Restabilirea echilibrului contractual. Sentința nr. 580/2015. Judecătoria SUCEAVA

Judecătoria SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 580/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 580/2015

Dosar nr._ - restabilire echilibru contractual –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 580

Ședința publică din 03.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte: L. Ș. C.

Grefier: B. C.

La ordine, judecarea acțiunii având ca obiect „ restabilire echilibru contractual” formulată de reclamanții P. M. și P. M. în contradictoriu cu pârâtele S.C.” V. R.” S.A. București și S.C. „ V. R.” S.A. Suceava.

Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din data de 20.01.2015, susținerile părților fiind cosemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 27.01.2015 și apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de astăzi.

După deliberare,

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei civile de față, constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 05.05.2014, reclamanții P. M. și P. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâții S.C.” V. R. S.A. București și S.C.” V. R. S.A.- Sucursala Suceava, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că art. 3 lit. d și art. 5 lit. a din Condițiile speciale la convenția de credit nr._/22.09.2008, respectiv art. 1 pct. 3 lit. a și art. 3 pct. 5 lit. b din actul adițional nr. 1/27.01.2010, respectiv art. 1 pct. 3 lit. a și art. 2 pct. 5 lit. b din actul adițional nr. 2/27.01.2010 conține clauze abuzive, să se dispună anularea acestor clauze și să se dispună obligarea pârâtei la înlăturarea lor. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei încasate cu titlu de comision de risc/administrare de la data încheierii contractului și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, obligarea la plata dobânzii legale aferente acestor sume, de la data plății până la restituire și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că între părți a intervenit convenția de credit nr._/22.09.2008, a apreciat că aceasta conține clauze abuzive, respectiv cele referitoare la posibilitatea modificării dobânzii și perceperea unui comision de risc, la art. 3 lit. d și art. 5 lit. a.

A susținut de asemenea, că prin actul adițional nr. 1/27.10.2010 Banca a transformat dobânda din fixă în variabilă, redenumind comisionul de risc în administrare, iar prin actul adițional nr. 2/27.10.2010 comisionul de administrare a fost micșorat de la o,22 % la 0,16 %.

În susținerea cererii, reclamanții au invocat dispozițiile Legii 193/2000 care transpune prevederile Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Au mai arătat reclamanții că, contractul de credit încheiat între părți este unul preformulat, standard, iar eventualele diferențe față de alte contracte nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte, atât contractul cât și clauzele lui nefiind negociate.

Au apreciat reclamanții că, clauzele menționate prin prisma art. 4 din Legea nr. L93/2000 și Directivei nr. 93/13/CEE nu îndeplinesc prima cerință pentru a nu fi considerate abuzive și anume aceea de a fi fost negociate cu consumatorul.

Reclamanții au susținut, de asemenea, că în momentul în care au fost încheiate aceste acte, consumatorul nu a acționat de pe o poziție inegală în raport cu Banca, contractele perfectate sunt contract de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutator, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modica sau înlătura vreuna din aceste clauze.

Au solicitat reclamanții a se constata că prevederea care dă dreptul împrumutatorului de a modifica unilateral dobânda, nu este raportată la un indicator precis, individualizat, acest factor fiind menționat generic drept „ schimbări semnificative pe piața monetară”.

Au apreciat reclamanții că dobânda este un element esențial într-un contract de credit bancar, orice clauză nelegală cu incidența asupra dobânzii, afectând însăși normala derulare a raporturilor contractuale.

Reclamanții au menționat, totodată, că dezechilibrul creat prin introducerea clauzei contestate rezultă în primul rând din faptul că această clauză nu este clar definită în contract, dându-se astfel pârâtelor posibilitatea de a o interpreta în mod unilateral.

În consecință, reclamanții au solicitat să se constate că, contractul de credit cât și actele adiționale nr. 1 și 2 au fost încheiate cu nesocotirea prevederilor legale în materia protecției consumatorilor, respectiv a dispozițiilor Legii 193/2000, norme ce protejează ordinea publică.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1-7 din Legea nr. 193/2000.

În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri (f.6-26).

Pârâta S.C. V. R. S.A. București a depus la dosar întâmpinare (f.38), prin care a invocat excepția prescripției parțiale a dreptului de a cere restituirea sumelor achitatecu mai mult de 3 ani de la data introducerii acțiunii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca stipulațiile contractuale invocate de reclamanți să fie considerate abuzive.

