Evacuare. Sentința nr. 3720/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3720/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 3720/2015
Dosar nr._ - pretenții –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3720
Ședința publică din data de 09.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. M. B.
Grefier: M. E. G.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul M. S. - prin primar, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. România SRL.
Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din data de 25.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 09.07.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 01.09.2014, sub nr._, reclamantul M. S. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. R. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 16.591,32 lei, datorată la 25.04.2014, reprezentând: chirie restantă în cuantum de 14 303,28 lei și majorări de întârziere în cuantum de 2 288,04 lei, pentru ocuparea, în perioada 01.01.2013 – 25.04.2014, a terenurilor situate în mun. S., identice cu parcelele cadastrale provizorii numerele 7.68/5, situată pe . conform autorizației de construire nr. 227/2008, nr. 7.68/6, situată pe . conform autorizației de construire nr. 228/2008 și nr. 7.68/9, situată pe . . autorizației de construire nr. 229/2008; rezilierea contractului de închiriere pentru terenuri ocupate de mijloace publicitare nr. 0100 din 23.01.2012; obligarea pârâtei la ridicarea mijloacelor publicitare de pe terenul proprietatea municipiului S., pe cheltuiala proprie, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 6 671,28 lei, datorată la 15.05.2014, reprezentând prețul energiei electrice, în cuantum de 5 266,80 lei, calculat conform anexei nr. 1 la contractul nr. 3671/06.02.2013 și majorări de întârziere, datorate începând cu luna februarie 2013 până în mai 2014, în cuantum de 1 404,48 lei, calculate potrivit dispozițiilor pct. IV din contract, precum și celor ale art. 124 ind. 1 alin. 1 și 2 din Codul de procedură fiscală, pentru energia electrică consumată, pe durata derulării contractului, de cele trei panouri luminoase publicitare amplasate pe parcelele indicate în anexa nr. 2 la contract.
În motivare, reclamantul a arătat că pârâta ocupă, în baza contractului de închiriere pentru terenuri ocupate de mijloace publicitare nr. 0100 din 23.01.2012 încheiat pentru perioada 01.01.2012 – 31.12.2016, parcelele cadastrale provizorii numerele 7.68/5, în suprafață de 1,5 mp, situată pe . conform autorizației de construire nr. 227/2008, nr. 7.68/6, în suprafață de 1,5 mp, situată pe . conform autorizației de construire nr. 228/2008 și nr. 7.68/9, în suprafață de 1,5 mp, situată pe . . autorizației de construire nr. 229/2008. Potrivit dispozițiilor HCL nr. 243/24.11.2011, precum și a procesului verbal de adjudecare la licitație din data de 11.12.2006, pentru suprafețele construite conform autorizațiilor de construire, chiria a fost stabilită la 350 lei pe lună pentru fiecare amplasament.
Astfel, reclamantul a precizat că pârâta datorează municipiului S. suma de 1050 lei pe fiecare lună în care ocupă terenul, iar începând cu data scadentă, în speță 25 a lunii următoare, se calculează, potrivit dispozițiilor art. 11 din contract, precum și celor ale art. 124 ind. 1 alin. 1 și 2 din Codul de procedură fiscală, majorări de întârziere de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
