Acţiune în constatare. Sentința nr. 4336/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4336/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 4336/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU M.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4336
Ședința publică din data de 02 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. C.
GREFIER: R. A. M.
Pe rolul instanței se află judecarea cererii formulată de către reclamanții K. A. L. și K. D. A. în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMANIA SA prin SUCURSALA TÎRGU M. având ca obiect acțiune în constatare.
În lipsa părților.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 1.10.2015, când a amânat pronunțarea pentru astăzi, 2.10.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.04.2015, sub nr._, reclamanții K. A. L. și K. D. A. au solicitat în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA S.A.
1.1. Constatarea caracterului abuziv și anularea clauzelor cuprinse în art. 6.1, 6.2 și art. 6.3 din contractul de credit ipotecar nr. C_ /05.10.2007 referitoare la dreptul băncii de a revizui rata dobânzii în conformitate cu politica sa;
1,2. Stabilirea marjei fixe, componentă a dobânzii curente, luându-se în calcul dobânda inițială din contract și valoarea indicelui de referință LIBOR la data semnării contractului, după următoarea formulă de calcul: Marja fixă= Dobânda inițială (5,5%)- valoarea indicelui Libor de la momentul încheierii contractului de credit ;
1.3. Stabilirea elementelor componente ale dobânzii ca fiind formate din: marja fixă a băncii (calculată potrivit precizărilor de la punctul 1.2) la care se adaugă valoarea indicelui Libor la trei luni și se va indica modalitatea de modificare a dobânzii ca fiind exclusiv în funcție de indicele de referință Libor la trei luni, cu mențiunea că marja fixă nu poate fi modificată decât prin acordul scris al părților sau, în subsidiar, obligarea pârâtei de a încheia cu reclamanții un act adițional la contractul de credit ipotecar nr. C_ /05.10.2007 în care să se precizeze aceste elemente;
1.4. Obligarea pârâtei la restituirea sumei reprezentând diferența dintre suma achitată cu titlu de dobândă și dobânda calculată potrivit formulei menționate la punctul 1.3 din prezenta cerere (marja fixă a băncii la care se adaugă valoarea indicelui Libor la trei luni) și a dobânzii legale aferente acestei sume calculate începând cu data încheierii contractului și până la data restituirii efective;
2. Constatarea caracterului abuziv și anularea clauzelor cuprinse în art. 7.2 și art. 7.3 din contractul de credit ipotecar nr. C_ /05.10.2007 referitoare la dobânda penalizatoare;
3. Constatarea caracterului abuziv și anularea clauzei cuprinse în art. 8.3 din contractul de credit ipotecar nr. C_ /05.10.2007 referitoare la comisionul de acordare de 2% din valoarea creditului, obligarea pârâtei de a ne restitui acest comision și dobânda legală aferentă începând cu data perceperii comisionului și până la data restituirii efective;
4. Constatarea caracterului abuziv și anularea clauzei cuprinse în art. 8.5 și art. 9.10, lit. c și d din contractul de credit ipotecar nr. C_ /05.10.2007 referitoare la comisionul de rambursare anticipată de 2,5% din valoarea creditului;
5. Cu cheltuieli de judecată
În motivarea în fapt, reclamanții au arătat faptul că s-a încheiat cu pârâta contractul de credit ipotecar nr. C_ /05.10.2007 prin care le-a fost acordat un împrumut ipotecar în sumă de 39.100 CHF, durata creditului fiind de 300 luni.
1.1.Cu privire la constatarea caracterului abuziv și anularea clauzei cuprinse în art. 6.1., 6-2 si art. 6.3 din contractul de credit ipotecar nr. C_ /05.10.2007, reclamanții au solicitat să se aibă în vedere următoarele:
Potrivit art. 6.1. din contract, pentru creditul acordat clientul datorează băncii o rată de dobândă revizuibilă în conformitate cu politica băncii. În continuare, art. 6.2. din contract prevede că banca își rezervă dreptul să revizuiască periodic rata dobânzii, în funcție de evoluția indicatorilor de referință pentru fiecare valută, modificarea ratei de dobândă fiind aplicabilă fără a fi necesar consimțământul clientului. Potrivit art. 6.3. noua valoare a ratei de dobândă și a ratei lunare de plătit, vor fi comunicate prin intermediul unei scrisori simple, trimisă la adresa de corespondență a reclamanților, aceștia convenind că această metodă de notificare este suficientă și renunțând la orice plângere și apărare ulterioară cu privire la faptul că această metodă a fost nepotrivită sau insuficientă.
Clauza de modificare a dobânzii are în mod evident un caracter abuziv, întrucât nu există nici măcar aparența unor criterii obiective și clare în raport de care să se modifice dobânda, art. 6.1 făcând referire la politica băncii.
Analizând prevederile art. 6.2. se constată că dobânda curentă poate fi modificată în mod unilateral de bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută. Nu se specifică însă care indice de referință va fi luat în considerare, iar modificarea dobânzii este un drept al băncii, astfel încât banca are posibilitatea să modifice rata dobânzii doar când o astfel de modificare îi profită, nu și atunci când valoarea indicelui de referință scade. În cauza de față, aceasta este și conduita pe care pârâta a adoptat-o, procedând doar la majorarea ratei dobânzii fără a opera și o micșorare atunci când valoarea indicelui a scăzut.
Pe de altă parte, reclamanții nu au avut nici o posibilitate prevăzută în contract de a iniția o procedură de recalculare a dobânzii, fiind supuși voinței discreționare a băncii.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile șl obligațiile părților.
Referitor la condiția negocierii clauzelor contractuale, precizez că întregul contract de credit încheiat cu pârâta este unul de adeziune, reclamanții neavând posibilitatea reală și efectivă de a influența condițiile de împrumut. În acest sens sunt incidente și prevederile art. 4, alin. 2 din Legea nr. 193/2000 potrivit cărora "O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.
Și condiția creării în detrimentul consumatorului și contrar bunei credințe a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților este îndeplinită în cauză, astfel după cum au argumentat și anterior, întrucât numai pârâta poate folosi fluctuația monetară în folosul său, nu și reclamanții.