A mai arătat pârâta că perceperea comisionului de risc a fost reglementată și consimțită contractual de către ambele părți, fără existența vreunei constrângeri și se realizează potrivit principiului consfințit de art. 969 Cod civil.

Pentru aceste motive, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanții au solicitat respingerea excepției prescripției parțiale a dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani anteriori introducerii acțiunii, ca nefondată.

Au susținut reclamanții că prescripția dreptului de a cere restituirea acestor sume curge de la momentul constatării caracterului abuziv și al anulării clauzelor, motiv pentru care apreciază că acest drept nu s-a născut.

Prin încheierea de ședință din data de 16.10.2014, instanța a unit cu fondul cauzei excepție prescripției parțiale a dreptului de a cere restituirea sumelor achitate cu mai mult de trei ani de la data introducerii acțiunii, invocată de pârâți prin întâmpinare (f.57).

Prin precizările la acțiune din data de 29.10.2014, reclamanții au solicitat restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de comision de risc/ administrare, încasate de la data încheierii contractului de credit și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești (f.59).

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamanților (f.150-153).

Analizând cererea instanța reține următoarele:

În fapt, prin convenția de credit nr._/22.09.2008, încheiată cu pârâta S.C. Volskbank R. S.A., reclamanților Prepeilță M. și P. M. li s-a acordat un credit în valoare de 73.100 CHF pe o perioadă de 300 luni (filele 8 - 13).

Executarea obligațiilor contractuale a fost garantată prin instituirea în favoarea băncii a unei garanții reale imobiliare (ipotecă) asupra imobilului apartament cu trei camere și dependințe situat în Suceava, str. .. 18, ., . din Condițiile speciale.)

Reclamanții au sesizat instanța de judecată în sensul constatării caracterului abuziv al clauzelor:

- cuprinse în art. 3 lit. d) („data ajustării dobânzii”) și la art. 5 lit. a) („comision de risc”) din Convenția de credit_/22.09.2008;

- cuprinse în art. 1 pct. 3 lit. a) („rata dobânzii curente”) și art. 3 pct. 5 lit. b) („comision de administrare credit) din actul adițional nr. 1/27.10.2010 la convenția de credit;

- cuprinse în art. 1 pct. 3 lit. a) („rata dobânzii curente”) și art. 2 pct. 5 lit. b) („comision de administrare credit”) din actul adițional nr. 2/27.10.2010 la convenția de credit.

Analizând, conform art. 137 Cod procedură civilă, excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract (…) nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

Însă, deși, Legea nr. 193/2000 nu prevede expres sancțiunea nulității clauzelor abuzive, ci inopozabilitatea acestora în raport cu consumatorul, instanța reține că regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu acela al nulității absolute.

Astfel, în primul rând, instanța reține că Legea nr. 193/2000 reprezintă transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE. Or, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (Cauza Mostaza Claro).

De altfel, rezultă din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene că normele de protecție a consumatorului din directiva transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 193/2000 sunt norme echivalente cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de norme de ordine publică.

În cauza Salvat Editores SA vs José M. Sánchez Alcón Prades, CJUE a arătat, de asemenea, că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract arătând totodată că această putere ”se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte, un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.

În consecință, normele invocate de către reclamanți au fost edictate în vederea protejării unui interes general și nu a unui interes individual, cum susține pârâta. Constatarea caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea incidentă în cazul nulității relative, și anume anularea clauzelor.

Prin urmare, nefiind incidentă o cauză de nulitate relativă, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. 1 din decretul nr. 167/1958, indicate de pârâtă în întâmpinare, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, potrivit art. 2 din același decret.

Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune, invocată prin întâmpinare.

Cu privire la fondul cauzei, instanța reține următoarele:

A.1. Cu privire la caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 5 lit. a) din convenția de credit nr._/22.09.2008 referitoare la comisionul de risc:

Analizând convenția de credit încheiată între părți, instanța constată că reclamanții se referă la clauza cuprinsă în art. 5 lit. a) din condițiile speciale ale convenției, clauză ce are următorul conținut: „Comision de risc: 0,22 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a prezentei Convenției de credit.”

