Acţiune în constatare. Hotărâre din 09-12-2015, Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Comentarii

0

Hotărâre pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 5634/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU-M.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

HOTĂRÂRE CIVILĂ NR. 5634

Ședința publică din data de 09.12.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. I. F.

GREFIER: M. P.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamanta P. C., în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect acțiune în constatare.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată depuse la dosar, din partea reclamantei P. C., prin serviciul registraturii al instanței la data de 26.11.2015 și ulterior la data de 07.12.2015- concluzii scrise.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25.11.2015, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, 09.12.2015 încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.11.2014, sub nr._, reclamanta P. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta ., instanței să constate că:

- art. 6 pct. 6.1. privind comisionul de procesare în cuantum de 1,5% calculat la soldul creditului acordat și art. 1 pct.1.1, lit.b, care precizează cuantumul acestui comision de procesare, art. 4, pct. 4.3 și următoarele privind modificarea unilaterală a dobânzii de către pârâtă și art. 6 pct.6.3 privind comisionul de administrare in cuantum de 0,2% calculat la soldul creditului din contractul de credit nr. Rm_/2008, constituie clauze abuzive în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000;

- articolul 2.2 din actul adițional la contractul de credit prin care se modifică marja fixă-componentă a dobânzii și implicit donda efectivă, reprezintă clauze abuzive în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000; sa se dispună anularea clauzelor mai-sus mentionate;

- recalcularea dobânzii aferente creditului, in funcție de marja fixa care ar fi trebuit sa fie prevăzută în contractul inițial de creditare, prin scaderea indicelui Libor din dobanda de achiziție de 3,9 %/an (marja fixa=3,9% - valoare indice Libor de la momentul ereditarii);

- repunerea părtilor in situatia anterioara inserării clauzelor abuzive si drept consecința, obligarea paratei la restituirea: sumei plătite cu titlu de comision de administrare de la data incheierii contractului de credit si pana la zi, precum si dobânda legala aferenta acestei sume; suma plătită cu titlu de comision de procesare, anume suma de 1.403,28 CHF, precum si dobânda legala aferenta acestei sume, începând cu data încasării ei și până la data restituirii sumei;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Sub aspectul timbrării acțiunii civile sunt incidente prevederile art. 29 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 80/2013. Acțiunea a fost întemeiată pe dispoziții legale privind protecția consumatorilor, având această calitate, în timp ce pârâta este un agent economic ce a prejudiciat-o în drepturile si interesele legitime referitoare la această calitate a lor.

În motivare reclamanta a arătat că, in cursul anului 2008, s-a incheiat Contractul de credit nr. RM_/2008, intre parata R. B. S.A. prin Sucursala Targu M. si reclamanta in calitate de împrumutat, pentru suma de 94.955,28 CHF, pe o perioada de 336 luni, instituindu-se in favoarea băncii, pentru garantarea acestui împrumut, ipoteca de rangul I asupra imobilului, descris in art. 7 din Contractul de credit.

Privitor la caracterul abuziv al comisioanelor de administrare, modul unilateral in care parata poate modifica dobanda, consideră reclamanta că respectivul contract de credit pe care l-a menționat mai-sus cuprinde clauze contractuale care încalcă principiile egalității părților, a regulilor privind protecția consumatorului și a celor privind concurența loială între partenerii unui contract care în mod esențial trebuie să avantajeze și să corespundă intereselor tuturor părților. În acest sens se referă la clauzele contractuale referitoare la perceperea comisionului de administrare calculat la soldul creditului de restituit si totodata a clauzelor privind modificarea unilaterala a dobânzii de către parata.

Respectivele clauze contractuale, în mod nelegal și neîntemeiat au fost prevăzute în contractul credit, fară a da posibilitatea reclamantei de a le negocia, sau de a solicita înlăturarea lor.

Clauzele au fost impuse și incluse în cadrul convenției în virtutea poziției dominante pe care o instituție bancară o are față de cocontractanții ei precum și prin prisma caracterului de adeziune a contractului de creditare.

În perioada 2007-2010 S.C. R. B. S.A. a „practicat” includerea/perceperea acestui comision de administrare în toate contractele ce vizau o largă categorie de clientelă.

De asemenea, a învederat că nu a fost informată în niciun fel asupra temeiului care justifică în viziunea băncii includerea acestui comision (de administrare) în cadrul contractului, că nu aveu cunoștințe de specialitate în materie financiar-bancară.

Aceeași situație a fost reținută de practică raportat la obligația de informare și echivocul rolului comisionului instituit.

În viziunea băncii, perceperea comisionului de administrare are ca si cauza monitorizarea de către Banca a utilizarii/rambursarii creditului, precum si a indeplinirii oricăror alte obligații asumate de acesta in baza contractului de credit.

Așadar, in fond, acest comision care se concretizează . consistenta, compensează de fapt riscul pe care banca îl poartă, ca urmare a încheierii convenției de credit, cu privire la posibila neîndeplinire de către subsemnați a obligațiilor contractuale de restituire a sumei împrumutate, a dobânzilor și a tuturor celorlalte speze contractuale.

În acest fel, cauza juridică pe care respectiva prevedere convențională se întemeiază este una falsă, contrară bunelor moravuri, bunei-credințe și realmente nereală.

Susține aceasta deoarece și-a asumat o . obligații contractuale de garantare a restituirii sumei împrumutate care sunt mai mult decât suficiente pentru a asigura creditoarea de recuperarea împrumutului acordat si a celorlalte speze.

În realitate cauza juridică (scopul urmărit) a instituirii respectivei prevederi contractuale a fost acela de a încasa importante sume bănești din partea coîmprumutatilor si a căror încasare să fie disimulată sub forma unui comision motivat pe pretinsul risc purtat de bancă privind neîndeplinirea de către subsemnați a obligațiilor contractuale ce intră în cadrul raportului juridic.

Pentru susținerea celor arătate mai sus, a considerat oportun a reliefa obligațiile impuse de bancă și în mod corelativ asumate de ei sub aspectul conferirii garanțiilor respective.

Astfel pe lângă gajul general asupra patrimoniului lor, au fost convenite următoarele mijloace de garantare: un contract garanție ipotecară prin care s-a instituit ipotecă de rangul I în favoarea S.C. R. B. S.A. având ca obiect imobilul descris in contractul de credit; obligația de încheiere a unui contract de asigurare a bunului ipotecat cu o societatea de asigurări parteneră/agreată de bancă si de menținere a asigurării până la rambursarea integrală a împrumutului si a celorlalte speze;

Mai mult, a fost instituit dreptul băncii de a debita orice cont de disponibilități sau depozit al subsemnaților cu sumele reprezentând polițele de asigurare pentru a efectua plata lor.

La fel s-au impus în sarcina sa, prin contract urmatoarele obligații: sa asigure integritatea si exploatarea in bune condiții a imobilului ce face obiectul garanțiilor mentionate in contract, pe toata perioada de derulare a creditului; sa nu instraineze, sa nu dezmembreze, precum si sa nu utilizeze imobilul ce face obiectul garanțiilor mentionate in contract, pentru garantarea oricăror alte obligații asumate de imprumutat fata de alte banei sau institutii de credit, sau alte persoane fizice sau juridice, pe perioada de valabilitate a prezentului contract; - închirierea acestor imobile se poate face numai cu acceptul scris prealabil al bancii; in cazul in care valoarea garanțiilor constituite scade din oricare motive, chiar independent de voința pârtilor, neacoperind soldul creditului, dobânzile si comisioanele datorate conform prezentului contract, la cererea Băncii, împrumutatul se obliga sa aduca suplimentar in garanție si alte bunuri;

Așadar s-a impus suplimentarea garanțiilor din partea reclamantei în situația în care ca urmare a unor modificări pe piață acestea ar putea fi considerate ca neîndestulătoare pentru oferirea garanției de rambursare.

Consideră că garantarea rambursării creditului și a celorlalte costuri se reliefează și prin prisma prevederilor din Contractul de credit respectiv a modalitătății în care a fost prevăzută ordinea în care vor fi stinse debitele împrumutaților; astfel, în vederea protejării intereselor băncii, întotdeauna vor fi stinse debite ce privesc comisioane, penalități, dobânzi restante etc. pe ultimul loc fiind stingerea părții din suma principală curentă. în acest fel plățile efectuate nu vor stinge partea din suma principală sau a dobânzii curente (în acest fel nemaiexistând posibilitatea de a acumula noi same cu titlu de penalități, restanțe etc.) ci dimpotrivă a comisioanelor și a penalităților restante astfel că suma principală curentă și va genera continuu noi costuri în sarcina debitorilor.

De asemenea a fost obligată la a suporta un „comision de procesare”, conform specificațiilor contractuale acolo arătate; a fost calculat „comision de rambursare în avans” în situația în care ar intenționa să ramburseze anticipat, la o sumă importantă de bani; De asemenea, în sarcina sa, a fost stabilită obligația de a suplimenta garanția creditului ori de câte ori, în temeiul unei reevaluări a garanțiilor deja aduse la încheierea contractului acestea vor fi considerate ca insuficiente în vederea acoperirii garantării tuturor spezelor contractului, respectiv a costului total al creditului. Raportat la eficacitatea modalității de urmărire silită și a codebitorului garantat fidejusor, prezentul contract încheiat reprezintă titlu executoriu, putând fi pus în executare de creditoare fără nicio altă formalitate.

Pe lângă toate aceste măsuri luate în vederea asigurării restituirii împrumutului, ca și cum nu ar fi suficiente de numeroase și de oneroase, în mod nelegal și prin mijlocirea unei clauze abuzive, conform prevederilor legale în vigoare, în cadrul Contractului de credit, s-a instituit obligarea reclamantei la plata unui „comision de administrare” aplicat la soldul creditului și care este plătibil anual (suma care nu este deloc de neglijat) pe toată durata de derulare a convenției de credit.

Astfel, lunar, conform graficului de rambursare, reclamanta a plătit o sumă de bani importantă percepută cu titlu de comision de administrare in vederea acoperirii oricăror posibile pierderi bănești pe care parata le-ar putea resimți, desi parata si-a luat atate masuri de precauție, incat este redundant „acoperita”.

Consideră că respectivul comision perceput de parata, anume cel de administrare lunar este evident nelegal si nefondat, nu are un temei în fapt si drept deoarece prin garanțiile constituite în favoarea instituției de creditare (ipotecă, garanți fidejușori, alte comisioane, clauze contractuale stipulate în favoarea băncii ce conduc, în cadrul economiei contractului la favorizarea netă a creditoarei (fiind asigurat chiar cazul de forță majoră/cazul fortuit, costuri suplimentare conform secțiunii 10 din Condițiile generale, scadența anticipată etc.) am asigurat banca, în mod cât se poate de clar și serios, că împrumutul respectiv va fi restituit.

Având în vedere faptul că respectivul comision de administrare instituit este unul vădit nelegal (mai ales în lumina dispozițiilor privind reglementarea convențiilor instituite de Codul civil, prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori și normele legale instituite prin OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, a OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor), am luat contact cu instituția bancară în vederea constatării faptului că respectiva clauză contractuală este una nelegală, lovită de nulitate absolută și nu mai poate opera în viitor, precum și pentru restituirea banilor pe care i-am achitat în acest temei până în prezent.

