Pretenţii. Sentința nr. 2779/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 2779/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 2779/2015

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2779

Ședința publică din data de 21 mai 2015

Instanța constituită din:

Președinte: Timiță O. - E.

Grefier: M. A.

La ordine se află judecarea acțiunii civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 50 Suceava în contradictoriu cu pârâta N. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică, in ordine de pe listă (poziția 20), la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care potrivit prevederilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, s-a procedat conform dispozițiilor procedurale, constatându-se lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 238 din Codul de procedură civilă, estimează că prezenta cerere se va soluționa la acest termen.

În raport de faptul că nu mai sunt de formulat alte cereri, de ridicat alte excepții, de propus alte probe, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, în temeiul art. 258 din Codul de procedură civilă, ca fiind necesare, utile și concludente în soluționarea prezentei cauze.

Constatând cercetarea judecătorească finalizată, potrivit art. 244 din Codul de procedură civilă, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, și considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, potrivit art. 392 și 394 din Codul de procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 20.11.2014 sub numărul de dosar_, reclamanta Asociație de P. nr. 50 Suceava a chemat în judecată pe pârâta N. C., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care acesta să fie obligat la plata sumei de 6195,12 lei, din care 3471,38 lei cu titlu de cheltuieli comune și 2645,77 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada mai 2011 – aprilie 2014.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta face parte din Asociația de Proprietari nr. 50 Suceava; în conformitate cu dispozițiile legale, aceasta a beneficiat de unele servicii administrative, dar și de utilități; pentru serviciile prestate, pârâta avea obligația ca în termen de 20 de zile de la afișarea listelor de plată, să plătească debitul cu care figura pe listele de plată, însă acest lucru nu s-a întâmplat, acesta efectuând doar plăți parțiale, înregistrând în acest fel, mari restanțe la plată. Reclamanta a precizat că pârâta nu a făcut opoziție la modul de calcul și repartizare a cheltuielilor comune, a făcut plăți periodice, însumându-și debitul înscris în listele afișate la blocul din care face parte aceasta.

În privința sumei de 2645,77 lei, cu titlu de penalități de întârziere datorate, reclamanta a arătat că aceasta a fost calculată avându-se în vedere hotărârile adunării generale a proprietarilor prin care a fost stabilit procentul de penalități de întârziere la plată aplicat la soldul restant.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 49 și 50 din Legea nr. 230/2007.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus, în copie, înscrisuri (filele 5-54).

În conformitate cu prevederile art. 29 lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013 și ale art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, acțiunea formulată de către asociația de proprietari prin care se urmărește recuperarea cotelor de contribuție la cheltuielile asociației este scutită de taxa judiciară de timbru.

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în eventuala lipsă a părților la dezbateri.

La solicitarea instanței de complinire a lipsurilor cererii de chemare în judecată, la data de 04.12.2014, reclamanta a depus la dosar o adresă însoțită de dovada calității de reprezentant a celui care o reprezintă în proces (filele 58-60).

Legal citat, pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a formula un punct de vedere față de acțiunea reclamantei.

La termenul din data de 02.04.2015, reclamanta a depus o . înscrisuri, în copie, cu care se face dovada achitării de către pârâtă a unei părți din debitul datorat și a precizat că au mai rămas de achitat suma de 741 lei cu titlu de cheltuieli și suma de 761 lei cu titlu de penalități.

În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, pârâta N. C. este proprietara apartamentului nr. 4, situat în municipiul Suceava, .. 6, ., județul Suceava, imobil arondat Asociației de P. nr. 50, beneficiind de serviciile prestate de furnizorii de utilități.

Potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Conform dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 230/2007, precum și ale art. 32 din H.G. nr.1588/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, potrivit listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 și a art. 25 alin. 1 din H.G. nr.1588/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, instanța reține că termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Instanța reține faptul că pârâta nu a contestat, în condițiile art. 12 pct. A lit. d) din H.G. nr. 1588/2007, calculul cotelor de contribuție la cheltuielile de întreținere în termenul legal de 10 zile de la afișarea listelor de plată, însușindu-și astfel obligația de a plăti sumele înscrise în listele afișate.

Din coroborarea listelor de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite și afișate lunar de către reclamantă pentru perioada mai 2011- aprilie 2014, reiese că suma datorată de către pârâtă este în cuantum de 3.471,38 lei (filele 19-54).

Sub aspect probatoriu, instanța reține că reclamanta - creditoare este obligată să facă dovada creanței sale, iar apoi odată dovedită existența creanței, îi revine debitorului obligația de a dovedi executarea obligației corespunzătoare. Cum însă, în cauză, pârâta nu a făcut nici o dovadă în acest sens, neexecutarea obligației de către acesta rezultă cu certitudine și îi este imputabilă.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă, aferente perioadei perioada mai 2011- aprilie 2014, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 25 din H.G. nr. 1588/2007, în măsura în care proprietarii de apartamente nu plătesc cotele de întreținere care le revin potrivit listelor de plată, asociația poate aplica penalități de întârziere, dar numai în condițiile în care există o hotărâre a adunării generale a asociației în acest sens.

Mai mult, pentru a fi valabile, hotărârile adunării generale trebuie să respecte condițiile de cvorum și majoritate legale, conform art. 14 din H.G. nr. 1588/2007. De asemenea, art. 49 din Legea nr. 230/2007 prevede că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

În prezenta cauză, instanța reține că prin hotărârile adunării generale a proprietarilor din cadrul Asociației de P. nr. 50 Suceava s-a statuat ca procentul penalităților percepute în caz de întârziere să fie de 0,2% (2011, 2012), respectiv 0,1% (2013, 2014) pe zi de întârziere (filele 5-16).

Instanța constată, de asemenea, că penalitățile de întârziere au fost calculate cu respectarea prevederilor art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, în sensul că nu depășesc procentul maxim admis de lege de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, iar suma penalităților nu depășește debitul la care s-au aplicat.

Instanța reține, conform precizărilor formulate oral de reprezentantul reclamantei, la termenul de judecată din data de 19.02.2015 coroborate cu chitanțele depuse la filele 73-74 din dosar, că pârâta a achitat suma de 5220 lei, rămânând de achitat suma de 471,38 lei, reprezentând cheltuieli comune pentru perioada mai 2011 – aprilie 2014, și a suma de 425,77 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului.

Față de cele reținute de mai sus și în temeiul art. 46 și art. 50 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, instanța urmează să admită în parte acțiunea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 50 Suceava în contradictoriu cu pârâta N. C., și să oblige pe pârâta la plata către reclamantă a sumei de 471,38 lei, reprezentând cheltuieli comune pentru perioada mai 2011 – aprilie 2014, și a sumei de 425,77 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului. De asemenea, instanța va respinge restul pretențiilor formulate de către reclamantă, ca rămase fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 50 Suceava, cu sediul în mun. Suceava, ., jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta N. C., cu domiciliul în mun. Suceava, .. 6, ., ..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 471,38 lei, reprezentând cheltuieli comune pentru perioada mai 2011 – aprilie 2014, și a sumei de 425,77 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului.

Respinge restul pretențiilor formulate de către reclamantă, ca rămase fără obiect.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

Timiță O. E. M. A.

Red. T.O.E./Tehn. M.A.

4ex./ 15.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2779/2015. Judecătoria SUCEAVA