De asemenea, reclamantul a arătat că, începând cu data de 13.03.2013, municipiul S. a adus la cunoștința S.C. A. R. S.R.L. faptul că figurează cu debite restante la care se adaugă majorări de întârziere, așa după cum reiese din adresa nr. 7319/13.03.2013 și înștiințările de plată nr._/17.04.2013 și_/25.06.2013. Pârâta însă nu a înțeles să-și îndeplinească obligațiile contractuale, chiria neachitată la termen, lunar, fiind în cuantum de 1050 lei/lunar/3 amplasamente, iar total, pentru perioada 01.03.2013 – 25.04.2014, fiind de 14 303,28 lei, la care se calculează majorarea de 2% pe lună (2% din 1050 = 21 lei/lună), majorările fiind calculate până la data introducerii cererii, luna aprilie 2014, după cum urmează: decembrie 2012: - a fost achitată suma de 397 lei reprezentând chirie amplasament I (350 lei) și parte din chirie amplasament II (47 lei), rămânând de achitat 653 lei reprezentând parte din chiria datorată pentru amplasament II și chiria integrală pentru amplasament III; - perioada restantă ianuarie 2013 – iunie 2013: 6 luni majorări de întârziere: 2% x 653 lei x 6 = 78,36 lei; Ianuarie 2013: - perioada restantă februarie 2013 – iunie 2013: 5 luni majorări de întârziere: 2% x 1050 lei x 5 = 105 lei; Februarie 2013: perioada restantă martie 2013 – iunie 2013: 4 luni majorări de întârziere: amplasament I: 2% x 350 x 4 = 28 lei; amplasament II: 2% x 47 x 4 = 3,76 lei (achitat prin chitanța nr. 6671 din 27.06.2013), restul de 303 rămânând neachitați până la data prezentei cereri; amplasament II: 2% x 303 x 14 luni = 84,84 lei; amplasament III: 2% x 350 x 14 = 98 lei; Martie 2013: perioada restantă aprilie 2013 – aprilie 2014: 13 luni majorări de întârziere: 2% x 1050 lei x 13 = 273 lei; Aprilie 2013: perioada restantă mai 2013 – aprilie 2014: 12 luni majorări de întârziere: 2% x 1050 lei x 12 = 252 lei; Mai 2013: perioada restantă iunie 2013 – aprilie 2014: 11 luni majorări de întârziere: 2% x 1050 lei x 11 =231 lei; Iunie 2013: perioada restantă iulie 2013 – aprilie 2014: 10 luni majorări de întârziere: 2% x 1050 lei x 10 = 210 lei; Iulie 2013: perioada restantă august 2013 – aprilie 2014: 9 luni majorări de întârziere: 2% x 1050 lei x 9 = 189 lei; August 2013: perioada restantă septembrie 2013 – aprilie 2014: 8 luni majorări de întârziere: 2% x 1050 lei x 8 = 168 lei; Septembrie 2013: perioada restantă octombrie 2013 – aprilie 2014: 7 luni majorări de întârziere: 2% x 1050 lei x 7 = 147 lei; Octombrie 2013: perioada restantă noiembrie 2013 – aprilie 2014: 6 luni majorări de întârziere: 2% x 1050 lei x 6 = 126 lei; Noiembrie 2013: perioada restantă decembrie 2013 – aprilie 2014: 5 luni majorări de întârziere: 2% x 1050 lei x 5 = 105 lei; Decembrie 2013: perioada restantă ianuarie 2014 – aprilie 2014: 4 luni majorări de întârziere: 2% x 1050 lei x 4 = 84 lei; Ianuarie 2014: perioada restantă februarie 2014 – aprilie 2014: 3 luni majorări de întârziere: 2% x 1050 lei x 3 = 63 lei; Februarie 2014: perioada restantă martie 2014 – aprilie 2014: 2 luni majorări de întârziere: 2% x 1050 lei x 2 = 42 lei. Total majorări 2012 – 2014: 78,36 lei + 105 lei + 28 lei + 3,76 lei + 3,76 lei + 84,84 lei + 98 lei +273 lei + 252 lei + 231 lei + 210 lei + 189 lei + 168 lei + 147 lei + 126 lei + 105 lei + 84 lei + 63 lei +42 lei = 2.288,04 lei.
A mai arătat reclamantul că, având în vedere neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor asumate, precum și prejudiciul produs municipiului S., în speță se impune rezilierea contractului de închiriere pentru terenuri ocupate de mijloace publicitare nr. 0100 din 23.01.2012.
Totodată, reclamantul a subliniat faptul că, pentru amplasarea mijloacelor publicitare pe parcelele indicate mai sus, S.C. A. R. S.R.L. a obținut autorizații de construire. De asemenea, în temeiul contractului nr. 3671/06.02.2013, societății pârâte i s-a asigurat alimentarea cu energie electrică pentru panourile luminoase publicitare amplasate pe terenurile situate în mun. S., identice cu parcelele cadastrale provizorii numerele 7.68/5, situată pe .. 7.68/6, situată pe . nr. 7.68/9, situată pe . . derulării contractului, 01.01.2013 – 31.12.2013, S.C. A. R. S.R.L. a înțeles să-și asume obligația de plată a energiei electrice consumate, prețul fiind cel furnizat de S.C. E.ON Energie România S.A. pentru agenții economici – iluminatul public.
