Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3041/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3041/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 3041/2015
Dosar nr._ - cerere de valoare redusă -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
Sentința civilă nr. 3041
Ședința camerei de consiliu din data de 29.05.2015
Completul constituit din:
Președinte: C. B.
Grefier: M. E. G.
Pe rol, pronunțarea asupra cererii de valoare redusă formulată de reclamantul S. Județean de Urgență Sf. I. cel Nou Suceava, în contradictoriu cu pârâta D. M., chemat în garanție fiind . SA.
Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința camerei de consiliu din data de 22.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 29.05.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.01.2015, sub nr. de dosar_, reclamantul S. Județean de Urgență „Sf. I. cel Nou” Suceava, a chemat în judecată pe pârâta D. M., solicitând să se constate existența datoriei și obligarea pârâtei la plata sumei de 8987,82 lei.
În motivare, reclamantul a arătat că la data de 29.12.2013, partea vătămată P. N. a fost internată la unitatea spitalicească S. Județean de Urgență „Sfântul I. cel Nou” Suceava ca urmare a agresiunii suferite, conform diagnosticului stabilit prin foaia de observație anexată. Pentru însănătoșire, partea vătămată a avut nevoie de un număr de 29 (douăzeci și nouă) zile de spitalizare, când a beneficiat de medicamente, materiale sanitare, a căror valoare totală se ridică la 8987,82 lei, conform fișei de calcul întocmită de unitatea spitalicească ce i-a acordat asistență medicală.
A arătat reclamantul că suma de 8987,82 lei reprezintă: cheltuieli aferente spitalizării – 6380 lei; cheltuieli pentru hrană – 21 lei; cheltuieli pentru medicamente pe perioada spitalizării – 1671,98 lei; cheltuieli pentru materiale sanitare – 47,89 lei, analize de laborator – 51,03 lei și alte investigații – 626,92 lei. Aceste sume constituie venituri la fondul național unic de asigurări de sănătate.
În acest context, reclamantul a arătat că a emis pretenții pentru achitarea sumei în discuție, potrivit adresei nr._ din 23.12.2014, către făptuitor, dar acesta nu s-a conformat cerințelor. Existența prejudiciului este dovedită prin faptul că, în urma leziunilor suferite de partea vătămată P. N. aceasta a fost internată la S. Județean de Urgență Suceava, Secția Ortopedie Traumatologie, ocazie cu care, pentru asistența medicală acordată acesteia, s-au efectuat cheltuieli de spitalizare în sumă de 8987,82 lei.
Din Ordonanța nr. 214/P/2014 dată în data de 29.07.2014 de către P. de pe lângă Judecătoria Suceava, rezultă faptul că pârâta D. M. a fost cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 196 Cod penal, fiind autoarea accidentului rutier în care a fost implicată partea vătămată P. N., la data de 29.12.2013. Din referatul nr. 214/P/2014 întocmit la data de 02.06.2014 de către Poliția Municipiului Suceava – Biroul Rutier rezultă că pârâta D. M. a fost cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 196 Cod penal, fiind autoarea accidentului rutier în care a fost implicată partea vătămată P. N., la data de 01.02.2014.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 313, din Legea 95/2006 modificată prin OUG 72/2006, art. 1025 Noul Cod de procedură civilă, art. 1349, 1357 – 1359 Cod civil.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar, în copii conforme cu originalul, următoarele documente: fișa de observație medicală, adresele transmise părții vătămate și pârâtei, Ordonanța nr. 214/P/2014 dată în data de 29.07.2014 de către P. de pe lângă Judecătoria Suceava, adresele nr._/28.11._ și 4831/14.02.2014, prin care S. Județean de Urgență „Sf. I. cel Nou” Suceava s-a constituit parte civilă, adresa nr. 475.658/27.02.2014 emisă de către Poliția Municipiului Suceava – Biroul Rutier și Referatul nr. 214/P/2014 întocmit la data de 02.06.2014 de către Poliția Municipiului Suceava – Biroul Rutier (filele 8-52).
În temeiul art. 583 Cod procedură civilă, reclamantul a solicitat judecarea în lipsă.
În conformitate cu prevederile art. 188 din Legea 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății Spitalului Județean de Urgență „Sfântul I. cel Nou” Suceava este instituție publică drept pentru care este scutită de plata taxei de timbru, așa cum precizează în Legea nr. 146/1997.
Legal citată, pârâta a completat și depus la dosar, formularul de răspuns înaintat, precum și întâmpinare, prin care a solicitat ca, în baza probatoriului ce va fi administrat, să se dispună respingerea cererea privind obligarea sa la plata sumelor pretinse ca nefondată, admiterea cererii de chemare în garanție, cu consecința obligării asiguratorului de răspundere civilă la plata sumelor pretinse. Totodată, pârâta a solicitat și obligarea reclamantului, în cazul respingerii cererii de chemare în judecată la suportarea tuturor cheltuielilor ce va ocaziona cu această procedură, ori a asiguratorului de răspundere civilă, în cazul admiterii cererii de chemare în judecată și a celei de chemare în garanție. Totodată, pârâta a înțeles să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a sa în cauza pendinte.