De asemenea, instanța reține că și condițiile generale ale convenției cuprind o clauză referitoare la comisionul de risc, respectiv clauza cuprinsă în art. 3.5, clauză care are următorul conținut: „Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului ; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale.”

În drept, art. 1 din Legea nr. 193/2000 prevede că orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Art. 4 din Legea nr. 193/2000 stipulează:

„(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (…)

(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Actul normativ amintit a transpus în dreptul intern dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE din 5.04.1993.

Potrivit reglementării comunitare, pentru a putea fi calificată drept abuzivă o clauză trebuie să îndeplinească trei condiții - două negative și una pozitivă - respectiv să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și să nu se refere la obiectul principal al contractului.

Potrivit art. 5 lit. a) din condițiile speciale ale convenției încheiate, consumatorii datorează un comision de risc, de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convențiilor de credit.

Clauza referitoare la comisionul de risc cuprinsă în art. 5 a) din condițiile speciale ale convenției de credit este o clauză abuzivă, prin raportare la prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Astfel, în primul rând, instanța constată că, prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, clauza cuprinsă în art. 5 lit. a) din condițiile speciale ale convenției de credit este o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul.

Reclamanții au susținut în acțiune că nu a existat o negociere a clauzei, aceasta fiindu-le impusă, contractul de credit încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de împrumutător, fără a se acorda împrumutatului posibilitatea de a modifica sau înlătura clauza.

Instanța amintește că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Or, pârâta nu a făcut dovada în cauză că ar fi existat o negociere între părți cu privire la clauza referitoare la comisionul de risc. Recunoașterile reclamanților în urma administrării interogatoriilor propuse de pârâtă, cu privire la studii, încheierea anterioară a altor convenții de credit ori a primirii în prealabil a unui grafic de rambursare nu influențează caracterul negociat sau nenegociat al clauzei.

Reclamanții impută băncii faptul că această clauză nu a fost negociată, nu că nu au cunoscut-o ori nu au avut posibilitatea să o cunoască. Caracterul negociat al unei clauze nu este dat de faptul cunoașterii existenței acestei clauze de către consumator ci de posibilitățile acestuia de a negocia efectiv elemente ce țin de inserarea acesteia, de cuantumul comisionului și condițiile de percepere etc..

Caracterul de contract de adeziune al convenției de credit rezultă din faptul că această convenție este un contract standard preformulat având un conținut standardizat, concretizat în condițiile generale, care prevăd perceperea comisionului de risc și care sunt aceleași pentru toate contractele similare încheiate cu toți consumatorii.

În al doilea rând, în ceea ce privește cerința referitoare la crearea unui dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ca urmare a includerii în contract a clauzei nenegociate referitoare la comisionul de risc, instanța apreciază că și această condiție este îndeplinită în cauză.

Dezechilibrul creat prin introducerea clauzei contestate rezultă în primul rând din faptul că această clauză nu este clar definită în contract, dându-se astfel pârâtelor posibilitatea de a o interpreta în mod unilateral. Sub acest aspect se reține că în cuprinsul secțiunii 3 pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției de credit se stipulează doar că „ pentru punerea la dispoziție a creditului împrumutatul datorează băncii un comision de risc", iar în condițiile speciale, la pct. 5 lit. a, este indicat doar cuantumul comisionului, fără nici o altă precizare suplimentară.

Din cuprinsul clauzelor menționate nu rezultă că acel comision ar fi perceput pentru acoperirea unor riscuri (motivația contractuală vizând „punerea la dispoziție a creditului"), nu se face nicio referire concretă la riscurile pe care le-ar putea suporta pârâta și nici nu se indică modul în care au fost cuantificate aceste riscuri în privința creditului acordat.

Așadar, instanța constată că terminologia folosită nu este decriptată în cuprinsul condițiilor generale ale contractelor perfectate de pârâtă pentru ca împrumutații să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute de către bancă aceste sume. De asemenea, nici instanța nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestei clauze din moment ce motivația încasării acestui comision nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor generale nici în cel al condițiilor speciale ale convenției.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 clauzele contractuale trebuie să fie clare, fără echivoc iar înțelegerea lor nu trebuie să necesite cunoștințe de specialitate. Or, în cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu îndeplinește aceste cerințe din moment ce motivația perceperii respectivului comision este una generică și ambiguă, putând fi interpretată și justificată de pârâtă după liberul său arbitru.

