Contestaţie la executare. Încheierea nr. 5569/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 5569/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 5569/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
Dosar nr._
Disjuns din dosar nr._
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 5569/2015
Ședința publică din data de 08.12.2015
PREȘEDINTE: R. D.
GREFIER: V. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii formulate de contestatoarea A. E. M., în contradictoriu cu intimatul MFP-A.-DGRFP B.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., având ca obiect contestație la executare.
Fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 03 decembrie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, fiind amânată pronunțarea pentru data de astăzi, 08 decembrie 2015, când după deliberare a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea având ca obiect contestație la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu M. la data de 03.12.2015, sub nr._, contestatoarea A. E. M. în contradictoriu cu MFP-A.-DGRFP-AJFP M., a solicitat instanței să pronunțe o hotărârea judecătorească împotriva:
Somației nr._ din29.06.2015 din Dosarul de executare nr._/30/1/ 2015/_;
Titlului executoriu nr._ din data de 29.06.2015 reprezentând contribuții de Asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente în sumă de 141.00 lei conform doc. Nr._/16.03.2015
În fapt, contestatoarea menționează faptul că titlul executoriu nr._ din data de 29.06.2015 nu i-a fost comunicat conform prevederilor legale și astfel nu au fost respectate dispozițiile legii.
Apreciază că în mod netemeinic și nelegal s-a demarat executarea silită împotriva sa și s-a emis dispoziția de poprire a conturilor sale, pentru următoarele considerente: în ceea ce privește dobânzile și penalitățile de întârziere, arată ca în mod greșit s-au reținut în sarcina sa obligații de plată a acestor sume.
Obligarea contestatoarei la plata accesoriilor este nelegală și netemeinică cu atât mai mult cu cât potrivit prevederilor din ari 222 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în sănătate, „fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an prin casele de asigurări asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale", ori evident Casa de Sănătate M., nu și-a îndeplinit obligația de a o informa.
De altfel apreciază că dacă CAS M., era de bună credință și considera că într-adevăr ar datora contribuții către bugetul de stat, emitea deciziile de impunere în fiecare an începând cu anul 2005 și nu ar fi lăsat să treacă aproape 5 ani, timp în care a calculat dobânzi și penalități de întârziere până să îi solicite să achite contribuția la asigurări de sănătate.
Consideră că atâta timp cât între aceasta și CAS M. nu există un contract încheiat in mod valabil, nu poate fi obligată la plata unor sume nedatorate.
Susține că avocații care nu au încheiat contracte de asigurări cu casele de asigurări nu datorează aceste contribuții, iar deciziile de impunere emise pe baza veniturilor comunicate de A. sunt nelegale.
Astfel, în primul rând art. 21I alin. I din Legea nr. 95/2006 stabilește condițiile pentru ca o persoană, cetățean român cu domiciliul în România, să devină asigurat trebuie să facă „dovada plătii contribuției la fond, în condițiile prezentei legi", iar în continuare se menționează că „persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator".
Așadar, textul Legii nr. 95/2006 este foarte clar, stabilind că dobândirea calității de asigurat pentru un cetățean român cu domiciliul în România este plata care urmează a se face în baza unui contract de asigurare. La baza raportului juridic de asigurare se află contractul. Calitatea de asigurat nu rezultă ope legis așa cum în mod greșit se susține de către unii autori.
Acestei concluzii nu i se poate opune decât art. 208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 care prevede că „asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar". Acest text de lege este ambiguu în contextul condițiilor stabilite de art 21I, odată ce acesta din urmă reglementează expres condițiile de dobândire a calității de asigurat.
Legiuitorul a înțeles să lege nașterea acestui raport juridic de încheierea unui contract de asigurare, căci altfel art. 211 nu ar avea nici un rost. Existența obligației de plată a acestei contribuții ope legis nu ar putea fi reținută decât în lipsa reglementării necesității încheierii unui contract de asigurare. Așadar, dacă Legea nr. 95/2006 ar fi conținut doar art. 208, fără a fi avut în conținutul său și art. 211 se putea susține caracterul ope legis. Evident că pentru cei ce au încheiat contract de asigurare plata este obligatorie și în acest sens trebuie interpretat art. 208 alin. 3.