Susține că această clauză contractuală este una abuzivă, fiind precizată expres în cuprinsul art. 1. lit. a. din anexa la Legea nr. 193 din 2000, potrivit căruia sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: „dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract".
De asemenea, clauza contractuală încalcă și dispozițiile art. 14, alin. 1, lit. a din Legea nr. 190 din 1999 conform cărora, în cazul în care prin contractul de credit ipotecar pentru investiții imobiliare s-a stabilit ca rata dobânzii să fie variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) variația ratei dobânzii trebuie să fie legată de fluctuațiile unui indice de referință menționat în contract.
1.2.În ceea ce privește cererea privind stabilirea elementelor componente ale dobânzii ca fiind formate din: marja fixă a băncii (calculată potrivit precizărilor de la punctul 1.2) la care se adaugă valoarea indicelui Libor la trei luni și se va indica modalitatea de modificare a dobânzii ca fiind exclusiv în funcție de indicele de referință Libor la trei luni, cu mențiunea că marja fixă nu poate fi modificată decât prin acordul scris al părților sau, în subsidiar, obligarea pârâtei de a încheia cu reclamanții un act adițional la contractul de credit ipotecar nr. C_ /05.10.2007 în care să se precizeze aceste elemente.
Ca urmare a constatării faptului că prevederile referitoare la revizuirea ratei dobânzii din contractul de credit sunt abuzive întrucât nu stabilesc în concret care sunt elementele obiective de care să depindă modificarea dobânzii, se impune introducerea unor astfel de elemente în contract.
Cea mai bună modalitate pentru a exprima modul în care urmează să fie modificată dobânda variabilă este cea menționată la art. 37, lit. a din OUG nr. 50/2010, potrivit căruia, în contractele de credit cu dobândă variabilă, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă, în funcție de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului.
Pentru determinarea dobânzii este necesar să fie avută în vedere dobânda inițială stabilită în contract (5,5% pe an conform art. 6.7 din contract) din care se va scădea valoarea indicelui Libor CHF de la momentul încheierii contractului, rezultatul obținut fiind marja fixă pe care banca a înțeles să o prevadă la acel moment. în continuare, dobânda va fi stabilită ținând cont de această marjă la care se va adăuga indicele Libor CHF la 3 luni. Acest sistem de calcul permite variația dobânzii conform indicelui de referință, cu înlăturarea posibilității discreționare a băncii de a o modifica și, este în același timp, în corelație cu un indice care reprezintă dobânda percepută pe piața împrumuturilor interbancare.
1.3.În ceea ce privește cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la restituirea sumei reprezentând diferența dintre suma achitată cu titlu de dobândă și dobânda calculată potrivit formulei menționate la punctul 1.2 din prezenta cerere (marja fixă a băncii la care se adaugă valoarea indicelui Libor la trei luni) și a dobânzii legale aferente acestei sume, reclamanții au precizat următoarele:
Ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzei privind revizuirea dobânzii din contractul de credit, se impune și repunerea părților în situația anterioară în sensul obligării pârâtei de a ne restitui sumele ce reprezintă diferența dintre suma achitată de reclamanții cu titlu de dobândă și dobânda calculată potrivit formulei menționate la punctul 1.2 din acțiunea de față (marja fixă a băncii la care se adaugă valoarea indicelui Libor la trei luni).
De asemenea, se impune și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor de bani încasate în mod abuziv. Mai mult au subliniat că această dobândă reprezintă o sumă infimă a despăgubirilor ce poate fi solicitată de reclamanți, față de împrejurarea că au fost lipsiți de beneficiul sumelor încasate ilegal de pârâtă pentru o perioadă de peste șapte ani și comparativ cu beneficiile obținute de pârâtă prin utilizarea acestor sume. Practic s-a putut aprecia că pârâta s-a îmbogățit fără justă cauză pe seama reclamanților prin perceperea unor sume de bani în mod ilegal.
Reclamanții au arătat că cererea referitoare la plata dobânzii legale se întemeiază pe dispozițiile art. 1088 din Codul civil coroborat cu art. 3 din OG nr. 9/2000, prevederi aplicabile în baza art. 102, alin. 1 din Legea nr. 71/2011. începând cu data de 05.04.2013, motiv pentru care au solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale prevăzute de art. 21 din OG nr. 13/2011.
Referitor la cererea privind constatarea caracterului abuziv și anularea clauzelor cuprinse în art. 7.2 și art. 7.3 din contractul de credit ipotecar nr. C_ /05.10.2007 referitoare la dobânda penalizatoare reclamanții au învederat că potrivit acestor dispoziții contractuale, rata de dobândă penalizatoare este egală cu rata de dobândă curentă în vigoare, plus 10% și se aplică asupra sumelor datorate și neplătite la scadență, pentru fiecare zi de întârziere începând cu data scadenței. Prin urmare, rezultă că pârâta aplică penalități și la dobândă, nu doar asupra cuantumului sumei împrumutate. Aceste dispoziții contractuale referitoare la dobânda penalizatoare încalcă dispozițiile art. 1 din Legea nr. 313/1879 potrivit cărora clauza penală, aflată în contractele de împrumut este și rămâne anulată. De asemenea, sunt nesocotite și dispozițiile art. 1089 din Codul civil.
În plus, în privința acestei prevederi contractuale sunt aplicabile dispozițiile alin. 1, lit. i din anexa la Legea nr. 193/2000 care prevede că este considerată clauză abuzivă acea clauză care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.
3.În ceea ce privește cererea privind constatarea caracterului abuziv și anularea clauzei cuprinse în art. 8.3 din contractul de credit ipotecar nr. C_/6501/05.10.2007 referitoare la comisionul de acordare de 2% din valoarea creditului, restituirea acestui comision precum și a dobânzii legale aferente:
Conform art. 8.3 din convenția de credit încheiată cu pârâta, reclamanții au avut obligația să plătească un comision de acordare în cuantum de 2% din valoarea creditului.
După cum instanța va aprecia să constate, în cuprinsul contractului ca nu se menționează rațiunea pentru care este perceput acest comision, arătând că singurele prevederi contractuale fiind cele anterior menționate din care rezultă cuantumul comisionului. Prin urmare, acest comision a fost în mod evident plătit de reclamanții fără cauză.