În acest context, clauza în discuție se impune a fi calificată ca fiind abuzivă și prin prisma dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 coroborat cu art. 1 lit. g din anexa la Legea nr. 193/2000 întrucât nu are un conținut clar și fără echivoc, putând fi interpretată de pârâte în mod unilateral.

De asemenea, dezechilibrul creat în privința drepturilor și obligațiilor părților prin perceperea comisionului de risc rezultă și din faptul că acest comision nu are o justificare obiectivă, el neavând corespondent într-o contraprestație a împrumutătorului.

Instanța reține și că pentru a garanta restituirea creditului contractat, reclamanții au instituit garanța reală imobiliare în favoarea pârâtei asupra apartament cu trei camere și dependințe situat în Suceava, .. 18, . din condițiile speciale).

Mai mult, dacă împrumutații își îndeplinesc în totalitate obligațiile contractuale, achitând în integralitate și la termen ratele și dobânzile datorate, pârâtele nu suportă nici un risc, iar în această situație reținerea sumelor percepute cu titlul de comision de risc nu are nici o justificare, banca beneficiind de o sumă importantă de bani care nu are corespondent într-o prestație contractuală din partea sa.

Echilibrul contractului presupune ca drepturile fiecăreia din părți să aibă corespondent într-o contraprestație a celeilalte părți ori un asemenea echilibru nu există în măsură în care clauzele contractuale dau dreptul unei părți să beneficieze de avantaje care nu au corespondent într-o contraprestație din partea sa.

În anexa la Legea nr. 193/2000, lit. r) sunt calificate ca fiind abuzive acele clauze care permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator în cazul neexecutării contractului de către comerciant.”

Instanța nu neagă validitatea principiului forței obligatorii a contractului. Însă acest principiu, impunând o intangibilitate a contractului este, în același timp, expresie a autonomiei de voință a părților prezumate a fi libere și egale.

Consumatorii se situează, însă, pe o poziție de inferioritate față de instituția bancară și încheie contracte ale cărui clauze sunt stabilite în mod unilateral de instituția bancară.

În aceste împrejurări, principiul pacta sunt servanda își poate pierde din rațiune, conferind forță obligatorie unui contract ab initio dezechilibrat.

Posibilitatea instanței de a constata caracterul abuziv al unei clauze contractuale și de a înlătura efectele acesteia apare ca un corectiv al principiilor consensualismului și forței obligatorii a contractului în vederea protejării efective a părții mai slabe din contract, consumatorul.

În al treilea rând, sub aspectul verificării existenței caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 5 a) din condițiile speciale, instanța apreciază că acest comision de risc nu face parte nici din preț și nici din obiectul principal al contractului. Pentru suma împrumutată clientul restituie împrumutul la care se adaugă prețul cerut de bancă, adică dobânda și dobânda penalizatoare aferentă.

Toate celelalte comisioane sau tarife stabilite în contract trebuie să aibă ca și corespondent prestarea unui serviciu (conform O.G. nr. 21/1992), ceea ce nu este cazul în cauza dedusă judecății.

Este adevărat că, nici dispozițiile comunitare și nici legislația națională nu permit instanței ingerințe în determinarea prețului contractului. Prin preluarea dispozițiilor art. 4 par. 1 al Directivei nr. 93/13/CEE, pe cale Legii nr. 193/2000, legiuitorul român a reglementat, la rândul său, excluderea clauzelor privind prețul contractului de la controlul de excesivitate prin art. 4 alin. 6

Însă, astfel cu s-a arătat deja, comisionul de risc nu face parte din prețul contractului. Mai mult, instanța reține că excluderea clauzelor privind prețului contractului se face în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Or, în cauza dedusă judecății, această clauză nu este clar definită în contract, dându-se pârâtelor posibilitatea de a o interpreta în mod unilateral. Instanța își însușește susținerile pârâtelor în sensul că prevederea perceperii acestui comision a fost clară și fără echivoc, că reclamanților nu le-a fost ascunsă inserarea clauzei în contract. Însă nu aceste chestiuni sunt esențiale. Clauzele trebuie exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Perceperea comisionului de risc „pentru punerea la dispoziție a creditului” s-a realizat prin intermediul unei clauze ermetice/încriptate, nefiind explicită în mod clar și neechivoc sub aspectul motivelor și al condițiilor de percepere a comisionului.

