Plângere contravenţională. Sentința nr. 7111/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7111/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 22-12-2015 în dosarul nr. 7111/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7111
Ședința publică din 22.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. D. - judecător
Grefier: S. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii civile formulată de petenta . în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 7 SIBIU, având ca obiect plângere contravențională.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 08.12.2015, când cei prezenți au pus concluzii care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Constată că prin plângerea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 15.07.2015, sub nr._, petenta . a solicitat in contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 7 SIBIU ca prin hotărârea ce va pronunța instanța să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/30.06.2015, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a plângerii petentul a arătat că în urma controlului efectuat în data de 30.06.2015 la sediul D.R.A.F, 7 Sibiu, pe baza documentelor solicitate de către agentul constatator prin invitația din data de 18.06.2015 și puse la dispoziție de către petentă, s-a întocmit procesul verbal netemeinic și nelegal. Procesul-verbal este încheiat cu nerespectarea condițiilor prevăzute în mod expres la art. din OG 2/2001, privind descrierea faptei contravenționale și indicarea „tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite".
Organul constatator reține în mod incomplet și cu rea-credință starea de fapt, încălcând dispozițiile art. 12 Cod pr. fiscală, în procesul-verbal se arata doar că petenta a emis pentru încasarea contravalorii serviciilor prestate pentru activitatea desfășurata alte documente decât bonurile fiscale, respectiv chitanțe, fără" a face nicio mențiune cu privire la natura juridica a beneficiarilor serviciilor prestate de petentă, pentru a căror plată s-au emis chitanțe, precum și la documentele ce au stat la baza efectuării plăților, mențiuni care sunt esențiale pentru încadrarea corectă a faptei și, în consecință, a stabilirii normelor legale incidente.
Mai mult decât atât, agentul constatator nu indică sumele încasate de petentă pentru care au fost emise chitanțe și nu bonuri fiscale, astfel că din starea de fapt reținută prin procesul-verbal nu rezultă nicio împrejurare sau element concret care să poată servi la aprecierea gravității faptei sau la evaluarea pagubelor ce s-ar fi produs prin săvârșirea acesteia.
În realitate, așa cum rezultă din chitanțele prezentate agentului constatator, petenta a prestat servicii de cazare și masă către persoane juridice și nu fizice, respectiv către Societățile RETRASIB SA, EVERY BAGS SRL și EDILRENT SR., pentru care a emis un număr de 4 facturi, nr. 05/27.02.2015, 10/10.03.2015, 18/15.05.2015 și 23/10.06.2015, în valoare totală de 3.579,50 lei.
Fapta contravențională nu există. În speță nu sunt incidente prevederile OUG 28/1999, republicată, ci prevederile Codului fiscal referitoare la livrările de bunuri si prestările de servicii efectuate de și către persoane impozabile.
Potrivit art. 1 din OUG 28/1999 republicată, astfel cum acesta a fost modificat prin OUG 91/2014 "(1) Operatorii economici care încasează, integral sau parțial, cu numerar .... contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum și a prestărilor de servicii efectuate direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale".
Totodată, în preambulul OUG 91/2014 se arata că modificarea și completarea în regim de urgența a OUG 28/1999 sunt justificate, între altele, de "necesitatea combaterii in regim de maxima urgenta a fraudei fiscale, a asigurării unei mai bune monitorizări a activității operatorilor economici care desfășoară livrări de bunuri cu amănuntul, precum si prestări de servicii, direct către populație ... pentru creșterea gradului de încredere a populației in corecta utilizare a aparatelor de marcat electronice fiscale de către operatorii economici, precum si in colectarea corecta de către organele fiscale de specialitate a impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat."
Rezultă cu claritate din textele legale mai sus menționate faptul că operatorii economiei sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale, respectiv să emită clienților bonuri fiscale pentru plata contravalorii bunurilor achiziționate sau serviciilor prestate, numai în situația în care bunurile sunt livrate cu amănuntul sau prestările de servicii sunt efectuate direct către populație. Scopul acestor reglementari este, în primul rând, acela de a combate evaziunea fiscală, bonul fiscal fiind, în cazul livrărilor de bunuri cu amănuntul/prestărilor de servicii efectuate direct către populație, singurul document care atestă efectuarea operațiunilor de vânzare/prestare servicii și totodată efectuarea plății contravalorii produselor livrate/serviciilor prestate, în baza aceluiași document stabilindu-se și impozitele și taxele datorate bugetului de stat sau locale.