Asupra fondului problematicii litigioase, apreciază reclamanta că instituirea și perceperea „comisionului de administrare” este una nelegală și nu are un temei fondat si o cauză juridică reală pentru următorul motiv:

Clauza privind Comisionul de administrare, care, de fapt, mascheaza un comision de risc, contravine dispozițiilor legale imperative, fapt ce atrage nulitatea absolută a acesteia, în consecință prevederea respectivă nemaiputând fi în ființă sau să își mai producă efectele, astfel:

Nulitatea absolută a clauzei rezultă în primul rând prin prisma prevederilor Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori raportate și la dispozițiile OG 21/1992 privind protectia consumatorilor:

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, subsemnații avem calitatea de consumatori, iar în ceea ce privește banca, în acord cu prevederile art. 2 alin. (2) aceasta are calitatea de comerciant. D. urmare, dispozițiile Legea nr. 193/2000 sunt incidente părților convenției de credit. Astfel, prin art. 1 alin. (3) din Legea nr. 193/2000 legiuitorul instituie o normă juridică imperativă prohibitivă prin care se interzice comercianților să stipuleze clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

În vederea calificării ca fiind abuzivă a unei clauze, trebuiesc a fi îndeplinite următoarele condiții: Clauza să nu se refere la obiectul principal al contractului;Clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul; Să fie creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; Dezechilibrul să fie în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe;

Raportat la prima condiție (1.1.), văzând și prevederile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, aceasta este îndeplinită în sensul că clauza privind comisionul de administrare nu se referă la obiectul principal al contractului și care este acela de restituire a sumei împrumutate și a dobânzii aferente. Raportat la cea de-a doua condiție (1.2.), solicită a se observa că este incidentă, în sensul că respectiva clauză nu a fost negociată direct cu consumatorul fiind impusă în mod unilateral de către bancă prin intermediul conventiei de credit ca un contract de adeziune cu un caracter preformulat, astfel:

a.) nu a avut posibilitatea de a negocia cu institutia instituirea/neinstituirea unei asemenea clauze. Nici măcar cuantumul respectivului comision de administrare nu a putut fi negociat fiind impus pe cale unilaterală conform strategiei de vânzare practicate la acel moment față de bancă.

b.) Clauza a fost stabilită în mod unilateral fără a da posibilitatea lor de a influența natura ei;

Clauza a fost stabilită în mod unilateral prin mijlocirea unui contract preformulat;

d.)Clauza a fost stabilită în conformitate cu condițiile generale de vânzare practicate de bancă pe piața produsului respectiv.

Sub aspectul faptului că respectiva clauza a fost una nenegociabilă și în consecință nenegociată, cu privire la acest aspect să facă aplicabile prevederile art. 4 alin. (3) teza finală din Legea nr. 193/2000 care răstoarnă obligația probării în sensul că sub aspectul clauzelor standard preformulate este obligația comerciantului a proba faptul că aceasta a fost negociată. Raportat la cea de-a treia condiție (1.3.), este indubitabil faptul că prin instituirea clauzei privind comisionul de administrare, a fost efectuată raportat la caracterul de adeziune a contractului de credit bancar și prin impunerea acestuia pe calea unui imprimat preformulat radactat de bancă si prin care institutia financiară a impus unilateral toate condițiile în care urma să fie încheiata această convenție.

Raportat la cea de-a patra condiție (1.4.), rezultă cu puterea evidenței dezechilibrul contractual cauzat în detrimentul subsemnaților împrumutati, care este mai mult decât semnificativ, fiind unul chiar major.

Dezechilibrul contractual creat în defavoarea împrumutatilor se regăsește în caracterul oneros și împovărător creat în sarcina lor ca urmare a obligației de a ne micșora în mod semnificativ patrimoniul în favoarea băncii fără a beneficia de o contraprestatie contractuală din partea acesteia.

Mai mult, în sarcina lor au fost stabilite și acceptate de către noi o . obligații în vederea garantării executării obligației de rambursare (a se vedea cele expuse în prima parte a cererii) în asa măsură încât perceperea comisionului de administrare nu are nicio justificare.

De fapt, acest comsion de administrare se dorește a fi alcatuit din suma de bani care sa acopere vreun potential risc, care ar putea exista de partea băncii, privitor la neacoperirea de către subsemnați a ratelor bancare lunare.

De retinut este împrejurarea că, desi clauza a fost întemeiată pe pretinsul risc suportat de creditoare. în situatia în care riscul nu s-ar produce (în sensul că suma creditată si toate accesoriile acesteia va fi restituită integral) sumele achitate cu titlu de comision de administrare nu vor fi restituite. Odată achitate sumele vor majora patrimoniul creditoarei fară ca subsemnații să beneficiem de o contraprestatie din partea băncii în schimbul plăților făcute. Astfel că, în mod flagrant, a fost încălcat caracterul - sinalagmatic al contractului de împrumut în sensul că prestatiei noastre de achitare a respectivelor sume nu îi corespunde o altă prestatie corelativă cu efect echivalent din partea băncii. Că respectiva clauză este una abuzivă reiese și din incidența prevederilor art. 4 alin. (5) lit. c) din aceeași lege care prevede că:„ Fără a incalca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.”

Din aceste ultime prevederi legale enunțate se desprinde consecința că, respectivul comision de administrare este abuziv impus, din moment ce, pentru asigurarea tuturor riscurilor pe care banca le suferă au fost impuse mai multe obligații în favoarea lor (ipotecă, garanți fidejusori, obligația de a aduce alți garanți fidejusori în cazul neîndeplinirii de către aceștia a bonității percepute de bancă, perceperea altor comisioane și penalități, clauze contractuale stipulate în favoarea băncii chiar și în caz de forță majoră/caz fortuit, costuri suplimentare - scadența anticipată, caracterul de titlu executoriu, etc., așadar, daca banca tot este atat de asigurata. de unde grija aceasta excesiva pentru ..monitorizarea rambursarii creditului… si a indeplinirii oricăror alte obligații” de către ea.

Astfel, comisionul de administrare nu mai are fundamentare, banca nu mai are ce sa monitorizeze in schimbul unei sume de bani, riscurile nerambursarii fiind acoperite, drept urmare clauza contractuală a cărei nulitate o solicităm a se constata este considerată ca fiind una abuzivă luând în considerare alte clauze ale contractului, respectiv toate celelalte clauze stipulate în vederea garantării creditoarei asupra executării de către subsemnații a obligațiilor asumate. în același sens s-a pronunțat practica judiiciara.

În concluzie, raportat la prevederile art. 4 al Legii nr. 193/2000 coroborate cu dispozițiile art. 9 și urm. din OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor relevă faptul că clauza prin mijlocirea căreia se instituie comisionul de administrare reprezintă o clauză abuzivă, fiind impusă în mod unilateral de către creditoare prin intermediul unui contract preformulat redactat de către aceasta, instituirea clauzei precum si valoarea acesteia era una nenegociabilă, clauza nu are o cauză juridică efectivă fiind încălcat caracterul sinalagmatic al contractului, justificarea perceperii comisionului de risc pe pretinsul risc purtat de bancă este neîntemeiată, buna credință fiind în mod flagrant si evident încălcată. Toate acestea au condus la efectul unui evident dezechilibru contractual creat exclusiv în defavoarea subsemnaților împrumtati si care, în mod corelativ, operează în favoarea băncii.

Caracterul abuziv al clauzelor privitoare la comisionul de administrare anual si aplicarea sancțiunii nulitătii acestuia cu consecința repunerii părților în situatia anterioară se impune din punct de vedere al legislației speciale reprezentate de OUG nr. 50/2010 și Legea nr. 288/2010.

Astfel, sub aspectul comisioanelor bancare ce pot fi percepute acestea au rost în mod expres și limitat prevăzute de actul normativ în cadrul art. 36, respectiv: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau cont curent compensație în cazul rambursării anticipate, comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor, costuri aferente asigurărilor, penalități Sigur ca nu importa termenul folosit, atunci cand este intitulat un comision, ci, pentru a fi catalogat la modul judicios, conteaza scopul pentru care este perceput.

Așadar, in calitate de consumatori ai unui asemenea serviciu care implica manipularea, prin ascunderea in spatele unui termen lingvistic permis a unui comision perceput de fapt pentru acoperirea unui risc, a invederat ca prin apelarea la serviciul justiției, și-au propus sa acționeze pentru ca pozitia lorde victime sa ajunga la final. Evident că această practică (a ascunderii unei sume de bani abuziv perceputa in spatele unui termen lingvistic, anume „administrare”, permis de OUG 50/2010) nu numai că frizează logica și buna credință în relațiile dintre bancă și consumatorii ei însă denotă lipsa oricărui respect față de lege și poziția subiectivă de dispreț a persoanei juridice față de dispozițiilor legale.

Rezultă cu puterea evidentei faptul că perceperea unei sume la modul abuziv, „ascunsa”, „mascata” in spatele termenului „de administrare” nu reprezintă decât o modalitate de evitare a prevederilor legale prin mijloace ce nici măcar nu pot fi calificate ca fiind juridice. Această practică de mascare a unei sume de bani menite sa acopere un risc, in spatele cuvântului ..administare” a fost stabilită ca fiind nelegală instanțele de judecată, aplicând același regim sancționator acestuia ca și în cazul de comisioanelor numite fatis de risc’". In temeiul tuturor acestor argumente, au solicitat sa se constate nulitatea acesteia și repunerea părților în situația anterioară prin restituirea sumelor achitate cu acest titlu.

Nu în ultimul rând, solicită să se constate caracterul abuziv al dispozițiilor contractuale referitoare Ia comisionul de administrare anual raportat la normele juridice generale prevăzute de legislația de drept comun reprezentată de Codul civil sub care convențiile de credit au fost încheiate, respectiv:

În ce privește cauza juridică ca și condiție esențială de validitate a actelor juridice, solicită că prin prevederile contractuale privind instituirea comisionului de administrare au fost încălcate dispozițiile art.966, art. 968 raportat la art. 948 ale C.civ. de la 1864, astfel:

În primul rând consideră că obligația de achitarea a comisionului este lipsită de cauză juridică, deoarece impunerea comisionului de administrare a fost motivată pe pretinsa monitorizare întreprinsa de bancă cu privire la neîndeplinirea obligației de rambursare a creditului și a accesoriilor acestuia. Deoarece banca a luat o . măsuri concrete și destinate în vederea garantării restituirii rezultă cu puterea evidenței faptul că perceperea unui astfel de comision nu-și mai are nicio justificare atât faptică cât și de drept.

În subsidiar, în condițiile în care se apreciază că prevederea contractuală are la temei o cauză juridică, această cauză este falsă si nelicită.

Falsitatea cauzei rezidă din această disimulare a argumentației cu privire la scopul perceperii/încasării acestor sume bănești (pretinsa necesitate a monitorizării rambursarii). In realitatea este urmărit scopul pecuniar în sensul măririi patrimoniului creditoarei;

Ilicitatea cauzei rezidă din faptul că aceasta contravine prevederilor legale privind buna-credința, principiul egalității părților contractante, principiul proporționalitătii între prestațiile celor două părți, caracterul interdependent ai prestațiilor reciproce ale părților, existenta cauzei juridice a prestatiei fiecărei părți în prestatia corelativă a celuilalt contractant;

Sub aspectul principiilor de drept civil încălcate de către această prevedere legală, sunt de retinut următoarele:

Din modul în care această prevedere contractuală a fost stipulată în contract, în mod lesne se poate observa că a fost impusă de către creditoare profitând de poziția de superioritate de care dispune, astfel contravenind principiului egalității părților în contracte.

Astfel, comisionul de administrare a fost instituit de bancă în mod unilateral, nu a putut fi negociat, fiind impus în mod forțat prin autoritatea pe care instituția creditoare o poate exercita asupra clienților săi. Principiul invocat, care de altfel este unul primordial, reprezintă, de câteva sute de ani, ideea unanim acceptată că în materie civilă și comercială, în dreptul civil privat în general că un contract este negociat și încheiat de două părți care se află pe aceeași poziție de egalitate. Astfel, părțile trebuie să poată, și legea le conferă acest cadru, să-și asume obligațiile în mod liber. Astfel, una dintre părți nu poate să-și impună în mod unilateral condițiile contractuale profitând de situația de nevoie în care se află cealaltă parte (acordarea unui credit).

Este de notorietate faptul că, în prezent instituțiile bancare au o mare putere de a-și impune propriile reguli și condiții în fața clienților săi constrângându-i într-un mod indirect (prin neacordarea creditelor sau a altor produse pe care le comercializează) să accepte condițiile impuse de acestea. Astfel că împrumutații, nu de puține ori, constrânși de situațiile obiective de necesitate a unor importante resurse financiare, sunt nevoite a încheia contracte de creditare în condiții neavantajoase.

Astfel, instituțiile de creditare se dovedesc a fi deosebit de rigide în discuțiile de „negociere” respectiva operațiune ajungând a fi golită de orice conținut și a se rezuma la doar la o achiesare la contract din partea clientului, în acest sens contractul de credit fiind unul de adeziune.

În aceste condiții, nu mai există decât într-un mod pur formal și golit de orice substanță acel echilibru al contractului (caracteristică primordială și de esență a acestuia) dat de însăși poziția de egalitate de pe care cele două părți negociază și ajung să încheie un contract.

