Plângere contravenţională. Sentința nr. 2172/2015. Judecătoria SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2172/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 2172/2015
Dosar nr._ - plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2172
Ședința publică din data de 24 aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: Cosovăț A.
Grefier: V. C. P.
Pe rol, pronunțarea asupra cauzei civile având ca plângere contravențională formulată de petentul M. I. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
Concluziile dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03 aprilie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată inițial pentru 10 aprilie 2015, iar ulterior pentru data de 17 aprilie 2015, pentru ca mai apoi să fie amânată pentru data de astăzi, 24 aprilie 2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 24.10.2014, petentul M. I. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Suceava, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal . nr._/11.10.2014 și exonerarea acestuia de orice răspundere derivând din contravențiile reținute.
În motivarea acțiunii, petentul a arătat că, la data de 11.10.2014, se deplasa dinspre localitatea Stroiești spre Suceava pe DN 17. În zona în care se afla, între așa zisul „zid al morții” și fosta fabrică „Rulmentul”, după trecerea peste viaduct, după „zid”, depășirea este interzisă pe o porțiune de aproximativ 100-150 m, fiind aplicat marcajul rutier corespunzător cu linie continuă. După ce a trecut de acest marcaj, în zona de acțiune a indicatorului „sfârșitul tuturor restricțiilor” a depășit un autovehicul, care se deplasa cu o viteză de 25-30 km/h. După această manevră, a fost oprit de un echipaj al poliției, ce i-a comunicat faptul că ar fi depășit în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă”, sens în care a fost încheiat procesul verbal contestat prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 360 lei, suspendându-i-se și dreptul de a conduce timp de 30 de zile.
În drept, au fost invocate prevederile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
În dovedire, petentul a depus la dosar, în copie, o . înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei (fila 7 ).
Legal citat, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulate de petent, menținerea procesului verbal atacat și, implicit, a sancțiunilor aplicate.
În motivare, intimatul a arătat că, la data de 10.11.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu 4 puncte amendă în sumă de 360 de lei, aplicându-i-se totodată și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile, deoarece a fost depistat în timp ce conducea autoturismul marca VW Vento cu nr. de înmatriculare_, pe D.N. 17, iar la km 249+800m, a efectuat manevra de depășire în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă”, încălcând astfel marcajul simplu longitudinal continuu, circulând pe sensul opus de mers. A mai subliniat intimatul faptul că susținerile petentului nu sunt întemeiate, iar acesta nu a făcut dovada celor constatate și consemnate în procesul verbal contestat.
În dovedire, intimatul a depus la dosar o . înscrisuri.
În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 23.12.2014, petentul a reiterat faptul că zona în care a executat manevra nu avea nicio restricție de depășire și a solicitat admiterea plângerii așa cum a fost formulată.
În cauză, instanța în temeiul art. 255 raportat la art. 258 Cod de procedură civilă, a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma motivelor formulate de contestator, dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanta reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 11.10.2014, petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 360 lei, precum și sancțiunea complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 și sancționată în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se următoarea situație de fapt: “În ziua de 11.10.2014, ora 1918, pe DN 17, km 249+800m, petentul a condus auto VW Vento (…) din direcția Stroiești spre mun. Suceava și a efectuat manevra de depășire a autoturismului (…) în zona de acțiune a indicatorului”depășirea interzisă”, încălcând astfel marcajul simplu longitudinal continuu ce desparte cele două sensuri de mers circulând astfel pe sensul opus de mers”.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat . nr._ din 11.10.2014, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, după cum nici petentul nu contestă legalitatea actului de sancționare. Astfel, chiar dacă petentul a arătat că procesul-verbal ar fi nelegal, criticile sale vizează doar temeinicia actului contestat.
Fapta contravențională a fost încadrată în dispozițiile art. 120 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 - Se interzice depășirea vehiculelor (…) în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă" ; când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere.
Contravenientul a fost sancționat potrivit dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 - Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile (…) nerespectarea regulilor privind depășirea.
