Plângere contravenţională. Sentința nr. 3127/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 3127/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 3127/2015

Dosar nr._ - plângere contravențională –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR.3127

Ședința publică din data de 04 iunie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: H. E. D.

Grefier: L. M.

La ordine, judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul B. C. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției încheiat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România”SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică, in ordine de pe listă (poziția 33), la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care potrivit prevederilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

Procedura de citare este legal îndeplinită, la dosar fiind atașate dovezile în acest sens.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ., raportat la art. III din L. 2/2003, verificând din oficiu dacă este competentă general, material și teritorial să judece pricina supusă judecății, constată că este competentă în soluționarea prezentei cauze.

Instanța în conformitate cu dispozițiile art.238 Nodul Cod procedură civilă estimează că prezenta cauză se poate soluționa la acest termen.

În temeiul art. 258 C.p.c raportat la art. 255 Cod proc. civilă, apreciindu-le ca fiind legale, pertinente și concludente, va încuviința pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Constatând cercetarea judecătorească finalizată, potrivit art. 392 și 394 din Codul de procedură civilă, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, și considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la 02.03.2015, sub nr._, petentul ABIVOL C., a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România”SA, anularea procesului verbal de contravenție ..15 nr._, emis la data de 16.02.2015.

În motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 16.02.2015 a fost sancționat cu amenda contravenționala in suma de 250 lei pe motivul ca la data de 16.11.2014, ora 14.26, a circulat prin localitatea Tiha Bârgăului, jud. Bistrița Năsăud cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ fără a deține rovinieta valabila.

Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.

După cum se observa clar din documentele depuse la dosar lipsește semnătura agentului constatator A. S., si deși în subsolul Procesului verbal se face referire la faptul ca acest document ar fi fost semnat electronic, in tot cuprinsul OG 2/2001 nu exista nici o referire la aceasta modalitate de semnătura electronica a proceselor verbale de contravenție.

De asemenea, a solicitat a se observa că temeiul legal invocat de către pârâtă este unul foarte general si fără indicarea precisă a articolului/alineatului care i-ar permite acesteia sa semneze electronic un astfel de document, fiind in mod intenționat făcuta astfel încât sa dea impresia unei aparente legalități. Consider ca art. 17 din OG 2/2001 este foarte clar si nu lasă loc de interpretări, iar lipsa semnăturii olografe a agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.

Mai mult Decizia nr.6 în dosarul nr. 14/2014 a înaltei Curți de Casație și Justiție Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecință, stabilește că: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art.4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art.8 alin.(l) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(l) lit.a), alin.(2) și alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, deciziile înaltei Curți de Casație și Justiție fiind obligatorii, potrivit art.517 alin.(4) din Codul de procedură civilă.

Având in vedere cele invocate a solicitat admiterea plângerii în sensul de a se constata nulitatea Procesului verbal . nr._/ 16.02.2015 si pe cale de consecință sa anuleze Procesul verbal contestat.

În susținerea plângerii petentul a depus la dosar în copie, proces verbal de contravenție (f.5), copie carte de identitate (f.7).

Intimatul a depus la data de 26.03.2015, prin serviciul registratură al instanței întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției și implicit sancțiunile aplicate.

În motivare a arătat că, în fapt, la data de 16.11.2014, pe DN17 km85+380m, pe raza localității Tiha Bargaului, jud BN, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 16.02.2015, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.

Intimata a învederat instanței faptul ca Decizia nr. 6/2015 a înaltei Curți de Casație si Justiție nu a fost încă publicata in Monitorul Oficial, pentru a putea fi aplicata, ceea ce înseamnă ca prevederile acesteia nu sunt aplicabile in prezenta cauza, înainte de data publicării in Monitorul Oficial a deciziei respective, agenții constatatori nu aveau obligația, stipulata explicit de legislație, de a semna olograf procesele verbale de constatare a contravenției.

Considera ca recursul în interesul legii nu este LEGE, ci are doar menirea să orienteze în aceeași direcție practica instanțelor judecătorești, cu atât mai mult cu cat decizia I.C.C.J. nu a fost încă publicata, neproducând astfel efecte juridice.

Potrivit dispozițiilor art.l, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

Intimata a mai arătat că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fund efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit si semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat si semnat electronic de către agentul constatator C. C., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.

