Plângere contravenţională. Sentința nr. 3721/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3721/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 3721/2015
Dosar nr._ - plângere contravențională –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
Sentința civilă nr. 3721
Ședința publică din data de 09.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. M. B.
Grefier: M. E. G.
Pe rol, pronunțarea asupra plângerii contravenționale formulată de petentul B. I., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 16.10.2014 de intimatul I. Județean de Poliție Suceava.
Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din data de 25.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 09.07.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 11.02.2015, sub nr._, petentul B. I., a formulat plângere împotriva procesului - verbal . nr._ din 16.10.2014 de constatare și sancționare a contravențiilor la regimul circulației rutiere, întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
În motivare, petentul a arătat că, în data de 16 octombrie 2014, în timp ce se deplasa pe DN 2 – E 85 dinspre Rădăuți spre Suceava în interes de serviciu, cu autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, proprietatea . de Jos, societate al cărei salariat este, în jurul orelor 12.00, în localitatea Dărmănești, a fost oprit pentru control de către organele de poliție rutieră, însoțiți de reprezentanți ai A.T.R. – R.A.R. S-a procedat de către organele menționate la verificarea actelor și a încărcăturii, după care, la o examinare foarte sumară a stării tehnice a autovehiculului, a fost depistată o defecțiune la sistemul de iluminare, pe care a remediat-o pe loc și „grave defecțiuni la sistemul de direcție”, invocate de către reprezentanții RAR, prin simpla verificare a jocului la volan, fără o identificare tehnică concretă și cu aparatura de specialitate care ar fi permis o identificare reală a jocului de volan și catalogarea concretă a defecțiunii în minoră, majoră sau periculoasă.
Cu această ocazie, a fost întocmit procesul verbal . nr._ de către un agent din cadrul Serviciului Poliției Rutiere al I.P.J. Suceava, prin care deci, în baza unui simplu control al jocului la volan, a fost dispusă sancționarea sa contravențională cu 9 puncte de penalizare (810 lei) achitată ½ în termenul legal, conform chitanței anexate și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile. Cu această ocazie i s-au reținut actele, respectiv certificatul de înmatriculare al autovehiculului și permisul de conducere.
A menționat petentul faptul că este conducător auto profesionist, angajat al S.C. – ASAB – SRL H. de Jos, proprietară a autovehiculului, activitatea sa salarială fiind singura sursă de venit pentru familia sa.
În subsidiar, petentul a solicitat anularea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile sau reducerea acesteia la 30 de zile.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările ulterioare.
În dovedire, petentul a depus la dosar, în copii conforme cu originalul, următoarele documente: procesul verbal de contravenție, chitanța de achitare a amenzii aplicate, contractul individual de muncă, ancheta socială la locul de domiciliu și dovada de restituire a permisului de conducere (filele 7-16).
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului verbal de contravenție.
În motivare, intimatul a arătat că, la data de 16.10.2014, numitul B. I. a fost sancționat cu amendă în baza OUG 195/2002 și i-a fost reținut certificatul de înmatriculare al autovehiculului cu nr._ precum și permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile, constând în aceea că, în timp ce conducea autovehiculul cu numărul de înmatriculare menționat mai sus pe DN 2 pe raza localității Dărmănești, jud. Suceava, a fost oprit pentru control de către echipajul mixt poliție rutieră și RAR efectuându-se un control tehnic în trafic la autovehicul.
A precizat intimatul că, în urma controlului, inspectorul R.A.R. a constat că autoutilitara cu nr._, condusă de petent, avea defecțiuni la sistemul de iluminare, respectiv faza scurtă a farului din stânga și dispozitivul de iluminare al plăcii cu nr. de înmatriculare din spatele vehiculului nu funcționau, iar mecanismul/sistemul de direcție prezenta jocuri/uzuri la articulații, respectiv capetele de bară din partea stângă și dreaptă a vehiculului, constatări pentru care a fost emis Raportul de control tehnic în trafic, ce a fost semnat de către specialistul RAR, agentul de poliție și conducătorul auto contravenient.
În drept, intimatul a invocat prevederile art. 205 Cod procedură civilă, O.U.G. nr. 195/2002, O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.
În dovedire, intimatul a depus la dosar, în copii conforme cu originalul, înscrisuri (f. 26-29).
La termenul de judecată din data de 14.05.2015, instanța a invocat excepția de tardivitate a formulării acțiunii, având în vedere disp. art. 2539 cod civil cu privire la termenul de prescripție, pe care a unit-o cu fondul cauzei.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat, la solicitarea părților, proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar la solicitarea petentului, a fost audiat în calitate de martor numitul M. V. (f. 46-47).