În schimb, în situațiile în care livrările de bunuri/prestările de servicii sunt efectuate către persoane impozabile, astfel cum acestea sunt definite la art. 127 din Codul fiscal (persoane juridice sau persoane autorizate să efectueze acte de comerț) nu sunt aplicabile prevederile OUG 28/1999, ci prevederile Codului fiscal.
Or, în speță, petenta nu a prestat servicii către populație, ci către persoane juridice impozabile înregistrate în scopuri de TVA, pentru care avea obligația de a emite facturi, ca documente justificative ale prestării serviciilor și care atesta și obligația de plata a contravalorii serviciilor prestate, în conformitate cu prevederile art. 155 Cod fiscal, anterior menționate.
Petenta nu era obligată să emită bonuri fiscale pentru plata facturilor respective, chitanțele fiind, în aceste cazuri, documentele prevăzute de lege ce atestă plățile în numerar efectuate.
De altfel, prin emiterea facturilor, riscul evaziunii fiscale a fost eliminat, înregistrarea facturilor (atât în contabilitatea societății petente cât și a societăților beneficiare) fiind obligatorie și independentă de efectuarea plăților, facturile fiind totodată și documentele în baza cărora se stabilesc impozitele și taxele datorate de către subscrisa la bugetul de stat sau local, după caz.
Petenta a respectat totodată și prevederile Legii 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți in numerar și pentru modificarea și completarea OUG nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, care stabilesc condițiile în care pot fi realizate operațiunile de încasări și plăti în numerar, efectuate de persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, liber profesioniști, persoane fizice care desfășoară activități în mod independent, asocieri și alte entități cu sau fără personalitate juridică, de la/către oricare dintre aceste categorii de persoane, distinct de cele realizate între persoane fizice.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG 2/2001, Legea 571/2003 privind Codul fiscal și OUG 28/1999.
În probațiune s-au depus, în fotocopii, înscrisuri (f 9-16).
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei conform art. 19 din OUG nr. 80/2013.
Intimata legal citat a depus întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii ca netemeinică.
În motivarea se arată faptul că din simpla lecturare a procesului-verbal de contravenție, se constata ca acesta îndeplinește toate condițiile de fond si forma prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, si cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 2 / 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, prin urmare nu exista motiv de anulare a acestuia.
Petentul este în eroare atunci când susține ca fapta nu a fost descrisa,deoarece inspectorii antifraudă au descris fapta: "deși deține casa de marcat ...a emis pentru încasările serviciilor prestate .. alte documente decât bonuri fiscale".
De asemenea, din interpretarea art. 31 și art. 34 din O.G. nr. 2 / 2001, procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie și face dovada situației de fapt descrise în cuprinsul acestuia și a încadrării în drept până la proba contrarie.
În ceea ce privește cererea petentului de anulare a procesului verbal . nr,_/30.06.2015 pentru contravenția prevăzuta la art.10 lit. ee) din OUG nr.28/1999 pentru care a fost sancționat cu amendă în sumă de 9000 lei, se arată că în urma controlului operativ și inopinat efectuat în data de 30.06.2015 la sediul Direcției Regionale Antifrauda Fiscală 7 Sibiu pe baza documentelor puse la dispoziție de societatea C. I. S.R.L. ca urmare a invitației din data de 18.06.2015, s-a constatat faptul că societatea deși deține aparat de marcat electronic fiscal în funcțiune instalat la unitatea verificată acesta a emis pentru încasările contravalorii serviciilor prestate pentru activitatea desfășurată, alte documente decât bonuri fiscale, respectiv chitanțe (spre exemplificare chitanța nr. 10/20.05.2015, chitanța nr. 13/10.06,2015), nerespectându-se astfel prevederile art. l alin.9 din O.U.G. 28/1999 rep.
Prin activitatea desfășurată-restaurante, cod CAEN 5610 - petentul livrează bunuri direct către populație, fiind obligat potrivit dispozițiilor arătate să se doteze și să utilizeze AMEF, obligație pe care a respectat-o, unitatea fiind dotată cu AMEF.
Reglementarea prevăzută la art. l alin.9 din O.U.G. 28/1999 rep. și încălcată de către petent are caracter imperativ, nu exemplificativ cum presupune petentul. Art. l alin. 9 din O.U.G.nr.28/1999 rep. prevede ca: "Se interzice operatorilor economici care, potrivit legii, au obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și de a emite bonuri fiscale cu acestea, să înmâneze clienților documente care atestă plata contravalorii bunurilor achiziționate sau serviciilor prestate, altele decât bonurile fiscale, cu excepția situației prevăzute la alin. (8)."
