Acţiune în constatare. Sentința nr. 708/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 708/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 708/2015
R.
JUDECĂTORIA TÎRGU-M.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 708
Ședința publică din data de 18 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. D.
GREFIER: N. S.
Pe rol se află judecarea cererii formulată de reclamanții B. G. L. și B. D. I., în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect acțiune în constatare.
În lipsa părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28 ianuarie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, fiind amânată pronunțarea pentru data de 11 februarie 2015 iar mai apoi pentru astăzi, 18 februarie 2015, când după deliberare a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.07.2014, sub nr._ reclamanții B. G.-L. și B. D.- I. au solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei la restituirea sumelor percepute cu titlul de comision de risc/comision de administrare, în cuantum de 2053,83 CHF sau contravaloarea în lei, reprezentând sume plătite nedatorat, de la data încheierii convenției de credit, 25.07.2007 și până la data de 27.05.2014, ca urmare a constatării ca fiind abuzivă a clauzei privind comisionul de risc din convenția de credit nr._/12.06.2007, la art. 5 lit. a); obligarea pârâtei la restituirea sumelor percepute cu titlul de comision de risc/comision de administrare, în cuantum de 3157,09 CHF sau contravaloarea în lei, reprezentând sume plătite nedatorat, de la data încheierii convenției de credit, 27.12.2007 și până la data de 26.05.2014, ca urmare a constatării ca fiind abuzivă a clauzei privind comisionul de risc din convenția de credit nr._/17.12.2007, la art. 5 lit. a) și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, precum și dobânda legală calculată asupra fiecărei sume plătite cu titlu de comision de risc/administrare de la data încasării și până la data restituirii efective a sumei.
În motivare reclamanții au arătat că la data de 12.06.2007 au împrumutat de la pârâtă, cu filială la Tg. M., suma de 27.300 CHF, pentru o perioadă de 180 de luni, de la data încheierii convenției. Contractul de împrumut s-a materializat în convenția de credit nr._. În cadrul convenției de credit, la art.5 lit.a), s-a introdus și obligația de a plăti pârâtei, pe lângă dobânda aferentă, un comision de risc/comision de administrare de 2053.83 CHF (plătit pană la data de 27.05.2014 inclusiv),fiind stabilită procentual la 0,1% din soldul creditului.
De asemenea au arătat că la data de 17.12.2007 au împrumutat de la pârâtă, cu filială la Tg. M., suma de 20.000 CHF, pentru o perioadă de 300 de luni, de la data încheierii convenției. Contractul de împrumut s-a materializat în convenția de credit nr._. În cadrul convenției de credit, la art.5 lit.a), s-a introdus și obligația de a plăti pârâtei, pe lângă dobânda aferentă, un comision de risc/comision de administrare de 3157.09 CHF (plătit pană la data de 26.05.2014 inclusiv),fiind stabilită procentual la 0,22% din soldul creditului.
Prin sentința civilă nr. 2236/2012 și sentința civilă nr. 9826/2013 pronunțate de către Judecătoria Tg. M., s-a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulată la art. 5 lit. a) din cele două convenții de credit iar ca urmare a acestor două sentinte judecătorești definitive și irevocabile, pârâta a eliminat din convențiile de credit comisioanele mai sus amintite, din luna iunie 2014.
Reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite nedatorat în baza clauzelor declarate nule absolut. Susțin că temeiul restituirii prestațiilor efectuate în executarea unui act lovit de nulitate îl constituie și un alt principiu fundamental al dreptului, acela care interzice îmbogățirea unei persoane în dauna alteia fără o cauză legitimă. Odată dispărută cauza legitimă, ca efect al pronunțării nulității absolute, rezultă că toate prestațiile executate în temeiul clauzelor nule trebuie întoarse.
Prin urmare, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata tuturor sumelor percepute ilegal în temeiul clauzelor contractuale nule absolut la plata dobânzii legale aferente sumei de restituit, întrucât pârâta trebuie să acopere prejudiciul suferit de pe urma folosinței comisionului de risc/administrare.
În drept reclamanții au invocat art. 1254 alin. 3,art. 1638 și urm. cod civil ,art. 351 și urm. ,art. 451 și urm. Cod Procedura Civilă,art. 1088 alin. 1 și 2 Cod Civil,Legii nr.193/2000, pe baza Directivei nr.13 / 93/CEE; a OG nr.21/1992, a Legii nr.286/2004 și a Legii nr.363/ 2007,OG 13/2011.
