Pretenţii. Sentința nr. 6978/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6978/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 6978/2015
TRIBUNALUL SIBIU
Operator de date cu caracter personal inregistrat sub numarul 5264
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6978/2015
Ședința publică de la 16.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. M. L. – vicepreședinte
GREFIER: A. I. R.
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamantul C. I. în contradictoriu cu pârâtul S. DE A.- REASIGURARE CITY INSURANCE SA și intervenientul T. G., având ca obiect pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârât, av. H. C. M. care depune împuternicire avocațială în substituirea av. B. A., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța pune în discuție cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamant.
Reprezentanta pârâtului arată că este de acord cu cererea formulată de reclamant și solicita instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se ia act de renunțarea la judecată.
De asemenea, arată că nu solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.01.2015, reclamantul C. I. în contradictoriu cu pârâtul S. DE A.- REASIGURARE CITY INSURANCE SA și intervenientul T. G., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor de 7523,36 lei despăgubiri materiale, 50.000 lei daune morale. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat în urma unui accident de circulație a suferit vătămări corporale, ca urmare a formulat cerere de despăgubire societății pârâte care refuză a achita despăgubirea.
In drept, reclamantul a invocat prevederile art. 194,453 C., 1349, 1357 și urm. Din C.civ., Lg. 136/1995, ordinul CSA nr. 14/2011. .
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conf. art. 29, alin. 1, lit. Instanța din OUG 80/2013.
Pârâtul a depus întâmpinare solicitând anularea acțiunii ca netimbrată, admiterea acesteia doar în parte.
În motivarea întâmpinării depuse, pârâtul a arătat că în ceea ce privește timbrajul, prezenta cerere trebuie timbrată conf. art. 3 alin. Lit. c și d din OUG 80/2013; a invocat, pârâtul, prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive a societății de asigurare motivat de faptul că nu există nici un document care să ateste vinovăția asiguratului, respectiv a intervenientului; privitor la daunele morale solicitate arată că se impune a fi întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul intervenientului forțat, iar pentru pârât proba cu înscrisuri, considerând aceste probe legale, admisibile și concludente.
Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamant, instanța reține următoarele:
Procesul civil pornește la inițiativa reclamantului care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin dispozițiile art. 9 C.pr.civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. (1) C.pr.civ., să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă.
Instanța reține ca în cauză reclamantul a formulat personal în ședința de judecată din data de 02.12.2015, cererea de renunțare la judecarea întregii cereri de chemare în judecată, aceasta fiind consemnată în încheierea de ședință.
Întrucât consfințirea acestui drept nu poate fi condiționată în cauză, conform art. 406 alin. (4) C.pr.civ., de acceptarea cererii de renunțare la judecată de către pârât, atunci când aceasta este făcută la primul termen la care părțile sunt legal citate ori ulterior acestui moment, instanța verifică în continuare îndeplinirea acestei condiții.
Astfel, în ședința de judecată din data de 16.12.2015, pârâtul reprezentat și-a dat acordul expres la cererea reclamantului având ca obiect renunțarea la judecată, fiind astfel îndeplinită condiția pronunțării hotărârii, în condițiile art. 406 alin. (6) C.pr.civ..
În baza tuturor considerentelor de fapt și de drept dezvoltate, instanța va constata că reclamantul renunță la judecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 406 alin. 6 C.pr.civ., constată renunțarea la judecată a reclamantului C. I., cu domiciliul în Sibiu, Șoșeaua A.-I., nr.65, ., . în contradictoriu cu pârâta SOCIETATE DE A.-REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., cu sediul în București, ., nr.5-7, parte-demisol, sector 1, și sediul ales în București, . S., nr.25, sector 5 și intervenientul forțat T. G., domiciliat în Orlat, nr.112, ., ., județul Sibiu.
Cu drept de recurs în termen 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sibiu.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2015.
Președinte Grefier
B. M. L. A. I. R.
Red. BML – 14.01.2016
Teh. AIR-11.01.2016
5EX. comunicat 3 ex
C. I.
SOCIETATE DE A.-REASIGURARE CITY INSURANCE S.A.,
T. G.
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7024/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6958/2015. Judecătoria... → |
|---|