Astfel, dobânda reprezintă beneficiul pârâtei în calitate de creditor ca urmare a faptului că a pus la dispoziția reclamanților o sumă de bani și este cuantificată sub forma unui procent din suma împrumutată. în vreme ce comisionul trebuie să fie un cost adiacent activității de creditare separat de dobândă și care ar trebui să reflecte contravaloarea serviciului oferit de bancă pentru care se percepe acest comision.
Din ansamblul drepturilor și obligațiilor contractuale ale părților se poate constata că reclamanților le revin o . obligații (de a achita dobânda, de a garanta restituirea creditului prin instituirea unui ipoteci in favoarea pârâtei, de încheia polița de asigurare cu privire la imobilul ipotecat și de a o cesiona pârâtei) a căror pondere este mult mai mare față de ponderea obligațiilor băncii, cu consecința creării unui dezechilibru semnificativ. Acest dezechilibru este în mod evident rezultatul nesocotirii bunei-credințe, banca inducându-ne în eroare prin perceperea unui comision fără să existe pentru acesta nici o contraprestație din partea băncii. Totodată, pârâta a fost în măsură, fără efort, să influențeze consimțământul acestora la încheierea contractului cel puțin prin crearea impresiei caracterului mai scăzut al costului total al creditului, raportat la costurile altor credite ofertate pe piață.
Față de aceste considerente, se impune constatarea caracterului abuziv și anularea clauzei referitoare la comisionul de acordare, în speță fiind incidente prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000.
În plus. această clauză încalcă și prevederile art. 15 din Legea nr. 190/1999 care dispune: „ în sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente”.
Or, după cum instanța va aprecia, pentru analiza dosarului de credit clientul datorează o taxă de 150 lei, iar evaluarea proprietății este taxată cu 350 lei. în plus față de aceste sume, pârâta nu avea dreptul să perceapă un comision având un cuantum atât de ridicat.
Ca urmare a constatării caracterului abuziv și anulării clauzei referitoare la comisionul de acordare se impune și restituirea sumei achitate cu acest titlu de reclamanți la data încheierii contractului de credit împreună cu dobânda legală aferentă începând cu data plății și până la data restituirii efective.
Cu privire la cererea privind constatarea caracterului abuziv și anularea clauzei cuprinse în art. 8.5 și art. 9.10, lit. c și d din contractul de credit ipotecar nr. C_ /05.10.2007 referitoare la comisionul de rambursare anticipată de 2,5% din valoarea creditului:
Aceste prevederi contractuale instituie în sarcina reclamanților obligația de a achita pârâtei un comision de rambursare anticipată de 2,5% din suma rambursată, prevăzând totodată că suma din valoarea creditului ce urmează a fi plătită anticipat nu poate fi mai mică decât echivalentul a 6 rate lunare.
Rambursarea în avans a creditului ar îndreptăți eventual pârâta la o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate de această rambursare. Acest comision ar trebui să fie în strânsă legătură cu pierderile pârâtei aferente rambursării anticipate, iar nu un obstacol disproporționat în exercitarea dreptului împrumutaților de a rambursa anticipat creditul.
Prevederea contractuală care instituie o sumă minimă ce poate fi plătită anticipat este, de asemenea, de natură să îngrădească dreptul reclamanților de a proceda la rambursarea anticipată a creditului.
În acest sens au invocat și dispozițiile art. 67 alin. 1 din OUG nr. 50/2010. De altfel, prevederile art. 68, lit. c dispun că nu se solicită compensație pentru rambursarea anticipată într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă.
În temeiul considerentelor de fapt și de drept expuse, au solicitat instanței a dispune admiterea cererii de chemare în judecată astfel după cum a fost formulată.
În drept reclamanții au invocat prevederile art. 194 Cod proc. civ., art. 4 și urm. din Legea nr. 193/2000, art. 15 din Legea nr. 19W1999, art. 1 din Legea nr. 313/1879, art. 1089 din Codul civil.
În probațiune au mai solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și proba expertiză economico-financiara.
Obiective la expertiza economică financiară:
- Să determine expertul valoarea marjei fixe a băncii la data contractării creditului.
- Să determine expertul valoarea dobânzii trimestriale începând cu data contractării creditului si pana in prezent, utilizând următoarea formula: dobânda = marja fixa inițiala a băncii + valoarea indicelui LIBOR trimestriala;
- Să calculeze expertul cuantumul sumei reprezentând diferența intre rata achitata de reclamanți lunar si rata rezultata ca urmare a calculului de la pct. 2;
- Să se calculeze expertul care este cuantumul dobânzii legale pentru suma rezultata la pct. 3;
- Să calculeze expertul care este cuantumul sumei achitata de reclamanți cu titlu de comision de acordare si dobânda legala la aceasta suma calculata de la achitării ei si pana in prezent;
La data de 21.04.2015 reclamanții K. A. L. și K. D. A. au depus la dosar o precizare de acțiune prin care în conformitate cu dispozițiile instanței prin care i s-a pus în vedere să arate în concret sumele a căror restituire se cere, cărei clauze îi sunt aferente și modalitatea de calcul au făcut următoarele precizări:
Au susținut faptul că au solicitat, conform petitului 1.1. Constatarea caracterului abuziv și anularea clauzelor cuprinse în art. 6.1., 6.2. si art. 6.3 din contractul de credit ipotecar nr. C_ /05.10.2007 referitoare la dreptul băncii de a revizui rata dobânzii în conformitate cu politica sa. Aceste prevederi contractuale pe care le consideră abuzive permit băncii să revizuiască periodic și unilateral rata dobânzii, în contract nefiind stabilite în concret elementele obiective de care să depindă modificarea dobânzii. Mai mult au mai solicitat ca remediu, pe lângă anularea acestor clauze, introducerea unor astfel de elemente în contract în conformitate cu prevederile art. 37, lit. a din OUG nr. 50/2010, sens în care a formulat petitele de la punctele 1.2. și 1.3. Sumele a căror restituire o solicită sunt aferente clauzelor de la art. 6.1., 6.2. si art. 6.3 din contractul de credit a căror anulare au solicitat-o prin acțiunea introductivă.