Este foarte clar că petentul a încălcat prevederile menționate anterior, pentru care nu a emis bonuri fiscale prin intermediul casei de marcat electronice fiscale, atâta timp cât aparatul de marcat electronic fiscal nu a fost defect pe perioada în care s-au emis chitanțele.
Reglementările legale prevăd obligativitatea emiterii de bonuri fiscale, cu excepția situației prevăzute la art. l alin.8 din O.U.G,nr,28/1999 rep. Astfel, împrejurarea că documentul emis și înmânat clienților, altul decât bonul fiscal, este chitanța fiscală, nu este un aspect relevant, întrucât în perioada supusă controlului aparatul de marcat electronic fiscal instalat la punctul de lucru nu a înregistrat defecțiuni deci petentul avea obligația de a emite bonuri fiscale.
Astfel din analiza prevederilor legale menționate anterior, din momentul nașterii obligației societății de a se dota și utiliza aparat de marcat electronic fiscal aceasta este obligată să emită bonuri fiscale pentru toate livrările de bunuri și prestările de servicii.
Apreciază ca nu se impune o reindividualizare a sancțiunii aplicate de către agenții constatatori, intrucat aceasta a fost corect individualizata prin raportare la pericolul social al faptei, care rezulta nu numai din modul in care a fost săvârșita fapta ci si din modul in care legiuitorul a stabilit limitele amenzii contravenționale. Conform principiului proporționalității, orice măsură luată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit iar sancțiunile aplicate prin procesul nr._/30.06.2015 îndeplinesc aceste condiții, măsura sancționării cu amendă este expresie a gravității faptelor săvârșite impusă de legiuitor.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța reține în fapt că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/30.06.2015 petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 9.000 lei în baza art. 10 lit. ee din OUG nr. 28/1999 rep, reținându-se că în urma controlului efectuat în data de 30.06.2015 la sediul D.R.A.F. 7 Sibiu, pe baza documentelor solicitate de către agentul constatator prin invitația din data de 18.06.2015 și puse la dispoziție de către petentă s-au constatat următoarele: „Societatea C. I. S.R.L., deși deține aparat de marcat electronic fiscal în funcțiune instalat la unitatea verificata aceasta a emis pentru încasările contravalorii serviciilor prestate pentru activitatea desfășurată alte documente decât bonurile fiscale, respectiv chitanțe (spre exemplificare chitanța nr. 01/27.02.2015, chitanța nr. 06/10.03.2015, chitanța nr. 10/20.05.2015, chitanța nr. 13/10.06.2015), nerespectându-se astfel prevederile art.1, alin.9 din OUG 28/1999 republicată cu modificările și completările ulterioare.
Procesul verbal a fost semnat de către petent cu mențiunea că va formula obiecțiuni în termenul legal.
Verificând plângerea din perspectiva prevederilor art. 31 al. 1 si art. 34 din OG nr. 2/2001 instanța constata ca aceasta a fost depusa in termenul legal. De asemenea instanța constată că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG nr. 2/2001.
În ceea ce privește modul de descriere al faptei, instanța constată că descrierea faptei este realizată de către agentul constatator în mod corespunzător fiind indicate toate elementele necesare în vederea identificării faptei reținute în sarcina petentului. Astfel, faptul că nu s-a indicat către cine au fost emise chitanțele menționate în procesul verbal nu poate duce la concluzia că nu s-a realizat o descriere a faptei atâta timp cât din lecturarea acelor chitanțe se poate identificata calitatea persoanelor către care s-au emis.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție instanța constată următoarele:
Potrivit art. 1 din OUG nr. 28/1999 rep „Operatorii economici care încasează, integral sau parțial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum și a prestărilor de servicii efectuate directcătre populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.
(2) Operatorii economici prevăzuți la alin. (1), denumiți în continuare utilizatori, au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le înmâneze clienților. La solicitarea clienților, utilizatorii vor elibera acestora și factura.
…
(9) Se interzice operatorilor economici care, potrivit legii, au obligațiade a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și de a emite bonuri fiscale cu acestea, să înmâneze clienților documente care atestă plata contravalorii bunurilor achiziționate sau serviciilor prestate, altele decât bonurile fiscale, cu excepția situației prevăzute la alin. (8).
(10) În cazul în care operatorii economici prevăzuți la alin. (1) nu înmânează clientului bonul fiscal sau înmânează un alt document decât bonul fiscal, cu excepția situației prevăzute la alin. (8), clientul este obligat să solicite operatorului economic înmânarea bonului fiscal.
