Acţiune în constatare. Sentința nr. 3818/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3818/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 20-07-2015 în dosarul nr. 3818/2015
Dosar nr._ - restabilire echilibru contractual -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
Sentința civilă nr. 3818
Ședința publică din data de 20.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte: Cosovăț A.
Grefier: O. D.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect „restabilire echilibru contractual” formulată de reclamantul S. S. N. în contradictoriu cu pârâtele O. B. SA București și O. B. SA – Sucursala Suceava.
Concluziile dezbaterilor în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29.05.2014 care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru data de: 12.06.2015, 26.06.2015, 2.07.2015, 9.07.2015, 16.07.2015 și 20.07.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.02.2014, sub nr. de dosar_, reclamantul S. S. N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele O. B. SA București și O. B. SA – Sucursala Suceava, pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate ca sunt abuzive clauzele referitoare la modificarea unilaterala a dobânzii (cuprinse in art. 8.1 din contractul de credit nr.C_ /20.08.2007) precum și art. 3.1 din actul adițional nr.1/23.08.2010; să se constate ca sunt abuzive clauzele referitoare la perceperea comisionului de acordare credit (cuprinse în art. 9.1 lit.a, din contractul de credit nr. C_ /20.08.2007); să se constate nulitatea absolută a acestora și să oblige pârâtele la eliminarea lor din contract/act adițional ; să se oblige pârâta la restituirea comisionului de acordare - 453,4 CHF actualizat cu rata inflației; să se oblige pârâta la restituirea diferenței dintre dobânda încasată abuziv și dobânda ce trebuia calculată conform contractului, actualizată cu rata inflației; să se oblige pârâta la plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data plății până la restituire; să se oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că între părți a intervenit convenția de credit nr. C_ /20.08.2007, convenție care însă a cuprins clauze abuzive în accepțiunea dispozițiilor Legii nr. 193/2000.
Referitor la clauzele privind posibilitatea modificării dobânzii în mod unilateral de către banca, fără consimțământul împrumutatului, reclamantul a arătat că, interpretând în mod unilateral clauzele contractuale, banca recalculează ulterior dobânda variabilă în funcție de indicele LIBOR CHF 3 luni, stabilind în mod unilateral și în defavoarea împrumutatului, marja de puncte procentuale la 6,77 %, rata dobânzii crescând cu peste 2% față de data semnării contractului când era de 5,7%, deși LIBOR CHF a scăzut considerabil.
A arătat reclamantul că nu știe cum a fost stabilită de către bancă marja de 6,77 %, în condițiile în care la stabilirea marjei trebuia să se aibă în vedere data la care a fost semnat contractul. Interpretând dispozițiile contractuale în favoarea împrumutatului, în temeiul art. 2 din Legea nr. 193/2000, în mod corect marja ar fi trebuit să fie dedusă din rata dobânzii la semnarea contractului, adică 5.7 %, din care se scade valoarea indicelui LIBOR CHF 3 luni la data de 20.08.2007(aprox 2,7%), rezultând astfel o marjă de 3 %.
Astfel, a precizat reclamantul, având în vedere că în prezent LIBOR CHF 3 luni este 0,02%, rata dobânzii conform contractului încheiat între părți ar trebui să fie 3,02 % (libor 3 luni + 3% ) și nu 6,99% (libor 3 luni +6,77%) după cum a stabilit banca, fără a avea vreo bază legală, care sa justifice modificarea dobânzii astfel. Aceasta este interzisă de art. 35 lit a) din O.G. nr. 50/2010 care prevede în mod expres faptul că se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri aferente contractului.
Cu privire la clauza referitoare la perceperea unui comision de acordare, stabilit ca procent din valoarea creditului, de 2%, reclamantul a arătat că această clauză nu a fost negociată și crează o disproporție între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, prin prisma cuantumului exagerat de mare, de 453,4 CHF.