În concluzie, prevederea contractuală referitoare la obligarea subsemnaților la plata comisionului de administrare este una nelegală datorită încălcării principiului egalității părților la încheierea actelor juridice de drept privat

Evident că încălcarea principiului s-a efectuat prin mijlocirea unei clauze abuzive, fiind totodată încălcate prevederile Legii nr. 193/2000 cu referirile arătate.

Raportat la comsionul de procesare, acesta a fost perceput de către parata in suma fixa, fiind retinut din suma totala împrumutata .

Motivele pe baza carora solicita anularea si a clauzei contractuale care stipuleaza asupra comisionului de procesare sunt aceleași ca cele reiterate referitor la anularea clauzei privind comisionul de administrare.

Considera ca acest comision de procesare este o alta „găselniță” a paratei pentru imbogatirea patrimoniului propriu, avand in vedere ca de fapt „prețul” creditului este dobanda iar suma împrumutata este „supraasigurata”, asa cum mai sus a aratat.

In mod evident nu poate fi afirmat că atât la momentul încheierii contractului de credit cât si ulterior R. B. S.A. a impus prevederile contractuale mai sus descrise cu bună credință si manifestate de un principiu al echitătii.

Dimpotrivă, banca s-a impus pe cale unilaterală prin mijlocirea caracterului de adeziune al contractului de credit si prin punerea acestuia la dispoziție printr-un formular tipizat de pe poziția dominantă pe care o institutie financiară o are fată de un particular.

Din coroborarea aspectelor învederate rezultă cu puterea evidenței faptul că instituirea respectivei clauze contravine tuturor regulilor privind disciplina contractuală, onestitatea la încheierea actelor juridice și în nașterea raporturilor juridice între părți.

Faptul de a da asigurări mai mari decât este valoarea bunului asigurat este suficient și este neonest a mai pretinde pe lângă toate aceste asigurări alte sume bănești, astfel ca rambursarea să ajungă a fi una „supraasigurată”.

Astfel, soluția cea mai logica ca urmare a anularii clauzelor abuzive este repunerea pârtilor in situatia anterioara inserării clauzelor privind comisionul de administrare lunar si de procesare ale contractului de credit si drept urmare, obligarea paratei la plata integrala a sumelor de bani incasate cu titlu de comision de administrare, de la data încheierii contractului și până la data pronunțării hotărârii judecătorești și restituirea și a sumei reținută de pârâtă din suma împrumutată, ca și comision de procesare, și dobânda legală aferentă acestor sume, la modul în care a solicitat prin petitele de la începutul acțiunii civile.

Raportat la modificarea unilaterala a marjei fixe si a dobanzii, se arată că, sub pretextul modificărilor legislative, reclamanta a fost chemată la bancă să semneze un act adițional. În prezentarea făcută de către reprezentanții băncii, semnarea acestui act adițional ar fi urmat să aducă o . beneficii, beneficii care însă, nu doar că lipsesc în totalitate ci noile prevederi contractuale au cuprins o . clauze abuzive. Mai mult decât atât, în disprețul prevederilor pe care însăși pârâta le-a consemnat în actul adițional, respectiv cele ale OUG Nr. 174/2008, in mod unilateral a majorat rata dobânzii, desi art. 93 1, se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricaror altor costuri menționate în contract; Aceasta creștere are Ia baza majorarea marjei fixe a băncii, deoarece indicele LIBOR, s-a aflat în continuă scădere de la data contractării creditului iar în prezent se află în stagnare.

După cum se poate observa cu ușurință, toate actele încheiate cu pârâta sunt alcătuite atât din condiții generale cât și speciale, numărul actelor încheiate fiind contrar prevederilor amintite și contrare bunei-credințe, parcurgerea și înțelegerea acestora fiind extrem de dificilă și în unele cazuri chiar imposibilă. Ba mai mult, actul adițional nu sunt datat, astfel incat noi nici nu cunoaștem din ce moment au fost puse in aplicare.

Consideră abuzive clauzele stipulate la articolele din Contractul de credit și Actul Adițional mai-sus menționate, in ceea ce privește petitele de mai-sus, având în vedere că această majorare a fost aplicată fără vreo prealabilă informare și cu inducerea în eroare cu privire la aplicarea unor reglementări mai favorabile cu încălcarea în fapt în mod flagrant a acestora.

Rreferitor la rata dobânzii curente, raportat la contractul pe credit incheiat, Art.4 pct. 4.3. din contract prevede: "La data incheierii prezentului contract, rata dobânzii curente este de 3,9% pe an.

Este prevăzut totodată că „Începând cu cel de-al doilea an de creditare,

Rata dobânzii curente devine revizuibilă, Banca putând modifica valoarea acesteia in funcție de evoluția pieței financiare, sau de politica băncii (...)”.

Considera ca prin aceste articole, banca si~a conferit dreptul suprem de a modifica dobanda asa cum dorește, fara a putea fi cenzurata de către consumator. Mai mult, chiar daca s-ar fixa de către instanta o marja fixa, pe care parata sa nu o poata modifica, se impune a se stabili de către instanta limita în care banca poate sa modifice unilateral dobanda.

Astral se afla in situatia unei imprejurari neclare, care nu ii poate conferi consumatorului posibilitatea de a cunoaște inca de la momentul încheierii contractului, ce dobanda va plati sau macar care va fi formula de calcul a dobânzii revizuibile.

Fiind vorba despre un credit in valuta, singura formula de calcul a dobânzii agreabila, avand in vedere faptul ca este vorba de o dobanda variabila este formula de calcul marja fixa+Libor/an.

Din cele expuse mai-sus, rezulta faptul ca dobânda este variabila în conformitate cu politica băncii. Dobânda curenta poate fi modificata în mod unilateral de către banca, luând în considerare valoarea dobânzii de referința pentru fiecare valuta (ex.: EURIBOR (Eur)/LIBOR (CHF)/RGBOR (RON) etc.), fara a exista consimțământul clientului.

Banca si-a majorat dobânda în pofida faptului ca indicele de referința LIBOR a avut o evoluție descrescătoare începând cu anul 2007 ajungând la o scădere dramatica în martie 2009, ceea ce ar fi impus si diminuarea corespunzătoare a ratei dobânzii, conform prevederilor legale. Sub nicio forma nu se impunea majorarea dobânzii, ci scaderea acesteia. Așadar, parata s-a supus doar formal dispozițiilor imperative privitoare la transparenta pe care OUG 50/2010 le-a impus, in sensul ca a dorit sa iaca cunoscut subsemnaților modul in care calculeaza dobanda, insa a incalcat dispozițiile imperative ale aceleiași OUG 50/2010, privitoare la faptul ca marja băncii trebuie sa ramana aceeași de la data încheierii contractului. Ba mai mult, a majorat cuantumul dobânzii, in pofida faptului ca indicele LIBOR a scăzut considerabil.

Astfel, raportat la art. 37 OUG 50/2010 - “în contractele de credit cu dobânda variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi compusă cintr-un indice de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, în funcție de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toata perioada derulării contractului; b) *** Abrogată prin L. nr. 288/2010; c) în acord cu politica comercială a fiecărei instituții de credit, creditorul poate reduce marfa și/sau aplica un nivel mai redus al indicelui de referință, având dreptul ca, pe parcursul derulării contractului, să revină la valoarea marjei menționate în contract la data încheierii acestuia si/sau la nivelul real al indicelui de referință.”

În conformitate cu doctrina băncii si Legea nr.296/2004 (art.5 lit. c. art. 27 lit. b, art.36 si art.45), banca are obligația de informare completa a clientului la momentul semnării contractului, asupra elementelor esențiale si determinate in luarea hotărârii de contractare a creditului (rata dobânzii si factorii care implementează variația acesteia) asupra riscurilor implicate, asupra clauzelor care acorda băncii drepturi specifice contractelor bancare - cum este dreptul de a modifica unilateral dobânda.

Așadar, nu doar OUG 50/2010 obliga banca la informare corecta la data contractării, ci si Legea 294/2004 privind Codul consumului, care era in vigoare la data semnării contractului credit.

Omisiunea informării reclamantei asupra unor aspecte esențiale si determinante pentru încheierea contractului constituie practica comerciala înșelate are în sensul art. 7 din Legea nr.363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, sanctionata cu instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea practicilor comerciale incorecte.

În luna decembrie 2008 a fost actualizata OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor. Cu aceasta ocazie, în art.9 ind.3, lit. g) din acest act normativ au fost stabilite regulile aplicabile contractelor de credit cu dobânda Variabila astfel.

- variația ratei dobânzii trebuie sa fie independenta de voința furnizorului de servicii financiare, raportata la fluctuațiile unor indici de referința verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru.

D. urmare, băncile vor putea utiliza dobânzi variabile, dar modificările acestora trebuie sa fie realizate în funcție de indicii de referința ai pieței, independent de voința băncii.

Politica băncii de modificare a dobânzii în funcție de valoarea LIBOR are semnificația legala de majorare/diminuare a ratei dobânzii, în funcție de cresterea/scaderea valorii indicelui de referința.

Reglementarea legala din OG nr.21/1992 art.9 indice 3 lit.g) pct.3 prevede: "formula după care se calculeaza variația dobânzii trebuie indicata în mod expres în contract, cu precizarea periodicității si/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorarii, cât si în cel al reducerii acesteia”.

Astfel, prin contractul de credit, părțile au convenit, modificarea dobânzii de către banca, însa s- a stabilit, tocmai în considerarea faptului ca modificarea se produce unilateral de către banca, ca aceasta modificare sa se faca în raport de indicii de referința ai pieței monetare (LIBOR, Euribor, Robor).

În conformitate cu dispozițiile legale, pârâta avea obligația de a încheia, cu reclamanții un act adițional care sa prevada modul de calcul al dobânzii, perioada si/sau condițiile în care survine modificarea dobânzii si care sa precizeze ca modificarea dobânzii urma a se face atât în sens crescător, cât si în sens descrescător în funcție de fluctuatia indicelui de referința EURIBOR.

Așadar, OUG 50/2010 nu este unicul act normativ care obliga banca la a nu schimba unilateral marja, ca si componenta a dobânzii, aceasta interdicție fiind stipulata si in alte acte normative, care erau in vigoare la data semnării contractului.

La stabilirea dobânzii datorate de împrumutat se au în vedere costurile băncii si profitul obtinut de aceasta, precum si, în cazul dobânzii variabile, indicii de referință in raport de care intervine variația dobânzii. Faptul ca în contractul de credit nu s-a prevăzut expres ca în dobânda este cuprinsa si marja băncii nu poate conduce la concluzia ca dobânda nu cuprinde si acest element câta vreme Marja băncii este elementul determinant pentru banca la încheierea contractului de credit ce stabileste profitul băncii pentru punerea la dispoziția împrumutatului a sumei de bani.

Prin urmare, în raport de voința pârtilor manifestata la încheierea contractului de credit si de prevederile art.93 lit. f, g si h din OUG nr.21/1992

introduse prin OUG nr. 174/2008, pârâta avea obligația de a propune subsemnaților încheierea unui act adițional care sa prevada ca dobânda este variabila exclusiv în raport de indicele de referința, modificarea urmând a se produce atât în sens crescător, cât si în sens descrescător, în funcție de variația indicelui de referința LIBOR, precum si modul de calcul al dobânzii dupa formula: marja băncii fixa + valoarea indicelui de referința LIBOR; Ceea ce s-a prevăzut în contract a fost modificarea dobânzii în raport de evoluția indicelui de referința pe piața monetara, deci o mărire sau o scăderea dobânzii egala cu marirea sau scaderea pe care indicele de referința existent la data încheierii contractului o înregistreaza pe parcursul derulării contractului. Dobânda include cheltuielile si profitul Băncii, convențional numite "marja băncii", deoarece dobânda reprezintă prețul contractual stabilit, pe care clientul îi achita băncii in schimbul împrumutului. Orice pret contractual include profitul vânzătorului (banca), precum si cheltuielile pe care acesta le efectueaza pentru achiziționarea produsului (banii) pe care îl pune la dispoziția cumpărătorului. Așadar, marja băncii concretizează voința băncii (in special, profitul acesteia). In concluzie, dobânda variabila = marja băncii (compusa din cocurile si profitul băncii) 4 indicele de referința LIBOR (actualizat periodic), (a ala re. nu se poate retine ca Banca avea dreptul de a modifica dobânda din contractul încheiat cu reclamantul prin stabilirea unei marje cu o valoare mai mare decât cea care rezulta din clauzele din contract.

