Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7024/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7024/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 7024/2015
TRIBUNALUL SIBIU
Operator de date cu caracter personal inregistrat sub numarul 5264
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7024/2015
Ședința publică de la 18.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. M. L. – vicepreședinte
GREFIER: A. I. R.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei privind pe petent P. C. R. și pe intimat D. A. T., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale, prezența părților și dezbaterea cauzei pe fond fiind consemnată în încheierea de ședință din data de 09.12.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea formulată de petentul P. C. R., inițial înregistrată la Judecătoria Râmnicu V. sub nr._ care prin sentința nr. 4246/10.09.2015 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sibiu unde ulterior a fost înregistrată sub același nr. la data de 14.10.2015, s-a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii aplicată intimatului D. A. T. prin procesul verbal de contravenție . nr._/29.06.2013 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității conform art. 9 alin. 3-5 OG 2/2001 modificată prin Legea 182/2006 și art. 39¹ din OG nr. 2/2001, ca urmare a imposibilității executării silite a intimatului conform adresei emisă de P. R..
În drept au fost invocate dispozițiile art 39 ind. 1din OG nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.
În probațiune au fost anexate următoarele înscrisuri: proces verbal de declarare stare de insolvabilitate emis de P. R., proces-verbal de contravenție, somație emisă de P. C. R..
Intimatul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut în fapt următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/29.06.2013 intimatul a fost sancționat cu amendă totală de 450 lei pentru săvârșirea de contravenției prevăzute de art. 121 alin. 1 și art.147 pct. 1 din OUG 195/2002 R.
Contravenientul nu a achitat amenda și procesul-verbal a devenit titlu executoriu, motiv pentru care a fost pus în executare silită, constatându-se lipsa veniturilor și a bunurilor materiale în vederea executării conform procesului verbal de declarare stare de insolvabilitate.
Potrivit alin. 1 al art. 9 din OG 2/2001, prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durata ce nu poate depăși 300 de ore.
Conform alin. 3 al aceluiași articol, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată, iar, potrivit alin. 5, în cazul în care contravenientul nu achită amenda instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Potrivit art. 39¹ introdus și modificat de Legea 293/2009 „(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
(4) Urmărirea punerii în executare a sentințelor se realizează de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârșit contravenția, în colaborare cu serviciile specializate din primării.”
Așa cum rezultă din dispozițiile mai sus amintite, înlocuirea sancțiunii amenzii cu munca în folosul comunității se poate dispune în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite.
În speță, procesul verbal de contravenție CP nr._ întocmit la 29.06.2013 a fost comunicat contravenientul la data întocmirii, acesta semnând de primire, intimatul nu a achitat amenda și nici nu există posibilitatea executării silite conform mențiunilor din adresa sus menționată.
Având în vedere cele menționate, instanța, în temeiul art. 9 și art. 39¹ din OG nr. 2/2001 va admite cererea și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 450 lei aplicată contravenientului prin procesul verbal de contravenție . nr._/29.06.2013 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pentru o perioadă de 20 ore ce se vor efectua la P. C. R. in domeniile stabilite in acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petentul P. C. R., cu sediul in loc R., ., județul Sibiu, in contradictoriu cu intimatul D. A. T. domiciliat in loc. D., ., județul Sibiu și, în consecință:
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum total de 450 lei aplicată contravenientului prin procesul verbal de contravenție . nr._/29.06.2013 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pentru o perioadă de 20 ore ce se vor efectua la P. C. R. in domeniile stabilite in acest sens.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare si care se înregistrează la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. M. L. A. I. R.
Red./Tehnored. BML/18.12.2015
Red./Tehnored.A.I,R. practica/18.12.2015
Ex. 4, ef. 2 . C. R.
D. A. T.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 6594/2015. Judecătoria SIBIU | Pretenţii. Sentința nr. 6978/2015. Judecătoria SIBIU → |
|---|








