Plângere contravenţională. Sentința nr. 339/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 339/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 339/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 339/2015
Ședința publică de la 19 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M.
Grefier D. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta C. A. I. și pe intimatul I.P.J. M., având ca obiect plângere contravențională (pv . NR._/21.10.2014).
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că s-a comunicat petentei materialul probatoriu, însă aceasta nu a exprimat un punct de vedere.
Instanța procedează la vizionarea CD-ului depus în probațiune de către intimat.
Se constată că în imagini apare, în intervalul 16:04:46 – 16:04:52, un autoturism Dacia L. de culoare închisă, un autovehicul VW cu nr. de înmatriculare_, , după care se vede un autovehicul de culoare galbenă, care circulă pe sensul de mers dinspre Tg. M. înspre B., fără a se putea distinge numărul de înmatriculare, aceeași fiind situația și la fotografiile cadru cu cadru depuse în probațiune, fără să oprească pentru a acorda prioritate de trecere unui pieton aflat la trecea de pietoni semnalizată și marcată ca atare. Pietonul se afla poziționat, coborât de pe bordură, la marginea trecerii de pietoni și pășind cu intenția clară de a traversa înspre partea opusă de drum.
Văzând că nu mai sunt alte solicitări de probațiune și că se solicită de către petentă judecarea cauzei în lipsă, instanța declară închisă faza cercetării procesului și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
P. plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighișoara, aleatoriu în sistem informatic, la data de 03.11.2014 sub nr._, petenta C. A. I. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean M., în principal anularea procesului verbal de contravenție . nr._ și exonerarea de la plata amenzii de 360 lei și în subsidiar înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertisment și înlăturarea sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere, fără cheltuieli de judecată.
În motivare petenta a arătat că, starea de fapt reținută în procesul verbal atacat nu corespunde realității, întrucât pietonul nu era angajat în traversarea drumului, iar sarcina probei revine intimatului. S-a mai arătat că agentul constatator a corectat procesul verbal, fără a semna corectura făcută, condiție impusă de lege pentru valabilitatea corecturii, astfel că se solicită anularea procesului verbal întrucât nu îndeplinește condițiile cerute de art. 16 din OG 2/2001, corectura efectuată fiind făcută cu privire la data întocmirii procesului verbal și constituind un dubiu cu privire la realitatea celor consemnate. Petenta a mai arătat că fapta reținută prezintă un grad de pericol scăzut.
În drept petenta a invocat dispozițiile art. 16 și art. 31 și următoarele din OG 2/2001 modificată și completată și dispozițiile art. 6 din CEDO.
La data de 21.01.2015 petenta a depus la dosar note scrise prin care a arătat că materialul probator depus la dosar de intimat nu se referă la autoturismul condus de ea, cu nr. de înmatriculare_ și nu motivează întocmirea procesului verbal . nr._/21.10.2014.
Intimatul I.P.J. M. nu a depus întâmpinare, însă, cu data de 09 decembrie 2014, s-a depus la dosar material probator constând din copia procesului verbal . nr._/21.10.2014, Raport al agentului constatator din 06.12.2014, Atestat operator radar, Buletin de verificare metrologică, planșe foto și un CD (f. 18-23 din dosar).
Pe baza probelor administrate în cauză, se constată și se rețin următoarele de către instanță:
P. procesul verbal . nr._ încheiat la 21.10.2014 de către agent constatator din cadrul Biroului Rutier al Poliției Sighișoara, petenta C. A. a fost sancționată cu amendă contravențională de 360 lei reprezentând 4 puncte amendă, conform prevederilor art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 R pentru încălcarea dispozițiilor art. 135 alin.1 lit. h din HG 1391/2006, cu aplicarea măsurii reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile, constând în aceea că la data de 21.10.2011, orele 16,04 petenta a condus autoturismul OPEL cu nr._ pe . direcția Tg. M., pe banda 2, iar la trecerea de pietoni marcată și semnalizată din dreptul intersecției cu . acordat prioritate legală pietonului angajat în traversarea drumului public din dreapta pe sensul său de deplasare, determinându-l să se oprească din traversare, cu mențiunea că s-a efectuat înregistrare cu aparatul radar PYT_, caseta 2113, instalat pe auto Dacia_ .
Petenta a semnat procesul verbal de contravenție, la rubrica „alte mențiuni” din cuprinsul acestuia fiind consemnată obiecțiunea acesteia că pietonul nu a pornit în traversare și nu este de acord cu cele consemnate.
Din punct de vedere formal, procedural și contrar afirmațiilor petentei din considerentele plângerii, procesul verbal nu cuprinde omisiuni care să poată atrage sancțiunea nulității, acesta având efectuate toate mențiunile prevăzute prin dispozițiile art. 16-19 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările la zi.
Nu există cauze de nulitate absolută, motivele invocate de petentă în considerentele plângerii neavând asemenea caracter, cele susținute în legătură cu corectura privind data nefiind pertinente, întrucât la rubrica corespunzătoare consemnării stării de fapt data a fost trecută fără vreo corectură.
De asemenea, se constată că descrierea faptei este clar efectuată, fiind arătate precis data, ora, locul și modalitatea concretă în care s-a comis încălcarea normelor privitoare la neacordarea priorității la trecerea de pietoni de către petentă, însă, instanța constată că intimatul nu s-a achitat de sarcina probei, neefectuând dovada întrunirii, în persoana petentei, a elementelor răspunderii contravenționale, așa cum acestea sunt reglementate prin dispozițiile art. 1 din OG 2/2001, din planșele foto și CD-ul cu înregistrarea video-radar, nu se poate observa încălcarea normei rutiere reținute în procesul verbal, neputându-se distinge marca și tipul, ca și numărul de înmatriculare al autovehiculului condus de petentă, ceea ce face să existe dubiu în sensul că petenta a comis contravenția reținută în sarcina sa în procesul verbal contestat, iar acest dubiu profită petentei apărată de prezumția de nevinovăție, cu atât mai mult cu cât aceasta a contestat, încă de la întocmirea procesului verbal, realitatea stării de fapt consemnate în cuprinsul acestuia.
Pentru motivele de fapt și de drept ce preced, cu observarea dispozițiilor art. 31 și următoarele din OG nr. 2/2001, cu modificările la zi, instanța va admite în parte plângerea petentei, în sensul anulării procesului verbal de contravenție . nr._ emis la data de 21.10.2014 al Poliției Mun. Sighișoara și va respinge pentru rest aceeași plângere, referitor la petitul subsidiar din aceeași plângere, acesta rămânând lipsit de obiect și interes, fiind în consecință neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea petentei C. A. I. - domiciliată în Sighișoara, .. 27, jud. M., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M. - cu sediul în Tg. M., .. 16, jud. M., și-n consecință:
Dispune anularea procesului verbal . nr._ emis la data de 21.10.2014 al Poliției Mun. Sighișoara.
Respinge pentru rest aceeași plângere, cu referire la petitul subsidiar.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată azi, 19.03.2015, în ședință publică.
Președinte, L. M. | ||
Grefier, D. C. |
Red. L.M./tehnored.D.C.
6 exemplare/ 31 Martie 2015
| ← Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 5/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 19/2015.... → |
|---|








