Contestaţie la executare. Sentința nr. 3862/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 3862/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 04-08-2015 în dosarul nr. 3862/2015

Dosar nr._ - contestație la executare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3862

Ședința publică din 04 august 2015

Instanța constituită din:

Președinte: B. C.

Grefier: I. G.

La ordine, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatoarele B. E. și C. M., în contradictoriu cu intimatul B. I..

Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din data de 28 iulie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, 04 august 2015.

INSTANȚA ,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 25.02.2015, contestatoarele B. E. și C. M. l-au chemat în judecată pe intimatul B. I., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 52/2014 al B.E.J. B. P., constând în Somația emisă la data de 25.11.2014 și Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 19.11.2014, în sensul de a se diminua cuantumul cheltuielilor de executare de la 5620 lei la o sumă rezonabilă, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatoarele au arătat că le-au fost comunicate actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 52/2014 al B.E.J. B. P., constând în Somația emisă la data de 25.11.2014 și Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 19.11.2014, iar prin Somația emisă la data de 25.11.2014 de B.E.J. B. P. li s-a pus în vedere ca, în termen de 1 zi de la primirea acesteia, să achite următoarele sume: 22.343,75 lei cu titlu de sultă, 24.810,46 lei cu titlu de contravaloare îmbunătățiri aduse apartamentului ce le-a fost atribuit, 6.423 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și 5.620 lei cu titlu de cheltuieli de executare silită.

Au menționat contestatoarele că, prin Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, emisă la data de 19.11.2014, s-au stabilit următoarele cheltuieli de executare: 500 lei – onorariu avocat în faza de executare silită, 20 lei – taxă judiciară pentru încuviințarea executării silite, 5000 lei – onorariul executorului judecătoresc și 100 lei – cheltuieli cu procedurile de emitere și comunicare a actelor din dosarul de executare, valoarea totală a cheltuielilor de executare fiind de 5620 lei.

Contestatoarele au arătat că înțeleg să conteste pe calea executării silite doar cuantumul cheltuielilor de executare, considerând că onorariul executorului judecătoresc stabilit pentru recuperarea creanței, deși se încadrează în prevederile Ordinului M.J. nr. 2550/2006, este excesiv de ridicat și nejustificat.

Au precizat contestatoarele că, este real că onorariul perceput se încadrează în limitele prevăzute la pct. 3 lit. b) din Anexa Ordinului M.J. nr. 2550//2006, având în vedere valoarea debitului urmărit, de 53.577,21 lei, însă, disp. art. 39 din Legea nr. 188/2000 stabilește că executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, iar, potrivit art. 55 al.3 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, la stabilirea onorariilor vor fi avute în vedere tarife care să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, efortul intelectual, complexitatea și valoarea actului, precum și răspunderea executorului judecătoresc pentru actul îndeplinit.

Legat de suma de 500 lei, onorariu avocat, contestatoarele au susținut că nici aceasta nu este justificată, întrucât, în speță, nu rezultă care a fost contribuția avocatului în procedura executării silite, în cursul executării silite toate demersurile fiind efectuate de executorul judecătoresc, care percepe un onorariu pentru activitatea sa.

În drept, contestatoarele și-au întemeiat acțiunea pe disp. art. 711 și urm. Cod procedură civilă, art. 453 Cod procedură civilă.

În dovedire, contestatoarele au depus la dosar înscrisuri (f.8-17).

La data de 19.03.2015, contestatoarele au depus la dosar cerere completatoare (f.21), prin care au solicitat și anularea Somației emise la data de 13.03.2015 și a Încheierii din data de 13.03.2015, întocmite în dosarul execuțional nr. 52/2014 al B.E.J. B. P. și suspendarea executării silite începute în dosarul execuțional nr. 52/2014 al B.E.J. B. P. până la soluționarea contestației la executare, în temeiul art. 718 al.1 Cod procedură civilă.

În motivare, contestatoarea B. E. a arătat că este grav bolnavă, sens în care se deplasează periodic în Italia pentru a-și trata afecțiunile cronice de care suferă, că nu figurează cu venituri impozabile, singurul său venit fiind pensia în cuantum de 631 lei lunar și singurul bun pe care îl deține în proprietate este apartamentul cu trei camere și dependințe situat în mun. Suceava, ., ., ., jud. Suceava, motiv pentru care i-a propus creditorului –intimat să accepte plata eșalonată a debitului următor, în trei rate lunare, astfel: pe data de 09.03.2015 – suma de 10.000 lei, pe data de 09.05.2015 – suma de 10.000 lei și pe data de 10.08.2015 – suma de 39.197,21 lei.