Referitor la pretentia privind dobânda legală care curge de la data plații fiecărei sume de bani in parte si pana la data restituirii efective de către parata a acestor sume, se arată că repunerea in situatia anterioara este o „restituito in integrum”, deci restituirea prestațiilor trebuie sa fie totala, doar in acest mod părțile fiind repuse in integralitate in situatia anterioara.

Așadar, trebuie subliniat faptul ca prin plățile percepute abuziv, reclamanta a suferit si o insaracire cauzata de lipsa folosirii acelor sume de bani, de la momentul respectivelor plați a fiecărei sume de bani in parte, insaracire care se întinde pana la momentul restituirii efective de către banca a respectivelor sume de bani.

În mod corelativ, trebuie reliefat faptul ca banca a beneficiat de o îmbogățire fara justa cauza, prin faptul ca a folosit si va folosi respectivele sume de bani începând cu momentul fiecărei plati a consumatorilor si pana la momentul la care banca va restitui in mod efectiv consumatorilor fiecare suma de bani in parte, încasata.

Valoarea insaracirii respectiv îmbogățirii fara justa cauza in discuție, pentru in intervalul de timp marcat de momentul fiecărei plați efectuate, si momentul restituirii efective de către banca a fiecărei sume de bani in parte, este evaluabila in bani, ..

Astfel, echivalentul bănesc al acestei insaraciri respectiv imbogatiri fara justa cauza îl reprezintă dobanda legala calculata asupra fiecărei sume de bani contestate, de la data plații a fiecărei sume de bani in parte, si pana la data restituirii efective de către parata a fiecărei sume de bani in parte.

OG 9/2000, cu modificările si completările ulterioare, reglementează dobanda legala, ce reprezintă fara indoiala echivalentul bănesc cauzat de nefolosirea unei sume de bani . de timp determinat.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.

Solicită judecarea cauzei și în lipsă de la dezbateri.

În drept, s-au invocat Legea nr. 193/2000, OUG nr. 50/2010, Legea nr. 21/1992, Codul civil de la 1864.

Pârâta R. B. S.A., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea integrala a cererii de chemare in judecata, cu privire la toate petitele formulate de reclamanta, ca nefondata, pentru urmatoarele motive de fapt si de drept:

I. Pe cale de exceptie, solicita:

a) admiterea exceptiei prescriptiei parțiale a dreptului material la actiune fata de pretentiile solicitate de reclamanti si anume sume platite cu titlu de comision de administrare, pentru sumele achitate până la data de 10.03.2008, care sunt prescrise in raport de data promovarii cererii de chemare in judecata, respectiv data de 04.11.2014, și pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.

b) admiterea exceptiei prescripției parțiale a dreptului material la acțiune față de pretențiile solicitate de reclamantă și anume sume plătite cu titlu de comision de administrare, pentru sumele achitate până la data 04.11.2011, care sunt prescrise în raport de data promovării cererii de chemare în judecată, respectiv data de 04.11.2014.

Pe fondul cauzei, solicita respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata.

S. Istoric:

In fapt, la data de 10.03.2008, urmare solicitarii reclamantei, intre R. B. S.A., in calitate de creditor, pe de o parte si reclamanta, in calitate de imprumutat, pe de alta parte, a fost incheiat Contractul de credit nr. RM_/2008, credit acordat prin intermendiul Agentiei Targu M..

Valoarea initiala a creditului a fost de_,28 CHF, în această valoare fiind inclus și comisionul de procesare în valoare de 1.403,28 CHF. Tipul contractului de credit si valoarea imprumutului au fost solicitate de catre clienti, astfel cum rezulta din Cererea de acordare de credit din data de 31.01.2008, avand la indemana si alte produse ale bancii si alte tipuri de credite.

Conform prevederilor contractuale, creditul in discutie a fost acordat cu o dobanda de 3,9%/an, fixă pentru primul an de creditare, începând cu prima aniversare dobânda sa devină revizuibilă. La suma lunară de plată, se adaugă comision lunar de administrare de 0,20% aplicat la soldul creditului.

Ulterior incheierii facilitatii de credit, odata cu . dispozitiilor OUG 50/2010, Banca a instiintat clientii cu privire la obligativitatea raportarii dobanzii exclusiv la indicele variabil LIBOR, prezentand reclamantilor inclusiv formula de calcul noua determinata ca urmare a recomandarii ANPC adresata Asociatiei Romane a Bancilor. Aceasta transpunere a formulei de calcul a dobanzii s-a facut fara afectarea intereselor economice ale consumatorilor, respectiv fara modificarea valorii dobanzii de la acel moment. Mai mult, incepand cu 30 iunie 2011, desi valoarea indicelui Libor a crescut, banca a hotarat sa nu transfere clientului cresterea indicelui Libor si a diminuat valoarea marjei.

De la data acordarii creditului, reclamanta a beneficiat de doua restructurări ale creditului, prin care banca a reconstituit soldul creditului din sumele curente si restante, acordandu-i diminuări de costuri, pentru o perioada totala de 36 luni.

Informații privind restructurările creditului:

Pentru aceasta facilitate de credit imprumutata a beneficiat de 2 restructurări ca urmare a solicitărilor exprese, fiind încheiate în acest sens doua acte adiționale la contractul de credit mentionat anterior.

Restructurarea este o soluție temporara menita sa ajute clientul sa depaseasca perioada de dificultate, iar principiul de funcționare al restructurării este acela de a incasa aceeași suma ca si in cazul in care creditul nu ar fi beneficiat de restructurări.

La data de 30.07.2010/ clienta a beneficiat de prima restructurare, prin care a beneficiat de dobanda fixa de 4,53%/an, pentru o perioada de 12 luni pana in data de 30.07.2011, urmând ca la expirarea acesteia dobanda sa devină variabila, de 6.9%/an.

La data de 17.08.2011, reclamanta a beneficiat de a doua restructurare, prin care a beneficiat de o dobanda fixa de 5,4%/an, pentru o perioada de 24 luni, pana in data de 17.08.2013. Prin aceeași restructurare, reclamanta a beneficiat si de gratie la plata principalului in primele 12 luni ale acestei perioade, La expirarea perioadei, dobanda devine variabila, de 6.84%, formata din LI B. CHF 6m + Marja băncii (6.76%)

La momentul primei restructurări structura de cost a creditului s-a modificat in sensul că s-a calculat un cost echivalent total de la care se pornește analiza in vederea oferirii solutiilor in funcție de solicitarea clientului.

Pentru o perioada de 3 ani, clienta a beneficiat de condiții favorabile, de costuri mult reduse fata de media pieței si fata de ceea ce un consumator de buna credința s-ar fi putut aștepta sa obtina de la banca.

Banca ca orice societate comercială are ca scop legitim obținerea de profit; cum clienta a beneficiat de tratament preferențial negociat pentru perioadele de restructurare (prelungite la 3 ani}, urma ca banca dupa cei 3 ani de dobanda redusa sa compenseze reducerile printr-o dobanda ușor mai mare decât cea pe care ar fi platit-o daca nu s-ar fi restructurat niciodata si si-ar fi plătit ratele inițial convenite.

Facilitatea de restructurare a creditului, acordata clientei nu implica din partea Băncii o renunțare la încasarea dobânzilor și a ratelor de credit aferente perioadei de restructurare, venituri la care avea dreptul contractual.

Oferta Băncii de restructurare a creditului a implicat practic o amanare a plații ratelor pe perioada in care clientul se afla in dificultate financiara, realizandu- se ulterior o reașezare a costurilor creditului astfel incat costul total inițial al creditului sa fie egal cu costul creditului dupa restructurare.

De asemenea, a învederat ca in ce privește restructurările efectuate prin actele adiționale încheiate cu aceasta clienta a băncii, acestea s-au făcut in acord cu Ghidul de restructurare afișat pe site-ul Ministerului Finanțelor1 care prevede ca si metoda posibila, inclusiv:

„De asemenea, fara a se limita la acestea, împrumutatorul poate face referire la urmatoarele soluții:

a) imprumutatorul convine cu împrumutatul modificarea scadentei si/sau a sumei de plata a uneia/mai multor rate de împrumut în sold fara a se depasi durata inițiala de acordare a împrumutului.

Împrumutatului i se permite, pentru o anumita perioada de timp, sa faca plați lunare într-un cuantum mai mic, urmând ca în perioada urmatoare împrumutatul sa efectueze plati într-un cuantum sporit”.

A apreciat ca prin oferirea soluțiilor de restructurare banca nu a îndatorat mai mult clientul.

Astfel la momentul primei restructurări structura de cost a creditului s-a modificat in sensul ca s-a renuntat la incasarea comisionului de administrare credit, ca si cost distinct.

Ceea ce prezintă relevanta in prezenta cauza consta in aceea ca dobanda aplicabila creditului acordat de banca a fost negociata in mod nemijlocit de parti, astfel incat nu se poate retine caracterul nenegociat al contractului de credit. Toate restructurările creditului au {ost solicitate de către împrumutata, care a propus băncii o formula care sa-i permită restituirea împrumutului acordat, in condițiile pe care aceasta le considera avantajoase pentru ea, banca acceptand variantele de continuare a contractului in termenii propuși de aceasta. Nu banca a fost partea contractanta care sa fi impus împrumutatei un anumit nivel de dobanda, ci banca a transpus in contract nivelul de dobanda propus chiar de către reclamanta.

Scurte aprecieri cu privire la conținutul intregii actiuni:

Se invederează de către pârâtă că Legea 193/2000 invocata in prezenta actiune era in vigoare de 8 ani la data incheierii contractului de credit materializat la solicitarea expresa a reclamantilor si nu la initiativa bancii. Mai mult, inclusiv pasivitatea acestora pe parcursul derularii a sase ani de relatii contractuale in care, de asemenea, nimic nu i-a impiedicat sa semnaleze presupuse deficiente reclamate acum.

Aceasta nu poate decat sa contureze opinia instantei ca interesul juridic al reclamantilor este eludarea unor norme imperative de drept (art. 969 VCC – pacta sunt servanda), prin incercarea de eliminare a pretului contractului, la adapostul prezumat al aplicabilitaii Legii 193/2000. Or, considera ca acest demers trebuie cenzurat de instanta de judecata si actiunea respinsa ca inadmisibila, abuzul de drept al reclamantilor fiind unul evident.

Desi notiunea de consumator implică în mod necesar ideea de protectie socială statală, această regulă nu trebuie să deformeze contractul încheiat de consumator cu un comerciant, sub aspectul cauzei sau al obiectului contractului ori să ducă la o protectie economică a acestuia.

Solicitarea reclamantilor de modificare a contractului pe motiv că niste clauze contractuale - întelese, de altfel, pe deplin de acestia, inclusiv sub aspectul consecintelor economice au produs efecte, este doar un pretext pentru abandonarea legăturii contractuale (consumatorul are în vedere o protecție economică, diferită de protecția socială, nevizată de legea privind protectia consumatorului).

În cazul de față, a da eficiență pretențiilor reclamantei echivalează cu modificarea obiectului contractului de credit si exonerarea acestora de obligatia de a rambursa creditului contractat si încasat.

O astfel de modificare încalcă grav principiul fortei obligatorii a contractului reglementat de art. 969 cod civil în materia actului juridic si de art. 1578 Cod civil în materia specifică a contractului de credit.

O astfel de modificare a obiectului contractului ar duce la lipsirea contractelor de credit de cauză în ceea ce priveste pozitia băncii în contract, deoarece ar duce nu doar la modificarea conventiilor în discutie, modificare nepermisă de lege, dar si transformarea acestora în contracte cu titlu gratuit deoarece ar trebui sa suportam cel putin costul de finantare al creditelor (insemnand inclusiv depozite atrase de la populatie care trebuie restituite acelora care cu buna-credinta le-au incredintat gestiunea banilor proprii etc.), nemaivorbind de acoperirea celorlator cheltuieli pe care banca le-a avansat sau de profitul băncii.

Astfel, a invederat ca niciun text de lege nu impune bancilor criterii de cuantum si continut in stabilirea costurilor ce urmeaza a fi percepute consumatorilor pentru produsele de credit, ci doar obligatia de a specifica toate costurile datorate pentru respectivul credit.