A arătat reclamantul că nu s-a putut aprecia cu privire la motivația încasării comisionului de acordare, atâta timp cât în contractul de credit nu există nicio explicație/informație în acest sens.
Reclamantul a precizat și că acest comision apare nejustificat și prin prisma dispozițiilor art.15 din Legea nr. 190/1999, în sarcina împrumutatului neputând fi puse decât cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit, constituirii ipotecii si garanțiilor aferente, cheltuieli pe care reclamantul le-a suporta deja, aplicarea unui comision de acordare fiind, cu atât mai mult nejustificată. Față de scopul declarat al comisionului, acela de acordare credit, cuantumul său de 453.4 CHF nu se justifică, în condițiile în care nu se prevede în contract o prestație a băncii, pentru ce anume se datorează această sumă, cum a fost individualizată.
Cu privire la cel de al treilea capăt de cerere, reclamantul a arătat că, în temeiul art. 13 alin. 1 din legea nr. 193/2000, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora.
Ca efect al nulității,pe cale de consecință, se impune repunerea părților în situația anterioară, „restitutio in integrum". Pentru aceste considerente, a arătat reclamantul, se impune obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în mod abuziv.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1-7 din Legea nr. 193/2000, dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010 și ale Legii nr. 288/2010 și art. 15 din Legea nr. 190/1999.
În dovedire reclamantul a depus la dosar înscrisuri (filele 6-19).
Pârâta O. B. ROMÂNIA S.A. a formulat întâmpinare (filele 36 - 42) prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava, excepția netimbrăriiși excepția prescripției dreptului material de a solicita restituirea sumei reprezentând comision de acordare a creditului (clauza prevăzuta la art. 9, pct. 9.1, lit.a din contractul de credit nr. C_ /20.08.2007).
Pe fondul cauzei, a solicitat instanței sa respingă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Referitor la primul capăt de cerere pârâta a arătat că a încheiat cu reclamantul o convenție de credit în temeiul art. 969 Cod civil, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
În cazul creditului acordat reclamantului rata de dobândă aplicată a fost stabilită în formă procentuală, ca rată anuală de dobândă, variabilă prin luarea în considerare a evoluției indicatorilor de referință, Banca rezervându-și totodată dreptul de a revizui rata de dobânda. Modificarea nivelului ratei de dobândă a fost stabilită convențional, prin acordul ambelor părți contractante, ca fiind un drept al Băncii de a modifica acest nivel, luând în considerare valoarea dobânzii de referință, părțile stabilind că modificarea se poate face fără consimțământul prealabil al clientului. De asemenea, părțile au stabilit ca noul procent de dobânda să fie comunicat împrumutatului prin intermediul unei scrisori simple sau extras de cont trimis la adresa de corespondență. Astfel, modificarea putea fi făcută și doar cu informarea clienților prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire/scrisoare simplă sau chiar un extras de cont.
Pe parcursul derulării contractului de credit, evoluția indicelui LIBOR CHF a determinat modificarea ratei de dobândă de la 5.7% la 6.99%. Modificarea nivelului dobânzii s-a produs înainte de . prevederilor O.U.G. nr. 174/2008.
După adoptarea O.U.G. nr. 50/2010, reclamantul a semnat actul adițional nr. 1/23.08.2010, convenția de credit fiind adaptată exigențelor ordonanței. Întrucât reclamantul a semnat actul adițional, în conformitate cu art. II. alin. 1) al Legii nr. 288/2010, actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți".
Cu privire la al doilea capăt de cerere, pârâta a arătat că, comisionul de acordare reprezintă o cheltuială aferentă întocmirii documentației de credit fiind, în fapt, contravaloarea unei activități (serviciu) prestate de bancă clientului (acordarea împrumutului). După analizarea dosarului depus la bancă de către client, și aprobarea cererii de credit, se întocmește efectiv documentația de credit, constând în contractul de credit, contractele de garanție (mobiliară, imobiliară), documentele de tragere a creditului, graficul de rambursare, etc. reclamantului i-a fost pus la dispoziție un exemplar al contractului de credit, care prevede că pentru creditul acordat clientul va plați un comision de acordare, iar plata comisionului se efectueză de către client din surse proprii, în ziua semnării contractului. La momentul semnării contractului de credit, clientul nu doar că era necesar a cunoaște obligația de a achita acest comision de acordare, dar era obligatoriu a și deține suma ce urma a fi achitată din surse proprii. Acest comision a fost precis determinat, în cotă procentuală, fiind indicată inclusiv moneda în care urmează a fi achitat.
Mai mult, acest comision, fiind cunoscut de la data semnării contractului, a fost acceptat în mod direct de către client, fiind aplicabile prevederile art.969 Cod civil.
Cu privire la al treilea capăt de cerere, pârâta a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a considera ca abuzive clauzele criticate.
La data de 29.04.2014 reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare (filele 48-49).
Prin încheierea din data de 19.06.2014, instanța a respins excepția necompetenței teritoriale, excepția netimbrării și excepția prescripției, ca neîntemeiate.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul au sesizat instanța de judecată în sensul constatării caracterului abuziv al următoarelor clauze:
1. clauza stipulată la art. 8.1 (referitor la dobândă) din Contractul de credit nr. C_ din 20.08.2007, având următorul conținut: „ La data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 5,7 %. Dobânda se stabilește în formă procentuală ca rată anuală de dobândă. Dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii. Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex. EURIBOR/LIBOR/BUBOR etc.), fără a exista consimțământul împrumutatului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de bancă. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate.”
2. clauza stipulată la art. 3.1 (privind „dobânda curentă, dobânda penalizatoare și dobânda anuală efectivă”) din anexa la Actul adițional nr. 1 din 23.08.2010 la Contractul de credit nr. C_ , având următorul conținut:”La data încheierii prezentului act adițional, rata dobânzii curente este de 6,99% și va fi variabilă trimestrial (…). La data semnării prezentului act adițional valoarea dobânzii de referință de 0,22%, iar marja băncii de 6,77 %”.
3. clauza stipulată la art. 9.1 lit. a (privind „comisionul de acordare”) din Contractul de credit nr. C_ din 20.08.2007, având următorul conținut: „Pentru creditul acordat, banca percepe următoarele taxe și comisioane: (…) a. comision de acordare: 2.00% din suma inițială. Comisionul de acordare se reține, în valuta creditului, de către bancă din creditul acordat în momentul în care creditul este pus la dispoziția împrumutatului și se calculează la valoarea creditului acordat”.
De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la eliminarea acestor clauze din contract/act adițional și la restituirea sumei de 453,4 CHF (reprezentând comision de acordare) și a dobânzii încasate abuziv în cuantum de 2.023,44 CHF (precizări – fila 118, fila 120, fila 153). Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente acestor sume, de la data plății acestora și până la restituire și a cheltuielilor de judecată.
Astfel, prin Contractul de credit nr. C_ din 20.08.2007, încheiată cu pârâta O. B. România S.A. - Sucursala Suceava, reclamantului i s-a acordat un credit de 22.670 CHF, pentru o perioadă de 324 de luni (filele 8-12). La data de 23.08.2010 părțile au încheiat actul adițional nr. 1 la contractul de credit (filele filele 13-15).
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate; în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului; se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Art. 4 din Legea nr. 193/2000 stipulează că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
De asemenea, potrivit dispozițiilor aceluiași articol mai sus menționat, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant; dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Actul normativ amintit a transpus dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993. Potrivit reglementării comunitare, pentru a putea fi calificată drept abuzivă o clauză trebuie să îndeplinească trei condiții (două negative și una pozitivă), respectiv să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și să nu se refere la obiectul principal al contractului.
În cauza de față, Contractul de credit nr. C_ din 20.08.2007 încheiat între reclamantul S. S.-N. și pârâta O. B. România S.A. - Sucursala Suceava intră sub incidența Legii nr. 193/2000, întrucât împrumutatul are calitatea de consumator, iar banca pe cea de comerciant.
1. Instanța va analiza cu prioritate solicitările reclamantului cu privire la comisionul de acordare - art. 9.1 lit. a din Contractul de credit nr. C_ din 20.08.2007.
Potrivit art. 9.1 lit. a din Contractul de credit nr. C_ din 20.08.2007, pentru creditul acordat, Banca percepe un „comision de acordare” de 2 %, din suma inițială. Clauza cuprinde, totodată, mențiunea că acest comision se reține, în valuta creditului, de către bancă din creditul acordat în momentul în care creditul este pus la dispoziția împrumutatului și se calculează la valoarea creditului acordat”.
Față de faptul că prestația la care s-a obligat reclamantul prin aceste clauze ar putea fi asimilate obiectului principal al contractului (componente ale prețului contractului), instanța amintește, cu prioritate dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000:" evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
Sub acest aspect, nu poate fi exclusă orice intervenție a instanței în analizarea caracterului abuziv al clauzelor ce privesc obiectul convenției, fară nicio circumstanțiere.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat asupra dreptului statelor de a aplica o protecție mai mare consumatorilor decât minimul stabilit de directivă, permițând instanțelor naționale constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau renumerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil (Hotărârea din 3 iunie 2010, cauza C484/2008, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid împotriva Asociatiacion de Usuarios de Servicios Bancarios ( Ausbanc), paragrafele 28-29, 40-44).
În consecință, se impune a se concluziona că textul art. 4 alin.6 din Legea nr. 193/2000 nu exclude ab initio controlul unui eventual caracter abuziv al clauzelor referitoare la obiectul principal al contractelor prin raportare la preț ca parte a obiectului contractului, în condițiile în care acea clauză care le determină este clară, neechivocă și exprimată într-un limbaj inteligibil, același text prevăzând posibilitatea exercitării unui asemenea control – cu titlu de excepție – doar în situația în care clauzele respective nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Însă, nu doar caracterul clar și neechivoc al clauzei trebuie să fie avut în vedere de către instanță, ci și eventualul caracter permis sau nepermis al acesteia.
Instanța reține, astfel, că, potrivit art. 15 din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, „în sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente”.
Or, în cauza dedusă judecății, contractul de credit încheiat între părți este, potrivit chiar denumirii exprese a acestuia un contract de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă, art. 10 din acesta cuprinzând clauza referitoare la garanția reală imobiliară constituită asupra unui imobil proprietatea reclamantului împrumutat.
Perceperea unui comision de acordare, în cuantum de 2 % din valoarea creditului, excede cheltuielile ce pot fi puse în sarcina împrumutatului dintr-un contract de credit ipotecar, în condițiile în care art. 5.1 penultima liniuță și art. 10.4 din contract par să cuprindă deja costurile ce se circumscriu sintagmei “cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente”.
Pe aceste considerente, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 9.1 lit. a) (privind „comisionul de acordare”) din Contractul de credit nr. C_ din 20.08.2007, având următorul conținut: „Pentru creditul acordat, banca percepe următoarele taxe și comisioane: a. comision de acordare: 2.00%, din suma inițială; comisionul de acordare se reține, în valuta creditului, de către bancă din creditul acordat în momentul în care creditul este pus la dispoziția împrumutatului și se calculează la valoarea creditului acordat ”.
Pe cale de consecință, instanța va obliga pârâtele să modifice convenția de credit în sensul eliminării clauzei constatate ca fiind abuzive și să restuie către reclamant suma de 453,4 CHF, reprezentând comision de acordare credit. În considerarea principiului reparării integrale a prejudiciului și a naturii pecuniare a obligației de restituire, instanța va obliga pârâtele la plata către reclamant a dobânzii legale aferente sumei de 453,4 CHF, calculată de la data încasării acestei sume și până la plata efectivă.
2. În ceea ce privește clauzele referitoare la dobândă, instanța reține că reclamantul a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în art. 8.1 (referitor la dobândă) din Contractul de credit nr. C_ din 20.08.2007 și art. 3.1 (privind „dobânda curentă, dobânda penalizatoare și dobânda anuală efectivă”) din anexa la Actul adițional nr. 1 din 23.08.2010 la Contractul de credit nr. C_ .
Clauza stipulată la art. 8.1 (referitor la dobândă) din Contractul de credit nr. C_ din 20.08.2007, are următorul conținut: „La data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 5,7 %. Dobânda se stabilește în formă procentuală ca rată anuală de dobândă. Dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii. Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex. EURIBOR/LIBOR/BUBOR etc.), fără a exista consimțământul împrumutatului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de bancă. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate.”
Clauza stipulată la art. 3.1 (privind „dobânda curentă, dobânda penalizatoare și dobânda anuală efectivă”) din anexa la Actul adițional nr. 1 din 23.08.2010 la Contractul de credit nr. C_ , având următorul conținut:”La data încheierii prezentului act adițional, rata dobânzii curente este de 6,99% și va fi variabilă trimestrial (…). La data semnării prezentului act adițional valoarea dobânzii de referință de 0,22%, iar marja băncii de 6,77 %.”
Raportat la clauzele privind dobânda pe care reclamantul le-a indicat ca fiind abuzive, instanța reține că, în anexa Legii nr. 193/2000 la art. 1 lit. a), se stabilește că sunt abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator sau valoarea altor taxe pentru serviciile financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Posibilitatea de a lua la cunoștință de conținutul contractului sau de a alege între mai multe variante de creditare nu acoperă noțiunea de negociere. Se consideră întotdeauna că o condiție care nu s-a negociat individual este condiția care a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea influențării conținutului condiției. Contractele încheiate de părți sunt preformulate, iar eventualele diferențe dintre acestea și alte contracte nu se datorează negocierii, ci particularităților fiecărui client în parte. Prin urmare, aceste contracte și clauzele lor nu au fost negociate de către părți, nefiind dovedit acest lucru prin nici un mijloc de probă.
În continuare, instanța reiterează prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora nu se vor putea considera ca fiind abuzive clauzele care se asociază cu definirea obiectului principal, în măsura în care acestea sunt exprimate într-un limbaj ușor de înțeles.
Astfel, potrivit art. 8.1 din convenția de credit, rata dobânzii curente a fost stabilită la 5,7 % pe an, pentru ca apoi să se precizeze că „dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii, dobânda putând fi modificată în mod unilateral de către Bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută, fără consimțământul împrumutatului. Potrivit art. 8.2 „noul procent de dobândă va fi comunicat împrumutatului prin intermediul unei scrisori simple sau cu confirmare de primire sau extras de cont trimis la adresa de corespondență specificată de acesta (…)”. Potrivit art. 8.3 „în cazul în care, ca urmare a modificării nivelului de dobândă de către Bancă, împrumutatul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării privind modificarea dobânzii, se va considera că acesta a acceptat noul procent de dobândă”.
Rezultă, așadar, că aceste clauze sunt, în primul rând, contradictorii, de vreme ce clauza prevăzută de art. 8.1 stabilește că rata dobânzii este de 5,7% pe an, fiind o dobândă fixă (iar nu variabilă), dar și faptul că este variabilă în conformitate cu politica băncii și că poate fi modificată unilateral de către aceasta. În al doilea rând, prin necircumstanțierea în niciun mod a elementelor concrete privind variabilitatea dobânzii, împrumutatul este lăsat la discreția împrumutătorului în ceea ce privește un element esențial al contractului. Potrivit mențiunilor din clauza contestată, dobânda este variabilă “în conformitate cu politica Băncii”. Așadar, dobânda (indicată anterior într-un cuantum fix) este totuși variabilă, nu în funcție de eventuala variabilitate a unor indicatori individualizați, ci în funcție de politica băncii. Astfel, variabilitatea dobânzii nu este raportată la indicatori independenți de voința băncii și în funcție de care împrumutatul să poată face o analiză a modului în care variază dobânda, ci în funcție chiar de politica băncii, fără a se cunoaște, de exemplu, măcar modul în care se raportează politica băncii la indicatorii independenți de voința acesteia sau dacă se raportează la astfel de indicatori. Referirea la indicatorii Euribor/Libor/Bubor se face cu titlu exemplificativ și doar cu referire la posibilitatea băncii de a modifica în mod unilateral dobânda, nu și cu referire la modul de stabilire a dobânzii variabile.
Pe de altă parte în temeiul aceleiași clauze, banca și-a rezervat dreptul de a modifica dobânda în mod unilateral. S-a stipulat că banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută, noul procent de dobândă aplicându-se la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de bancă.
Astfel, instanța constată că în contractul analizat, dobânda nu este prezentată ca o dobânda ce poate fi calculată de către reclamantă în funcție de o formulă, care să conțină indici de referință clar precizați, valoarea acestei dobânzi putând fi modificată în orice condiții, conform voinței băncii, consumatorul neputând să se protejeze împotriva unor majorări nejustificate ale dobânzii.
Prin necircumstanțierea în niciun mod a elementelor ce-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, se încalcă prevederile legale incidente în materie. În ceea ce privește această clauză care dă dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda, calculul acesteia nefiind raportat la un indicator precis, individualizat, fiind menționat doar ca aceasta este revizuibilă cu luarea în considerare a valorii dobânzii de referință pentru fiecare valută (și indicarea vagă, incompletă și cu titlu exemplificativ a indicilor “Euribor/Libor/bobor etc.”), instanța apreciază că aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă este necesară și proporțională scopului urmărit.
Aparentul criteriu după care banca ar putea să modifice dobânda nu impune o soluție contrară. Nu se specifică în clauza antemenționată ce înseamnă “luarea în considerare” a valorii dobânzii de referință pentru fiecare valută, în sensul că nu se cunoaște dacă noul nivel al dobânzii va fi situat la nivelul acestei valori a dobânzii de referință sau dacă la această valoare, care este luată în considerare, se mai adaugă elemente suplimentare.
Mai mult, această modalitate a băncii de a ajusta rata dobânzii transformă contractul de credit într-unul aleatoriu, diferența dintre aceste două tipuri de contracte fiind tocmai cunoașterea întinderii prestațiilor părților la momentul încheierii contractului sau posibilitatea determinării acestora ulterior, prin cunoașterea factorului care determină modificarea.
De asemenea, converge în sensul caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. 8.1 mențiunea referitoare la data de la care se va aplica noul procent de dobândă. Potrivit mențiunilor contractuale această dată este stabilită de bancă. Astfel, pe lângă faptul că împrumutatul nu poate face o analiză a împrejurărilor concrete care duc la modificarea dobânzii, cuantumul modificat al acesteia se plătește începând cu o dată stabilită discreționar de către bancă.
Deosebit de aceasta, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția „motivului întemeiat”, respectiv majorarea dobânzii de referință pentru valuta în care s-a făcut creditul, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă ar trebui ca în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. Or, o astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este una abuzivă.
În consecință, în ceea ce privește dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților pe care clauza nenegociată trebuie să-l creeze pentru a fi considerată abuzivă, instanța reține că lăsarea la îndemâna băncii a posibilității de majorare a dobânzii, fără nici o posibilitate efectivă de verificare a necesității și modalității de stabilire a majorării, este de natură a crea un dezechilibru major între părți.