A.2. Cu privire la caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 3 lit. d) din convenția de credit nr._/22.09.2008 referitoare la data ajustării dobânzii:

Analizând convenția de credit încheiată între părți, instanța constată că reclamanții se referă la clauza cuprinsă în art. 3 lit. d) din condițiile speciale ale convenției, clauză ce are următorul conținut: „Banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a i dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării.”

În prealabil, în art. 3 lit. a) a fost stabilită rata dobânzii curente la 3.99% p.a..

Constată instanța că, prin necircumstanțierea în niciun mod a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere discreționară majorarea dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.

Astfel, analizând clauzele menționate prin prisma prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 și Directivei nr. 93/13/CEE instanța constată că acestea nu îndeplinesc prima cerință pentru a nu fi considerate abuzive și anume aceea de a fi fost negociate cu consumatorul.

În momentul în care au fost încheiate acest contracte, consumatorii au acționat de pe o poziție inegală în raport cu Banca; contractele perfectate sunt contracte de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna dintre aceste clauze. Aspectele particulare au vizat doar cuantumul sumei împrumutate, al accesoriilor acestei sume, dobândă și comisioane, termenul împrumutului și garanțiile constituite. Consumatorii nu au avut posibilitatea să negocieze efectiv conținutul clauzei referitoare la posibilitatea băncii de a revizui unilateral rata dobânzii.

De asemenea, potrivit art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. În schimb, în cauză pârâta nu a probat, în nici un mod, că ar fi negociat în vreun fel cu reclamanții clauzele convenției de împrumut, ceea ce face ca în privința clauzei contestate să fie aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000.

Deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, instanța reține că, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În acest sens, instanța constată că prevederea care dă dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda nu este raportată la un indicator precis, individualizat, acest factor fiind menționat generic drept "schimbări semnificative pe piața monetară". Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză sa fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit.

Instanța are, de asemenea, în vedere și faptul că dobânda este un element esențial într-un contract de credit bancar, orice clauză nelegală cu incidență asupra dobânzii, afectând însăși normala derulare a raporturilor contractuale.

Clauza prevăzută de art. 3 lit. d) din convenție este abuzivă și pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul.

Potrivit art. 1 litera a) din Anexa Legii nr. 193/2000, „prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul”.

Prin "motiv întemeiat " în sensul legii, s-ar înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie sa fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu in legătura cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica daca acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecința se produce.

Or, motivul unei ”schimbări semnificative pe piața monetară”, nu îndeplinește aceasta condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs, fiind de netăgăduit că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicile de referință. Este evident că un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanța investită cu verificarea legalității acestei clauze si a aplicării ei.

Mai mult, corelând dispozițiile art. 3, lit. a) cu art. 3, lit. d) din Condițiile Speciale, rezultă că banca doar comunică decizia sa unilaterala de majorare a dobânzii împrumutatului, stabilindu-i, pur și simplu, noua rata a dobânzii. Însă, consemnarea unilaterala a dreptului de a ajusta dobânda, fără ca aspectul să fie negociat de părțile contractante, face ca art. 3 lit. d) din Condițiile Speciale sa fie o clauză abuzivă, care aduce atingere echilibrului contractului si egalității părților.

Așadar, clauza modificării unilaterale a dobânzii este abuzivă, daca nu există o motivație întemeiată prevăzută în contract sau dacă cealaltă parte contractantă nu are posibilitatea de a rezilia imediat contractul în caz de neacceptare a dobânzii astfel modificate.

În ceea ce privește afirmațiile pârâtei în sensul că prevederile art. 3 lit. d), din condițiile speciale, nu pot fi apreciate ca fiind abuzive dat fiind că ele se referă la obiectul principal al contractului, instanța consideră că nu pot fi avute în vedere.