Avand in vedere ca solicitarile reclamantilor in cuprinsul cererii au in vedere inlaturarea pretului contractului, prin inlaturarea clauzelor convenite de comun acord, apreciem ca cerintele acestora adresate instantei, de a constata unele clauze din cuprinsul contractului de credit ca fiind abuzive, sunt profund nelegale, in conditiile in care in speta exista exprimat consimtamantul ambelor parti prin insasi semnaturile partilor.

Dobanda si comisioanele aplicate pentru creditul in speta sunt stabilite cu respectarea prevederilor legale, clientii fiind informati in mod corect si complet cu privire la costurile creditului, aceasta exprimandu-si acordul in scris in acest sens prin semnarea contractului, precum si a actelor aditionale ulterioare.

Astfel, cu privire la negociere, se arată că Banca primeste de la clienti solicitarile de modificare a documentatiei contractuale, analizeaza solicitarea si ii comunica clientului decizia.

In consecinta, banca nu refuza negocierea, insa trebuie sa existe o anumita solicitare de negociere din partea clientului. Or, atata vreme cat reclamantii au ales un anumit produs dintre cele oferite de banca (deci nu li s-a impus un produs), respectiv au ales un credit ., de o anumita valoare si au fost de acord cu clauzele contractului de credit, avand capacitate deplina de exercitiu si nu au solicitat modificarea vreunei clauze contractuale, nu i se poate imputa faptul ca au fost private de orice posibilitate de negociere.

Mai mult, institutia nu este una care sa detina monopolul pe piata, cum ar fi de exemplu institutiile care furnizeaza curentul, apa, gazele, produse de care este absoluta nevoie si pe care daca doresti sa le ai, ori accepti conditiile acestor institutii, ori nu accepti si nu beneficiezi de acestea. In speta de fata, reclamantii au optat sa contracteze un credit si au ales din produsele oferite de banca (putea sa solicite credit de la orice alta banca), pe care le-au considerat corespunzator cu nevoile si cerintele ei.

Pe cale de excepție, susține pârâta admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, deoarece, fiind în prezenta unor norme de drept privat, este incidentă prescriptia extinctivă de 3 ani pentru introducerea actiunii prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, în consecință, pretentiile solicitate de reclamata sunt sume platite cu titlu de comision de administrare, pentru sumele achitate până la data de 10.03.2008, care sunt prescrise in raport de data promovarii cererii de chemare in judecata, respectiv data de 04.11.2014, și pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.

Prin cererea introductiva se solicita restituirea sumei de 1.403,28 CHF plătită de reclamantă în data de 10.03.2008, în temeiul contractului de credit nr. RM_/2008.

Potrivit art. 1 alin. (1) si art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva (in vigoare la data incheierii raportului juridic dintre parti), „dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege” ; „ termenul prescriptiei este de 3 ani” .

Avand in vedere ca obligatiile de plata a sumelor a caror restituire este solicitata de reclamantă, intemeiate pe contractul de credit nr. RM_/2008, au fost plătite de reclamantă la data încheierii contractului de credit (10.03.2008), a apreciat ca la data introducerii cererii de chemare in judecata (04.11.2014), intervenise prescriptia extinctiva pentru restituirea sumei respective.

Sumele plătite de împrumutat cu titlu de comision de procesare reprezintă o obligație a carei executare s-a realizat la momentul încheierii contractului de credit, fiind, deci, o obligație cu executare uno icto. Or, intre momentul la care împrumutatul si-a îndeplinit cbligatia de plata a comisionului de procesare si data introducerii cererii de chemare în judecafa au trecut mai mult de trei ani, astfel incat cererea de restituire a acestor sume apare ca fiind prescrisa extinctiv.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea excepție si respingerea acțiunii ca prescrisa cu privire la restituirea sumelor plătite de imprumutat cu titlu de comision de procesare.

Solicita admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune fata de pretentiile solicitate de reclamanți ca fiind sume plătite cu titlu de comision de administrare, pentru sumele achitate pana la data de 04.11.2011, care sunt prescrise în raport de data promovării cererii de chemare in judecata, respectiv data de 04.11.2014.

Prin cererea introductiva, se solicita restituirea sumelor plătite de reclamanți cu titlu de comision de administrare, in temeiul contractului de credit nr. RM_/2008.

Potrivit art. 1(1) si art. 3 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripția extinctiva (în vigoare la data încheierii raportului juridic dintre partî}, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripțioe, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege; termenul pr4escripției de 3 ani”.

Având în vedere că obligațiile de aplată a sumelor a căror restituire este solicvitată de reclamanți, întemeiate pe contrqactul de credit nr. RM_/2008, curg lunar conform art. 6.3 din contractul de credit, a apreciat că, la data introducerii cererii (04.11.2014), intervenise prescripția extinctivă pentru restituirea sumelor plătite în perioada cuprinsă între 10.03._11.

Potrivit art. 12 din Decretul 167/1957 „În cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiune se stinge printr-o prescripție deosebită”.

Pe fondul cauzei, solicita respingerea actiunii, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Referitor la criticile privind comisionul de procesare

Potrivit dispozițiilor contractuale „Pentru procesarea cererii de credit împrumutatul datoreaza Băncii un comision de procesare de 1,5% calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului mentionata la art. 1.1 lit. b.”

Comisionul de procesare este perceput pentru procesarea cererii de credit, asa cum rezulta din contractul de credit, ceea ce presupune (cu titlu de exemplu): analizarea documentelor, scorarea veniturilor, elaborarea aprobarii si ulterior a contractului de credit - de notorietate si pentru un necunoscator al domeniului, fiind cu alte cuvinte un comision de analiza a dosarului. In ceea ce privește OUG 50/2010, actul normativ admite existenta acestui comision prin art. 36 alin. (1) si (2), fara a impune criterii de cuantum si in ceea ce privește acest cost.

Banca a prezentat in oferta sa toate costurile împrumutului aflate in sarcina împrumutatului, incluzând acest comision de procesare credit. Astfel, din Cererea de credit, adresata de reclamanți băncii, semnata in data de 31.01.2008, cu mai mult de 30 zile înainte de data semnării contractului de credit, la pct. 4 - "Informații referitoare la împrumutul solicitat" pct. „Tip comision" este bifata casuta privind " Comision de procesare inclus in credit, in valoare de 1.403,28 Chf". Prin urmare, clientul a fost informat cu privire la existenta costurilor, inca de la primele discuții purtate cu reprezentanții băncii, reclamanta alegand astfel si modul de percepere, prin finanțarea de către banca a acestuia.

De altfel, niciun text de lege nu impune băncilor criterii de cuantum si continut in stabilirea costurilor ce urmeaza a fi percepute consumatorilor pentru produsele de credit, ci doar obligația de a specifica toate costurile datorate pentru respectivul credit - obligație achitata de către banca.

Se poate observa cu ușurința ca, aceasta clauza din contractul de credit privind comisionul de procesare este dara, fara echivoc, ușor de inteles (nu sunt necesare cunostinte de specialitate), conține informații complete, respectând prevederile art. l (1) din Legea 193/2000.

Referitor la criticile privind modificarea dobânzii:

In ceea ce privește clauzele referitoare la dobanda, pe care reclamanta le considera, de asemenea, abuzive cu aceeași motivatie - a lipsei negocierii, reiteram cele mai sus expuse cu privire la acest aspect al "lipsei negocierii",

De asemenea, a învederat faptul ca nu se poate invoca lipsa negocierii de către reclamanta, asa cum in mod cu totul si cu totul nejustificat incearca aceasta sa faca. Considera ca prin aceasta atitudine reclamanta dorește sa abata atentia instantei de la adevaratui scop al cauzei. Asa cum a a ratat mai sus, odata cu . dspozitiilor OUG 50/2010, Banca a instiintat clienții cu privire la obligativitatea raportorii dobânzii exclusiv la indicele variabil LIBOR, prezentând reclamantei inclusiv formula de calcul noua determinata ca urmare a recomandării ANPC adresata Asociației Romane a Băncilor.

Clauza referitoare la modul de stabilire a dobânzii variabile nu are si nu a avut caracter abuziv pentru urmatoarele motive:

Potrivit pct.l lit. a alin.l din Anexa la Legea nr. 193/2000:

„(Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:

a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.

Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii plațibile de către consumator ori acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o prealabilă, dacă există o motivatie întemeiata, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul."

Prin urmare, prin textul de lege învederat si invocat de reclamanți, legiuitorul a statuat cu titlu de excepție, condițiile in care o clauza contractuala nu este abuziva chiar dacă furnizorul de servicii isi rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii.

În aceste condiții, pentru ca o clauză contractuală să poată fi calificată ca fiind abuzivă, ar fi necesar ca dezechilibrul produs în detrimentul consumatorului să fie de o asemenea amploare încât:

- să nu poată fi prevăzut de către un consumator în mod obiectiv;

- să nu permită consumatorului să atingă scopul urmărit prin încheierea contractului de credit.

Astfel, la momentul contractării unui împrumut cu dobândă variabilă, acordat pentru o perioadă indelungata, orice consumator rațional se așteaptă sau ar trebuie să se aștepte la o eventuală creștere în timp a ratei dobânzii (Aceasta întrucât, costurile creditării (prețul banilor), ca toate celelalte costuri economice, sunt în creștere). De altfel, in momentul in care un client decide sa contracteze un credit, isi intocmeste un buget de venituri si cheltuieli, in care isi programeaza cheltuielile si isi prognozeaza veniturile). Astfel odata cu contractarea creditului isi cunoaste posibilitatile pe moment, dar trebuie sa aiba in calcul (pe termen lung in cazul contractului de credit litigos) si sa isi asume veniturile si posibilitatile de rambursare.

În concluzie, având în vedere modul concret prin care banca a înțeles să facă aplicarea clauzelor contractuale privitoare la dobândă, apare ca evident faptul că acestea nu sunt de natură a crea un dezechilibru semnificativ în detrimentul reclamantilor.

Totodata, determinarea initiala a ratei dobânzii, anterior modificarii Legii 193/2000 sau intrarii in vigoare a OUG 174 si OUG 50/2010, în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii nu este contrară cerințelor bunei-credințe:

Astfel, activitatea de creditare este o operațiune complexă care se află în strânsă legătură cu activitatea corelativă de atragere de resurse. Volumul creditelor acordate de o instituție financiară depinde în mare măsură de resursele atrase prin intermediul depozitelor, dar și de alte resurse nedepozitare (împrumuturi de la alte instituții, emitere de obligațiuni și altele).

Mai simplu spus, banca își îndeplinește de la momentul acordării creditului toate obligațiile contractuale, avansând sumele de bani (banii fiind o marfă a cărei valoare și costuri de procurare pot evolua) iar împrumutatul își va îndeplini obligațiile pe durata a mai multor ani.

Ce trebuie reținut este faptul că orice instituție de credit atunci când acordă un credit pe termen lung nu are o sursă de finanțare pe aceeași perioadă, de aceeași mărime și cu o structură similară respectivului credit.

Prin urmare, pe toata această perioadă de derularea a contractului de credit banca va trebui să atragă resurse la niște costuri pe care nu le poate anticipa rezonabil. De aceea, apare justificată inserarea unei clauze contractuale prin care părțile au convenit că dobânda se va modifica în funcție de aceste viitoare evoluții ale pieței monetare.

In acest sens, a aratat ca revizuirea dobanzii nu a avut loc in mod intamplator, ci pe baza unor elemente independente de vointa sa, care sunt amplu prezentate in „Anexa 1 la procedura referitoare la rata dobanzii practicate de Banca”, aspecte ce au fost confirmate si de consultantul de renume international Deloitte.

Pe de alta parte, in ceea ce priveste fluctuatia dobanzii, banca incadrează exceptia stabilita la pct.1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 intrucat:

- prin contractul incheiat s-a prevazut inca de la inceput ca se percepe o dobanda variabila, după aniversarea primului an de creditare;

Contractual părțile au prevăzut în contract faptul că, începând cu al doiela an de creditare banca va percepe o dobândă curentă revizuibilă, conform prevederilor art. 4.1.(b).

Avand in vedere aceste dispozitii contractuale, cererea reclamantilor prin care au solicitat obligarea băncii să recalculeze dobânda eferentă creditului, in functie de marja fixa care ar fi trebuit sa fie prevazuta in contractul initial, prin scăderea indicelui LIBOR din dobânda de achiziție de 3,9%/an, este în contradicție cu tipul de dobândă stabilit de părți pentru primul an de creditare.