Cuantumul acestor sume presupune efectuarea unui calcul complex, după cum urmează: determinarea valorii marjei fixe a băncii din momentul contractării, luându-se în calcul dobânda inițială din contract și valoarea indicelui de referință Libor la data semnării contractului; determinarea valorii dobânzii trimestriale aferente creditului contractat utilizând formula de calcul „dobânda = marja fixă a băncii + valoarea indicelui de referință Libor CHF la 3 luni”; determinarea cuantumului sumei reprezentând diferența dintre dobânda efectiv achitată de reclamanți și dobânda pe care ar fi trebuit să o achite dacă aceste elemente ar fi fost stabilite în cuprinsul contractului de credit.
Pentru determinarea cuantumul acestor sume reclamanții au solicitat efectuarea unei expertize economico-financiare sens în care au depus obiectivele propuse de noi la dosarul cauzei.
Prin urmare, reclamanții nu au fost în măsură să efectueze acest calcul, și pentru care sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Mai mult au menționat faptul că, petitul 3 al acțiunii introductive va avea următorul conținut: „Constatarea caracterului abuziv si anularea clauzei cuprinse în art. 8.3 din contractul de credit ipotecar nr. C_ /05.10.2007 referitoare la comisionul de acordare de 2% din valoarea creditului, obligarea pârâtei de a ne restitui acest comision în sumă de 782 CHF si dobânda legală aferentă în sumă de 608,32 CHF calculată de la începând cu data perceperii comisionului (06.10.2007) și până la data de 20.04.2015, precum și în continuare până la data restituirii efective.”
Prin urmare, reclamanții au solicitat faptul restituirea echivalentului în lei la cursul BNR din ziua plății a sumei de 782 CHF si a dobânzii legale aferente în sumă de 608,32 CHF calculată de la începând cu data perceperii comisionului (06.10.2007) și până la data de 20.04.2015, precum și în continuare până la data restituirii efective. Aceste sume sunt aferente clauzei cuprinse în art. 8.3 din contractul de credit ipotecar.
Pârâta O. B. ROMÂNIA SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției netimbrării acțiunii, iar în subsidiar respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Prin cererea de chemare in judecata se solicita constatarea caracterul abuziv al fostei clauze contractuale referitoare la dobânzi (care in prezent nu mai exista, contractul fiind modificat in anul 2010), precum si repunerea doar a reclamantului în situația anterioară, in sensul restituirii sumelor plătite cu titlu de dobânzi si comisioane, pentru credit acordat in anul 2007.
Referitor la excepția netimbrării acțiunii, a solicitat să se verifice timbrajul acesteia, întrucât art. 29 lit. f din OUG nr. 80/2013 nu se aplica prezentei acțiuni in pretenții si acțiuni in constatarea nulității absolute a actului juridic civil evaluabil in bani, care sunt supuse țimbrajului la valoare. Faptul ca, pe lângă alte calități ale reclamanților, aceștia o au si pe aceea de consumatori de produse bancare, nu atrage netimbrarea acțiunii, deoarece legiuitorul, când a prevăzut aceasta scutire de la plata, a avut in vedere acțiunile in care este direct implicata ANPC.
Altminteri, nici o cerere de chemare in judecata având ca obiect „conflict contractual” intre persoane fizice si profesioniști (caci OUG 80/2013 nu se refera doar la banei) nu s-ar mai timbra, invocându-se calitatea de consumator. Credem ca nu aceasta a fost intenția legiuitorului, sa excludă litigiile comerciale de la plata taxei de timbru.
De lege lata, textul art. 29 lit. f din OUG nr. 80/2013 este următorul: „Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile si cererile, inclusiv cele pentru exercitarea cailor de atac, ordinare si extraordinare, referitoare la protecția drepturilor consumatorilor, atunci când persoanele fizice si asociațiile pentru protecția consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva operatorilor economici care au prejudiciat drepturile si interesele legitime ale consumatorilor”.
Daca instanța a considerat faptul că nu este corectă această variantă deși a mai fost întâlnită întrucât la acest moment procedural ca banca l-a prejudiciat pe reclamant, deci ca acțiunea e scutita in baza art. 29 lit. f, atunci este vădită antepronunțare
Legiuitorul a folosit timpul trecut, perfectul compus, (au prejudiciat) pentru a exprima clar și fără echivoc ca faptul prejudicierii consumatorului s-a petrecut in trecut, fiind constatat de ANPC potrivit Legii 193/2000 anterior momentului vorbirii (sesizării prezentei instanțe), deci asupra căruia nu mai exista îndoială. Prejudiciul a fost creat de agentul economic, a fost constatat potrivit legii de singurul organ abilitat de lege-ANPC, deci exista. Iar pentru repararea sa, tot legea 193 oferă soluția: art. 14 prevede posibilitatea ca persoana vătămată să obțină reparații, adresându-se instanței de drept comun, pe dreptul comun, acțiunea astfel promovata fiind scutita de taxa, potrivit art. 29 lit. f.
Art. 14 din legea 193: “Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.”
Or, in acest moment, reclamantul nu este prejudiciat, iar contractele noastre nu au fost încheiate cu încălcarea Legii 193/2000.
Mai mult, in susținerea acestei interpretări logice si teleologice, a arătat că sunt scutite de taxa, in aceeași ordine de idei, acțiunile promovate de asociațiile de consumatori organizate potrivit legii. (Art. 47 din OG 21/1992: “Acțiunile în justiție îndreptate de către asociațiile de consumatori, înființate în condițiile prevăzute la art. 32 și 33, împotriva operatorilor economici care au prejudiciat drepturile și interesele legitime ale consumatorilor sunt scutite de taxe de timbru.
Daca nu ar fi corecta analiza băncii, atunci textul de lege ar fi fost următorul: sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile si cererile, inclusiv cele pentru exercitarea cailor de atac, ordinare si extraordinare, referitoare la protecția drepturilor consumatorilor, atunci când persoanele fizice si asociațiile pentru protecția consumatorilor se considera prejudiciate in drepturile si interesele lor legitime. Exprimarea legiuitorului este clara si nu lasă loc de interpretări. Acesta este argumentul nostru, întemeiat pe analiza gramaticala si logica a textului legal. Prin urmare, acțiunea trebuie taxata corespunzător. Iar toate apărările pretins întemeiate pe Legea 193/2000 urmează sa fie respinse, neavând nicio legătură cu cauza dedusa judecații. Evident ca banca cunoaște in detaliu jurisprudență de la M., însă a avut datoria sa învederam ce este legal si corect.