La data de 19.09.2014, reclamanții au depus la dosar o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata unor daune morale în cuantum egal cu daunele materiale solicitate, respectiv în cuantum de 2053,83 CHF sau contravaloarea în lei, pentru convenția de credit nr._/12.06.2007 și obligarea la plata unor daune morale în cuantum egal cu daunele materiale solicitate, respectiv în cuantum de 3157,09 CHF sau contravaloarea în lei, pentru convenția de credit nr._/17.12.2007.
În motivare, reclamanții au arătat că la data de 31.07.2014 au formulat o acțiune civilă împotriva pârâtei pentru restituirea unor sume, reprezentând comision de risc/administrare din cele două convenții de credit încheiate cu aceasta.
Susțin că au formulat această acțiune după rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței civile nr. 2236/2012, pronunțată de către judecătoria Târgu M., ocazie cu care s-a constatat ca fiind abuzivă clauza comisionului de risc/administrare.
Reclamanții solicită obligarea pârâtei și la plata daunelor morale, într-un cuantum egal cu daunele materiale, pentru fiecare convenție de credit. Consideră că, prin inserarea acestei clauze abuzive, respectiv a comisionului de risc/administrare și prin aplicarea acestuia după propriile interpretări ale pârâtei, fără să li se acorde vreo justificare sau vreo explicație, s-a creat un prejudiciu. Susțin că nu au știut despre acest comision la încheierea convenției de credit, nu li s-a explicat ce anume reprezintă, pentru ce anume banca îl percepe lunar. Au achitat pârâtei timp de 7 ani acest comision nejustificat, în cuantumul stabilit de către pârâtă, în franci elvețieni, suportând și evoluția monedei valutare.
În continuare au arătat că în anul 2010 au formulat plângere către Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului M., care, la rândul său a formulat acțiune civilă împotriva pârâtei, acțiune care a durat 4 ani. În această perioadă de timp s-au aflat într-o permanentă stare de teamă, de stres și de incertitudine, ca urmare a faptului că banca a perceput sume de bani în mod nejustificat. Consideră că această suferință ar trebui cuantificată printr-o reparație băneasca, sub forma de daune morale.
Pe de altă parte, au solicitat sancționarea pârâtei pentru atitudinea acesteia pe toată perioada de derulare a convențiilor de credit, a lipsei de respect și a refuzului de a dialoga. Arată faptul că, înainte de a formula plângere la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului M., s-au adresat pârâtei pentru restituirea comisionului considerat abuziv și eliminarea lui. Susțin că au primit un răspuns (desigur nefavorabil) de la pârâtă după 4-5 luni de la depunerea ei la bancă.
Reclamanții au arătat că potrivit dispozițiior art. 970 Cod Civil, convențiile trebuie executate cu bună credință, nerespectarea acestui principiu putând fi sancționat prin obligarea pârâtei la plata daunelor morale, care au caracter de despăgubiri pentru ei și un rol sancționator pentru pârâtă.
La data de 21.10.2014, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru cererea de restituire a sumelor achitate cu titlul de comision de risc; în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru petitele de restituire pârâta a arătat următoarele:
În privința petitului de restabilire a situației anterioare, ca aplicare a principiului efectelor nulității actului juridic civil, apreciază că orice pretenție, care ar decurge din contracte și care excede termenului general de prescripție de 3 ani anterior datei introducerii cererii de chemare în judecată (31.07.2014), se impune a fi respinsă ca urmare a intervenirii prescripției.
În esență, raportat la modalitatea de argumentare a cererii de chemare în judecată, se poate observa că se susține repunerea în situația anterioară urmare a efectelor constatării caracterului abuziv al clauzelor deja obținut (sentința 2236/2012 Judecătoria Tg. M.). Se presupune de către reclamanți, în mod eronat, că ar fi în prezența nulității, fiind astfel incident principiul restabilirii situației anterioare.
În continuare pârâta a subliniat însă că nu rezultă nicăieri din cuprinsul sentinței invocate incidența sancțiunii nulității. Instanța a constatat caracterul abuziv al clauzei și a dispus înlăturarea ei din contract, ambele efecte fiind pentru viitor. D. urmare nu se află în prezența nulității, putând fi vorba cel mult despre o plată nedatorată. D. urmare apreciază că se află în mod evident în prezența unui termen general de prescripție de 3 ani aferent unei cereri în restituire.
Aceasta înseamnă că pentru fiecare sumă achitată cu titlu de comision de risc, în fiecare lună, a început un termen de prescripție distinct de 3 ani pentru o eventuală restituire. Dacă ulterior intervine înlăturarea clauzei ce reglementa această obligație, restituirea este posibilă doar dacă nu s-a împlinit termenul de prescripție corespunzător. În caz contrar se admite imprescriptibilitatea cererii de restituire a unei prestații succesive, ceea ce este nelegal si contrar spiritului decretului lege 167/ 1958 si legislației civile în general care impune un termen de prescripție de 3 ani pentru apărarea unui drept patrimonial.