În dovedire a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție contestat (f.15-18).

În drept a invocat dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările si completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

La data de 20 aprilie 2015, petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare (f.21), prin care a arătat că Decizia 6/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost publicată în Monitorul Oficial nr.199 din 25.03.2015.

Totodată a arătat că decizia dată de Înalta Curte de casație și Justiție în recursul în interesul Legii nu este un titlu orientativ cum susține intimata, ci este obligatoriu pentru instanțele de judecată.

Instanța a încuviințat în baza art.255 raportat la art.258 C.pr.civ. pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . 15 nr._ / 16.02.2015 emis de către intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - CESTRIN, petentul B. C. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, constatându-se că în data de 16.11.2014, pe DN17 km85+380m, pe raza localității Tiha Bargaului, jud BN, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat fără a deține rovinietă valabilă, faptă prevăzută de dispozițiile art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 și sancționată potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 2 din același act normativ.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . 15 nr._ / 16.02.2015 nu a fost semnat de către petent și nici de către un martor asistent, agentul constatator menționând că actul a fost încheiat în lipsa contravenientului și a martorilor întrucât constatarea contravenției a fost efectuată cu mijloacele tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei - SIEGMCR.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . 15 nr._ / 16.02.2015, instanța reține că acesta a fost încheiat fără respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 17 din același act normativ, potrivit cărora lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitate ce se invocă și din oficiu.

Astfel, instanța constată că lipsa semnăturii agentului constatator este menționată în dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, fapt ce impune concluzia că nulitatea incidentă este una expresă, supusă condițiilor stabilite în art. 175 din Codul de procedură civilă, prevederile O.G. nr. 2/2001 completându-se cu dispozițiile Codului de procedură civilă, conform art. 47 din O.G. nr. 2/2001.

Potrivit art. 175 alin. 2 din Codul de procedură civilă, nulitatea expresă este acea nulitate necondiționată de existența unei vătămări, aceasta fiind prezumată de către lege până la dovada contrarie.

Din analiza procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . 15 nr._ / 16.02.2015, instanța constată că acesta nu este semnat olograf de către agentul constatator, în cuprinsul actului contestat fiind făcută mențiunea că documentul a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și a H.G. nr. 1259/2001.

De asemenea, procesul verbal de contravenție a fost comunicat persoanei sancționate contravențional pe suport de hârtie, astfel cum reiese din dovada de la fila 18.

Potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001, înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, iar potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 3 din același act normativ, semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare. De asemenea, în același act normativ, legiuitorul a definit datele în formă electronică ca reprezentări ale informației într-o formă convențională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice.

Mai mult, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 455/2001, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată. Conform prevederilor art. 7 din același act normativ, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Față de dispozițiile legale mai sus menționate, instanța apreciază că semnătura electronică este strâns legată de un înscris în formă electronică, atât semnătura electronică, cât și înscrisul în formă electronică fiind destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic. Or, instanța constată că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . 15 nr._ / 16.02.2015, aflat la dosarul cauzei, căruia i-a fost încorporat un „cod de bare” nu a fost primit nici de către petent și nici de către instanță prin intermediul unui program informatic pentru a se putea verifica semnătura agentului constatator și conținutul actului, ci a fost primit pe suport de hârtie.

În acest sens a hotărât și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr.6 din 16 februarie 2015, care are efect obligatoriu, potrivit cu care, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art.4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art.8 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(1) lit.a), alin.(2) și alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Față de cele constatate, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petentul B. C. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică și va anula procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . 15 nr._ / 16.02.2015. Pe cale de consecință, petentul va fi exonerat de plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei aplicată prin procesul verbal contestat.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, întrucât s-a constatat incidența unui caz de nulitate ce afectează legalitatea actului contestat, instanța nu va mai analiza temeinicia faptei reținute în sarcina petentului .

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul B. C., CNP_, domiciliat în comuna Bosanci, ..414 A, jud.Suceava, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției încheiat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România”SA- prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, cu sediul în București, sect.6, ..401 A, CUI_.

Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 16.02.2015 emis de către intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA

Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Suceava, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.06.2015.

Președinte, Grefier,

H. E. DeliaLungu M.

Red.H.E.D./Tehn.L.M.

5 ex/ azi 22.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3127/2015. Judecătoria SUCEAVA