Cereri. Sentința nr. 4238/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4238/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 4238/2015
Dosar nr._ - completare dispozitiv -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
Sentința civilă nr. 4238
Ședința publică din data de 17 septembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte - B. L. M.
Grefier - S. E. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii având ca obiect „completare dispozitiv” formulată de petenta M. A. în contradictoriu cu intimații C. I., L. D. și L. E..
Dosarul s-a judecat în ședința publică din data de 3 septembrie 2015, când instanța a reținut cauza spre soluționare și din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 10 septembrie 2015, apoi pentru astăzi, 17 septembrie 2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 14 iulie 2012 sub nr._, petenta M. A., în calitate de apărător desemnat din oficiu pentru pârâții L. D. și L. E., a solicitat instanței să dispună completarea dispozitivului sentinței pronunțate de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ 14, respectiv a sentinței civile nr. 625/05.02.2015, în sensul de a se pronunța și cu privire la acordarea onorariului apărătorului din oficiu conform Deciziei nr. 24 din 10.10.2014, în cuantum de 300 lei, cu mențiunea că onorariul apărătorului se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiției în contul Baroului Suceava.
În drept, au fost invocate disp. art. 444 C.pr.civ..
Examinând cererea din prisma motivelor invocate și a probatoriului administrat în cauză, instanța o constată întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ 14 din data de 24.01.2011, reclamantul C. I. a chemat în judecată pe pârâții L. D. și L. E., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care aceștia să fie obligați la restituirea sumei de 19.910 lei ( 15.800 lei actualizat), cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea de ședință din data de 18 septembrie 2013 pronunțată în ds. nr._ 14, instanța a încuviințat pentru petenții L. D. și L. E. cererea de ajutor public judiciar în modalitatea plății contravalorii onorariului de avocat din oficiu pentru asigurarea asistenței juridice și a reprezentării, în cauză fiind desemnată doamna avocat M. A. potrivit Deciziei nr. 24 din 10.10.2014 a Baroului Suceava.
Cauza ce a făcut obiectul ds. nr._ 14 a fost soluționată la data de 05.02.2015 prin sentința civilă nr. 625, instanța admițând acțiunea și obligând pârâții la plata către reclamant a sumei de 19.910 lei reprezentând contravaloare actualizată preț. Prin aceeași sentință civilă, instanța a dispus obligarea pârâților la plata către reclamant a sumei de 2450,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Conform art. 444 alin. 1 C.pr.civ., „Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii”.
În cauză, având în vedere că prin sentința civilă nr. 625/05.02.2015 pronunțată în ds. nr._ 14 al Judecătoriei Suceava, instanța nu a dispus asupra acordării onorariului apărătorului din oficiu, avocat M. A., față de disp. art. 444 alin. 1 Cod procedură civilă, se constată că cererea formulată de petentă este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va dispune completarea sentinței civile nr. 625/05.02.2015‚ pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ 14, în sensul că dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Suceava a sumei de 300 lei reprezentând contravaloare onorariu apărător din oficiu, avocat M. A., conform Deciziei nr. 24 din 10.10.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect „completare dispozitiv” formulată de petenta M. A., de la Baroul Suceava, în contradictoriu cu intimații C. I., CNP -_, domiciliat în satul și ., L. D., CNP -_ și L. E., CNP -_, ambii cu același domiciliu.
Dispune completarea sentinței civile nr. 625/05.02.2015‚ pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ 14, în sensul că dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Suceava a sumei de 300 lei reprezentând contravaloare onorariu apărător din oficiu, avocat M. A., conform Deciziei nr. 24 din 10.10.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red./Tehnored. B.L.M.
Tehn. S.E.C.
6 Ex.
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 4257/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 4237/2015. Judecătoria SUCEAVA → |
|---|