Dobânda stabilită contractual constituie beneficiul societății bancare creditoare ca urmare a faptului că este lipsită pe perioada acordării creditului de utilizarea și de folosința banilor împrumutați și, reprezintă, totodată, un cost pe care trebuie să-l plătească împrumutatul ca urmare a faptului că primește o sumă de bani cu titlu de împrumut.

Este indubitabil, așa cum susține și pârâta, că aceasta face parte din obiectul principal al contractului.

Cu toate acestea, în aprecierea caracterului abuziv al unei clauze, în concordanță cu prevederile alin.6 din art. 4 din Legea nr. 193/2000 instanța trebuie să ia în considerare măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil, aspect arătat de instanță și cu prilejul analizării caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc.

Or, din acest punct de vedere, ”schimbările semnificative” la care se referă pârâta nu pot fi considerate ca atare, fiind o sintagmă ce lasă la libera apreciere a băncii interpretarea clauzei.

B. 1 Cu privire la caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 3 pct. 5 lit. b) („comision de administrare credit) din actul adițional nr. 1/27.10.2010 la convenția de credit din convenția de credit nr._/22.09.2008:

Potrivit secțiunii 3, pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției, printre costurile creditului a fost inclus și un comision de risc „pentru punerea la dispoziție a creditului”, acest comision fiind aplicat la soldul creditului și fiind perceput lunar pe toată perioada contractului, cu precizarea că modul de calcul și scadența sumelor datorate cu titlul de comision de risc urmează a fi stabilite prin condițiile speciale.

În art. 5.a din Condițiile speciale ale convenției a fost reglementat Comisionul de risc, în cuantum de 0,22%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată durata de derulare a convenției de credit.

La data de 27.10.2010 a fost încheiat Actul adițional nr. 1/2010 la convenția de credit_/22.09.2008 în care, prin art. 3 s-a modificat art. 5 din Condițiile speciale ale convenției de credit, în noua sa formă, art. 5.1.b din convenția de credit având următorul conținut: „Comision de administrare credit: 0,22% pe lună, aplicat la Soldul Creditului, datorat și plătibil de către Împrumutat Băncii, lunar, pe toată durata creditului, la Data de Scadență stabilită la pct. 6, „Rambursări și Plăți” din Condițiile Speciale ale Convenției, pentru administrarea de către Bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea Sumei Principale la dispoziția Împrumutatului, în termenii și condițiile prevăzute în Convenție. Comisionul de administrare credit (i) vizează administrarea riscului de credit, (implicat de situații precum: comportamentul contractual al Împrumutatului /Codebitorilor/Garanților pe toată durata Convenției; modul de îndeplinire de către Împrumutat/Codebitori/Garanți întocmai și la timp, pe toată durata Convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment, pe toată durata Convenției; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilite prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat) și a riscului de piață (implicat de situații precum: variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata Convenției, dacă va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare) și (ii) este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 zile raportat la un an de 360 zile, utilizând următoarea formulă: (Soldul creditului x Comisionul de administrare credit x 12 x 30)/360.) – fila 20 ds.

Așa cum mai sus s-a arătat, potrivit art. 4 alin.1 din Legea nr.193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților” iar art. 4 alin. 2 din același act normativ prevede că „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.

Noțiunea de „comision de risc” prev. în secțiunea 3, pct. 3.5 din condițiile generale și în art. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit, nu a fost explicată în mod clar și neechivoc sub aspectul motivelor și al condițiilor în care este perceput. Fără o detaliere explicită și o justificare obiectivă a perceperii acestui comision, care să fie evidențiate în chiar convenția de credit (fie în cadrul condițiilor generale, fie în cadrul condițiilor speciale), instanța nu poate aprecia asupra legalității acestor sume, în aceeași situație fiind și reclamanții, în calitate de împrumutați.

În cauza de față, se reține că reclamanții au instituit o garanție reală imobiliară- ipotecă de prim rang în favoarea pârâtei asupra imobilului apartament cu trei camere și dependințe situat în mun. Sucveava, str. . acest imobil a fost asigurat, polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor fiind cesionată în favoarea băncii (art. 7 din Condițiile speciale ale convenției).

