Plângere contravenţională. Sentința nr. 3278/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 3278/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 3278/2015

Dosar nr._ - pl. contravențională –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3278

Ședința publică din 11.06.2015

Președinte: L. C. Ș.

Grefier: B. C.

La ordine, judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul P. C. E. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 11.03.2015 de I.P.J. Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța dispune detașarea filelor nr. 28-29 dosar reprezentând întâmpinarea formulată de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava cu privire la plângerea contravențională formulată de petentul Bându A. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2015 și înaintarea la dosarul nr._ al Judecătoriei Suceava, având în vedere că din eroare a fost înaintată la prezentul dosar.

Instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză în conformitate cu dispozițiile art. 118 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisuri.

În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru intimat proba cu documentația ce a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție.

Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.03.2015, sub nr. de dosar_, petentul P. C. – E. a formulat plângere contravențională în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 11.03.2015.

În motivare, petentul a arătat că, la data de 11.03.2015 a fost sancționat de un agent constatator din cadrul I.P.J. Suceava, cu 6 puncte amendă pentru nerespectarea regimului legal de viteză, mai exact pentru că a depășit cu 31 de km/h limita maximă de viteză admisă pe sectorul de drum.

A arătat petentul că, i-a comunicat agentului că nu a sesizat că a depășit limita de viteză legală, iar în momentul opririi în trafic de către acesta s-a uitat special la vitezometrul din bordul autoturismului pe care îl conducea, acesta indicând o viteză de aproximativ 60 km/h și nicidecum 81 km/h.

În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001.

În dovedire, petentul a depus la dosar în copii conforme cu originalul, următoarele documente: cartea de identitate (fila 6) și procesul – verbal . nr._ (fila 4).

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (fila 5).

În conformitate cu art. 583 C.pr.civ., petentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulată de petent și menținerea sancțiunilor așa cum au fost ele aplicate.

În motivare, intimatul a arătat că, la data de 11.03.2015, ora 23.44 numitul P. C. a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 585 lei, în baza art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 sancționat cu art. 108 alin. 1 lit. c pct. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, deoarece în data de 11.03.2015, ora 23.44 a condus autoturismul marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare_, pe . din mun. Suceava cu viteza de 81 km/h, limita pe acest sector de drum fiind de 50 km/h, fiind înregistrată de aparatul radar Autovision montat pe autoturismul M.A.I._.

În dovedire, intimatul a depus la dosar, în copii conforme cu originalul, următoarele documente: raport agent constatator, buletin de verificare metrologică, atestat operator „autovision” și C.D. înregistrare (filele 16-20).

În conformitate cu art. 223 C.p.c., intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului unității.

Instanța a încuviințat și administrat la solicitarea părților, proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Examinând piesele dosarului prin prisma plângerii astfel cum a fost formulată, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._/11.03.2015 încheiat de către intimata I. Județean de Poliție Suceava, petentul P. C. E. a fost sancționat cu 6 puncte amendă, respectiv 585 lei amenda contravențională pentru încălcarea obligației de respectare a vitezei maxime admise pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, prevăzută de art. 121 al. 1 din H.G. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, contravenție prevăzută și sancționată de art. 108 al. 1 lit. „c” pct. 3 din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice ( Constituie contravenții … depășirea cu 31 - 40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;”).

În baza art. 108 al. 3 din O.U.G. 195/2002 s-a aplicat și sancțiunea complementară de 4 puncte penalizare.

În cuprinsul proces verbal s-a reținut că în data de 11.03.2015, ora 23:44 petentul a condus auto marca Mercedes Benz cu nr._ pe . înregistrat cu aparatul radar Autovision instalat pe MAI_ circulând cu viteza de 81 km/h (+31 km/h). Singur în auto.

Petentul a consemnat în procesul verbal faptul că nu are obiecțiuni.

Potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța investită cu soluționarea unei plângeri contravenționale procedează la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile pe care art. 17 din OG 2/2001 le prevede sub sancțiunea nulității absolute, iar petentul nu dovedește vreo vătămare care să-i fie produsă din încălcarea altor dispoziții legale privind condițiile de formă ale procesului - verbal de contravenție.

Cu privire la temeinicia procesului – verbal de contravenție, instanța reține că faptele reținute în sarcina sa sunt reale și constatate conform normelor legale, respectiv cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Astfel, din CD-ul atașat filei 20 dosar rezultă săvârșirea contravenției, atestatul operatorului radar fiind depus la fila 19 dosar iar buletinul de verificare metrologică, la fila 18 dosar. Astfel încât criticile petentului sunt nefondate.

Pentru cele ce preced, instanța apreciază că procesul verbal contestat a fost legal și temeinic încheiat.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea contravențională trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 stabilește criteriile de individualizare a sancțiunilor, și anume: limitele prevăzute în actul normativ, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În cauză, instanța apreciază că sancțiunea aplicată se circumscrie criteriilor mai sus arătate, fiind în concordanță cu norma de sancționare.

Față de cele mai sus arătate, instanța va respinge ca nefondată plângerea contravențională.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul P. C. E. CNP-_ domiciliat în Bacău, ., ., jud. Bacău, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ emis la data de 11.03.2015 de intimatul I. Județean de Poliție Suceava.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Suceava.

Pronunțată în ședința publică azi, 11.06.2015.

PreședinteGrefier

Red: C.Ș.L./Tehnored:/4 ex./2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3278/2015. Judecătoria SUCEAVA