Asupra excepției de tardivitate a formulării plângerii contravenționale, invocată din oficiu, instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.10.2014 încheiat de intimatul I.P.J. Suceava, s-a reținut că, în data de 16.10.2014, ora 12.35, petentul B. I. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN2, în localitatea Dărmănești, având defecțiuni grave la sistemul de direcție și, de asemenea, avea defecțiuni la sistemul de iluminare.
În consecință, acestuia i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 810 lei și sancțiunea „avertismentului” pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 și art. 147 alin. 3 rap. la art. 99 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002. De asemenea, s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare al autovehiculului precum și permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
Instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de contravenție și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Din analiza procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.10.2014, instanța reține că actul sancționator a fost întocmit în prezența petentului, care l-a semnat de luare la cunoștință.
În raport de textele legale mai sus amintite, instanța constată că termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru formularea plângerii contravenționale a început să curgă la data de 16.10.2014.
Cu privire la modul de calcul al termenului de formulare a plângerii contravenționale, instanța reține că acesta este calculat în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. 1 din Codul de procedură civilă, adică pe zile libere, neintrând la socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a împlinit termenul.
Instanța constată faptul că petentul a depus prima plângere contravențională la data de 20.10.2014, aceasta fiind înregistrată sub numărul de dosar_/314/2014. De asemenea, instanța constată că, prin încheierea din data de 03.12.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._/314/2014, în temeiul art. 200 alin. 3 din Codul de procedură civilă, a fost anulată plângerea contravențională formulată de către petentul B. I.. Cererea de reexaminare formulată de petent împotriva încheierii de anulare a fost soluționată în mod definitiv prin încheierea de ședință din data de 06.02.2015 în cadrul ds. nr._/314/2014/a1.
Instanța constată, de asemenea, că petentul a depus o a doua plângere contravențională prin registratură la data de 11.02.2015, aceasta fiind înregistrată sub numărul de dosar_, plângere în privința căreia instanța a invocat excepția de tardivitate a formulării acțiunii.
Potrivit dispozițiilor art. 2548 alin. 3 din Codul civil, atunci când realizarea dreptului presupune exercitarea unei acțiuni în justiție, termenul este întrerupt pe data introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare ori de punere în întârziere, după caz, dispozițiile privitoare la întreruperea prescripției fiind aplicabile în mod corespunzător. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 2539 alin. 2 teza a II – a din Codul civil, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția ca noua cerere să fie admisă.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța reține că aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 2539 alin. 2 teza a II – a din Codul civil înseamnă că după anularea primei cereri, petentul nu dispune de un termen de 6 luni pentru introducerea noii cereri (ceea ce ar fi un beneficiu nejustificat dacă termenul inițial de decădere este de 15 zile ca în prezenta cauză), ci de un nou termen cu aceeași lungime ca și termenul inițial. Instanța subliniază că ori de câte ori legiuitorul prevede că o anumită dispoziție legală se aplică în mod corespunzător, aceasta nu se aplică ad litteram, ci cu adaptările necesare la instituția juridică asupra căreia își extinde aplicarea.
În prezenta cauză, instanța constată că, pentru ca termenul inițial de 15 zile stabilit de lege pentru formularea unei plângeri contravenționale să fie întrerupt, petentul trebuie să introducă, în termen de 15 zile de la data când hotărârea de anulare a rămas definitivă, o nouă plângere contravențională.
De asemenea, instanța constată că încheierea prin care a fost anulată prima plângere contravențională formulată de către petent a rămas definitivă la data de 06.02.2015, când prin încheierea camerei de consiliu pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._/314/2014/a1, a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de către petentul B. I. împotriva încheierii mai sus menționate, ca neîntemeiată.
În consecință, un nou termen de 15 zile a început să curgă la data de 06.02.2015 și s-a împlinit la data de 23.02.2015. Or, instanța constată că petentul a formulat a doua plângere contravențională la data de 11.02.2015, în cadrul termenului legal de 15 zile, împrejurări față de care excepția de tardivitate a plângerii contravenționale nu este dată.
Pe fondul cauzei, fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din același act normativ, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 16.10.2014 de către intimatul IPJ Suceava, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității, actul sancționator a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
În ceea ce privește temeiniciaprocesului-verbal, instanța reține că petentul nu a contestat cele consemnate în actul sancționator, în apărare invocând însă faptul că, după părerea sa, modalitatea în care s-a stabilit existența defecțiunilor a fost una foarte sumară, procedându-se doar la simpla verificarea a jocului de volan, fără o identificare tehnică concretă și cu aparatură de specialitate.
