Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 356/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 356/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 356/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 356/2015
Ședința publică de la data de 29.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. M. O. – judecător
GREFIER: M. D. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civil privind pe reclamant I. S. SRL și pe pârât B. B. SRL, PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. I., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele.
- Cauza este la primul termen de judecată
- Procedura de citare este legal îndeplinită;
Se constată de către instanță că s-a depus prin registratură cerere formulată de către reclamantul I. S. SRL, prin care arată că renunță la judecarea cauzei cu privire la toate capetele de cerere formulate.
Instanța, fata de cererea de renuntare la judecata, fata de obiectul cauzei si cum parata nu a solicitat prin intampinare obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata rămâne în pronunțare pe cererea de renuntare la judecata.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ la data de 16.01.2015 reclamanta S.C. I. S. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. BUONAVISTA B. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar B. I., a solicitat instanței ca pe cale de ordonanță președințială să se de urgenta si fara citarea partilor mutarea . a tuturor bunurilor ridicate de executorul judecătoresc D. M.-V. în zilele de 27, 28 noiembrie 2014, 3 și 8 decembrie 2014, până la soluționarea contestației la executare formulată în dosar nr. 18._ si să se dispuna delegarea executorului judecatroresc sa ia toate masurile necesare mutarii bunurilor.
In fapt se arata ca S.C. I. S. S.R.L. este debitor în dosarul de executare 119/2014 al executorului D. M. V., pentru o sumă de peste 1.000.000 lei compusă în principal din dobânzi cămătărești mascate sub titlul de „penalități", ca titlul executoriu este rezultatul unor falsuri și al unei acțiuni civile prescrise, formulată pe o datorie inexistentă, ca in cadrul executării silite, in 27 mai 2014 executorul judecătoresc a sechestrat un cort de evenimente apartinand S.C. I. S. S.R.L. în vederea vânzării la licitație, cortul ramanand in depozitul societatii in conditii optime de pastrare ca în zilele de 27, 28 noiembrie 2014 și respectiv în 3 și 8 decembrie 2014 executorul judecătoresc a ridicat bunurile din depozit si le-a dus pe camp, ca problema esențială a cererii de față nu este aplicarea sechestrului sau vânzarea nelegală, ci ridicarea bunurilor dintr-un depozit în care erau bine protejate și amplasarea lor in aer liber in plin camp, operațiuni derulate în zilele indicate. S-a mai aratat ca după nenumărate încălcări ale legii în procedura executării, a formulat contestație la executare și, de asemenea, cerere de suspendare provizorie a executării în dosar nr. 18._, ca analizând aparenta dreptului și constatând că suspendarea executării poate opri pagube iminente pentru debitoare, Judecătoria Sibiu a dispus suspendarea provizorie a executării, ca problema este aceea că, deși s-a oprit in extremis vânzarea bunurilor proprietatea societatii, acestea au rămas în locația unde au fost duse de executor, aspect care o prejudiciază din mai multe puncte de vedere, fără nici o justificare, nici logică, nici legală.
In drept se invocă prev. art- 723, al. 3, art. 725, art. 996 și urm. C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată.
IN sustinerea actiunii s-a depus la dosar inscrisuri.
Parata, legal citata, a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii, invocand totodata mai multe exceptii, rseepctiv exceptia de netimbarea, exceptia de necomeptenta materiala Judecatoriei Sibiu si exceptia autoritatii de lucru judecat.
Instanta a solutionat aceste exceptii prin incheierea de sedinta din 22.01.2015 .
Pentru termenul din 29.01.2015 reclamanta a depus la dosar cerere de renuntare la judecata.
Avand in vedere dispozițiile art. 406 al 1 C pr civ conform carora reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa, avand in vedere declarația scrisa depusa de reclamanta la dosar ‚ instanța va lua act de renunțarea reclamantei la judecata acțiunii formulate împotriva pârâtei
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 406 C., ia act de renunțarea la judecata cererii de ordonanță președințială formulată de reclamanta S.C. I. S. SRL cu sediul în Racovița . jud. Sibiu prin administrator judiciar M. M. din cadrul G. Insolv cu sediul in Sibiu . jud Sibiu în contradictoriu cu pârâta S.C. BUONAVISTA B. SRL cu sediul în Sibiu Calea Dumbrăvii nr.23 . judiciar B. I. cu sediul în Sibiu . .
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronuntare .
Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2015.
P. GREFIER
L. M. O. M. D. S.
Tehnored LMO 02.02.2015
C. 6 ex MDS /1 ex dosar, 1 ex mapă,
. 2 ex reclamant, 2 ex pârât azi 03.02.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 351/2015. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 194/2015. Judecătoria SIBIU → |
|---|