Asa dupa cum a aratat, dobanda de 3,9% aplicabila creditului, exclusiv pentru primul an de creditare, era:

- o dobândă promotionala, aplicabila doar pana la prima aniversare a creditului (10.03.2009);

- o dobanda fixa, deci o dobanda care nu varia in funcție de vreun indice.

Astfel, solicitarea de stabilire a marjei băncii prin raportare la dobanda fixa aplicabila creditului doar în primul an de creditare este inadmisibila dar si nefondata raportat si la art. 37 din OUG 50/2010 care mentioneaza ca „ în contractele de credit au dobânda variabila, dobanda va fi compusa dintr-un indice de referința EURIBOR/ROBOR/UBOR la o anumita perioada (...) in funcție de valuta creditului, la care creditorul adauga o anumita marja fixa pe toata perioda derulării contractului",.

În context a reiterat faptul ca încercarea de stabilire a unui anumit pret al contractului (altul decât cei stabilit prin vointa pârtilor), infrange grav principiul autonomiei de voința a băncii in contextual in care nu și-a exprimat acordul cu privire la cuantumul acestuia. Dincolo de aceste aspect, a solicitat a se reține faptul ca acesta este total lipsit de orice motivație economica, in condițiile in care ar practicat in primul an de creditare o dobândă promotionala, în jurul costurilor de finanțare pe care banca le avea la acel moment, contractul fiind încheiat pe o perioada îndelungata, implicit profitul băncii fiind plasat a se asigura in timp si nu in funcție de dobanda promotionala oferita clientilor exclusiv pentru primul an de creditare.

Faptul că este legal ca băncile să perceapă o dobândă variabilă pentru creditele acordate este;

- pe de o parte notoriu (atât la nivel intern, cât și internațional, toate băncile percep o dobândă variabilă pentru creditele acordate);

- pe de altă parte, consacrat expres la nivel legislativ în chiar legislația privitoare la protecția consumatorului (în art. 93 lit. e) din OUG 174/2008 Pentru modificarea și completarea unor acte normative privind protecția consumatorului se prevede faptul că, fără a afecta dreptul băncii de a modifica rata dobânzii este interzisa majorarea comisioanelor și taxelor bancare sau perceperea de taxe și comisioane noi.

De altfel, prin utilizarea oricărui argument de interpretare logico-juridica {literar, gramatical, sistematic etc.), dispozițiile contractuale in discuție sunt neîndoielnice in ceea ce privește perceperea unei dobânzi fixe exclusiv pentru primul an de creditare. Începând cu cel de-al doilea an de creditare contractul a prevăzut atat in forma sa inițiala, cat si ulterior, perceperea unei dobânzi in variabile.

Luarea in calcul a creșterii costului de finanțare a dus la majorarea cu aproape un procent a dobanzii creditului, insa acest fapt nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile pârtilor din contract ci din contra, pentru motivele mai sus aratate, echilibrul se păstreaza intrucat si costul de finanțare al băncii a crescut de la data acordarii creditului si pâna la data majorarii. La data de 30.06.2014, dobanda aplicabila creditului este in cuantum de 6,83%, formata din LIBOR CHF 6 luni (0,07%)+marja băncii de 6,76%.

Ca atare, in ceea ce privește condiția dezechilibrului semnificat invocata de reclamantă si cu privire la dobanda, a aratat ca aceasta nu exista deoarece diferența de dobânda pentru primul an comparativ cu cea stabilita pentru cel de al doilea an de creditare este mica. Prin urmare, aceasta nu poate fi apreciata ca fiind in masura sa creeze dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, datorita cuantumului mic care este insignifiant raportat la obligația de plată asumată și având în vedere că în această perioadă a beneficiat de o perioadă de 36 luni de diminuare costuri prin restructurările acceptate de bancă.

Or, în accepțiunea generala, . ca 1% procent la dobanda nu reprezintă un cuantum semnificativ, astfel ca a apreciat ca si în accepțiunea legiuitorului, "dezechilibru semnificativ" inseamna un procent sau o creștere care sa iasa in evidenta", "însemnata", "importanta" pentru ca, in caz contrar ar fi uzitat numai de termenul "dezechilibru", iar nu si termenul "semnificativ".

De altfel, reclamanții nu fac dovada unui astfel de dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, cerința esențiala a art. 4 din Legea nr. 193/2000 pentru ca o clauza contractuala sa poata fi declarata de insfanta ca fiind abuziva.

În plus, nici OUG nr. 50/2010 nu interzice folosirea unei dobânzi variabile/fluctuante ci doar instituie obligația pentru banei (art. 37) de a prezenta clienților o formula de calcul a dobânzii, "raportata la fluctuațiile indicilor de referința EURIBOR/ROBOR/UBOR/rata dobânzii de referința a BNR/ in funcție de valuta creditului la care creditorul poate adauga o anumita marja, fixa pe toata perioada derulării creditului", sens in care, Banca a respectat prevederile OUG nr, 50/2010 si a notificat imediat clienții cu privire la raportarea exclusiv la indicele LI B., începând cu acel moment.

In concluzie, Banca si-a îndeplinit obligația de informare a reclamanților cu privire la costurile creditului, cuantumul si valoarea comisionului de administrare sunt aratate in mod clar in contractul de credit si in graficul de rambursare (in care este mentionata atât valoarea lunara de la prima scadenta si pana ia finalul perioadei de creditare, dar si valoarea totala a comisionului de administrare pentru toata perioada de creditare), iar reclamanții cunoșteau, chiar anterior încheierii contractului, de la momentul depunerii cererii de credit, comisionul de administrare .

De asemenea evoluția dobânzii a fost notificata conform dispozițiilor contractuale, aceasta presupunând inclusiv alinierea acestuia la prevederile OUG 50/2010.

Referitor la petitul prin care se solicită constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la art. 6 punctul 6.3 din contract referitoare la „comisionul de administrare”, a solicitat respingerea lui ca neîntemeiat.

Referirile reclamanților la un eventual comision de risc sunt total străine de prezenta speța.

Prin cererea introductiva se invoca nulitatea comisionului de administrare ca urmare a intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010 si, totodata, faptul ca acest comision reprezintă o clauza abuziva in temeiul Legii nr. 193/2000 deoarece a fost stabilit . si netransparent si ca, de fapt, are aceiași definiție cu comisionul de procesare achitat la semnarea contractului de credit.

F. de acestea, a învederat în primul rand ca OUG nr. 50/2010 invocata de reclamanți nu elimina comisionul de administrare. Ba, mai mult, din prevederile art. 36 alin. 3 din acest act normativ rezulta ca legiuitorul a apreciat ca acest comision nu este abuziv si poate fi perceput: „Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”."

De asemenea, acelasi text normativ la alin. 3 arata: "Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. In cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului”. Prin urmare, însuși legiuitorul justifica perceperea acestui comision cu aceleași argumente cu cele invocate de bancă.

Or, daca un act normativ prin care s-au edictat norme mai aspre, pentru a veni în sprijinul consumatorului, stabileste ca acest comision este unul legal, in lumina dispozițiilor egale anterioare care erau in vigoare la data contractului in speța si care erau mult mai relaxate pentru finanțator, este evident ca acest comision nu poate aparea ca fiind unul abuziv.

Prin urmare, acest act normativ nu atrage nulitatea comisionului de administrare ci confirma legalitatea lui.

Potrivit art. 4 alin. 1 din legea nr. 193/2000 "O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună ai alte prevederi din contract/creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților."

De asemenea, a învederat faptul ca cele invocate de reclamanți nu se circumscriu textului de lege citat intrucat norma juridica nu interzice comercianților utilizarea clauzelor preformulate si implicit nu obliga la negocierea clauzelor preformulate ci impune doar redactarea clauzelor care nu fac obiectul negocierii de o maniera-care sa nu creeze „in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor”.

Clauza referitoare la comisionul de administare credit stabileste un drept contractual al băncii: de a percepe comisionul de administrare credit in toata perioada contractuala/ determinat ca procent raportat la soldul creditului (0,20%), Clauza este expresa, fara echivoc si angajeaza raspunderea contractuala a împrumutaților de a plati la data scadentei fiecarei rate lunare comisionul de administrare pe toata perioada de derulare a contractului. Referitor la comisionul de procesare prevăzut la art. 1.1 lit. b, respectiv art. 6.1., din Contractul de Credit nr. RM_/2008, a învederat faptul ca acesta a fost perceput o singura data, la acordarea creditului, pentru "procesarea cererii de credit" si se calculeaza prin aplicarea procentului la valoarea creditului, iar art. 6.3 defineste comisionul de administrare ca fiind perceput pentru "monitorizarea de către Banca a utilizării/rambursării creditului, precum si a oricăror altor obligații asumate de acesta (n.n. împrumutat) în baza contractului de credit...()/", care se calculeaza prin aplicarea procentului la soldul creditului.

De altfel, începând cu data primei restructurări a creditului (30.07.2010), banca a renunțat la perceperea acestuia, in conformitate cu prevederile contractuale.

Referitor la solicitarea reclamanților de la capatul 5 al cererii de chemare in judecata referitoare la dobanda legala

In sistemul Codului civil de la 1864 punerea in întârziere in ceea ce privește dobanda în materie civila curgea de la data cererii de chemare in judecata, deoarece art. 1088 Cod civil prevedea ca daunele-interese pentru neexecutarea obligațiilor care au ca obiect o suna oarecare nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare in judecata.

Astfel, « dobanda nu se datoreste decât din ziua cererii in judecata (...). Judecata care acorda dobanda de la un alt termen fara a motiva de ce a acordat-o astfel da o hotarare nemotivata si deci casabila.

In plus, același autor ne indica prin prezentarea altei spete ca «dupa art. 1088 si tamatoarele daunele-interese ce ar decurge din neindeplinirea unei obligații de a depune o suma de bani la un timp determinat nu poate sa consiste decât in plata unei dobânzi legale, calculata numai de la intentarea acțiunii».

In reglementarea prezenta dreptul comun in materia obligatiilor banesti purtatoare de dobanzi este reprezentat de dispozitiile art. 1489 Noul Cod civil si 1535 Noul Cod civil. Dreptul creditorului de a percepe dobanda moratorie este instituit de la scadenta la momentul platii. Astfel, in cazurile incluse in aria de aplicabilitate a Noului Cod Civil legiuitorul a prevazut faptul ca nu mai este necesara punerea in intarziere pentru curgerea dobanzilor, deoarece paguba se produce de indata ce termenul scadentei s-a implinit.

In acest sens, data de la care ar putea incepe termenul de acordare a dobanzii legale nu poate fi altul decat cel la care o eventuala sentinta nefavorabila bancii ar ramane definitiva si nicidecum data de la care au fost achitate de reclamanti sumele la care se solicita acordarea daunelor-interese.

Pentru motivele expuse solicita respingerea cererii ca neintemeiata si nefondata.

De asemenea a mai precizat că se opune încuviințării probei cu expertiza, cei puțin cu obiectivele detaliate in cererea de chemare in judecata, pentru urmatoarele considerente:

- obligativitatea raportorii la indicele variabil LIBOR a survenit in legislația romana prin . OUG nr. 50/2010, astfel incat la momentul încheierii contractului, 2008, Banca a avut in vedere si alti indicatori financiari (riscul de tara, costurile în legătură cu rezerva minima obligatorie impusa de BNR etc.}, ceea ce nu poate fi imputat- Băncii in lipsa unor dispoziții contrare; daca marja s-ar determina prin raportare exclusiv la LIBOR la momentul 2006, ar însemna sa se încalce principiul neretroactivității legii.

- din cuprinsul dispozițiilor contractuale rezultă că banca a practicat o dobândă promoțională fixă pentru primul an de creditare. Or, este de domeniul evidenței că o dobândă fixă nu are o componentă variabilă în cuprinsul ei și una fixă, aceste caracteristici fiind atributul dobânzii variabile; în acest context, încercarea de a extrage o marjă dintr-o dobândă fixă este inadmisbilă și oricum contrară consimțământului exprimat al băncii.

In drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 si urm. Cod procedura civila, art. 969, 970, 1169, art. 1584 Cod civil, OUG 174/2008, pct. II care modifica OG 21/1992, Legea 193/2000 si Anexa A la aceasta, OUG nr. 50/2010, precum si toate textele de lege invocate.