Așadar, instanța reține că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea unei singure contravenții constând în nerespectarea regulilor privind depășirea.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține ca O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor reglementează etapa judiciară de soluționare a plângerilor formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor iar sub aspect procedural art. 47 prevede că dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.
Instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la acesta, referitor la împrejurările constatate de agentul de circulație.
Însă, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că faptele de natură contravențională se încadrează în noțiunea autonomă de „faptă penală”, necesitând respectare tuturor garanțiilor prevăzute în cuprinsul acestui articol, inclusiv respectarea prezumției de nevinovăție a persoanei acuzate de săvârșirea unei astfel de fapte. Obligația respectării prezumției de nevinovăție este opozabila erga omnes, revenind nu doar judecătorului, ci tuturor autorităților statului (Hot. CEDO Salabiaku, 7 oct. 1988).
Pe de alta parte a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase.
Instanța reține că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Instanța reține că petentul nu nu a recunoscut săvârșirea faptei.
În primul rând, instanța reține dispozițiile art. 29-31 din O.U.G. nr. 195/2002 care impun ca pe drumurile publice circulația să se desfășoare în conformitate cu regulile de circulație și cu respectarea semnificației indicatoarelor și marcajelor.
În al doilea rând, instanța reține că în sarcina petentului a fost reținută contravenția constând în nerespectarea regulilor privind depășirea, concretizată în nerespectarea semnificației indicatorului “Depășirea interzisă”, cât și în nerespectarea semnificației marcajului longitudinal continuu.
În cele din urmă, instanța reține că, în exercitarea dreptului său la apărare, petentul a solicitat doar încuviințarea probei cu înscrisuri, iar din înscrisurile depuse de acesta ori din înscrisurile depuse de intimat nu rezultă o situație contrară aceleia descrise în procesul-verbal contestat.
Deși prin cererea introductivă petentul a solicitat și încuviințarea probei cu un martor, la termenul din data de 03.04.2015 petentul a arătat că nu mai dorește încuviințarea acestuia.
În acest context, ținând cont că pe parcursul judecății contestatorul nu a făcut în nici un fel dovada unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție (deși, potrivit art. 10 și art. 249 Cod procedură civilă, lui îi revenea această sarcină), instanța constată că actul constatator a fost în mod temeinic încheiat.
Referitor la proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu disp. art. 34 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 38 alin. 3 din același act normativ – care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea care se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată – precum și în raport de cele învederate în procesul-verbal, instanța apreciază că nu se justifică o reindividualizare a sancțiunii.
Astfel, în ceea ce privește fapta constând în nerespectarea regulilor privind depășirea, se impune a fi avut în vedere, pe de o parte, că pericolul social este unul important, fapta fiind de natură a periclita siguranța circulației pe drumurile publice iar, pe de altă parte, organul constatator a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 360 lei (4 puncte amendă), individualizând în mod corect sancțiunea.
Se observă față de cele de mai sus că agentul constatator a aplicat petentului amenda contravențională în cuantum minim pentru fapta contravențională reținută, mai mult petentul având posibilitatea de achita în cel mult 2 zile lucrătoare jumătate din minimul amenzii, respectiv 180 lei.
În ceea ce privește sancțiunea complementară, instanța reține că nu o poate înlătura de vreme ce petentul, care a negat săvârșirea faptei, nu a indicat în înscrisurile depuse vreo consecință disproporționată a acestei sancțiuni asupra sa.
Prin urmare, în considerarea acestor aspecte, instanța va respinge plângerea contravențională, ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. I., CNP_, cu domiciliul în ., jud. Suceava împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 11.10.2014, în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Suceava, cu sediul în mun. Suceava, .. 9, jud. Suceava, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Suceava.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.04.2015.
Președinte, Grefier,
Red. C.A.
Tehn. V.C.P.
4ex/ 19.08.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2181/2015. Judecătoria SUCEAVA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2119/2015. Judecătoria... → |
|---|
