Pretenţii. Sentința nr. 3946/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3946/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 01-09-2015 în dosarul nr. 3946/2015
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.3946
Ședința publică din data de 01 septembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – A. A.
Grefier - F. A.
La ordine, judecarea acțiunii pentru pretenții formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr.33 Suceava în contradictoriu cu pârâta L. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordine de pe listă (poziția 19), la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care potrivit prevederilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care se constată că pârâta a depus la dosar prin serviciul registratură la data de 24.08.2015 cererea acesteia prin care se aduce la cunoștință că a achitat în totalitate debitul restant însoțită de chitanțele doveditoare.
Instanța având în vedere înscrisurile depuse la dosar de pârâtă cu care face dovada că a achitat debitul restant, în temeiul disp. art.258 Cod procedură civilă rap. la 255 Cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți, declară terminată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.02.2015, sub nr. de dosar_, reclamanta Asociația de proprietari nr.33 Suceava, a chemat în judecată pe pârâta L. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 10.028,81 lei din care suma de 4.536,71 lei reprezentând cheltuieli restante de întreținere acumulate în perioada 01.08._14 și suma de 5.492,10 lei penalități aferente debitului restant, calculate până la achitare debitului restant.
În motivare, reclamanta a arătat că în baza contractelor de furnizare și prestări servicii încheiat între furnizorii de utilități și Asociația de proprietari nr.33 Suceava fost livrate pârâtei în perioada 01.08._14 energie termică, apă curentă, apă caldă menajeră, servicii de canal, gaz metan, energie electrică pentru spațiile comune, etc. Deși pârâta nu a reclamat disfuncționalități în prestarea serviciilor, pentru toată perioada nominalizată nu a efectuat nici o plată în contul debitului restant existent.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.31 din Regulamentul cadru al asociației de proprietari din legea locuinței nr.114/1996, republicată, art.25 din HGR nr._ privind organizarea și funcționarea asociaților de proprietari, modificată și completată de HGR nr.1386/2003, art.1073, 1081, 1084, cod civil art.274-275 Cod procedură civilă și Legea nr.230/2007, art.1516, art.1518, art.1522, art.1523 din noul Cod civil și art.453 din noul Cod de Procedură Civilă.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar, în copii conforme cu originalul înscrisuri (f.5-105).
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform prevederilor art. 17 din legea 146/1997, modificată și completată prin Legea nr.112/1998 și art.31 al.3 din regulamentul cadru al asociaților de proprietari din legea nr.114/1996 modificate și completate prin OGR nr.40/1997.
50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în eventuala lipsă a părților, în conformitate cu prevederile art. 411 alin. 1 pct. 2 noul Cod de procedură civilă.
La data de 24.08.2015 pârâta a înaintat la dosar o cererea însoțită de chitanțele nr._/29.07.2015 pe care este consemnată suma de 100 lei, nr._/29.07.2015 pe care este consemnată suma de 9900 lei (f.122), nr._/28.07.2015 pe care este consemnată suma de 500 lei (f.123) și adeverința nr.823 emisă de reclamantă la data de 29.07. 2015 prin care se aduce la cunoștință că la această dată pârâta figurează fără datorii.
Instanța a încuviințat și administrat la solicitarea părților, proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei L. M. la plata sumei de sumei de 10.028,81 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante și penalități de întârziere aferente perioadei01.08._14.
La termenul din data de 01.09.2015 a fost depusă la dosar adeverința nr.823 emisă de reclamantă la data de 29.07.2015 prin care a arătat că debitul a fost achitat în totalitate (f.124).
Față de faptul că ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată, pârâta a achitat debitul solicitat de reclamantă, instanța va respinge acțiunea formulată de aceasta din urmă ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 33 Suceava,CUI_, cu sediul în municipiul Suceava, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta L. M., domiciliată în municipiul Suceava, ., ., ., ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Suceava, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 01.09.2015.
Președinte, Grefier,
A.A./A.F. 5 exp.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3862/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2806/2015.... → |
|---|








