Plângere contravenţională. Sentința nr. 1629/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1629/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 1629/2015
Dosar nr._ - plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1629
Ședința publică din data de 19 martie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: Timiță O. E.
Grefier: M. A.
Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de formulată de către petentul N. D. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ emis la data de 01.09.2014 de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică, in ordine de pe listă (poziția 8), la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care potrivit prevederilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, s-a procedat conform dispozițiilor procedurale, constatându-se lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, în temeiul art. 131 din Codul de procedură civilă, instanța verifică competența de soluționare a prezentei cereri, din oficiu, și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina supusă judecății.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 238 din Codul de procedură civilă, estimează durata cercetării procesului, apreciind că la prezentul termen cauza poate fi soluționată.
În temeiul art. 258 din Codul de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Constatând cercetarea judecătorească finalizată, potrivit art. 392 și 394 din Codul de procedură civilă, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, și considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de dosar_ din data de 02.09.2014, petentul N. D. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ emis la data de 01.09.2014 de intimatul I. Județean de Poliție Suceava, solicitând anularea procesului verbal de constatare a contravenției contestat, în sensul înlăturării sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, la data de 01.09.2014, a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 450 lei și suspendarea dreptului dea conduce pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile, întrucât ar fi depășit marcajul longitudinal continuu. A mai precizat că a săvârșit fapta contravențională pentru care a fost sancționat, recunoscând și regretând cele petrecute.
Petentul a arătat că a depășit în zona indicatorului „depășirea interzisă” un autovehicul ce circula pe avarii, cu viteză extrem de redusă și mult spre marginea carosabilului, fiind nevoit a depăși marcajul longitudinal continuu doar cu partea stângă a autoturismului pe care în conducea, nepericlitând în vreun fel traficul rutier.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
Cererea a fost legal timbrată, conform prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 (fila 5).
În dovedire, petentul a depus înscrisuri (filele 6 – 10).
La data de 03.12.2014, intimatul a depus întâmpinare (fila 36). Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulată de către petent, ca neîntemeiată și nefondată, și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției. A solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că, la data de 01.09.2014, petentul N. D. a fost sancționat cu 5 puncte – amendă, respectiv 450 lei și cu sancțiunea complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru încălcarea prevederilor art. 120 alin. 1 lit. h) și i) din H.G. nr. 1391/2006, sancționat de art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, constând în faptul că, în ziua de 01.09.2014, ora 1820, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare CX623CY, pe DN 17, din direcția Suceava către Gura Humorului, la km 234 + 300 m a depășit un autoturism al cărui conducător circula regulamentar în fața sa, în zona de acțiune a indicatorului rutier „depășirea autovehiculelor, cu excepția motocicletelor fără ataș, interzisă, încălcând, prin manevra efectuată, marcajul longitudinal continuu, ce separă sensurile de deplasare”.
În dovedire, intimatul a depus la dosar istoric sancțiuni (fila 37).
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 – 208 din Codul de procedură civilă, O.U.G. nr. 195/2002, O.G. nr. 2/2001, Legea nr. 180/2002.
În temeiul art. 258 din Codul de procedură civilă, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 01.09.2014 întocmit de către intimatul I. Județean de Poliție Suceava, petentul N. D. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 450 lei și cu sancțiunea complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, constatându-se că în data de 01.09.2014, ora 1820, pe DN 17, la km 234 + 300 m, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare CX623CY, din direcția Ilișești spre Gura Humorului, și a depășit neregulamentar autoturismul cu numărul de înmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului rutier „depășirea interzisă”, încălcând marcajul longitudinal continuu ce separă sensurile de deplasare, faptă prevăzută de dispozițiile art. 120 alin. 1 lit. h) și i) din H.G. nr. 1391/2006 și sancționată potrivit dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 01.09.2014 a fost semnat de către petent, agentul constatator menționând că la rubrica „alte mențiuni” că petentul nu are obiecțiuni.
Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 01.09.2014, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De asemenea, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului N. D. a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 450 lei și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, aplicate unei persoane fizice pentru o contravenție la regimul circulației pe drumurile publice, sunt suficient de grave pentru a determina instanța să concluzioneze că față de petentă a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
În cauza dedusă judecății, instanța constată că petentul N. D. nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, respectiv că în data de 01.09.2014, ora 1820, pe DN 17, la km 234 + 300 m, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare CX623CY, din direcția Ilișești spre Gura Humorului, și a depășit neregulamentar autoturismul cu numărul de înmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului rutier „depășirea interzisă”, încălcând marcajul longitudinal continuu ce separă sensurile de deplasare.
Mai mult, instanța reține că, prin plângerea contravențională formulată petentul a recunoscut săvârșirea faptei, precizând că autoturismul din față circula pe avarii, cu viteză extrem de redusă și mult spre marginea carosabilului. Aceste apărări ale petentului urmează a fi înlăturate de către instanță, ca neîntemeiate, la dosarul cauzei neexistând probe care să le susțină.
Față de aceste aspecte, instanța consideră că petentul N. D. se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că se impune o reindividualizare a sancțiunilor aplicate.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii cu avertisment, instanța consideră că scopul educativ, dar și cel preventiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.
În prezenta cauză, instanța apreciază că aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce nu se impune, având în vedere circumstanțele personale ale petentului, respectiv faptul că acesta nu a mai fost sancționat pentru astfel de fapte (fila 37). La individualizarea sancțiunii, instanța va lua în calcul și convingerea pe care și-a format-o, în sensul că petentul nu va mai repeta această faptă, chiar și fără aplicarea unei sancțiuni complementare.
Prin urmare, pentru a permite petentului să înțeleagă regulile de circulație pe drumurile publice, necesitatea nu numai legală, dar și morală și de bun simț de a respecta aceste reguli, instanța va menține sancțiunea amenzii, înlăturând sancțiunea complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Față de cele expuse mai sus, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul N. D. în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Suceava și va dispune înlăturarea măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile dispusă prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 01.09.2014, menținând sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 450 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de către petentul N. D., CNP_, cu domiciliul în com. Șendiceni, ., în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Suceava, cu sediul în mun. Suceava, .. 9, jud. Suceava.
Înlătură măsura complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile dispusă prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 01.09.2014.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.03.2015.
Președinte, Grefier,
Timiță O. - E. M. A.
Red.T.O.E/ Tehn.M.A
5ex./ 05.05.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1624/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1626/2015. Judecătoria... → |
|---|