Conform art. 8 din Condițiile speciale ale convenției valoarea cumulată a creditelor garantate nu va putea depăși 75% din valoarea de evaluare a imobilului adus în garanție, în caz contrar banca urmând să procedeze la reducerea valorii creditului astfel încât acesta să se încadreze în limita susmenționată.

Astfel, au fost acoperite integral riscurile referitoare la o eventuală depreciere a garanției, precum și cele referitoare la costurile unei eventuale urmăriri silite.

Echilibrul contractual presupune ca drepturile fiecăreia dintre părți să aibă corespondent într-o contraprestație a celeilalte părți ori un asemenea echilibru nu există în măsură în care clauzele contractuale dau dreptul unei părți să beneficieze de avantaje care nu au corespondent într-o contraprestație din partea sa. Împrejurarea că societățile pârâte ar justifica încasarea comisionului de risc eventual ca pe o compensație pentru posibilele riscuri generate de neexecutarea obligațiilor contractuale, nu înlătură necesitatea inserării unei obligații corelative din partea împrumutătorului pentru situația în care neexecutarea nu se produce.

Rezultă așadar, că prin perceperea comisionului în cauză s-a creat un dezechilibru în privința contraprestațiilor părților deoarece acest comision nu are o justificare obiectivă, el neavând un corespondent într-o contraprestație a împrumutătorului.

Potrivit art. 95 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2010, pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii (pârâtele din speță) au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență. Iar în art. 36 din această ordonanță se prevede că „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai:comision de analiză dosar,comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent,compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”, neputând fi perceput și un comision de risc.

În acest sens a fost emis la data de 27.10.2010 Actul adițional nr. 1/2010, în care, prin art. 3 s-a modificat art. 5 din Condițiile speciale ale convenției de credit, în noua sa formă, art. 5.1.b din convenția de credit având inclus, sub denumirea de Comision de administrare credit vechiul comision de risc, în același cuantum 0,22% pe lună.

Că este așa rezultă din detalierea comisionului, care privește „administrarea de către Bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea Sumei Principale la dispoziția Împrumutatului”.

Riscurile, conform explicațiilor din actul adițional provin (exemplificativ) din comportamentul împrumutatului, uzura bunului adus în garanție, neîncasarea valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare a bunului.

Deci, pe de o parte banca impune asigurarea bunului, iar pe de altă parte, percepe un comision din posibila, viitoarea și eventuala neîncasare a valorii asigurate, deși polița de asigurare a fost cesionată chiar în favoarea sa, fără a se preciza în ce constă efectiv riscul neîncasării unei polițe de asigurare valabil emise.

În altă ordine de idei, conform art. 36 al. 3 din OUG 50/2010 „Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.”

Ori, explicitarea acestui comision intitulat „de administrare” în actul adițional nu are nici o legătură cu definiția acestuia din norma legală sus menționată (art. 36 al. 3 din OUG 50/2010), dovadă că reprezintă același și inițial comision de risc.

Dacă într-adevăr ar fi fost vorba despre comision de administrare, ar fi trebuit să se circumscrie situației prevăzute în art. 35 al. 2 din OUG 50/2010, respectiv costurile aferente contului ar fi trebuit să corespundă costurilor efective ale creditorului, să se limiteze la acoperirea acestora și să nu conducă la obținerea de venituri suplimentare pentru acesta, ceea ce nu este cazul în speță.

Mai mult, reține instanța că acest comision de risc este, conform contractului, nerambursabil, deci nu s-ar restitui la finalul creditului în situația neproducerii riscului pentru care, de altfel este perceput, situație în care contrar cerințelor bunei credințe, creează efectiv un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Câtă vreme în esență este vorba de același comision de risc, sub o altă denumire, pentru motivele anterioare, clauza privitoare la acest comision din cuprinsul actului adițional 1/27.10.2010 va fi considerată abuzivă.

Pentru aceste considerente instanța va constata caracterul abuziv al clauzei stipulată la art. 3 din Actul adițional nr. 1/27.10.2010 la Convenția de credit nr._/22.09.2008 referitor la modificarea punctului 5.1.b din Condițiile speciale ale Convenției privitoare la „ Comision de administrare credit”.

B.2. Cu privire la caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 1 pct. 3 lit. a) („rata dobânzii curente”) din actul adițional nr. 1/27.10.2010 la convenția de credit: „Rata dobânzii curente LIBOR la 3 luni + marja de 3.39 puncte procentuale pe an, dacă moneda creditului este CHF”.

