plătească contestatorului suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat acesta fiind proporțional cu activitatea depusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesual pasive a Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. ca neîntemeiată.
Admite excepția lipsei calității procesual pasive a intimaților R. B. SA, C. B. SA, B. T. SA, ..
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul C. O. M., cu dom procesual ales la Cabinet de avocat F. & Târșia, cu sediu în Sibiu, ., . cu intimații Raiffensen B. SA, cu sediu în București, . 246C, Clădirea SKY Tower eraj 2-7, sector 1, C. B. SA, cu sediu în București, . 13, sector 3, B. T. SA, cu sediu în Cluj N., . 8, jud Clus și ., cu sediu în T. . 17, jud Sibiu ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul C. O. M., cu dom procesual ales la Cabinet de avocat F. & Târșia, cu sediu în Sibiu, ., . cu intimații Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, cu sediu în Sibiu, . 17, jud Sibiu, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., cu sediu în B., . 7.
Anulează actele de executare silită efectuate dosarul de executare silită nr 32/_ /_, respectiv adresa de înființare a popririi nr_/4.02.2015.
Dispune întoarcerea executării, prin obligarea intimatelor să restituie sumele încasate din executare, precum și dobânda legală conform art 124 din OG 92/2003 de la data fiecărei încasări și până la data plății efective.
În baza art. 45 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, dispune restituirea către contestatore a taxei judiciare de timbru în cuantum de 343 lei achitată din taxa de timbru în cuantum de 393 lei conform chitanței nr._ din data de 27.03.2015(f.15), la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
Obligă intimatele la plata către contestator a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. În caz de exercitare a căii de atac cererea se va depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.12.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
F. L. A. D. M. S.
Red FLA/ 07.01.2016
Teh DMS(practicaua)
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6978/2015. Judecătoria SIBIU | Anulare act. Sentința nr. 6994/2015. Judecătoria SIBIU → |
|---|