De asemenea a solicitat judecarea si in lipsa de la dezbateri, in baza dispozitiilor art. 411 alin. 1 pct.2 Cod procedura civila.

Reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care au arătat în ceea ce priveste excepțiile prescripția dreptului de creanță cu privire la restituirea comisionului de administrare perceput de către pârâtă la data acordării creditului contractat, precum și a comisionului de administrare plătibil lunar, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Se susține că ar fi intervenit prescripția dreptului material la acțiune în condițiile art. 3 alin.1 din decretul nr. 167/1958 și că sumele achitate sub acest titlu până la data de 04.11.2011, sunt prescrise.

Termenul de prescripție privind dreptul consumatorilor de a cere restituirea sumelor încasate de către banca in mod abuziv începe sa curgă de la data pronunțării hotararii judecătorești ce constata existenta unor clauze abuzive vizând plata acestora si nu de la data plații lor. De altfel, ori de cate ori se dispune anularea totala sau parțiala a unui contract si părțile nu au solicitat prin acțiune si repunerea în situatia anterioarade la data pronunțării hotararii judecătorești curge termenul de prescripție de 3 ani in care părțile au posibilitatea sa ceara pe calea unei acțiuni separate repunerea in situatia anterioara, in acest sens s-a pronuntat Tribunalul Salaj prin Decizia nr, 309/2011 definitiva si irevocabila. De asemenea, tot in același sens s-a pronuntat si Judecatoria Tg. M. in Dos._, hotararea fiind definitiva si irevocabila, recursul promovat de către banca fiind respins. 

Pe fondul cauzei.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta înțelege să aducă argumente în apărarea sa, pe motivul ca nu ar fi îndeplinite dispozițiile Legii nr. 193/2000 cu privire la existența unor clauze abuzive în cadrul contractului de împrumut, datorita faptului ca clauzele contractuale ar fi fost negociate si asumate prin semnarea contractului de imprumut si a actelor adiționale la contractul de credit. Se mai susține totodata ca prevederile OUG 50/2010, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 288/28,12.2010, nu ar fi aplicabile contractelor incheiate pe o durata determinata, aflate in curs de derulare la data intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010 si, in consecința, nu sunt aplicabile nici prezentului contract de credit.

Cu referire la susținerile pârâtei, se arată că sunt neîntemeiate, deoarece, la momentul încheierii convenției de credit, Legea nr. 193/2000 era în vigoare astfel că banca era obligată să respecte dispozițiile acestui act normativ, sancțiunea prevăzută fiind reprezentată de anularea contractului sau a acelor clauze contractuale caracterizate ca fiind abuzive.

Prevederile art. 4 al Legii nr, 193/2000 nu intră în conflict cu dispozițiile art. 969 ale Codului civil de la 1864 fiind tocmai dispoziții legale ce atenuează/anulează efectele obligatorii ale contractelor sau ale clauzelor contractuale în condițiile în care respectivele constituie clauze abuzive impuse de comerciant consumatorului. Pârâta încearcă a pune problema în mod diametral opus de cum aceasta ar trebui privită, încercând să-și impună punctul de vedere prin prevalarea de dispozițiile art. 969. Principiul forței obligatorii a contractelor nu poate fi opus din moment ce respectivele clauze au fost impuse în mod abuziv, fiind întrunite condițiile cumulative impuse de ari. 4 din Legea nr. J93/2000. Cu alte cuvinte, ceea ce pârâta încearcă, este de a se prevala de principiului efectelor obligatorii ale contractului în condițiile în care clauzele contractuale sunt nule.

Apărarea conform căreia „banca poate sa perceapa clientului pentru creditul acordat comision de administrare cont curent sau comision de administrare credit”, explicația băncii fiind ca se percepe comision pentru acoperirea costurilor pe care banca le realizeaza prin activitatea de monitorizare a creditelor, inclusiv prin indeplinirea obligației legale de raportare periodica a informațiilor pozitive/negative către Centrala de riscuri de credit gestionata de către BNR. Mai mult, faptul ca banca are anumite sarcini de realizat care au legătură cu domeniul sau de activitate, nu poate sa ne producă noua vreun prejudiciu. Banca trebuie sa-si desfasoare activitatea in mod legal, prin activitatea pe care o desfasoara obține un profit, dar are si anumite obligații impuse legal. Nu se poate ca banca sa puna in sarcina clientului anumite comisioane in scopul de a-si îndeplini mai ușor obligațiile care-i incumba către terti. Orice obligație a clientului trebuie sa ai ba o contraprestatie din partea băncii. Operațiunea de a administra ( gestiona un credit) este accesorie si face parte din contractul de credit, deci nu poate genera alte costuri in sarcina consumatorului, pentru ca aceasta nu obține nimic in contraprestatie.

În continuare, reclamanta a reiterat susținerile formulate prin cererea introductivă.

A fost administrată proba cu înscrisuri, în cadrul acesteia fiind depuse la dosar, contract de credit și act adițional (f.14-28), grafic de rambursare (f.29-34), adresă (f.35), proces verbal de informare gratuită privind avantajele medierii nr. 140/2014 (f.36), anexa la procedura referitoare la rata dobânzii practicate de bancă (f.77-93), anexa 1 la procedura legată de comisionul de administrare pentru creditele garantate (f.94-95), anexa 4 (f.96-107), raport de constatări efective (f. 108-113), sentința civilă nr. 8570/2014 (f.114-121), decizia nr. 446/A/.-130), sentința civilă nr._/2013 (f.131-137), act adițional (f.138-142), cerere de credit (f.143-147), grafic restructurare (f.148-151), a probei cu interogatoriul luat reclamantei (f. 171-174); obiective la expertiza financiar contabilă (f.175), înscris (f.176-179), adresă (f.180-183), ordin (f.184-185), ghid pentru restructurarea extrajudiciară a împrumuturilor cu garanții ipotecare (f.186-192), adresă (f.193-198), act adițional (f.199-212), notă de evaluare (f.231), raport de expertiză contabilă (f.232-240), anexa 1 (f.241-243), anexa 2 (f.244-246), anexa 4 (f.247-249), obiecțiuni la raportul de expertiză (f.257-259).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În aplicarea art. 248 Cod procedură civilă, instanța va analiza excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Instanța reține că dreptul la acțiune prin care se urmărește recuperarea sumelor achitate în baza clauzelor abuzive, se naște din momentul constatării caracterului abuziv al clauzelor și al anulării acestora. Cu alte cuvinte, cererea de restituire a sumelor de bani nu este o cerere independentă procesual, vizând un prejudiciu cauzat consumatorilor printr-o faptă ilicită, ci se află în totală dependență de modul de soluționare a solicitărilor privind anularea clauzelor abuzive menționate.

Ca urmare, pentru dreptul la restituirea sumei plătită cu titlu de comision de acordare credit, prezentând o cerere de repunere în situația anterioară, ca urmare a constatării nulității clauzei ce a instituit această obligație în sarcina reclamanților, prescripția începe să curgă de la data constatării nulității clauzei, acesta fiind momentul la care se naște dreptul.

Astfel, în prezent, termenul de prescripție nu a început încă să curgă, operând o distincție între restituirea prestațiilor ca urmare a desființării actului juridic și executarea prestațiilor în temeiul acestuia.

Ca urmare, instanța urmează să respingă această excepție.

Pe fondul cauzei, instanța reține că între părți s-a încheiat contractul de credit înregistrat sub nr. RM_ din 10.03.2008 (fila 14) pentru suma de_,28 CHF, pentru o perioada de 336 luni.

Potrivit clauzei de la art. 4.1și art. 4.3 din contract, s-a stabilit că creditul se acordă cu o dobândă curentă fixă pentru primul an de creditare, de 3,9%, iar începând cu cel de-al doilea an de creditare, dobânda curentă devine revizuibilă, banca putând modifica valoarea acesteia în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a bancii.

Potrivit art. 6, pct.6.1, pentru procesarea cererii de credit, imprumutatul datorează bancii un comision de procesare de 1,5% calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului, comision ce se va plăti integral, la data tragerii creditului.

Potrivit art. 6, pct.6.3, pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului, precum si a indeplinirii oricăror alte obligații asumate de acesta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar bancii un comision de administrare de 0,2%, ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului.

Cu titlu preliminar, instanța reține că raportat la obiectul contractului și părțile contractante, cauza se încadrează în prevederile Legii 193/2000, care la art.2 alin.1 stabilește ce se înțelege prin consumator, respectiv profesionist.

Legea nr.193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori reprezintă actul normativ care transpune și implementează Directiva 93/13/CEE. Rațiunea avută în vedere la adoptarea acestui act normativ l-a constituit faptul că întregul sistem de protecție preluat în dreptul intern are la bază ideea că un consumator se află într-o poziție de inferioritate în raport cu comerciantul, în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare. Această situație îl pune în postura de a adera la condițiile redactate în prealabil de către comerciant, fără a avea puterea de a influența conținutul lor.

Instanța reține că contractul este unul de adeziune, clauzele cuprinse în el fiind prestabilite de către bancă, fără să se fi dat posibilitatea reclamanților de a modifica sau înlătura vreuna dintre clauze.

În acest sens, reține instanța că pârâta nu a dovedit eventualele concilieri, discuții, oferte privind modificarea efectivă, substanțială, vizând însăși natura clauzelor cuprinse în convenție.

Prin urmare, instanța va înlătura susținerea pârâtei vizând aspectul că actul juridic încheiat a fost acceptat prin semnătură de către reclamanți, care și–au asumat conținutul convenției de credit din moment ce simpla cunoaștere a clauzelor contractuale, fără posibilitatea modificării acestora de către reclamanți, nu echivalează cu negocierea lor, aceștia având numai dreptul de a le accepta prin semnarea contractului.

În ceea ce privește principiul forței obligatorii și principiul libertății contractuale invocate în apărare de pârâtă, trebuie precizat, cu titlu preliminar, că, în materia contractelor de consum, legiuitorul național și cel european a urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive.

O asemenea intervenție nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1 Cod civil, întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută sau discreționară de a contracta. Un contract are putere de lege între părți întrucât este prezumat a fi dominat de buna-credință și utilitate pentru părțile contractante. Forța juridică deplină este recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu principiul constituțional al bunei-credințe și cu bunele moravuri. În caz contrar el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată.

Mai mult, nu trebuie omis faptul că art. 969 Cod civil nu are o existență de sine stătătoare în ansamblul dispozițiilor Codului civil, ci el este legat inseparabil de art. 970 alin. 1 Cod civil, executarea cu bună-credință a obligațiilor fiind rezultatul firesc al obligativității contractului. Un contract rămâne legea părților numai în măsura în care nici una dintre acestea nu ignoră sau încalcă cu bună știință îndatoririle care îi revin potrivit asumării și executării cu bună-credință a prestațiilor. Principiul forței obligatorii a contractului trebuie examinat și interpretat în strânsă legătură cu solidarismul contractual întrucât esența contractului este alcătuită nu numai din voința părților contractante, ci și din interesul contractual al fiecăreia dintre ele. Tocmai de aceea, motivele invocate sub acest aspect de către bancă (sub pretextul libertății contractuale ) nu pot fi primite.

Tot astfel, având în vedere că prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 193/2000 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv, la cererea consumatorului, motiv pentru și această apărare a pârâtei va fi înlăturată.

De asemenea, faptul că contractul de credit în discuție și-a produs parțial efectele, executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator, nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată. Astfel, nu se poate reține că reclamantul a acceptat în integralitate conținutul convenției de credit, prin executarea ca atare.

Astfel, pentru a verifica dacă clauzele din contractul ce face obiectul prezentei acțiuni pot fi catalogate ca având caracter abuziv, față de prevederile art. 4 alin. 1, instanța urmează să analizeze dacă acestea creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.

Cu privire la clauza prevăzută de art. 4, pct. 4.3, se reține că prin acest articol s-a stabilit că creditul se acordă cu o dobândă curentă fixă pentru primul an de creditare, de 3,9%, iar începând cu cel de-al doilea an de creditare, dobânda curentă devine revizuibilă, banca putând modifica valoarea acesteia în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a bancii.

La data de 30.07.2010, părțile din cauză au semnat un act adițional (fila 199-203), la cererea reclamantei, în vederea reeșalonării plății, care act adițional prevedea, la art. 2.4 o dobândă fixă, pentru primul an ( 30.07._11), de 4,53%, iar ulterior acestei perioade, așadar cu începere din data de 30.07.2011, o dobândă variabilă, a cărei valoare se calcula după formula prevăzută la punctul 2.2 din actul adițional, respectiv LIBOR la 6 luni+marja bancii, unde marja băncii este de 11,5 puncte procentuale.

