Radiere ipoteca. Sentința nr. 451/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA

Sentința nr. 451/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 451/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 451/2015

Ședința publică de la 24 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. V.

Grefier M. M. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. C. A. (moștenitoare a defunctei H. M. T.) și pe pârâții H. D. și H. DUMITRIȚA O., având ca obiect rezoluțiune contract.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru moștenitoarea reclamantei A. C. A., avocat M. O. pârâții H. D. și H. Dumitrița O., asistați de avocat F. M., lipsă fiind martorul P. A..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că s-a depus la dosar din partea numitei A. C. A., moștenitoarea reclamantei H. M. T., decedată în cursul procesului, cerere in care precizează că nu dorește continuarea procesului.

Pârâții precizează că renunță la judecarea cererii reconvenționale.

Avocat M. O. solicită să se ia act de manifestarea de voință a reclamantei și a pârâților.

Avocat F. M. precizează că achiesează la concluziile reprezentantului reclamantului.

INSTANȚA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighișoara la data de 28.07.2014 sub nr. de dosar_, reclamanta Harbadă M. T., în contradictoriu cu pârâții Harbadă D. și Harbadă D. O., a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună rezilierea contractului de vânzare-cumpărare a dreptului de nuda proprietate cu sarcina întreținerii, autentificat cu Încheierea de autentificare nr. 174/2010 de B.N.P. U. M., având drept consecință: a) radierea dreptului de nuda proprietate cu privire la apartamentul din Sighișoara, .. 60, .. 3, ., înscris în CF_-C1-U6- individuala Sighișoara, provenita din conversa de pe hârtie a CF 7861/XVI Sighișoara, A1, nr. top. 3360/1/2/116- apartamentul nr. 16, compus din două camere și dependințe, cu suprafața utilă de 40 mp; b) Intabularea dreptului de nuda proprietate asupra apartamentului situat în Sighișoara, .. 60, ., înscris în CF_-C1-U6- individuală Sighișoara, provenita din conversia de pe hârtie a CF 7861/XVI Sighișoara, A1, nr. top. 3360/1/2/1/16- apartamentul nr. 16, pe numele Harbada M. T.. De asemenea, a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii au fost depuse la dosar următoarele acte: împuternicire avocațială, extras cf, contract de vânzare –cumpărare, certificat de atestare fiscala, copie BI.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 102 din Legea nr. 71/2011; art. 970, art. 1020, art. 1021, art. 1365, art. 1639 Cod civil.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 2.943 lei, potrivit chitanței . nr._ din 28.07.2014 (f.4 ).

Pârâții au depus întâmpinare și cerere reconvențională la data de 25.08.2014.

La data de 23. 01.2015 a fost depus la dosar certificatul de deces al reclamantei H. M. T., iar la termenul de judecată din data de 27 februarie 2015 a fost introdusă în cauză, în calitate de reclamantă, numita A. C. A., moștenitoarea defunctei H. M. T..

Ulterior, prin cererea înregistrată la instanță la 24 aprilie 2015, reclamanta A. C. A. a precizat in scris că renunță la judecarea cauzei.

Prezenți fiind în ședința publică din 24.04.2015 pârâții au precizat că renunță la judecarea cererii reconvenționale.

Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamant, instanța reține următoarele:

Procesul civil pornește la inițiativa reclamantului care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin dispozițiile art. 9 C.pr.civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. (1) C.pr.civ., să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă.

Instanța reține ca în cauză reclamanta a formulat în scris cerere de renunțare la judecarea întregii cereri de chemare în judecată, iar pârâții au renunțat verbal la judecarea cererii reconvenționale astfel că, văzând manifestarea de voință a reclamantei și disp. art. 406 NCPC va lua act de renunțarea la judecarea acțiunii formulată de reclamanta H. M. T., decedată în cursul procesului și continuată de A. C. A., în contradictoriu cu pârâții H. D. și H. Dumitrița O. și de renunțarea la judecarea cererii reconvenționale formulată de pârâții H. D. și H. Dumitrița O..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecarea acțiunii formulată de reclamanta H. M. T., decedată în cursul procesului, și continuată de A. C. A., având CNP_ și domiciliată în_ Munchen, Max-Wonnerstr.26, Germania și cu domiciliul ales în Sighișoara, .. 20, jud. M. – la sediul Cabinetului de Avocat M. O. M., în contradictoriu cu pârâții H. D., domiciliat în Sighișoara, ., jud. M., CNP_, și H. DUMITRIȚA O., domiciliată în comuna L., ., județul Sibiu, CNP_, și de renunțarea la judecarea cererii reconvenționale formulată de pârâții H. D. și H. DUMITRIȚA O..

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Sighișoara

Pronunțată în ședință publică,24.04.2015

Președinte,

D. V.

Grefier,

M. M. D.

Red. D.V./thred.M.M.D.

5ex/29.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Radiere ipoteca. Sentința nr. 451/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA