Anulare act. Sentința nr. 1678/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1678/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 1678/2015
Dosar nr._ - anulare act -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1678
Ședința publică din 20 martie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: B. C.
Grefier: D. M.
La ordine, judecarea acțiunii civile având ca obiect „anulare act” formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, în contradictoriu cu pârâții Brădățian M. și S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor O..
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantă consilier juridic C. M. care depune delegație, lipsă fiind pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța pune în discuția părților cererea de introducere în cauză a Direcției Generale de Asistență Socială pentru Protecția Copilului V. formulată de pârâta S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor O. prin întâmpinare.
Consilier juridic C. M. pentru reclamantă solicită respingerea cererii, întrucât atâta timp cât nu există o hotărâre judecătorească de punere sub interdicție a persoanei cu handicap Brădățian M. nu se justifică introducerea în cauză a Direcției Generale de Asistență Socială pentru Protecția Copilului V..
Instanța respinge, ca neîntemeiată, cererea de introducere în cauză a Direcției Generale de Asistență Socială pentru Protecția Copilului V. formulată de pârâta S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor O. prin întâmpinare și acordă cuvântul pe probe.
Consilier juridic C. M. pentru reclamantă solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei, precizând că alte probe nu are de solicitat.
În temeiul art. 258 din Codul de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Constatând cercetarea judecătorească finalizată, potrivit art. 392 și 394 din Codul de procedură civilă, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, și considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, trece la dezbaterea fondului cauzei și acordă cuvântul în dezbateri .
Consilier juridic C. M. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și pentru motivele expuse în cererea de chemare în judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.10.2014, sub numărul de dosar_, reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, în contradictoriu cu pârâții Brădățian M. și S. P. Comunitar de Evidență a Persoanelor O., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea absolută parțială a mențiunii înscrise la rubrica „domiciliul” din actul de identitate . nr._ al pârâtului, act emis de SPCLEP O. la data de 01.04.2008.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost chemată în judecată pentru decontarea cheltuielilor ocazionate cu îngrijirea persoanei cu handicap în Centrul rezidențial din județul V., conform Legii nr. 448/2006, pentru perioada 2007-2009 cu motivarea că persoana cu handicap Brădățian M. are domiciliul pe raza județului Suceava.
Reclamanta a precizat că urmare a solicitări formulate, prin adresa nr._/29.06.2010 emisă de Poliția Drăgoiești, i s-a comunicat că numitul Brădățian M. nu este cunoscut în localitate, iar pe raza comunei nu a putut fi identificată vreo persoană cu grad de rudenie; prin adresa nr. 522/13.03.2012 emisă de Primăria comunei Drăgoiești i s-a comunicat că domnul Brădățian M. nu figurează înscris în Registrul agricol cu un imobil tip locuință, deci nu se pune problema existenței pe raza județului Suceava a vreunei locuințe.
Reclamanta a menționat că din informațiile primite numitul Brădățian M., conform certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 4915 din 28.05.2008 emis de către Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți V., este persoană cu handicap, iar la data eliberării actului de identitate nu avea domiciliul în localitatea Drăgoiești; potrivit adresei nr. 148/15.01.1998 a Căminului Atelier O., jud. V. a rezultat că acesta a fost instituționalizat în Centrul din V. în perioada 1975 - 1990 – prezent.
A mai precizat că pârâtul a fost transferat de la Cămin Spital Siret Suceava la Căminul Atelier O., jud. V. la data de 25.10.1985.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 NCPC, art. 1246, 1247, 1254 din Noul Cod Civil, art.34 din OUG 97/2005, Legea 114/1996, Legea 448/2006, HG 1375/2006.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus, în copie, înscrisuri (filele 8 – 12).
Reclamanta a solicitat, în temeiul art. 411 din Codul de procedură civilă, judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 28.11.2014, pârâtul S. P. Comunitar de Evidență a Persoanelor O. a depus întâmpinare, prin care a solicitat introducerea în cauză a Direcției Generale de Asistență Socială pentru Protecția Copilului V., motivat de faptul că pârâtul Brădățean M., asistat de CITO O. nu poate sta singur în fața instanței de judecată, beneficiind de prevederile Legii nr. 448/2006 și respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală (filele 33 – 35).
În motivare, pârâta a arătat că pârâtul Brădățian M. fiul lui Natural și L., născut la data de 16.12.1963 în Sector 5 București, domiciliat în satul Drăgoiești, ., se află internat în Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională O., jud. V., centru aflat în subordinea DGASPC V., figurând ca persoană cu handicap, așa cum reiese din certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 4915/28.05.2008 eliberat de Comisia de expertiză V..
Mai precizează că pârâtul Brădățian M., figurează înregistrat cu domiciliul stabil în ., jud. Suceava, proprietarul imobilului.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 – 208 din Codul de procedură civilă.
La data de 12.12.2014, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare (fila 44).
La termenul de judecată din data de 20 martie 2015, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de introducere în cauză a Direcției Generale de Asistență Socială pentru Protecția Copilului V. formulată de pârâta S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor O. prin întâmpinare și, în temeiul art. 258 din Codul de procedură civilă, a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Pe calea prezentei acțiuni, reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a mențiunii înscrise la rubrica „domiciliu” din actul de identitate . nr._ al pârâtului Brădațian M.. Potrivit mențiunilor de la rubrica invocată, domiciliul pârâtului se află în ..
Potrivit art. 35 alin. 1 din OUG 97/2005 rep., „(1) În cazul în care mențiunea din actul de identitate privind stabilirea domiciliului sau a reședinței s-a efectuat în baza unui document care ulterior a fost anulat, s-a constatat că era nul, fals ori falsificat, aceasta mențiune este nulă de drept” iar potrivit alin. 3 din același articol, „ Nulitatea mențiunii poate fi constatată de instanța de judecată, din oficiu ori ca urmare a sesizării D.E.P.A.B.D., a serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor ori a persoanelor interesate”.
Rezultă, așadar, că instanța de judecată poate constata nulitatea mențiunii din actul de identitate privind stabilirea domiciliului sau a reședinței atunci când se face dovada că aceasta a fost efectuată în baza unui document care ulterior a fost anulat, s-a constatat că era nul, fals ori falsificat.
În cauza de față, instanța reține însă că reclamanta nu a indicat documentul în baza căruia, la data emiterii, în actul de identitate . nr._ al pârâtului Brădațian M. s-a trecut drept domiciliu al acestuia ., după cum nu a făcut nici dovada faptului că acest document a fost ulterior anulat, s-a constatat că era nul, fals ori falsificat, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 35 din OUG nr. 97/2005 pentru a se putea constata de către instanța de judecată nulitatea mențiunii cu privire la domiciliu din actul de identitate menționat.
Față de acestea, instanța constată că cererea formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă având ca obiect „anulare act” formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, cu sediul în mun. Suceava, .. 16, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâții Brădățian M., CNP_, cu domiciliul în . și cu ultimul domiciliul cunoscut în O., . nr. 8, jud. V., și S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor O., cu sediul în loc. O., .. 6, jud. V..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.03.2015.
Președinte, Grefier,
Red. BC/tehn. DM
5 ex./2015
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1641/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 1679/2015. Judecătoria SUCEAVA → |
|---|