Pe fond, ca o chestiune prealabila, pârâta a mai arătat faptul ca reclamanților li se aplica OUG nr. 50/2010, in sensul că dobânda contractelor lor este formata din marja+Libor.
De asemenea a învederat că în anul 2010, ca urmare a intrării In vigoare a OUG nr. 50/2010, banca s-a conformat cerințelor impuse de legiuitor si a propus reclamanților actul adițional conținând formula de calcul a dobânzii „marja plus Libor”, aceștia acceptând noile condiții contractuale. Mai mult reclamanților nu li s-a încălcat nici un drept și daca pretind ca banca le-ar fi încălcat vreun drept, sa-l precizeze concret si să comunice acest lucru, potrivit art. 149 cod procedura civila, în vederea apărării.
., in cauza C-226/12 din data de 16 ianuarie 2014, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Audiencia Provincial de Oviedo (Spania), prin decizia din 7 mai 2012, primită de Curte la 14 mai 2012, în procedura Constructora Principado SA împotriva Jose Ignacio Menendez Alvarez, Curtea a statuat ca dezechilibrul semnificativ trebuie privit din doua perspective: juridic si economic. Dezechilibrul juridic presupune restrângerea sau chiar încălcarea unui drept care altfel nu ar fi fost restrâns sau încălcat, decât prin comportamentul presupus abuziv al băncii.
În mod evident, nu poate fi vorba de așa ceva in dosarul de fata deoarece dezechilibrul economic nu exista atâta vreme cat reclamantul este cu ratele la zi, deci nu înregistrează dificultăți financiare. In acest dosar, este fără putință de tăgadă ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din legea 193.
Așadar, banca a acționat întotdeauna cu buna credința in relația cu debitorii, dorind in permanenta sa păstreze o relație comerciala sănătoasă, corectă si echitabilă, venind in sprijinul lor.
Într-o alta speța europeana (16 octombrie 2014) Curtea a statuat faptul că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii impune instanțelor naționale să excludă aplicarea unei clauze contractuale abuzive, astfel încât aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorii, însă nu le autorizează să îi modifice conținutul. Contractul încheiat cu consumatorii trebuie să continue să existe, în principiu, fără nici o altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă. (C-487/13 - C-484/13 Caixa B. și C-483/13 si C- 482/13 Unicaja Banco).
Apreciază că nu este posibila constatarea nulității actului juridic civil, ci doar constatarea caracterului abuziv, așa cum este definit de art. 4 din legea 193; nu este posibila modificarea contractului de către judecător sau restituirea banilor plătiți in temeiul contractului.
Potrivit teoriei abuzului de drept, „orice drept trebuie exercitat numai in conformitate cu menirea sa naturala si in limitele sale normale, adică in armonie cu starea contemporana a relațiilor si a uzurilor sociale” Uzul dreptului in limitele menționate îl protejează pe titular împotriva oricărei responsabilități pentru prejudiciile pe care le-ar putea determina, pe când exercitarea de o maniera anormala, prin deturnarea dreptului de la menirea „normala” si obișnuita, constituie abuz de drept, cu consecința obligării la repararea prejudiciului astfel produs.( C. Hamangiu, I. Rosetti-B., Al. Baicoianu, Tratat de D. Civil R., edit. AII, 1998, voi. II, pag. 35). Aceiași autori au subliniat influenta covârșitoare a obiceiului, in ce privește calificarea abuzului de drept, prin stabilirea graniței la care dreptul exercitat încetează sa mai reprezinte un drept, devenind abuz.
Punctual, cu privire la comisioanele invocate, preț al contractului oricum exceptate de la controlul instanței, pârâta a învederat ca in acest dosar este perfect aplicabil principiul „actus non $#est operări ultra intentionem agentos conform căruia „obligația împrumutatului nu poate cuprinde decât ceea ce se poate presupune rezonabil că a acceptat la momentul încheierii contractului”. Așadar, aceste comisioane, parte a prețului contractului, au fost cunoscute de la început, fiind asumate de client. Nu exista niciun motiv pentru care aceste comisioane, preț al contractului, sa fie cenzurate de Puterea judecătoreasca.
În ceea ce privește solicitarea de efectuare a expertizei, va rugam sa tineti cont de practica ICCJ, care a statuat ca in astfel de dosare este neconcludenta proba cu expertiza. Astfel, înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în litigiile dintre profesioniștii care sunt specializați în acordarea de credite și consumatorii neprofesioniști, nu se pot administra alte probe decât proba cu înscrisuri, dar cu înscrisuri preexistente momentului introducerii cererii de chemare în judecată. în acest sens, înalta Curte a precizat că aprecierea caracterului abuziv al unor clauze în contractele de credit trebuie să se facă, exclusiv, pe baza acestor înscrisuri și al cuprinsului clauzelor însăși, iar nu pe baza unei expertize tehnice de specialitatea finanțe-bănci, care nu ar avea nici o relevanță în cauză, deoarece s-ar raporta la elemente extrinseci contractelor de credit. (Decizia nr. 3661 din 20.11.2014 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă a înaltei Curți de Casație si Justiție având ca obiect constatare clauze abuzive).
În concluzie, pentru aceste considerente, a mai solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În probatoriu, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La data de 29.09.2015 reclamanții au depus la dosar concluzii scrise prin care au reiterat în esență aspectele invocate în acțiune și în precizarea de acțiune.
În probațiune s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: împuternicirea avocațială (f.8, 69), contractul de credit ipotecar nr. C_ /05.10.2007 (f.9-15), scadențar credite (f.16-25), modul de calcul al dobânzii legale aferente sumei achitate cu titlu de comision de administrare (f.40-42), Sentința civilă nr. 4792/08.05.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu M. în dosarul nr._ (f.43-59), cerere de repunere pe rol (f.78-79).