A mai precizat contestatoarea că, la data de 06.03.2015 i-a achitat creditorului - intimat suma de 10.000 lei, din care suma de 5.900 lei a fost depusă în contul de consemnare debite al B.E.J. B. P., potrivit recipisei nr. 15.06.03.2015, iar suma de 4.100 lei a fost achitată direct executorului judecătoresc, cu titlu de diferență onorariu, la aceeași dată.

Contestatoarea a arătat că intimatul a refuzat plata eșalonată a debitului urmărit, motivat de faptul că a au avut suficient timp să execute de bună-voie obligația judiciară datorată, sens în care a fost emisă Somația din data de 13.03.2015 prin care li s-a pus în vedere să achite suma de 49.197,21 lei, din care 22.343,75 lei sultă, suma de 24.810,46 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse apartamentului după compensarea cu ¼ din pasivul succesoral de 2.000 lei datorați de creditor și suma de 2.043 lei reprezentând diferență de cheltuieli de judecată rămase după achitarea sumei de 10.000 lei.

În primul rând, contestatoarele au precizat că este dovedită buna credință a lor în ceea ce privește intenția de a achita debitul urmărit, având în vedere că au achitat suma de 10.000 lei creditorului-intimat și, câtă vreme intenționează că aducă la îndeplinire obligațiile impuse prin titlul executoriu, consideră că refuzul creditorului-intimat cu privire la plata în rate de debitului urmărit, este nejustificat și reclamă admiterea contestației.

În al doilea rând, contestatoarele au arătat că, prin Încheierea din 13.03.2015 s-a dispus eliberarea către apărătorul ales al creditorului-intimat a sumei de 5.900 lei, din care suma de 1.520 lei pentru stingerea cheltuielilor de executare, iar suma de 4.380 lei pentru stingerea parțială a cheltuielilor de judecată. Suma de 4100 lei, achitată de către B. E. a fost utilizată pentru achitarea cheltuielilor de executare.

Au susținut contestatoarele că, prin cererea formulată inițial au contestat cuantumul cheltuielilor de executare, motivat de faptul că disp. art. 39 din Legea nr. 188/2000 stabilește că executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, iar, potrivit art. 55 al.3 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, la stabilirea onorariilor vor fi avute în vedere tarife care să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, efortul intelectual, complexitatea și valoarea actului, precum și răspunderea executorului judecătoresc pentru actul îndeplinit. Însă, în speța de față, raportat la obiectul executării silite, la modalitatea propriu-zisă de executare și la actele de executare efectiv întocmite în cadrul Dosarului de executare nr. 52/2014 nu se justifică onorariul perceput, în valoare de 5.000 lei.

Au mai arătat contestatoarele că înțeleg să conteste modul în care suma de 10.000 lei, achitată de către B. E., a fost distribuită în vederea achitării cheltuielilor de executare, câtă vreme trebuia percepută ca și plată parțială în contul debitului urmărit strict în baza titlului executoriu.

Legat de cererea de suspendare, contestatoarele au arătat că, potrivit art. 718 al.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea, suspendarea executării silite putând fi dispusă ca măsură de protecție, ori de câte ori instanța sesizată apreciază că prin executarea silită s-ar crea prejudicii grave, iremediabile sau dificil de remediat.

Au susținut contestatoarele că, față de modalitatea în care au fost emise actele de executare contestate, față de împrejurarea că intenționează să achite debitul urmărit, sunt date argumente juridice aparent valabile, invocate în legătură cu nelegalitatea actelor de executare, situație de natură a le prejudicia în mod vădit, deoarece sunt expuse încălcării dreptului de proprietate asupra imobilului ce urmează a fi valorificat în modalitatea executării silite indirecte imobiliare.

În drept, contestatoarele au invocat disp. art. 204 al.1, art. 718 al.1 Cod procedură civilă.

În dovedire, au depus la dosar înscrisuri (f.25-32).

La data de 25.03.2015, intimatul a depus întâmpinare (f.35), prin care a invocat excepția tardivității introducerii contestației la executare, motivat de faptul că, față de data primirii somației emise la data de 25.11.2014 în dosarul execuțional nr. 52/2014 al B.E.J. B. P. și data introducerii prezentei cereri – 25.02.2015, a expirat termenul legal de 15 zile prevăzut de legiuitor.