La data de 17.08.2011, părțile din cauză semnează al doilea act adițional (fila 21-28), la cererea reclamantei, în vederea reeșalonării plății, care act adițional prevedea, la art. 2.3, o dobândă fixă pentru perioada 17.08._12, de 5,4%, iar ulterior acestei perioade, așadar cu începere din data de 17.08.2012, o dobândă variabilă, a cărei valoare se calcula după formula prevăzută la punctul 2.2 din actul adițional, respectiv LIBOR la 6 luni +marja bancii, unde marja băncii este de 6,76 puncte procentuale.

Conform graficelor de rambursare depuse de ambele părți la dosar, precum și tabelul efectuat de expertul numit în cauză, valoarea dobânzii achitată de reclamantă, a suferit de-a lungul derulării contractului de credit variații nesemnificative.

Reclamanta solicită a se constata de către instanță că clauza cuprinsă în art.4, pct.4.3din contract, precum și clauza cuprinsă în art. 2.2 din actele adiționale, contine o clauză abuzivă.

Instanța are în vedere că dispozițiile speciale se completază cu dispozițiile de drept comun, iar potrivit art. 969 și 970 din Codul civil de la 1864, în vigoare la data semnării contractului, „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante” și „trebuie executate cu bună-credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa”. De asemenea, potrivit art. 982 și art. 983 „Termenii susceptibili de două înțelesuri se interpretează în înțelesul ce se potrivește mai mult cu natura contractului”, „Toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg”, iar „Când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă”.

Astfel, instanța reține că stabilirea unei dobânzii variabile într-un contract de credit, nu este în sine susceptibilă să atragă clalificarea acesteia drept abuzivă, însă în raport de dispozițiile de drept comun mai sus menționate, o astfel de dispoziție poate fi calificată astfel în condițiile în care modalitatea de stabilire a variației dobânzii este lăsată la discreția băncii.

Însă, se constată că în prezenta cauză, aceasta modalitate de stabilire a variației dobânzii nu a fost lăsată la discreția băncii.

Astfel, mecanismul contractual este clar, neechivoc și detaliat, deoarece, așa cum s-a arătat, părțile au convenit ca, după expirarea perioadei de dobândă promoțională fixă, dobânda curentă să fie variabilă și să se calculeze prin raportare la dobânda de referință a băncii, la care să se adauge o marjă fixă.

În plus, diferența de dobândă pentru primul an, comparativ cu cea stabilită pentru cel de-al doilea an de creditare, este mică (aspect constatat din lecturarea graficelor de rambursare), astfel că acest lucru nu poate fi apreciat ca fiind în măsură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Mai mult, prin semnarea celor două acte adiționale, la inițiativa reclamantei, care a dorit reeșalonarea creditului, data aplicării dobânzii variabile a fost amănată, în final, pentru 17.08.2012, practic, până la aceasta dată, reclamanta beneficiind de un credit cu dobândă fixă.

Prin actele adiționale s-a stabilit modalitatea de calcul a dobânzii variabile, prin raportare la la indicele LIBOR la 6 luni + marja băncii de 11,5 %, respectiv 6,76% (prin al doilea act adițional), context în care nu se poate reține existența unui dezechilibru semnificativ între prestațiile părților și care să fie rezultatul nesocotirii cerințelor bunei credințe, astfel încât nu se impune nici recalcularea dobânzii aferente creditului, așa cum o cere reclamanta prin cererea de față.

În ce privește actele adiționale încheiate de reclamantă cu banca, se constată că acestea au fost întocmite la cererea și în interesul reclamantei, iar acestea reduc cuantumul dobânzii contractuale. Este evident faptul că aceste două acte adiționale întocmite sunt rezultatul negocierii inițiate de către reclamantă a condițiile contractului inițial, condiții pe care Banca a acceptat să le ușureze succesiv, raportat la solicitările reclamantei.

Prin urmare, în ce privește actele adiționale întocmite, mai exact, în ce privește clauza impusă prin art. 2.2 din cele două Acte Adiționale la contractul de credit, se reține că nu este îndeplinită condiția esențială a lipsei negocierii între client și bancă – clauza s-a prevăzut astfel tocmai ca rezultat al negocierii, iar cuantumul concret stabilit al dobânzii, ca și preț al contractului, nu poate face obiectul controlului instanței.

Pentru motivele expuse, cerererea reclamantei, privind constatarea ca fiind abuzive a clauzelor cuprinse în art.4, pct.4.3 din contract, precum si art.2.2 din actele adiționale încheiate, va fi respinsă, ca neîntemeiată.

Cu privire la clauza privind comisionul de procesare, prevăzută de art. 6, pct.6.1 din contract, se reține că, pentru procesarea cererii de credit, imprumutatul datorează bancii un comision de procesare de 1,5% calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului, comision ce se va plăti integral, la data tragerii creditului.

Instanta constată că în cuprinsul contractului acest comision de procesare este doar stabilit, însă nu se arată care sunt serviciile pentru care banca l-a perceput.

Totodată, cuantumul ridicat al comisionului - de 1,5% din valoarea creditului acordat - nu are o justificare reală pentru a fi eventual analizat ca un comision necesar întocmirii sau verificării documentației de creditare.

Deși Banca a arătat că motivul perceperii acestuia comision este acoperirea cheltuielilor aferente întocmirii documentației de credit, atunci nu se explică de ce cuantumul comisionului este raportat la mărimea sumei împrumutate și nu la volumul, complexitatea actelor ce formează documentația de procesare a creditului.

De asemenea, acest comision este perceput din creditul acordat, în momentul primei trageri, nefiind altceva decât o diminuare a contraprestației băncii fără nicio justificare pertinentă.

Perceperea comisionul de procesare apare ca o plată făcută băncii de către client pentru că i-a fost acordat creditul, cu alte cuvinte banca este plătită pentru că a acceptat ca solicitantul creditului să devină clientul Băncii prin acordarea creditului, credit pe care Banca îl acordă tot în vederea obținerii unui profit.

Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, pentru ca o asemenea clauză să fie considerată abuzivă, este necesar ca prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Or, impunerea unei sume din valoarea creditului cu titlu de comision de procesare la care s-a calculat si dobanda conduce la concluzia existenței dezechilibrului semnificativ la care face trimitere textul de lege.

În condițiile în care, după cum s-a reținut, suma percepută nu poate fi apreciată ca fiind echivalentul cheltuielilor necesare întocmirii documentației de credit, instanța stabilește că această clauză are un caracter abuziv, impunându-se, în baza art. 13 alin. 1 din Legea 193/2000, înlăturarea acesteia din contractul de credit.

Ca și consecință a anulării clauzei contractuale ce a impus achitarea comisionului de procesare, in baza art.1092 din Codul civil de la 1864 aplicabil in speta raportat la data incheierii contractului, instanța va obliga parata sa restituie reclamanților suma incasata cu titlu de comision de procesare .

În temeiul art. 1088 Cod civil, pârâta va fi obligată și la plata dobânzii legale către reclamant, calculată asupra sumei reprezentând comisionul de procesare și care va fi calculată de la data introducerii acțiunii(04.11.2014), iar nu de la data fiecărei plăți, astfel cum a solicitat reclamantul, și până la achitarea debitului, conform dispozițiilor OG 13/2011.

Având în vedere faptul că dobânzile legale nu pot curge anterior momentului în care debitorul este pus în întârziere și cunoaște că are acea datorie, nu se poate pretinde băncii să suporte dobânzile legale ale unor sume cu privire la care nu știa că are calitatea de debitor, decât de la acest moment.

Dobânda legală se va calcula până la momentul în care suma va fi restituita integral reclamantului.

În ceea ce privește clauza care reglementeaza plata unui comision de administrare calculat la valoarea soldului creditului cuprinsă la art. 6, pct.6.3 din contract, se constată că, pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului, precum si a indeplinirii oricăror alte obligații asumate de acesta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar bancii un comision de administrare de 0,2%, ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului.

Instanța constatată că nu rezultă rolul acestui comision. Susține pârâta prin întâmpinare că acest comision acoperă cheltuielile de monitorizarea finanțării și alte cheltuieli operaționale ale instituției financiare.

În lipsa unei astfel de mențiuni în contract, instanța trebuie să analizeze dacă împrumutatul prin doar sintagma folosită – comision de administrare, putea să conștiientizeze rațiunea instituirii unei astfel de obligații, a contraserviciului prestat.

Instanța reține că sintagma în sine nu necesită cunoștiințe de specialitate pentru a fi înțeleasă, având semnificația obișnuită din limbajul comun, accesibil oricărei persoane, astfel încât în contract nu este necesară explicarea detaliată a sa. Pentru reclamanți esențial era să cunoască cuantumul comisionului de administrare și dacă acesta era convenabil pentru ei. Legea 193/2000 stipulează doar obligativitatea unei formulări clare, neechivoce, într-un limbaj inteligibil a clauzelor contractuale, nu și necesitatea explicării motivelor care stau la baza perceperii taxelor, comisioanelor, ori a dobânzilor.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că acest comision, calculat si perceput lunar, disimulează, de fapt, un procent consistent de dobandă, mărind artificial costul efectiv al creditului și, în plus, creând băncii un avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite față de celelalte bănci.

Deoarece activitatea de monitorizare și gestionare a creditului este principala activitate a băncii, după acordarea creditului, iar OUG 50/2010, prin art. 36, întărește această concluzie, legând comisionul de administrare de operațiunile întreprinse de bancă de-a lungul desfășurării creditului pentru monitorizarea utilizării și rambursării creditului, instanța constatată că nu pot fi primite susținerile reclamanților.

Stipularea comisionului de administrare în cuatum de 0,2%, un cost ce reprezintă mai puțin de o zecime din valoarea totală a ratei lunare, nu este în sine de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și, mail mult, reclamanții au acceptat expres prin semnătură condițiile acordării creditului.

În plus, faptul că acest comision este calculat si perceput la valoarea soldul acestuia, face, ca suma percepută cu acest titlu să descrească în raport de valoarea din credit rambursată deja.

În plus, acest comision a fost eliminat prin semnarea actului adițional dintre părți.

Având în vedere că această clauză contractuală nu îndeplinește cea de a doua condiție cumulativă prevăzută de art. 4 alin.1 din lege, pentru a avea caracter abuziv, instanța va respinge cererea de constatare a caracterului abuziv, de eliminare a acestei clauze din contract și de restituire a sumelor plătite cu acest titlu.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte, instanța, în temeiul art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, va admite cererea reclamantluui de acordare a cheltuielilor de judecată și va obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta P. C. (CNP_), cu domiciliul în Tg M., . A, ., jud. M., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat F. S., cu domiciliul în Tg M., ., ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, Calea Floreasca-Cladirea Sky Tower, nr. 246C, sector 1, nr. înregistrare ORC J_, CUI_.

Constată caracterul abuziv al clauzei 6.1 privind perceperea comisionului de procesare credit în cuantum de 1,5 % calculat la valoarea creditului, prevăzută în contractul de credit nr. RM_/10.03.2008.

Obligă pârâta să restituie sumele percepute cu titlu de comision procesare credit, cu dobânda legală calculată de la data introducerii cererii_ și până la achitarea efectivă a sumei.

Respinge în rest pretențiile ca neîntemeiate.

Obligă pârâta să achite reclamantei cheltuieli de judecată parțiale în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocațial.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Tg M..

Pronunțată potrivit art. 396 alin.2 Cod procedură civilă, astăzi, 09.12.2015.

PREȘEDINTE	GREFIER
C. I. F.	M. P.

4. ex./03.12.2015

Red. C.I.F./23.12.2015

Tehnored. C.M.

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5573/2015....		Contestaţie la executare. Încheierea nr. 5569/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 3105/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Contestaţie la executare. Sentința nr. 3475/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Validare poprire. Sentința nr. 3471/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Plângere contravenţională. Sentința nr. 5573/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Contestaţie la executare. Încheierea nr. 5569/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Plângere contravenţională. Sentința nr. 3477/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Acţiune în constatare. Sentința nr. 5580/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Plângere contravenţională. Sentința nr. 5570/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