În schimb, societatea pârâtă nu a respectat obligația contractuală, astfel încât, pe lângă suma de 5.266,8 lei datorată bugetului local al municipiului S., reprezentând prețul energiei electrice consumată în perioada 01.01.2013 – 31.12.2013 (întreaga durată a contractului – 12 luni x 438,90 lei = 5 266,8 lei), au fost calculate și majorări de întârziere în același mod cum s-a arătat la primul capăt de cerere, în cuantum total de 1.404,48 lei.
În drept, au fost invocate disp. art. 194 Cod procedură civilă, art. 1270 Noul Cod Civil.
În dovedire,reclamantul a depus la dosar, în copii conforme cu originalul, următoarele documente: contractul de închiriere pentru terenuri ocupate de mijloace publicitare nr. 0100 din 23.01.2012, adresa nr. 7319/13.03.2013, înștiințare de plată nr._/17.04.2013, înștiințare de plată nr._/25.06.2013, autorizații de construire, contract nr. 3671/06.02.2013 și anexele nr. 1 și 2 (filele 9-25).
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța în prezenta cauză, să se dispună: pe cale de excepție: anularea cererii de chemare în judecată ca fiind netimbrată, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, pârâta a arătat că între A. și M. S. s-a încheiat contractul de închiriere pentru terenuri ocupate de mijloace publicitare nr. 0100/23.01.2012, aferent perioadei 01.01.2012 – 31.12.2016. Astfel, justificarea pretențiilor reclamantului de obligare a sa la plata debitului principal, se raportează la disp. art. 5 din contract, conform cărora „chiria se va achita lunar (…) fără obligația proprietarului de a emite facturi”. Ori, o astfel de clauză este nulă, venind în contradicție cu prevederile art. 6 alin. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991 și Directiva IV a CEE – art. 180 și, prin urmare, reclamantul nu a facturat în niciun moment debitul principal solicitat la plată, în temeiul Contractelor, deși avea obligația legală să procedeze astfel.
De asemenea, pârâta a arătat că reclamantul nu și-a îndeplinit propria obligația care îi incumba în baza art. 6B pct. 1 din contract, respectiv aceea de a preda terenul în stare corespunzătoare folosinței pentru care a fost închiriat, M. S. nedepunând la dosar nici un proces – verbal de predare – primire și niciun alt document din care să rezulte că a predat în mod real terenurile în vederea utilizării lor sau că panourile publicitare au fost efectiv amplasate.
În drept, pârâta a invocat disp. art. 205, art. 201 alin. 1, art. 453 Cod procedură civilă, art. 21 Cod de procedură fiscală, art. 30 O.U.G. nr. 80/2013, art. 6 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, Directiva IV a Comunității Economice Europene – Cap. 8.4. „Terți”, art. 180 (2).
În dovedire, pârâta a depus la dosar înscrisuri (filele 92-99).
La termenul de judecată din data de 26.03.2015, instanța a respins ca neîntemeiată excepția de netimbrare a cererii, invocată de pârâtă, motivat de calitatea reclamantului care este o instituție publică, prezenta cerere fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit OUG 80/2013.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat la solicitarea părților, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamantul M. S. – prin Primar, în calitate de proprietar și pârâta S.C. A. ROMÂNIA S.R.L., în calitate de chiriaș, s-a încheiat, pentru o perioadă de cinci ani, cu începere din 01.01.2012 și până la 31.12.2016, contractul de închiriere pentru terenuri ocupate de mijloace publicitare nr. 0100 din 23.01.2012, având ca obiect imobilele identice cu parcelele cadastrale provizorii numerele 7.68/5 (1,5 m.p.), situată pe . conform autorizației de construire nr. 227/2008, nr. 7.68/6 (1,5 m.p.), situată pe . conform autorizației de construire nr. 228/2008 și nr. 7.68/9 (1,5 m.p.), situată pe . . autorizației de construire nr. 229/2008 (f. 9-11 ds.).