Pe fondul cauzei, intimatul a arătat că onorariul executorului judecătoresc a fost calculat corespunzător, la valoarea debitului urmărit înscris în titlul executor și în concordanță cu Ordinul nr. 2550/2006 și, totodată, dacă se vorbește despre prevederile Regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000, atunci activitatea executorului judecătoresc constă și în declanșarea procedurii de vânzare la licitație.

A mai arătat intimatul că susținerea contestatoarelor potrivit căreia onorariul de 500 lei perceput de avocatul creditorului ar fi disproporționat de mare, nu este întemeiată, dat fiind faptul că executarea creanței a presupus activitatea avocatului împuternicit, constând în obținerea titlului executoriu, consultații acordate creditorului, formularea cererii de începere a executării silite, plata taxelor aferente, deplasări la biroul executorului judecătoresc, formularea de cereri, urmărirea procedurii de executare.

Intimatul a susținut că, cheltuielile de executare sunt imputabile contestatoarelor, care nu au înțeles că în urma pronunțării unei hotărâri definitive și irevocabile au obligația de a achita debitul rezultat și, deși a dorit să rezolve această situație pe cale amiabilă, nu a reușit, fapt justificat prin trecerea câtorva luni de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de partaj judiciar.

A mai menționat intimatul că, în cazul în care instanța ar constata o vădită disproporție între cuantumul debitului și onorarii și contestația ar fi întemeiată, aceasta va trebui să anuleze încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare și nicidecum toate formele de executare.

La data de 07.04.2015, intimatul a depus întâmpinare la cererea completatoare (f.45), prin care a solicitat respingerea cererii, ca nefondată.

În motivare, intimatul a arătat că, potrivit art. 622 Cod procedură civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bună-voie, iar în cazul în care debitorul nu execută această obligație, ea se duce la îndeplinire prin executare silită.

A susținut intimatul că, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și până la introducerea cererii de executare silită au trecut mai bine de șase luni de zile, perioadă în care a așteptat să-i fie achitat debitul la care au fost obligate contestatoarele de bună-voie, tocmai pentru a evita alte cheltuieli suplimentare legate de executarea silită, mai ales că toate celelalte cheltuieli majore efectuate cu procesul de partaj succesoral au fost suportate de el.

De asemenea, intimatul a arătat că, legal, nu poate fi obligat să accepte plata debitului în rate, așa cum au înțeles debitoarele să o facă, pentru că nu a avut cu acestea nicio înțelegere în una din variantele admise de legiuitor prin art.630 Cod procedură civilă, sens în care nu a încheiat cu debitoarele nicio convenție scrisă și nici nu s-a consemnat acest lucru în actele întocmite de executorul judecătoresc.

A mai susținut intimatul că, instanța supremă a decis că creditorul are latitudinea de a-și alege bunurile asupra cărora face executarea, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, printre care: între părți a intervenit o convenție de executare a veniturilor (art. 371 ind.4 C. 1865); înaintea imobilelor se urmăresc bunurile mobile, dacă debitorul este minor sau pus sub interdicție (art.491 C. 1865); veniturile debitorului nu sunt suficiente pentru plata integrală a datoriei (CSJ, s.civ. dec. Nr. 2967/2004) și, față de regula procedurală menționată, îndeplinirea de bună-voie a obligației trebuia făcută înainte de începerea executării silite și, nicidecum nu se poate deduce faptul că debitoarele, dorind să-și achite în rate obligația de bună-voie cu mult supă începerea executării, ar trebui să se supună procedurii impuse de acestea.

Intimatul a solicitat și respingerea cererii de suspendare, aceasta fiind o modalitate urmărită de contestatoare pentru tergiversarea executării silite.

La solicitarea instanței, a fost înaintat, în copie, dosarul de executare nr. 52/2014 al B.E.J. B. P. (f.58-116).

Prin încheierea din data de 02 iunie 2015 (f.127), instanța a admis excepția tardivității cererii de chemare în judecată în ceea ce privește contestarea somației din 25.11.2014 și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din 19.11.2014, invocată de intimatul B. I..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin încheierea de ședință pronunțată în această cauză la data de 02.06.2015, instanța a admis excepția tardivității cererii de chemare în judecată în ceea ce privește contestarea somației din 25.11.2014 și încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din 19.11.2014, excepție invocată de către intimatul B. I..