În motivarea excepției, pârâta a arătat că, așa cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor pe care le-a anexat,autoturismul condus de ea, la data producerii accidentului de circulație în care a fost implicat și d-nul P. N. deținea asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule (RCA) la asiguratorul E..
În motivare pe fondul cauzei, pârâta a arătat că, din conținutul referatului poliției judiciare a ordonanței parchetului și a corespondenței purtate rezultă cu claritate faptul că ar fi fost cercetată pentru implicarea în accidentul de circulație soldat cu vătămarea d-lui P. N.. Soluția propusă de organele de poliție și îmbrățișată de către parchet constă în clasarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 311 alin. 1, 315 alin. 1lit. b, raportat la art. 16 lit. b Cod penal. Nicăieri în conținutul acestor înscrisuri nu se precizează nimic referitor la vinovăția sa în producerea accidentului, cauza fiind clasată.
În drept, pârâta a invocat disp. art. 205, art. 453 din Codul de procedură civilă, art. 43, 49, art. 50, 53, 54 din Legea 136/1995, art. 35 și art. 38 din Ordinul 14/12.12.2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor completat de ordinal 22/2012 al CSA.
În dovedire, pârâta a depus la dosar în copii conforme cu originalul, o . înscrisuri (filele 75-77).
Pârâta a formulat de asemenea, cerere de chemare în garanție a S.C. E. Romania A. Reasigurare SA, solicitând ca, în baza probatoriului ce se va administra în cauză, să se dispună obligarea acesteia la plata sumelor pretinse de reclamant, cu obligarea acesteia și la plata cheltuielilor ce vor fi ocazionate cu această procedură.
În motivare, pârâta a arătat că, autoturismul condus de ea, la data producerii accidentului de circulație în care a fost implicat și d-nul P. N. deținea asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule (RCA) la asiguratorul E..
În drept, pârâta a invocat disp. art. 72 și urm. art. 453 din Codul de procedură civilă, art. 43, 49, art. 50, 53,54 din Legea 136/1995, art. 35 și art. 38 din Ordinul 14/12.12.2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor completat de ordinal 22/2012 al CSA.
În temeiul dispozițiilor art. 411 alin. 2 Cod procedură civilă, pârâta a solicitat ca judecarea prezentei cereri să se facă și în lipsa sa.
La data de 27.02.2015, reclamantul a formulat precizări, prin care a solicitat să se constate existența datoriei și obligarea pârâtei D. M. la plata sumei de 8987,82 lei, în beneficiul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul I. cel Nou” Suceava.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a asiguratorului . SA, de către pârâta D. M., a menționat reclamantul că aceasta are obligația de a plăti contravaloarea serviciilor medicale de care a beneficiat partea vătămată P. N. față de reclamantă, iar ulterior își poate recupera cheltuielile de la asigurator.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar, în copie conformă cu originalul, Sentința civilă nr. 2649/24.05.2011 dată de Judecătoria Suceava în dosar civil nr._/314/2010 (filele 89-92).
La termenul de judecată din data de 24.04.2015, instanța a introdus în cauză în calitate de chemat în garanție . SA.
La termenul din 22.05.2015 instanța, având în vedere faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 650,27 lei, stabilită în sarcina sa, a invocat din oficiu excepția de netimbrare a cererii de chemare în garanție formulată de aceasta, pe care a admis-o, anulând cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă. Totodată, a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, invocată prin întâmpinare.
Instanța a încuviințat și administrat la solicitarea părților, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Examinând piesele dosarului, atât prin prisma excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, invocată de aceasta prin întâmpinarea depusă la dosar, cât și cu privire la fondul cauzei, instanța reține:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, excepție invocată de către aceasta prin întâmpinare, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 54 din Legea nr. 136/1995, „Despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați”.
Pe de altă parte, instanța reține că temeiul prezentei acțiuni îl reprezintă răspunderea civilă delictuală, iar potrivit art. 1357 cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă.
În prezenta cauză, reclamantul cheamă în judecată pârâta D. M. motivat de faptul că aceasta, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a pierdut controlul volanului intrând în coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .
Calitatea procesuală pasivă a pârâtei rezultă din calitatea acesteia de persoană care a săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, astfel încât instanța va respinge ca neîntemeiată excepția invocată de către aceasta prin întâmpinare.
Cu privire la fondul cererii de valoare redusă, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește admisibilitatea procedurii privind cererea cu valoare redusă, instanța constată că îndeplinite în mod cumulativ condițiile de la art. 1025 cod procedură civilă.