Potrivit clauzelor contractuale, chiria ce urma a fi achitată de pârâtă a fost stabilită la suma de 350 lei/amplasament/lună, urmând a fi plătită până la data de 25 a lunii următoare, fără obligația proprietarului de a emite facturi, nerespectarea condițiilor contractuale atrăgând plata de majorări de întârziere (art. 3, art. 5 alin. 1, art. 11 prima liniuță). S-a convenit, de asemenea, că debitorul chiriaș este de drept în întârziere de la data neachitării chiriei la termenul scadent iar neplata chiriei pe o perioadă de trei luni consecutive autorizează pe proprietar a cere rezilierea contratului, plata de daune și aducerea terenului la starea inițială (evacuarea și demolarea) și scoaterea terenului la licitație publică (art. 5 alin. 2 și 3).
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, pentru suprafețele de teren ce au făcut obiectul contractului nr. 0100/23.01.2012 fuseseră anterior emise autorizațiile pentru executarea lucrărilor de construire (respectiv amplasare panouri publicitare) nr. 227, 228 și 229 din 10.04.2008 (f. 13-18 ds.)
Pârâta S.C. A. ROMÂNIA S.R.L. nu și-a îndeplinit însă obligația contractuală de plată a prețului folosinței terenurilor începând cu 01.01.2013 și, în ciuda faptului că a fost notificată de către reclamant să își îndeplinească obligațiile contractuale restante (f. 19,20 ds.), pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a sumelor datorate.
Prin apărările formulate, pârâta a invocat faptul că reclamantul a fost cel care, în realitate, nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a preda terenul în stare corespunzătoare folosinței pentru care a fost închiriat, M. S. nedepunând la dosar nici un proces – verbal de predare – primire și niciun alt document din care să rezulte că a predat în mod real terenurile în vederea utilizării lor sau că panourile publicitare au fost efectiv amplasate.
În schimb, instanța reține că, deși pârâta a invocat nepredarea terenului (și, implicit, neamplasarea panourilor publicitare), aceasta nu a solicitat administrarea vreunui mijloc de probă în dovedirea celor susținute și nici nu a probat în vreun fel apărările formulate, sarcină care îi incumbă în temeiul disp. art. 249 C.pr.civ. – „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. În același context, instanța nu poate să nu remarce faptul că, deși a invocat nepredarea terenului, pârâta a formulat o atare apărare doar cu ocazia introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, la un interval de aproximativ doi ani și jumătate de la încheierea contractului de închiriere și după ce a achitat chiria până la data de 01.01.2013, ceea ce face ca apărările sale să fie prea puțin credibile, instanța urmând a le înlătura ca neîntemeiate.
De asemenea, pârâta a invocat faptul că reclamantul nu a facturat în niciun moment debitul principal solicitat la plată în temeiul contractului deși avea obligația legală de a proceda astfel, prevederile art. 5 din contract fiind, în aprecierea sa, nule de drept.
Instanța nu poate reține însă nici aceste apărări ale pârâtei întrucât, potrivit art. 1270 Cod civil, „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante” iar debitoarea nu a făcut dovada incidenței vreunui caz de nulitate care să înlăture aplicarea dispozițiilor contractuale.
D. urmare, instanța reține că pârâta S.C. A. România SRL a ocupat imobilele terenuri ce au făcut obiectul contractului de închiriere nr. 0100/23.01.2012 însă, pentru perioada 01.01.2013 – 25.04.2014, aceasta nu și-a îndeplinit obligația de a achita chiria lunară, rezultând un debit restant de 14.303,28 lei.
Prin urmare, în temeiul art. 3 și 5 alin. 3 din contractul de închiriere nr. 0100/23.01.2012 încheiat între părți, ale art. 1270 cod civil și ale art. 1350 rap. la art. 1516 C.civ., instanța va dispune rezilierea contractului de închiriere pentru terenuri ocupate de mijloace publicitare nr. 0100 încheiat între părți la data de 23.01.2012 pentru neîndeplinirea culpabilă de către pârâta - chiriaș a obligațiilor de plată a sumelor asumate prin contract, la termenele stabilite de părți.