Astfel, prin încheierea mai sus amintită, instanța a reținut că prin contestația la executare formulată de contestatorii B. E. si C. M. s-a solicitat anularea actelor de executare, respectiv somația emisă la data de 25.11.2014 și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare. Așadar, prin cererea inițială contestatorii au formulat contestație la actele de executare enunțate.

Față de dispozițiile art. 714 alin. 1 cod procedură civilă, instanța a reținut că se poate formula contestație la executare în termen de 15 zile de la data la care debitorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă.

Instanța a reținut că somația din data de 25.11.2014 (f. 87) împreună cu titlul executoriu și încheierea de stabilire a onorariului și a cheltuielilor de executare silită din data de 19.11.2014 au fost comunicate contestatoarelor B. E. și C. M. la data de 02.02.2015, la dosar fiind depusă dovada de înmânare semnată și ștampilată de executor (f. 87, 89), ultima zi de formulare a contestație la executare fiind 18.02.2015.

Formularea contestației împotriva somației și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare la data de 25.02.2014 apare ca tardivă potrivit disp. art. 714 alin. 1 cod procedură civilă.

Având în vedere aceste considerente reținute prin încheierea din data de 02.06.2015, instanța va respinge ca tardiv formulată contestația la executare formulată de contestatoarele B. E. și C. M. privind actele de executare reprezentate de somația din 25.11.2014 și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 19.11.2014 întocmite în dosarul de executare nr. 52/2014 al Biroul Executorului Judecătoresc B. P..

La data de 13.03.2015, în dosarul de executare nr. 52/2014, executorul judecătoresc a mai emis o somație către debitoare și a încheiat încă o încheiere prin care s-a dispus eliberarea reprezentantului creditoarelor a sumei de 5900 lei, pentru stingerea cheltuielilor de executare suportate la demararea executării silite - 1520 de lei și pentru stingerea parțială a cheltuielilor de judecată ce totalizează 6423 lei, consemnându-se ca diferență de cheltuieli de judecată rămasă de recuperat de 2043 lei.

Aceste acte de executare au fost încheiate datorită faptului că până la acea dată debitul nu a fost stins integral, motiv pentru care executorul judecătoresc a procedat la continuarea executării silite în vederea recuperării în întregime a debitului stabilit prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3891/21.06.2013 a Judecătoriei Suceava, respectiv prin titlul executoriu reprezentat de încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 19.11.2014.

Prin cererea de completare a cererii de chemare în judecată prin care se contestă cele două acte de executare din data de 13.03.2015 nu se invocă motive de nulitate a acestor două acte.

Astfel, instanța reține că prin încheierea executorului judecătoresc din data de 13.03.2015 nu se modifică și nu se stabilesc alte cheltuieli de executare față de cele stabilite prin încheierea din data de 19.11.2014, la data de 13.03.2015, procedându-se la eliberarea sumei de 5900 de lei în condițiile art. 863 cod procedură civilă care prevede că după reținerea cheltuielilor de executare, suma de bani se eliberează creditorului.

Având în vedere că până la data de 13.03.2015 nu fusese recuperat întregul debit ce rezultă din titlurile executorii, în mod legal, executorul judecătoresc a procedat la continuarea executării silite prin emiterea somației imobiliare din data de 13.03.2015.

Având în vedere aceste aspecte, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare privind actele de executare reprezentate de somația din data de 13.03.2015 și a încheierii din data de 13.03.2015 întocmite în dosarul de executare nr. 52/2014 al Biroul Executorului Judecătoresc B. P..

În temeiul art. 453 cod procedură civilă, instanța va obliga contestatoarele la plata în favoarea intimatului a sumei de 800 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca tardiv formulată contestația la executare formulată de contestatoarele B. E. și C. M., ambele domiciliate în mun. Suceava, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul B. I. cu domiciliul ales la C.. Av. M. M. din mun. Suceava, ..19, ., jud. Suceava, privind actele de executare reprezentate de somația din 25.11.2014 și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 19.11.2014 întocmite în dosarul de executare nr. 52/2014 al Biroul Executorului Judecătoresc B. P..

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare privind actele de executare reprezentate de somația din data de 13.03.2015 și a încheierii din data de 13.03.2015 întocmite în dosarul de executare nr. 52/2014 al Biroul Executorului Judecătoresc B. P..

Obligă contestatorii la plata în favoarea intimatului a sumei de 800 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.08.2015.

Președinte, Grefier,

RED. B.C./tehn. I.G./5 ex./29.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3862/2015. Judecătoria SUCEAVA