De asemenea, această concluzie este susținută și de alte dispoziții din Legea nr. 95/2006 care nu fac referire la „obligația de plată a contribuției“, ci la obligația de a se asigura în condițiile art. 211; în acest sens, spre exemplu art. 213 alin 4 prevede că persoanele ce nu sunt prevăzute la art. 213 alin. 1 și 3 (adică persoanele asigurate fără plată, ..au obligația să se asigure în condițiile art. 211, adică să încheie contract.
O dovadă în sensul inexistenței obligației de plată a avocaților a acestei contribuții o reprezintă chiar modificarea adusă Codului fiscal prin O.U.G nr. 125/201I în care se precizează expres că toate persoanele datorează această contribuție, chiar și cele care nu realizează venituri, iar plățile se stabilesc prin decizie de impunere, pe baza declarației de venit estimat/declarației privind venitul realizat sau pe baza normelor de venit. Așadar, acum legiuitorul a înțeles să stabilească ope legis această obligație de plată a contribuției sociale de sănătate și a eliminat existența contractului de asigurare și a stabilit și modalitatea de stabilire prin decizie prin decizie de impunere pe baza declarației de venit estimat/declarației privind venitul realizat sau pe baza normelor de venit
Dispozițiile Legii nr. 95/2006 sunt contradictorii și că starea actuală deficitara privind impunerea și colectarea asigurărilor sociale de sănătate sunt o realitate, fiind recunoscute chiar de legiuitor prin expunerea de motive la OUG nr. 125/201 I în care principial se identifică „necesitatea perfecționării continue a legislației fiscale, de conjunctura economică actuală, de principalele caracteristici ale politicii bugetare a României în perioada următoare, care vor fi subordonate obiectivelor de susținere a creșterii economice", iar, în special privind subiectul acestui material se identifică contextul în care este necesară continuarea simplificării și unificării legislației și a administrării contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice"
Alte argumente ce susțin lipsa obligației de plată a contribuției sociale de sănătate:
Art. 4 alin 3 din H.G nr. 972/2006 privind aprobarea Statutului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, precum și art. 222 din Legea nr. 95/2006 reglementează dreptul asiguratului de a fi informat cel puțin o dată pe an prin casele de asigurări asupra serviciilor de care beneficiază, nivelul de contribuție personală și modalitățile de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.
Așadar, aceste drepturi sunt stabilite doar pentru cei ce au calitate de asigurați, iar aceștia nu sunt potrivit art. 21I decât cei ce au încheiat un contract de asigurare De altfel, chiar și în art. 4 alin. 4 din H.G 972/2006 se prevede obligativitatea încheierii contractului de asigurare cu casele de asigurări direct sau pun angajator. Legiuitorul a stabilit anumite drepturi pentru persoanele asigurate, astfel că a admite că există și persoane neasigurare (adică fără respectarea art. 211) care ar datorate aceste contribuții înseamnă a recunoaște implicit și că aceste persoane nu au dreptul la informare. Cum legiuitorul a stabilit expres ce drepturi au persoanele asigurare, adică cele ce au încheiat un contract, implicit a stabilit că celelalte persoane nu sunt asigurați și nu au acest drept.
Dacă Legea nr. 95/2006 ar fi stabilii un sistem obligatoriu de plată al acestor contribuții nu ar fi trebuit să condiționeze plata acestora de prestarea serviciilor medicale.
Dacă ar fi fost obligatorii implicit mecanismul de funcționare ar fi trebuii să fie independent de faptul plății, adică persoana care nu a încheiat contract de asigurare să fi putut beneficia de serviciile medicale chiar dacă nu au contract (odată ce ar fi fost ope legis), iar aceasta să fie un simplu debitor ce urma să achite de bunăvoie sau să fie executat silit.
Or, dimpotrivă art. 211 alin. I 1 stabilește categoric că „.asigurații au dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de la data începerii plății contribuției la fond". Din altă perspectivă această modalitate de reglementare este corectă, suprapunându-se noțiunii de contribuție, căci numai impozitul este o plată bănească obligatorie, generală și fără obligația statului de a presta plătitorului un echivalent direct și imediat (art. 7 pct. 10 din Codul fiscal).