Față de acestea, instanța constată însă că fapta descrisă în procesul – verbal de contravenție a fost percepută în mod direct și nemijlocit de un echipaj mixt, poliție rutieră și RAR, reprezentanții acestor instituții aflându-se în exercitarea atribuțiilor specifice de serviciu, astfel cum rezultă din cuprinsul raportului de control tehnic în trafic depus la dosar – filele 27-29. Potrivit acestui raport, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ condus de petent prezenta, la momentul verificării stării tehnice, defecțiuni la sistemul de iluminare, respectiv faza scurtă a farului din stânga și dispozitivul de iluminare al plăcii cu nr. de înmatriculare din spatele vehiculului nu funcționau, iar sistemul de direcție prezenta joc la articulații, respectiv capetele de bară din partea stângă și dreaptă a vehiculului.
Ori, reținând competența inspectorilor RAR în verificarea stării tehnice a autovehiculelor, instanța urmează a înlătura aprecierile de ordin personal făcute de contestator cu privire la temeinicia controlului efectuat de către aceștia, cu atât mai mult cu cât petentul nici nu a furnizat vreo dovadă tehnică contrară celor constatate în urma inspecției.
În susținerea apărărilor formulate, petentul a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu martorul M. V. (f. 46-47 ds.). Acesta a declarat faptul că petentul obișnuiește a se prezenta în service și a-și verifica autoturismul la intervale scurte de timp (aproximativ la o săptămână), ocazii cu care însuși martorul îi asigură service-ul. Martorul a făcut vorbire, de asemenea, și despre o defecțiune la sistemul de direcție al autovehiculului, petentul reclamând un joc la direcție în urmă cu aproximativ trei săptămâni înainte de controlul din trafic, defecțiunea fiind însă remediată la aceeași dată.
Cu toate acestea, instanța apreciază însă că în speță trebuie să se dea efect prezumției de veridicitate a situației de fapt consemnate în procesul-verbal întrucât, pe de o parte, fapta contravențională a fost percepută în mod direct și nemijlocit de agenții constatatori aflați în exercitarea atribuțiilor specifice de serviciu, iar pe de altă parte, declarația martorului audiat în cauză nu sunt în măsură să convingă asupra versiunii invocate de petent în lipsa coroborării cu alte probe.
În aceste condiții, instanța reține că procesul-verbal contestat face dovada deplină asupra situației de fapt și asupra persoanei vinovate de săvârșirea contravențiilor, bucurându-se de o prezumție relativă de adevăr, prezumție ce nu a fost răsturnată prin administrarea de probe contrarii.
În ceea ce privește sancțiunile aplicate petentului și respectiv măsura complementară dispusă, instanța constată că agentul constatator a făcut o corectă individualizare a sancțiunii în raport de criteriile prevăzute de art.5 alin.5 și art.21 alin.3 din O.G. 2/2001.
Astfel, având în vedere împrejurările în care a fost săvârșită contravenția, instanța reține gradul ridicat de pericol social motivat de faptul că neacordarea atenției cuvenite regulilor de circulație și stării tehnice a autovehiculului se constituie într-o cauză principală a accidentelor rutiere grave, soldate deseori cu victime. Sub acest ultim aspect, având în vedere și modalitatea de sancționare prev. de 102 alin.3 lit. b din OUG 195/2002 (respectiv amendă contravențională, sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile precum și reținerea certificatului de înmatriculare a vehiculului, cu imobilizarea acestuia), instanța reține, contrar celor afirmate de petent, faptul că defecțiunile tehnice la sistemul de direcție sunt catalogate ca fiind defecțiuni majore sau periculoase ce pun în pericol siguranța circulației acelui vehicul pe drumurile publice.
Cât privește situația personală a petentului, instanța reține că aceasta nu poate avea consecințe în planul răspunderii sale contravenționale și nu înlătură obligația conducătorului auto de a respecta și de a suporta rigorile legislației rutiere.
Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că plângerea formulată de petentul B. I. este neîntemeiată și urmează să o respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. I. CNP –_ cu domiciliul procesual ales la „Cabinet avocat M. S.” cu sediul în mun. Suceava, ., ., județul Suceava, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 16.10.2014 de intimatul I. Județean de Poliție Suceava cu sediul în mun. Suceava, .. 9, județul Suceava, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.07.2015.
Președinte,Grefier,
Red: L.M.B./Tehnored: M.E.G./4 ex./2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3719/2015. Judecătoria SUCEAVA | Evacuare. Sentința nr. 3720/2015. Judecătoria SUCEAVA → |
|---|