Potrivit art. 1025 cod procedură civilă, această procedură se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în calcul dobânzile sau cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Având în vedere că litigiul dedus judecății este evaluabil în bani, iar debitul principal solicitat prin cererea de chemare în judecată este în cuantum de 8987,82 lei, instanța reține că prezenta cauză este susceptibilă aplicării procedurii cu privire la cererile cu valoare redusă.
De asemenea, izvorul obligației deduse judecății nu se circumscrie materiilor excluse de la aplicarea procedurii speciale, prevăzute de art. 1025 alin. 3 cod procedură civilă.
În fapt, la data de 29.12.2013, numitul P. N. a fost internat la unitatea spitalicească S. de Urgență „Sfântul I. cel Nou” Suceava, urmare a implicării acestuia într-un accident rutier produs în aceeași zi.
Potrivit Ordonanței de clasare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în data de 29.12.2013, în jurul orei 10.50, pârâta conducea autoturismul marca Honda cu nr. de înmatriculare_, pe DJ208 A, în interiorul localității Luncușoara, ., din direcția Bosanci către Ruși Mănăstioara. La km 12+400, datorită faptului că nu a adaptat viteza la condițiile carosabilului acoperit cu mâzgă, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune laterală cu autoturismul marca Škoda cu nr. de înmatriculare_ care venea din sens opus și care era condus regulamentar de către P. N..
În urma accidentului, numitul P. N. a suferit un politraumatism cu fractură cominutivă cotil și aripă iliacă stângă, mimin deplasate, cu fisură ram ischiopubian stâng, TCC minor, care poate necesita 55-56 zile de îngrijiri medicale.
Urmare a politraumatismului suferit, numitul P. N. a fost internat la unitatea reclamantă, având nevoie de 29 de zile de spitalizare pentru însănătoșire, perioadă în care a beneficiat de medicamente, materiale sanitare, analize, investigații și hrană în cuantumul solicitat de reclamantă prin acțiune, cuantum care rezultă din înscrisurile depuse la filele 22 - 52.
Potrivit dispozițiilor art. 1349 din Codul civil din 2011, în continuare aplicabil prin prisma art. 6 din același act normativ, instanța reține că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane; cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
De asemenea, potrivit art. 1357 din Codul civil din 2011, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă.
Instanța reține că angajarea răspunderii delictuale a persoanei presupune întrunirea cumulativă a patru condiții, respectiv săvârșirea unei fapte ilicite; producerea unui prejudiciul; existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul produs; vinovăția persoanei care a săvârșit fapta.
De asemenea, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care aduc prejudicii sau daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și sunt obligate să suporte cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată.
În prezenta cauză, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existenta prejudiciului – în cuantum de 8987,82 de lei, fapta ilicita a pârâtei D. M., care constă în aceea că la data de 29.12.2013 a produs, urmare a faptei ilicite de neadaptare a vitezei la condițiile de carosabil, accidentul rutier în care a fost implicat și numitul P. N..
De asemenea, instanța constată și existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul suferit de către reclamant, întrucât în urma leziunilor suferite, numitul P. N. a beneficiat de asistență medicală de urgență, contravaloarea serviciilor medicale acordate fiind suportate de către reclamant.
În ceea ce privește stabilirea vinovăției pârâtului, instanța apreciază că aceasta rezultă din cercetările efectuate de către organele de cercetare penală în dosarul nr. 214/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava (f.10). Astfel, instanța constată că prin Ordonanța de clasare, mai sus arătată, s-a dispus clasarea cauzei deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală, având în vedere că numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate de partea vătămată P. N. a fost mai mic de 90, iar autoarea accidentului nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantul S. Județean de Urgență Sfântul „I. cel Nou” Suceava în contradictoriu cu pârâta D. M. și va obliga pârâta la plata sumei de 8987,82 de lei.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Anulează ca netimbrată cererea de chemare în garanție a . SA. cu sediul în oraș Voluntari, șoseaua București Nord, nr. 10, Global City Business Park, clădirea O 23, județul Ilfov.
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, excepție invocată prin întâmpinare.
Admite acțiunea civilă având ca obiect „cerere de valoare redusă formulată de reclamantul S. Județean de Urgență Sf. I. cel Nou Suceava (CUI_) cu sediul în mun. Suceava, str. . nr. 21, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta D. M. (CNP-_) domiciliată în Suceava, ., ., jud. Suceava.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 8987,82 de lei.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.05.2015.
Președinte,
Pt. Grefier aflat în c. m.,
semnează Grefier Șef,
Red: C.B./Tehnored: M.E.G./5 ex./2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2992/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2068/2015. Judecătoria... → |
|---|