Omisiunea băncii de a preciza în contractul încheiat, în mod clar, complet și precis dobânda de referință, cât și formularea echivocă, în defavoarea consumatorului și în termeni de specialitate, a clauzelor referitoare la modul în care banca poate modifica procentul de dobândă stabilit în contract, a prevederilor aplicabile contractului în cauză precum și a altor elemente esențiale ale contractului de credit, dovedește comportamentul incorect al băncii care la momentul acordării creditului nu a avut în vedere niciun criteriu de referință la care să fie raportată dobânda.
În ceea ce privește clauza stipulată la 3.1 (privind „dobânda curentă, dobânda penalizatoare și dobânda anuală efectivă”) din anexa la Actul adițional nr. 1 din 23.08.2010 la Contractul de credit nr. C_ , instanța reține următoarele:
Potrivit acestei clauze:” La data încheierii prezentului act adițional, rata dobânzii curente este de 6,99% și va fi variabilă trimestrial conform următoarei formule de calcul: dobânda de referință + marja băncii. La data semnării prezentului act adițional valoarea dobânzii de referință de 0,22%, iar marja băncii de 6,77 %
Instanța reține, de asemenea, că actul adițional a fost semnat de către reclamant (filele 13-15).
Examinând aceste noi prevederi contractuale, prin raportare și la dispozițiile inițiale ale convenției de credit, instanța urmează a reține, de asemenea, caracterul lor abuziv.
Astfel, se constată că la încheierea actului adițional și la momentul stabilirii formulei de calcul, banca a avut în vedere o rată a dobânzii curente, de 6,99 %, în condițiile în care rata dobânzii curente de la data încheierii contractului de credit a fost de 5,7 %. Potrivit mențiunilor din teza finală a art. 3.1, la data semnării actului adițional valoarea indicelui de referință este de 0,22% iar marja băncii de 6,77 %.
În cauză, banca a inclus în mecanismul de formare al dobânzii un element subiectiv – “marja băncii” - favorabil propriei sale politici financiare, dând posibilitatea ca, indiferent de creșterea sau diminuarea indicelui LIBOR CHF la 3 luni (art. 3.3), dobânda să nu scadă, aceasta urmând a fi adoptată prin creșterea marjei băncii, operând astfel o ajustare automată care să mențină dobânda la nivelul dorit.
În acest sens, instanța reține că abuziv nu este cuantumul dobânzii stabilite prin art. 3.1 din anexa la Actul adițional nr. 1 din 23.08.2010 la Contractul de credit nr. C_ , ci faptul că această clauză cuprinde posibilitatea ca banca să modifice acest cuantum în funcție de un indicator subiectiv. Cu privire la acest aspect argumentele relevate de instanță cu prilejul analizării clauzei cuprinse în art. 8.1 din contractul inițial se impun și în analiza clauzei cuprinse în art. 3.1 din actul adițional.
Dezechilibrul semnificativ în detrimentul consumatorului nu este generat de cuantumul dobânzii curente (chiar dacă este mai mare decât în convenția inițială), ci de variabilitatea circumstanțiată necorespunzător a dobânzii.
Pentru aceste considerente și în aceste limite, instanța va constata caracterul abuziv al unei părți din clauza stipulată la art. 8.1 (privind „dobânda”) din Contractul de credit nr. C_ din 20.08.2007, respectiv partea dintre: „ (…) Dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii. Dobânda curentă poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare (…) și (..) Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate.” și al clauzei stipulate la art. 3.1 (privind „dobânda curentă, dobânda penalizatoare și dobânda anuală efectivă”) din anexa la Actul adițional nr. 1 din 23.08.2010 la Contractul de credit nr. nr. C_ din 20.08.2007, având următorul conținut:”La data încheierii prezentului act adițional, rata dobânzii curente este de 6,99% și va fi variabilă trimestrial (…). La data sesemnării prezentului act adițional valoarea indicelui de referință de 0,22%, iar marja băncii de 6,77 %”.