Prin Încheierea din data de 26.06.2015, instanța a respins, motivat, excepția netimbrării invocată de pârâtă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În temeiul Contractului de credit ipotecar încheiat între părți, contract nr. C_ din data de 5.10.2007, reclamanții au dobândit un împrumut ipotecar în sumă de 39.100 CHF, în vederea achiziționării imobilului situat în Târgu M., .. 6, ., imobil asupra căruia s-a instituit și dreptul de ipotecă de rang I pentru garantarea împrumutului.
Reținem că, potrivit disp. art. 1 din Legea 193/2000, „(1) Orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. (2) În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.(3) Se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”. Pe de altă parte, art. 4 al aceluiași act normativ prevede la pct. 1 și 2: „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.”
Raportat la clauzele contractuale a căror natură abuzivă o invocă reclamanții, instanța apreciază că se impune analiza acestora sub aspectul întrunirii următoarelor condiții, necesare pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă: 1. să nu fie negociată direct cu consumatorul; 2. să creeze, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; 3. crearea dezechilibrului să fie rezultatul încălcării exigențelor bunei-credințe și, în sfârșit, 4. Clauza să nu privească obiectul principal al contractului iar aspectul considerat abuziv să nu îl constituie însuși caracterul adecvat al prețului sau contraprestației, raportat la serviciile furnizate în schimb.
Sub aspectul primei dintre condițiile enumerate, potrivit art. 4 alin.3, teza finală din Legea 193/2000, sarcina probei negocierii directe a clauzei cu consumatorul revine comerciantului. Este esențial ca, pentru consumator, să existe posibilitatea negocierii conținutului clauzei contractuale, iar pârâta nu a făcut dovada existenței concretizării unei asemenea posibilități, sau a faptului că, la momentul încheierii contractului, consumatorul a avut posibilitatea de a refuza stipularea acestor clauze.
Analizând, apoi, distinct, clauzele incriminate de reclamanți, se constată că clauza prevăzută de art. 6.1, 6.2 și art. 6.3 din Contractul de credit ipotecar nr. C_ /5.10.2007 referitoare la dreptul băncii de a revizui rata dobânzii în conformitate cu politica sa, are natură abuzivă, pentru motivele expuse în continuare.
Observăm, în primul rând, că art. 6.1 din contract prevede că dobânda este revizuibilă în conformitate cu „politica băncii”, art. 6.2 prevede că variația se va realiza periodic, funcție de evoluția indicilor de referință, fără a fi necesar consimțământul Clientului, iar art. 6.3 descrie modalitatea de notificare a Clientului – printr-o scrisoare simplă.
În privința creditelor ipotecare cu dobânda variabilă, art. 14 din Legea 190/1999, prevede: „În cazul în care prin contractul de credit ipotecar pentru investiții imobiliare s-a stabilit ca rata dobânzii să fie variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) variația ratei dobânzii trebuie să fie legată de fluctuațiile unui indice de referință menționat în contract; b) contractul poate să prevadă că rata dobânzii nu variază decât atunci când modificarea în sens crescător sau descrescător înregistrează, față de rata inițială a dobânzii, o diferență minimală determinată; c) modificarea ratei dobânzii trebuie comunicată împrumutatului cel mai târziu la data aplicării noii rate, cu excepția situației reglementate la lit. a).”
În cadrul contractului încheiat între părți, deși se prevede o dobândă care pare să varieze în funcție de indicatorul de referință, art. 6.1 și 6.2 acordă băncii dreptul discreționar de a stabili în ce mod se va raporta la respectivul indice, iar art. 6.3 întărește ideea că poziția Clientului este irelevantă, nefiind necesară nici măcar dovada faptului că dânsul a recepționat adresa prin care modificarea i se notifică.
Apreciem relevante în această privință și dispozițiile cuprinse în Anexa la Legea 193/2000, pct. 1: „(1) Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.”
În cazul de față, instanța apreciază că raportarea modificării ratei curente a dobânzii la „politica băncii”, fără stabilirea unui criteriu suplimentar care să permită anticiparea acestor modificări este de natură să ridice serioase dubii în ce privește echilibrul contractual. Apreciem, de asemenea, că, în lipsa unor asemenea criterii obiective stabilite în contract, reclamanții nu sunt protejați de aplicarea arbitrară a acestei dispoziții de către bancă.
De vreme ce sintagma „politica băncii” nu poate fi apreciată ca un „motiv întemeiat care să fie precizat în contract” – fiind mult prea generică pentru a impune criterii obiective, apreciem clauza analizată ca fiind abuzivă, impunându-se, în baza art. 13 alin. 1 din Legea 193/2000, înlăturarea acesteia din contractul de credit încheiat între părți.
În ce privește clauza contractuală ce impune clientului plata unei dobânzi penalizatoare egală cu 10% plus cuantumul dobânzii contractuale, și care se aplică “sumelor datorate și neplătite la scadență”, reținem că aceasta are natură abuzivă doar în parte, respectiv în ce privește posibilitatea de aplicare a ratei de dobândă penalizatoare și asupra sumelor provenite din calculul dobânzii.
Potrivit art. 38 alin. 2 din Legea 288/2010: ”(2) Dobanda penalizatoare se calculeaza pe baza de procent fix si se aplica la sumele restante in conformitate cu prevederile contractului de credit, cu exceptia sumelor provenite din calculul dobanzii.” Observăm că și legislația actuală ce reglementează domeniul protecției consumatorilor, permite perceperea acestor dobânzi, cu rezerva indicată mai sus.
Legiuitorul permite perceperea unei dobânzi penalizatoare, într-un cuantum mai ridicat decât dobânda contractuală stabilită, pentru întârzierea în plata ratelor datorate din creditul contractat, însă anatocismul – perceperea de dobândă la dobanda datorată a fost interzis de legiuitor și prin art. 1089 din Codul civil de la 1864.
Instituirea unei asemenea clauze contractuale este de natură să creeze un dezechilibru nejustificat între contraprestațiile părților, impunându-se constatarea naturii de clauză abuzivă și anularea parțială a clauzei, în ce privește posibilitatea de calculare a dobânzii penalizatoare și raportat la dobânzile datorate de clienții băncii. Apreciem că dispozițiile art. 7.2 din contract sunt abuzive doar sub acest aspect, cuantumul concret al dobânzii penalizatoare prevăzută în contract nefiind, în sine, abuziv, atâta timp cât calculul se raportează doar la valorile ce reprezintă rate din credit.