Acceptând argumentația reclamanților ar însemna că, teoretic, consumatorul ar putea să solicite oricând restituirea unei sume de bani, aflat fiind la adăpostul imprescriptibilității acțiunii de constatare a caracterului abuziv al clauzei în temeiul căreia s-a achitat respectiva sumă de bani, ceea ce contravine principiului prescriptibilității în 3 ani a oricărui drept patrimonial potrivit legislației civile naționale.
În consecință, în speța dedusă judecății, pârâta apreciază că în mod just termenul de prescripție pentru cererea de restituire începe să curgă la momentul efectuării plătii fiecărei sume cu titlul de comision de risc/administrare iar nu la momentul constatării ulterioare (incert în timp) a caracterului abuziv al acestei clauze.
Arată că, fie și aflându-se în prezența nulității, cu privire la contractele cu executare succesivă esențial este faptul că intervine prescripția extinctivă în modalitatea reglementată de art. 12 din Decretul Lege 167/1958. Această chestiune este reglementată cât se poate de clar chiar și în Noul Cod Civil, art. 2526. Contractul de credit este o variantă a contractului de împrumut, fiind fără dubii un contract cu executare succesivă, cel puțin în privința obligațiilor de rambursare ale împrumutaților.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta a arătat că în primul rând trebuie să subliniat faptul că, deși reclamanții solicită restituirea sumelor achitate fundamentându-si în drept cererea pe prevederile art. 1254 alin. 3 si 1638 Cod Civil, aceste prevederi nu sunt aplicabile întrucât codul civil din 2011 nu este aplicabil unei cereri de pretenții constând în restituirea de plăti efectuate anterior intrării acestuia în vigoare.
Întrucât clauza în temeiul căreia se percepea comisionul a fost înlăturată ca abuzivă în anul 2012 iar efectele acestei înlăturări sunt exclusiv pentru viitor, după cum rezultă din art. 6 și 13 ale Legii 193/2000, acțiunea de pretenții este nefondată.
Pârâta a precizat că nici sentința civilă nr. 2236/2012 si nici însăși Legea 193/2000 nu prevede nicăieri în cuprinsul acesteia nulitatea ca sancțiune juridică. Singura sancțiune care intervine în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze în baza Legii nr. 193/2000 este inopozabilitatea clauzei, după cum rezultă fără dubii din art. 6 coroborat cu art. 13 al Legii nr. 193/2000.
În consecință pârâta a arătat că nu este fondată cererea de restituire a sumelor fondată pe instituția plătii nedatorate si nu ar fi admisibilă nici cererea de restabilire a situației anterioare ca efect al retroactivității nulității întrucât nu ne aflăm în prezenta nulității ca sancțiune juridică.
În continuare, pârâta a învederatcă dacă s-ar afla în prezența unei cereri care vizează, teoretic, restabilirea situației anterioare, în urma intervenției nulității actului juridic civil, nu se poate face abstracție de caracterul contractului dintre părți fiind vorba desigur despre un contract cu executare succesivă, căruia nu i se aplică aceleași efecte ale nulității precum unui contract cu executare uno ictu. Efectele nulității unui contract cu executare succesivă operează numai pentru viitor.
A arătat că se află în prezența unei veritabile excepții de la principiul restabilirii situației anterioare, ca principal efect al nulității actului juridic civil, excepție unanim acceptată în doctrină însă controversată în practica judiciară. Prestațiile executate în baza unui contract cu executare succesivă nu sunt supuse restituirii.
Potrivit prevederilor Noului Cod civil, această excepție a fost înlăturată expres prin art. 1254 alin. 3 însă contractul de credit din prezenta cauză a fost încheiat anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, fiind aplicabile prevederile art. 102 din Legea 71/2011.
A arătat că este cunoscut că, în reglementarea anterioară Noului Cod Civil, în privința contractelor cu executare succesivă efectele nulității operează pentru viitor, iar restituirea prestațiilor nu intervenea. Singurul efect al eventualei anulări a clauzei privind comisionul de risc este imposibilitatea perceperii acestuia pentru viitor, efect care a fost atins prin hotărârea pronunțată în dosarul_/320/2010.
