Validare poprire. Sentința nr. 7007/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 7007/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 7007/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7007/2015

Ședința publică de la 17 Decembrie 2015

Instanța constituită din:

P.: I. A. D.

GREFIER: C. D.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditor E. K. ROMANIA SRL și pe terț poprit P.F.A. P. V. C., debitor P. V. - C., având ca obiect validare poprire.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.12.2015, încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea, în conformitate cu art. 396 NCPC., pentru data de 10.12.2015, apoi pentru azi, 17.12.2015, când, în urma deliberării a pronunțat următoarea sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.07.2015 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Sibiu, creditoarea . SRL prin reprezentant Societatea de Avocați G. și Asociații, în contradictoriu cu debitorul P. V. - C. și terțul poprit PFA P. V. - C., validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 604/2015 al B. Cirja I. M. și M. R. A. până la concurența sumei de 5081,47 lei, amendarea terțului poprit având în vedere refuzul de a-și îndeplini obligațiile privind efectuarea popririi, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii se arată că prin cererea de executare silită înregistrată în dosarul execuțional nr. 604/2015, creditoarea a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit din 16.11.2005.

Executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi, prin adresa comunicată terțului poprit la data de 30.06.2015.

Creditorul a mai arătat că termenul de 5 zile de la comunicarea popririi a expirat fără ca terțul să fi consemnat vreo sumă de bani la dispoziția creditorului.

În motivarea în drept a cererii, s-au invocat dispozițiile art. 786 și urm., art. 789 C.proc.civ.

Creditoarea a solicitat în probațiune, încuviințarea probei cu înscrisuri.

Au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit dispozițiilor art. 27 din OUG 80/2013.

Debitorul și terțul poprit nu au formulat întâmpinare.

Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

A fost depus dosarul de executare nr. 604/2015 al B. Cirja I. M. și M. R. A..

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În fapt, prin încheierea nr. 1396 din data de 04.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sibiu, în dosarul nr._ a fost încuviințată executarea silită formulată de creditoare, în contradictoriu cu debitorul P. V. C. în ceea ce privește titlul executoriu contractul de credit din 16.11.2005 (f.57)

În cadrul executării silite pornite în dosarul de executare nr. 604/2015 al B. Cirja I. M. și M. R. A. a fost comunicată către PFA P. V. C. adresa de înființare a popririi din data de 24.06.2015, la data de 30.06.2015 (f.102, 104).

Creditoarea a solicitat validarea popririi, motivat de faptul că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în vederea efectuării popririi.

În drept, potrivit art. 790 C.p.c.: „Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. În cazul când asupra aceleiași sume datorate de terțul poprit există mai multe popriri, care nu au fost executate de către acesta, validarea lor se va putea judeca printr-o singură hotărâre. Instanța îi va cita pe creditorul urmăritor și pe cei intervenienți, dacă este cazul, precum și pe debitorul și terțul poprit și, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare soluționării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanța de validare, terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi. Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi. Poprirea înființată asupra unei creanțe cu termen sau sub condiție va putea fi validată, dar hotărârea nu va putea fi executată decât după ajungerea creanței la termen sau, după caz, la data îndeplinirii condiției. Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, în acest ultim caz validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente. În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pentru sumele viitoare, instanța va dispune menținerea popririi până la realizarea integrală a creanței. Dacă poprirea a fost înființată asupra unor bunuri mobile incorporale care se aflau, la data înființării ei, în mâinile terțului poprit, instanța va hotărî vânzarea lor. Dacă poprirea a fost înființată asupra unor bunuri mobile incorporale datorate debitorului, dar care, la data validării, nu se mai aflau în posesia terțului, acesta va fi obligat, prin hotărârea de validare, la plata contravalorii acestor bunuri, caz în care va fi urmărit direct de către executorul judecătoresc. Terțul poprit care, cu rea-credință, a refuzat să își îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre de validare, cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei și 10.000 lei.”

Astfel, pentru admiterea unei cereri privind validarea popririi trebuie sa fie îndeplinite următoarele condiții: existența unei creanțe certe și lichide a creditorului față de debitor; existenta unui raport juridic între terțul poprit și debitorul poprit; existența unei executări silite în curs demarată de către creditor împotriva debitorului, în cadrul căreia s-a emis adresa de înființare a popririi; neîndeplinirea de către terț a obligației de plata ce-i incumbă; formularea cererii de validare a popririi în termen de o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă.

În cauza de față, nu este îndeplinită condiția existenței unor raporturi obligaționale în temeiul cărora terțul poprit să datoreze debitorului poprit o sumă de bani.

Astfel, art. 2 lit. i OUG nr.44/2008 definește persoana fizică autorizată ca fiind „persoana fizică autorizată să desfășoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forța sa de muncă”.

Potrivit art. 4 din OUG nr.44/2008: „Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfășura activitățile economice după cum urmează: a) individual și independent, ca persoane fizice autorizate”.

Potrivit art. 7 alin. 1 din OUG nr.44/2008: „Persoanele fizice prevăzute la art. 4 lit. a) și b) au obligația să solicite înregistrarea în registrul comerțului și autorizarea funcționării, înainte de începerea activității economice, ca persoane fizice autorizate, denumite în continuare PFA, respectiv întreprinzători persoane fizice titulari ai unei întreprinderi individuale”.

De asemenea, art. 17 alin. 1 din același act normativ: „PFA își poate desfășura activitatea conform prevederilor art. 4 lit. a) sau poate angaja, în calitate de angajator, terțe persoane cu contract individual de muncă, încheiat în condițiile legii”.

Așadar, instanța reține că prin înregistrarea în registrul comerțului și autorizarea funcționării, persoana fizică autorizată nu devine persoană juridică, aceasta nefiind o entitate juridică distinctă de persoana care a solicitat autorizarea. Persoana fizică nu are calitatea de angajat al persoanei fizice autorizate, aceasta desfășurându-și activitatea individual și independent sau prin angajarea de terțe persoane.

În acest sens, instanța reține că persoana fizică autorizată nu reprezintă un terț față de debitor și nu datorează acestuia sume de bani, neputând avea calitatea de terț poprit.

În consecință, având în vedere că în cauza de față nu s-a făcut dovada existenței unui raport juridic în temeiul căruia terțul poprit să datoreze debitorului o sumă de bani, instanța constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii de validare a popririi, astfel că va respinge cererea de validare a popririi.

În ceea ce privește capătul de cerere privind amendarea terțului poprit instanța reține că în cauza de față nu s-a făcut dovada că neexecutarea obligației de către terțul poprit s-a efectuat cu rea-credință, motiv pentru care instanța urmează să respingă capătul de cerere privind amendarea terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditorul . SRL cu sediul procesual ales în Sibiu, .. 17, jud. Sibiu prin reprezentant Societatea de Avocați G. și Asociații, în contradictoriu cu debitorul P. V. C. cu domiciliul în Sibiu, ., jud. Sibiu și terțul poprit PFA P. V. C., cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare ce se va depune, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. A. D. C. D.

Red. D.I.A. – 18.01.2016

Teh.D.C. – 18.01.2016

4 ex., 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 7007/2015. Judecătoria SIBIU