De asemenea, se constată că clauza cuprinsă în art. 8.3 din Contractul de credit ipotecar nr. C_ /2.08.2006, încheiat între părți, clauză care prevede: „Pentru creditul acordat, Clientul va plăti un comision de acordare de 2% din valoarea creditului”, este o clauză abuzivă.
În ce privește comisioanele pretins abuzive, este relevant de amintit și faptul că, potrivit art. 36 din OUG 50/2010 (act normativ intrat în vigoare după încheierea contractului între părți), „(1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. (2) Comisionul de analiză dosar și cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeași sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu același tip de credit în cadrul aceleiași instituții de credit.(3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.”
Analizând comisionul de acordare credit, observăm că acesta este indicat în cadrul art. 8.3 din Contract, ca și procent, fără a fi definit în cuprinsul contractului, și fără a se da explicații pentru motivul ce a determinat instituirea la acest cuantum.
Totodată, cuantumul ridicat al comisionului – de 2 % din valoarea creditului acordat - nu are o justificare reală pentru a fi eventual analizat ca un comision necesar întocmirii sau verificării documentației de creditare (evaluarea proprietății adusă garanție a fost taxată separat).
Nu se poate susține că scopul perceperii acestui comision este acoperirea cheltuielilor aferente întocmirii documentației de credit, de vreme ce o asemenea indicare nu a fost realizată în cuprinsul contractului, și, de altminteri, cuantumul ridicat al comisionului nu este justificat de volumul, complexitatea actelor ce formează documentația de acordare a creditului (mai ales în condițiile în care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit, astfel încât în concret activitățile desfășurate de bancă sunt aceleași). Reținem și că, potrivit art. 15 din Legea 190/1999, „În sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și altor garanții, după caz”, iar comisionul de acordare credit este disproporționat ca valoare față de costurile indicate de legiuitor ca fiind permise.
De asemenea, acest comision este perceput din creditul acordat, în momentul primei trageri, nefiind altceva decât o diminuare a contraprestației băncii fără nicio justificare pertinentă.
Perceperea comisionul de acordare, apare ca o plată făcută băncii de către client pentru că i-a fost acordat creditul, cu alte cuvinte banca este plătită pentru că a acceptat ca solicitantul creditului să devină clientul Băncii prin acordarea creditului, credit pe care Banca îl acordă tot în vederea obținerii unui profit.
Reținem că verificarea persoanei cu care urmează să fie derulate relații contractuale, mai ales dacă se vizează o perioadă mai lungă de timp, este o activitate care se desfășoară și în afara raporturilor bancare, activitățile din domeniul comercializării bunurilor și a serviciilor implicând în mod necesar o verificare a cocontractantului sub aspectul solvabilității și seriozității, verificări care, însă, nu sunt taxate distinct.
Prin cuantumul mare al comisionului de acordare reținut de bancă, în condițiile neindicării și nejustificării serviciilor pentru care a fost perceput, instanța reține faptul că există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților referitor la comisionul de acordare reținut de bancă în cuantum de 783 CHF din creditul acordat, clauza având un caracter abuziv.
În acest sens, instanța va obliga pârâta la plata către reclamanți a sumei de 783 CHF – echivalent în lei la data plății- reprezentând comision de acordare credit perceput de bancă, cu dobânda legală aferentă acestei sume, calculată cu începere de la data acordării creditului, și până la data plății efective.
În ce privește cursul la care este calculat comisionul de acordare credit, reținem că acest comision a fost achitat de reclamanți în valuta creditului, și că devalorizarea leului față de cursul CHF a fost, în primul rând, nocivă pentru reclamanți, fără ca banca să aprecieze, în relațiile contractuale dintre părți, că s-ar impune a se raporta la valoarea CHF de la momentul încheierii creditului.
În ce privește clauzele cuprinse în art. 8.5 și art. 9.10 lit. c și d din Contract, reținem că acestea impun: „În cazul în care Clientul face rambursări anticipate parțiale sau rambursare totală, Clientul va datora Băncii un comision de rambursare anticipată de 2,5% din suma rambursată. Comisionul va fi plătit în valuta creditului.”, respectiv „c) suma din valoarea creditului ce urmează a fi plătită anticipat nu poate fi mai mică decât echivalentul a 6 rate lunare; d) Clientul va plăti comisionul de rambursare anticipată, conform art. 8, alineatul 8.3.”
Banca a instituit, așadar, un cuantum minim a sumei ce poate fi restituită anticipat, și un comision procentual de rambursare anticipată, clauză abuzivă, a cărei îndepărtare din cuprinsul contractului încheiat între părți se impune.
Potrivit art. 66 din OUG 50/2010, „Consumatorul are dreptul, în orice moment, să se libereze în tot sau în parte de obligațiile sale care decurg dintr-un contract de credit. In acest caz, consumatorul are dreptul la o reducere a costului total al creditului, această reducere privind dobânda și costurile aferente perioadei dintre data rambursării anticipate și data prevăzută pentru încetarea contractului de credit.”. Potrivit art. 67, „ (1) în cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă.(2) O astfel de compensație nu poate fi mai mare de:a) 1 % din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an;b) 0,5 % din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an.(3) Creditorul stabilește o metodă de calcul a compensației clară și ușor verificabilă, pe care o va face cunoscută consumatorului din stadiu precontractual.” Apoi, art. 68 prevede la lit c „ Nu se solicită o compensație pentru rambursare anticipată în niciunul dintre următoarele cazuri:[...] rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă.”
Deși textul legal a intrat în vigoare după instituirea în contractul dintre părți a clauzelor contractuale respective, din modalitatea de reglementare (”consumatorul are în orice moment dreptul...”), observăm că prin lege s-a recunoscut clienților un drept legal, independent de modalitatea de reglementare a acestuia în cadrul contractelor. Raportându-ne, apoi, la textul legal citat din perspectiva naturii echitabile a cuantumului comisionului de rambursare anticipată, observăm o vădită disproporție între ceea ce legiuitorul a apreciat a fi echitabil, și perspectiva impusă de bancă în detrimentul Clientului.