În consecință, instanța va obliga pârâtele să modifice convenția de credit și actul adițional sus – menționat în sensul eliminării clauzelor constatate ca fiind abuzive, dar va respinge cererea reclamantului de obligarea a pârâtelor la plata sumei de 2.023,44 CHF (cu titlu de diferență de dobândă ) și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, ca neîntemeiată.
Potrivit precizărilor depuse de către reclamant la data de 13.05.2015 (fila 153), suma de 2.023,44 CHF ar reprezenta “dobândă încasată abuziv în plus față de dobânda inițială de 5,7 %” . Or, instanța nu poate dispune restituirea acestei sume în condițiile în care nu a reținut că pârâtele ar fi încasat în mod abuziv sume cu titlu de dobândă. În ceea ce privește contractul inițial, instanța a constatat caracterul abuziv al clauzei referitoare la dobândă doar referitor la posibilitatea de modificare a acesteia. În ceea ce privește art. 3.1 din actul adițional, deși reclamantul a solicitat constatarea caracterului abuziv în mod global a întregii clauze, instanța a arătat că dobânda nu a fost stabilită în mod abuziv, reținând ca având caracter abuziv doar posibilitatea băncii de a modifica nivelul dobânzii după un indice subiectiv.
Față de dispozițiile art. 451-453 Cod procedură civilă precum și față de soluțiile pronunțate cu privire la capetele de cerere formulate de către reclamant, instanța va obliga pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat acordat parțial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, acțiunea având ca obiect restabilire echilibru contractual formulată de reclamantul S. S.-N., CNP_, cu domiciliul ales la cabinet avocat L. M. din mun. Suceava, ..12, ., ., în contradictoriu cu pârâtele O. B. România” S.A., CUI_, cu sediul în București, .-68, sector1 și O. B. România” S.A. - Sucursala Suceava, CUI_, cu sediul în loc. Suceava, ., parter.
Constată caracterul abuziv al unei părți din clauza stipulată la art. 8.1 (privind „dobânda”) din Contractul de credit nr. C_ din 20.08.2007, respectiv partea dintre: „ (…) Dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii. Dobânda curentă poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare (…) și (..) Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate.”
Constată caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 3.1 (privind „dobânda curentă, dobânda penalizatoare și dobânda anuală efectivă”) din anexa la Actul adițional nr. 1 din 23.08.2010 la Contractul de credit nr. nr. C_ din 20.08.2007, având următorul conținut:”La data încheierii prezentului act adițional, rata dobânzii curente este de 6,99% și va fi variabilă trimestrial (…). La data sesemnării prezentului act adițional valoarea indicelui de referință de 0,22%, iar marja băncii de 6,77 %”.
Constată caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 9.1 lit. a) (privind „comisionul de acordare”) din Contractul de credit nr. C_ din 20.08.2007, având următorul conținut: „Pentru creditul acordat, banca percepe următoarele taxe și comisioane: a. comision de acordare: 2.00%, din suma inițială; comisionul de acordare se reține, în valuta creditului, de către bancă din creditul acordat în momentul în care creditul este pus la dispoziția împrumutatului și se calculează la valoarea creditului acordat ”.
Obligă pârâtele să modifice convenția de credit și actul adițional sus – menționat în sensul eliminării clauzelor constatate ca fiind abuzive.
Obligă pârâtele la restituirea către reclamant a sumei de 453,4 CHF, reprezentând comision de acordare credit.
Obligă pârâtele la plata către reclamant a dobânzii legale aferentă sumei de 453,4 CHF, calculată de la data încasării acestei sume și până la plata efectivă.
Respinge cererea reclamantului de obligarea a pârâtelor la restituirea unei diferențe de dobândă (capătul 5 de cerere), ca neîntemeiată.
Obligă pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat acordat parțial.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.07.2015.
Președinte,Grefier,
Red. C.A.
Tehn. O.D.
4 ex/ 10.12.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3807/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3707/2015. Judecătoria SUCEAVA → |
|---|