În privința deciziei nr. 686/2013 a ICCJ, invocată frecvent în practică, pârâta a precizat că aceasta este una izolată, de altfel singura hotărâre a instanței supreme care pune semnul de egalitate între caracter abuziv și nulitate absolută. Această instanță a statuat anterior că este similară nulității sancționarea clauzelor abuzive doar în măsura în care dreptul intern al statelor membre nu prevede o altă sancțiune juridică. Ori însăși actul normativ intern de implementare a directivei 93/13, Legea 193/2000, în art. 6, prevede o altă sancțiune juridică.
Totodată pârâta a precizat că nu este admisibilă cererea de restituire a sumelor achitate cu titlul de comision de administrare, pentru perioada cât acest comision a fost perceput în aceste convenții de credit, întrucât nu s-a formulat nicio cerere vizând constatarea caracterului abuziv al acestei clauze și nici în sentințele civile invocate nu se face vreo referire la acest comision.
Mai mult a precizat că în sentința civilă nr. 2236/2012 se arată fără echivoc că se dispune în sensul înlăturării clauzei privind comisionul de risc, în măsura în care aceasta nu s-a realizat prin act adițional, ceea ce s-a realizat în cazul celor două convenții, în timpul soluționării litigiului_/320/2010.
În drept au fost invocate prevederile art.148, 193, 194, 196, 200, 204, 205, 245-248, 249, 250, 254, 26c, 265, 273, 277, 292 Cod Procedură Civilă, art. 3-5, 6, 12-13 din Legea 193/2000, art. 1, 7, și 12 din Decretul Lege 167/1958, art. 969, 977 Cod civil.
La data de 04.11.2014 reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea prescripției dreptului de a mai cere restituirea sumelor achitate de mai mult de 3 ani întrucât clauzele abuzive se sancționează cu nulitatea absolută, iar clauzele contractuale în litigiu sunt clauze abuzive, acțiunea în nulitatea lor este imprescriptibilă, ea poate fi formulată oricând, indiferent de timpul scurs de la data încheierii actului.
Pe de altă parte, potrivit principiului restitutio in integrum se impune ca tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate să fie restituit și prin urmare solicită obligarea pârâtei la plata tuturor sumelor percepute ilegal în temeiul clauzelor contractuale nule absolut, respectiv de la data încheierii convenției de credit și până la data introducerii acțiunii.
Pe fondul cauzei, reclamanții arată că acțiunea este temeinică astfel cum a fost formulată și notificată prin cele două cereri.
La data de 04.11.2014, reclamanții au depus la dosar și o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, ca o consecință a constatării caracterului abuziv, să se constatate nulitatea absolută a clauzei comisionului de risc redenumit comision de administrare, inserată în convențiile de credit nr._/12.06.2007si convenția de credit nr._/17.12.2007,în art.5 lit.a); iar în baza clauzelor declarate nule absolut să fie obligată pârâta la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de risc/administrare, în cuantumul specificat în cererea principală.
La data de 10.12.2014, reclamanții au depus note scrise prin care au precizat ca temei de drept pentru petitul privind daunele morale art. 1381 și urm. C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală.
În probațiune au fost depuse următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 9826/21.12.2013 (f.4-5), sentința civilă nr. 2236/20.03.2012 (f.6-15), convenția de credit (f.16-26), plan de rambursare (f.27-37), convenția de credit nr._/17.12.2007 (f.39-49), plan de rambursare (f.50-54), practică judecătorească (f.67-76), sentința civilă nr. 2236/20.03.2012 (f.114-125), extras de pe portalul instanței (f.128-134).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Raportat la excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile care decurg din contracte și care ar excede termenului general de prescripție de 3 ani anterior datei introducerii cererii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, aceasta urmează a fi respinsă ca neîntemeiată în considerarea faptului că prin petitele vizate se solicită obligarea pârâtei la restituirea unor sume plătite în baza unor clauze abuzive, cu privire la care se solicită în consecință și constatarea nulității absolute, context în care se constată că pretențiile în cauză sunt în fapt accesorii petitelor privind constatarea nulității absolute. În acest caz, dreptul la acțiune este strâns legat de momentul în care instanța s-ar pronunțat cu privire la nulitatea clauzelor în discuție, motiv pentru care termenul de prescripție începe să curgă abia de la momentul respectiv. De altfel, chiar dacă în cauză nu sunt incidente reglementările în materia prescripției cuprinse în Noul Cod civil, se constată că o interpretare în același sens este expres consacrată în cuprinsul art. 2525 NCC.
Pe fondul cauzei instanța reține că:
Între părți s-a încheiat la data de 12.06.2007 convenția de credit nr._ având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 27.300 CHF pentru o perioadă de 180 luni. Potrivit art. 5 din Condițiile speciale ale convenției, s-a instituit printre alte comisioane un comision de risc reprezentând 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar (lit. a).