Având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului folosinței terenurilor începând cu data de 01.01.2013, aceasta este obligată să achite reclamantului suma restantă, sumă la care se adaugă și majorările de întârziere conform art. 11 din contractul încheiat între părți, potrivit căruia nerespectare condițiilor contractuale conduce la plata de majorări de întârziere. Rezultă astfel că, pentru neplata la termen a sumelor restante, pârâta datorează majorările de întârziere prevăzute de art. 124 ind. 1 alin. 2 Cod procedură fiscală, în cuantum de 2 % din cuantumul obligațiilor neachitate la termen. Modul de calcul al acestor majorări de întârziere este indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată (f. 4-5), de unde rezultă un cuantum total de 2.288,04 lei, calculat la data de 25.04.2014.
Ca atare, instanța urmează a obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 14.303,28 lei reprezentând chirie restantă pentru perioada 01.01.2013 – 25.04.2014 și a sumei de 2.288,04 lei reprezentând majorări de întârziere aferente debitului principal, calculate la data de 25.04.2014.
Față de disp. art. 1779 și ale art. 1821 alin. 1 C.civ., având în vedere că titlul în temeiul căruia pârâta ocupa terenurile pentru care dobândise un drept de folosință a fost desființat, instanța urmează să admită și capătul de cerere având ca obiect ridicare construcție și va dispune obligarea pârâtei la ridicarea mijloacelor publicitare amplasate pe suprafețele de teren proprietatea Municipiului S. ocupate în baza contractului de închiriere nr. 0100/23.01.2012.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata contravalorii energiei electrice consumate pe durata derulării contractului, instanța reține că, la data de 06.02.2013, între părți s-a încheiat contractul nr. 3671 având ca obiect asigurarea alimentării cu energie electrică a panourilor luminoase publicitare proprietatea pârâtei S.C. A. ROMÂNIA S.R.L. București, amplasate în municipiul S., pe domeniul public, conform anexei 2 la contract (respectiv pe terenurile ce au făcut obiectul contractului de închiriere nr. 0100/23.01.2012) – filele 21-24 ds..
Potrivit prevederilor contractuale – art. III și IV, prețul energiei electrice consumate este cel furnizat de către S.C. EON Energie România S.A., plata urmând a se face lunar, conform anexei nr. 1, pe baza facturii emise de către M. S. care va avea ca obiect refacturarea unei părți din energia electrică furnizată municipiului de către E.ON, către S.C. A. ROMÂNIA S.R.L..
Examinând însă înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că reclamantul nu a făcut dovada emiterii facturilor privind plata energiei electrice furnizată pârâtei la locurile de consum, în speță neexistând posibilitatea verificării sumelor solicitate cu titlu de contravaloare preț energie și majorări de întârziere aferente acesteia.
Ca urmare, instanța urmează a respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 6.671,28 lei reprezentând prețul energiei electrice și a majorărilor de întârziere în cuantum de 1.404,48 lei, ca neîntemeiat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, acțiunea civilă având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul M. S. - prin primarcu sediul în S., .. 5A, în contradictoriu cu pârâta .(CUI RO16714669) cu sediul în sector 1, București, Corpul G, Biharia, nr. 67-77, ..
Dispune rezilierea contractului de închiriere pentru terenuri ocupate de mijloace publicitare nr. 0100 încheiat între părți la data de 23.01.2012.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 14.303,28 lei reprezentând chirie restantă pentru perioada 01.01.2013 – 25.04.2014 și a sumei de 2.288,04 lei reprezentând majorări de întârziere aferente debitului principal, calculate la data de 25.04.2014.
Obligă pârâta la ridicarea mijloacelor publicitare amplasate pe suprafețele de teren proprietatea Municipiului S. ocupate în baza contractului de închiriere nr. 0100/23.01.2012.
Respinge celelalte pretenții, ca neîntemeiate.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria S..
Pronunțată în ședință publică azi, 09.07.2015.
Președinte,Grefier,
Red: L.M.B./Tehnored: M.E.G./4 ex./2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3721/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 3751/2015. Judecătoria SUCEAVA → |
|---|