(10 indice 1) În cazul în care operatorii economici prevăzuți la alin. (1) refuză emiterea și înmânarea bonului fiscal clientului, cu excepția situației prevăzute la alin. (8), acesta din urmă are dreptul de a beneficia de bunul achiziționat sau de serviciul prestat fără plata contravalorii acestuia”.
Din lecturarea acestor dispoziții legale se poate constata faptul că legiuitorul a prevăzut obligația de deținere și utilizare a aparatelor de marcat electronice fiscale și respectiv obligația de a emite bonuri fiscale către operatorii economici care încasează contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum și a prestărilor de servicii efectuate directcătre populație.
Prin urmare, nu toți operatorii care dețin aparate de marcat electronice fiscale sunt obligați a emite bonuri fiscale, ci doar pentru bunurile livrate sau serviciile prestate către populație.
Dispozițiile alin. 9 ale art. 1 trebuie coroborate cu cele ale art. 1 și 2 din OUIG nr. 82/1999, dispoziții care definesc operatorul economic ce are obligația emiterii de bonuri fiscale, neputând fi interpretate în mod singular fără coroborare cu alineatele precedente. Astfel, legiuitorul a prevăzut la alin. 9 în mod clar și fără nici un fel de dubiu operatorii economici care sunt obligați a emite bonuri fiscale, respectiv operatorii economici prevăzuți de lege, anume cei de la alineatele 1 și 2 ale art. 1 din actul normativ.
Cum alineatele 1 și 2 ale OUG nr. 28/1999 se referă la bunurile și serviciile prestate către populație, rezultă că pentru alte categorii de persoane ce nu se încadrează la „populație” nu există obligația de emitere de bonuri fiscale, cum sunt persoanele juridice.
În susținerea celor prezentate mai sus sunt și dispozițiile art. 47 din Legea nr. 24/2000, dispoziții conform cărora „Articolul cuprinde, de regulă, o singură dispoziție normativă aplicabilă unei situații date. Structura articolului trebuie să fie echilibrată, abordând exclusiv aspectele juridice necesare contextului reglementării” pentru ca la art. 48 alin. 1 să se prevadă „În cazul în care din dispoziția normativă primară a unui articol decurg, în mod organic, mai multe ipoteze juridice, acestea vor fi prezentate în alineate distincte, asigurându-se articolului o succesiune logică a ideilor și o coerență a reglementării”.
Astfel, în privința persoanelor juridice, sunt aplicabile dispozițiile art. 155 din Codul fiscal, dispoziții conform cărora persoanele impozabile sunt obligate a emite facturi.
Raportat la cele reținute mai sus coroborat cu cele consemnate în cuprinsul procesului verbal, instanța constată faptul că petentul nu a săvârșit contravenția reglementată la art. 10 lit. ee din OUG nr. 28/1999 rep, fapta putând fi săvârșită doar în situația în care bunul sau serviciul este vândut/prestat față de o persoană fizică și nu și în situația în care bunul sau serviciul este vândut/prestat către persoană juridică.
Mai este de subliniat faptul că legiuitorul a prevăzut contravenția de la art. 10 lit. ee din OUG nr. 28/1999 rep tocmai pentru a se diminua vânzarea bunurilor la negru către populație, în situația de față prin emiterea facturii fiscale, independent de existența unui bon fiscal sau a unei chitanțe, nu s-a adus niciun prejudiciu, atâta timp cât operațiunea a fost înregistrată în contabilitatea societății emitente a facturii.
Cum intimata nu a reușit a face dovada faptei contravenționale reținute, instanța în baza art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, va constata că procesul-verbal de contravenție este nelegal întocmit, va admite plângerea contravențională a petentului, va dispune anularea procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/30.06.2015, exonerând petentul de plata amenzii contravenționale aplicate.
În baza art. 453 C.p.c. instanța va obliga intimata la plata către petent a sumei de 820 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial justificat cu chitanța nr._/2015 (f 52).
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de către petenta ., cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat E. T., cu sediul în Sibiu, ., . în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 7 SIBIU, cu sediul ales în București, ., Sector 5 și în consecință:
Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/30.06.2015 emis de intimată și exonerează petentul de plata amenzii aplicate în sumă de 9.000 lei.
Obligă intimata la plata către petent a sumei de 820 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu cale de atac numai cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.12.2015.
Președinte Grefier
A. D. S. M.
Red.AD/20.01.2016
Tehn.SM/21.01
Ex.4/.>
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3110/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4970/2015.... → |
|---|