Art. 220 din Legea nr. 95/2006 reglementează tipul de servicii de care beneficia/â persoanele care nu fac dovada calității de asigurat. Deci, legiuitorul prin această dispoziție recunoaște că există categorii de persoane care nu fac dovada calității de asigurat și care totuși beneficiază de anumite servicii.
S-ar putea susține că în această categorie ar intră persoanele ce nu realizează venituri, însă acest argument nu este susținut de modul de redactarea a acestui text și nici de condițiile din art. 21I ce stabilește modul de dobândire a calității de asigurat .
Art. 220 privește generic persoanele ce nu fac dovada calității de asigurat. Dacă s-ar fi vizat strict categoria persoanelor ce nu realizează venituri trebuia să menționeze expres că .”.persoanele ce nu realizează VENITURI beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgențelor.
În probațiune solicită: emiterea unei adrese către CAS, pentru a se comunica dacă subsemnata am avut și am vreun contract valabil încheiat cu CAS:
Teza probatorie, în vederea emiterii unei adrese o reprezintă evidențierea faptului că dacă subsemnata nu are un contract valabil încheiat cu CAS. nici nu sunt datoare cu vreo obligație de natură contractual-pecuniară în acest sens.
La data de 01.10.2015, intimata A.-DFRDP B., Administrația Județeana a Finanțelor Publice M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate.
Aceasta a arătat că procedura de executare efectivă este lipsită de vicii iar alegațiile privind cuantumul sumei de achitat respectiv a penalităților/dobânzilor nu privesc procedura de executare efectivă ci titlul executoriu care este Decizia CAS M. nr._/16.03.2015.
Susține de asemenea că procedura de comunicare a acestei Decizii nu privește procedura efectivă de executare silită.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, anexând dosarul executional în întregime.
Analizând excepția invocată prin prisma celor susținute cererea de chemare în judecată prin prisma materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La termenul de judecată din data de 03.12.2015 instanța a pus în discuție obiectul prezentei contestații, contestatoarea arătând că solicită anularea atât a formelor de executare cât si a Deciziei emise de CAS. Față de aceasta precizare, instanța a dispus disjungerea contestației în ce privește Decizia CAS M. nr._/16.03.2015 si a invocat din oficiu exceptia necompetenței materiale a Judecătoriei Târgu M., având în vedere natura administrativă a actului contestat.
Potrivit art.8 alin.(1) din Legea 554/ 2004 Obiectul acțiunii judiciare
Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
Potrivit art.2 din Legea 554/2004 prin act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative.
Astfel, instanța constată că prin contestația formulată, reclamanta aduce critici cu privire la însăși obligația de a plăti contribuția către CAS M., arătând că nu o datorează din motivele sustinute pe larg. Astfel, instanța de executare, în speța Judecătoria nu poate verifica temeinicia actului administrativ, aceasta competența este arogată de legiuitor instanței de contencios administrativ nefiind în ipoteza finală prevăzută de art.4 din Legea 554/2004, contestația fiind calificată ca fiind o contestație la titlu.
Pentru aceste motive, instanța va admite exceptia necompetentei materiale a Judecătoriei Târgu M. si va declina soluționarea contestației la executare- contestatie la titlu, formulată de către contestatoarea A. E. M. domiciliată în Târgu M. . nr.15/1 în contradictoriu cu A. DGRF Brasov, Administratia Finanțelor Publice M. cu sediul în Târgu M. ..1-3, jud. M. si Casa de Asigurări de Sănătate M. ..19 către Tribunalul M.- Secția C. Administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia necompetentei materiale a Judecătoriei Târgu M.
Declina soluționarea contestației la executare- contestatie la titlu formulată de către contestatoarea A. E. M. domiciliată în Târgu M. . nr.15/1 în contradictoriu cu A. DGRF Brasov, Administratia Finanțelor Publice M. cu sediul în Târgu M. ..1-3, jud. M. si Casa Județeană de Asigurări de Sănătate M. ..19 către Tribunalul M.- Secția C. Administrativ.
Trimite dosarul către Tribunalul M..
Fără cale de atac.
Pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instantei, astăzi 08.12.2015.
Judecator, Grefier,
R. D. V. C.
RED/TEH/4 EX. R.D. 08.12.2015
| ← Acţiune în constatare. Hotărâre din 09-12-2015, Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3477/2015.... → |
|---|