Dezechilibrul semnificativ cauzat de această prevedere contractuală prin care se limitează clientului băncii posibilitatea de a se elibera de obligația contractuală asumată, este cu atât mai evident la o analiză a clauzei raportat și la posibilitatea băncii de a modifica unilateral și, practic, discreționar, cuantumul contraprestației Clientului – dobânda.
Se impune, pentru considerentele expuse, a se îndepărta din cuprinsul contractului clauza prevăzută de art. 8.5 și art. 9.10, lit. c și d din Contractul de credit ipotecar nr. C_ /5.10.2007, ca fiind o clauză abuzivă.
În ce privește solicitarea reclamanților de a se proceda la recalcularea dobânzii datorate băncii potrivit formulei propuse de dânșii, apreciem că nu există temei juridic pentru admiterea unei asemenea solicitări, pentru considerentele expuse în continuare.
Reținem că dispozițiile art. 13 din Legea 193/2000 trebuie interpretate în acord cu Hotărârea Curții Supreme de Justiție Europene din 14 iunie 2012, în cauza C‑618/10, Banco Español de Crédito SA, prin care s-a reținut că: “Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru, precum articolul 83 din Decretul legislativ regal 1/2007 de aprobare a formei modificate a Legii generale privind protecția consumatorilor și a utilizatorilor și a altor legi complementare (Real Decreto Legislativo 1/2007 por el que se aprueba el texto refundido de la Ley General para la Defensa de los Consumidores y Usuarios y otras leyes complementarias) din 16 noiembrie 2007, care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze.”
În considerentele hotărârii, pct. 71-72, s-a reținut că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 nu poate fi interpretat în sensul că permite instanței naționale, în cazul în care constată existența unei clauze abuzive într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să modifice conținutul respectivei clauze în loc să se limiteze numai la a stabili că aceasta nu se aplică în ceea ce privește consumatorul în cauză.
În această privință, instanța de trimitere trebuie să verifice care sunt normele naționale aplicabile litigiului cu care este sesizată și să facă tot ce ține de competența sa, luând în considerare ansamblul dreptului intern și aplicând metodele de interpretare recunoscute de acesta, pentru a garanta efectivitatea deplină a articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 și pentru a identifica o soluție conformă cu finalitatea urmărită de aceasta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 ianuarie 2012, Dominguez, C‑282/10, punctul 27 și jurisprudența citată).
Ca atare, în baza art. 13 din lege, instanța poate dispune modificarea contractului, în sensul înlăturării dobânzii aplicate prin modificare abuzivă și revenirea la dobânda inițial stabilită prin contract, de vreme ce, a dispune stabilirea unei alte dobânzi ar însemna rescrierea clauzei din contract ceea ce contravine scopului Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, potrivit căreia profesionistul care practică clauze abuzive trebuie să fie sancționat prin eliminarea unei astfel de clauze. Instanța judecătorească nu poate interveni, în sensul modificării, unei clauze contractuale, substituindu-se astfel acordului de voință al părții.
Stabilirea modului de calcul al dobânzii, urmare a declarării nulității clauzei inițiale care prevedea acest calcul, nu este în atribuția instanței judecătorești, neputând fi decât rezultatul exclusiv al negocierii dintre părți.
Prin urmare, chiar în contextul constatării naturi abuzive a clauzei care impune modalitatea de variație a dobânzii, consecința inerentă este de revenire la dobânda inițial stabilită în contractul dintre părți, iar nu instituirea de către instanță a unui anumit mod de calcul al dobânzii.
Pentru considerentele expuse, se impune a se respinge ca neîntemeiată solicitarea de instituire a modului de calcul a dobânzii propus de reclamant, și de restituire a sumei de bani reprezentând diferența între dobânda achitată și suma calculată potrivit propunerii reclamantului.
În baza art. 453 NCPC, instanța va obliga pârâta – parte care a pierdut procesul - să achite reclamanților suma de 744 lei reprezentând cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr. 0001/13.03.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții K. A. L., CNP_ și K. D.-A., CNP_, ambii cu domiciliul procesual ales în Târgu M., ., nr. 15/10, jud. M., în contradictoriu cu O. B. ROMÂNIA SA, cu sediul în București, .-68, sector 1, J40/_/1995 prin Sucursala Agenția Piața Trandafirilor Târgu M., cu sediul în Târgu M., Piața Trandafirilor, nr. 50, jud. M..
Constată natura abuzivă a clauzei prevăzută de art. 6.1, 6.2 și art. 6.3 din Contractul de credit ipotecar nr. C_ /5.10.2007 referitoare la dreptul băncii de a revizui rata dobânzii în conformitate cu politica sa, și dispune anularea clauzei.
Constată natura abuzivă parțială a clauzei prevăzută de art. 7.2 din Contractul de credit ipotecar nr. C_ /5.10.2007, în ce privește aplicarea ratei de dobândă penalizatoare asupra „sumelor datorate și neplătite la scadență”, fără a se face mențiunea exceptăriisumelor provenite din calculul dobânzii, și dispune anularea parțială a clauzei, în ce privește posibilitatea de calculare a dobânzii penalizatoare și raportat la dobânzile datorate.
Constată natura abuzivă a comisionului de acordare credit prevăzut de art. 8.3 din contractul indicat mai sus, și dispune anularea clauzei.
Constată natura abuzivă a clauzei prevăzute de art. 8.5 și art. 9.10, lit. c și d din Contractul de credit ipotecar nr. C_ /5.10.2007, referitoare la comisionul de rambursare anticipată de 2,5% din valoarea creditului, și dispune anularea clauzei.
Obligă pârâta să achite reclamanților suma reprezentând echivalentul în lei la data plății a sumei de 782 CHF reprezentând comision acordare credit, și dobânda legală aferentă, calculată cu începere de la data de 6.10.2007, și până la data achitării efective.
Obligă pârâta să achite reclamanților suma de 744 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu de avocat.
Respinge, în rest, pretențiile reclamanților, ca neîntemeiate.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Târgu M..
Pronunțată potrivit art. 396 alin. 2 NCPC azi, 2.10.2015.
PREȘEDINTE | GREFIER |
A. C. C. | R. A. M. |
5 ex./2.01.2016
Red. A.C.C.
Tehnored. A.C.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4304/2015.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