Astfel că, în aprecierea caracterului abuziv al unei clauze, în concordanță cu prevederile alin.6 din art. 4 din Legea nr. 193/2000 instanța trebuie să ia în considerare măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil, aspect arătat de instanță și cu prilejul analizării caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc.

Ori, în speță părțile au determinat în mod clar rata dobânzii, raportând-o la un indicator obiectiv (Libor) asupra căruia niciuna nu îl poate influența, au stabilit și marja fixă a băncii, astfel că nu se poate susține cu temei existența caracterului abuziv pretins de reclamanți, situație față de care acest capăt de cerere va fi respins ca nefundat.

C.1 Cu privire la caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 2 pct. 5 lit. b) („comision de administrare credit”) din actul adițional nr. 2/27.10.2010 la convenția de credit nr._/22.09.2008, având în vedere argumentele menționate anterior în secțiunea A 1. și B.1 se impune, de asemenea, constatarea caracterului abuziv al acestora.

C. 2. Cu privire la caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 1 pct. 3 lit. a) („rata dobânzii curente”) din actul adițional nr.2/27.10.2010 la convenția de credit nr._/22.09.2008: Rata dobânzii curente i)3,49% pe an – dobândă fixă –timp de 85 luni, începând cu prima dată de scadență ulterioară împlinirii unui termen de 30 de zile începând cu Data de Scadență de la împlinirea celor 85 luni prevăzute mai sus la pct. (i), se ajustează (modifică) periodic în conformitate cu pct. 3 lit. d.) de mai jos, și se calculează după formula:

x Libor CHF la 3 luni + marja de 3.39 puncte procentuale pe an, dacă moneda creditului este CHF.”

având în vedere argumentele menționate anterior în secțiunea și B.2 se impune, de asemenea, respingerea capătului de cerere.

În baza art. 453 al. 1 C.P.C. instanța va obliga pârâtele să plătească reclamanților suma de 2.000 lei cheltuieli de judecat-onorariu avocat, admiterea în parte a cererii neînsemnând de plano și reducerea onorariului avocatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune, invocată de V. R. S.A. prin întâmpinare.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții P. M. și P. M. în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. S.A. și S.C. V. R. S.A. – Sucursala Suceava.

Constată caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art. 3 lit. d) („data ajustării dobânzii”) și la art. 5 lit. a) („comision de risc”) din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/22.09.2008, încheiată între părți.

Constată caracterul abuziv al clauzelor stipulate art. 3 pct. 5 lit. b) („comision de administrare credit) din actul adițional nr. 1/27.10.2010 la convenția de credit nr._/22.09.2008, încheiată între părți.

Constată caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 2 pct. 5 lit. b) („comision de administrare credit”) din actul adițional nr. 2/27.10.2010 la convenția de credit nr._/22.09.2008, încheiată între părți.

Respinge ca nefondată cererea privind constatarea clauzelor abuzive menționate în art. art. 1 pct. 3 lit. a) („rata dobânzii curente”) din actul adițional nr. 1/27.10.2010 la convenția de credit și din art. 1 pct. 3 lit. a) („rata dobânzii curente”) din actul adițional nr. 2/27.10.2010 la convenția de credit.

Obligă pârâtele să modifice convenția de credit prin înlăturarea clauzelor constatate abuzive.

Obligă pârâtele la restituirea către reclamanți a sumelor percepute cu titlu de comision de risc și comision de administrare perceput în baza clauzelor constatate abuzive, de la data încheierii contractului și până la data rămânerii definitive a prezentei, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la data plății și până la data restituirii efective.

Obligă pârâtele să plătească reclamanților suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.02.2015.

Președinte,Grefier,

Red.L.C.Ș.

Tehn.B.C.

6ex./

← Pretenţii. Sentința nr. 33/2015. Judecătoria SUCEAVA		Pretenţii. Sentința nr. 584/2015. Judecătoria SUCEAVA →

Restabilirea echilibrului contractual. Sentința nr. 580/2015. Judecătoria SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Restabilirea echilibrului contractual. Sentința nr. 580/2015. Judecătoria SUCEAVA