De asemenea, între părți s-a încheiat la data de 17.12.2007 convenția de credit nr._ având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 20.300 CHF pentru o perioadă de 300 luni. Potrivit art. 5 din Condițiile speciale ale convenției, s-a instituit printre alte comisioane un comision de risc reprezentând 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar (lit. a).
Prin Sentința civilă nr. 2236/20.03.2012, pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._/320/2010, astfel cum a fost aceasta completată prin sentința civilă nr. 9826/21.12.2013 și corectată prin încheierea din 08.07.2014, s-a constatat inclusiv caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 5 lit. a) din convențiile de credit anterior menționate. Sentința a rămas definitivă și irevocabilă la 16.06.2014 iar potrivit chiar susținerilor reclamanților din acțiunea introductivă pârâta a eliminat din convenții comisionul de risc/de administrare din iunie 2014, astfel încât respectivul comision a fost achitat de la data încheierii convențiilor și până la nivelul lunii mai 2015 inclusiv.
În consecință, se constată că în cauza dedusă judecății banca a impus cu prilejul semnării convenției de credit un comision de risc al cărui caracter abuziv a fost deja constatat, operând cu privire la acest aspect autoritatea de lucru judecat. Faptul că în timpul judecării cauzei care a făcut obiectul dosarului nr._/320/2010, potrivit susținerilor pârâtei din întâmpinare, acest comision a fost înlocuit cu un comision de administrare nu este altceva decât o măsură abuzivă în sensul Legii nr. 193/2000 nesusținută legal în nici un mod. Perceperea în continuare a acestui comision, în același cuantum dar sub o denumire diferită, este o expresie a abuzului pârâtei care a mascat în fond același comision abuziv.
În privința sancțiunii ce intervine în cazul constatării caracterului abuziv al clauzelor în discuție, susținerile pârâtei nu vor fi reținute de instanța, în considerarea următoarelor argumente:
Este adevărat că potrivit art.6 din Legea nr.193/2000, ”clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate […] prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului”, dar sancțiunea constând în lipsirea actului juridic, total sau parțial, de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, este nulitatea și nu inopozabilitatea.
Nulitatea relativă sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme juridice care ocrotește un interes particular, individual (a unei norme juridice de ordine privată), în timp ce nulitatea absolută sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme juridice care ocrotește un interes general (a unei norme juridice de ordine publică).
Contrar susținerilor pârâtei, instanța apreciază că art.6 din Legea nr.193/2000 stabilește sancțiunea nulității absolute pentru ipoteza prevederii în contract a unei clauze abuzive.
În primul rând, textul legal folosește sintagma cu caracter imperativ ”clauzele nu vor produce efecte”, spre deosebire de formulele ”anulabile” sau ”pot fi anulate”, caracteristice nulității relative. De asemenea, art.1 alin.(3) din Legea nr.193/2000 interzice comercianților stipularea de clauze abuzive.
În al doilea rând, prin stipularea în contract a unei clauze abuzive, care încalcă echilibrul contractual și contravine bunei-credințe, prin profitarea de poziția subordonată a co-contractantului, autorul acesteia urmărește un scop ilicit și/sau imoral, iar cauza ilicită reprezintă un motiv de nulitate absolută, și nu de nulitate relativă. Prin stipularea unei clauze abuzive, comerciantul nu urmărește doar vicierea consimțământului consumatorului (falsa reprezentare a unei împrejurări la încheierea contractului, care determină o persoană să încheie actul juridic respectiv în anumite condiții, cu acceptarea unor clauze dezavantajoase), ci obținerea unor venituri mai mari profitând de starea de nevoie în care consumatorul se află, și care îl determină pe acesta din urmă să încheie actul juridic în condițiile impuse de cocontractantul aflat într-o poziție economică privilegiată.
În concluzie, instanța apreciază că prevederile Legii nr.193/2000 nu ocrotesc doar interesele particulare ale consumatorilor, ci interese generale (protecția consumatorilor împotriva tendinței comercianților de a abuza de poziția dominantă economic a acestora), având un evident caracter imperativ, iar sancțiunea prevăzută de art.6 în cazul stipulării de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii este nulitatea absolută.
De altfel, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.
În consecință, instanța va constata nulitatea absolută a clauzelor privind comisionul de risc (redenumit de administrare) cuprinse în Convenția de credit nr._/12.06.2007 și Convenția de credit nr._/17.12.2007 și ca efect al principiilor retroactivității și restabilirii situației anterioare va dispune restituirea de către pârâtă a sumei reprezentând comision de risc/comision de administrare de 0,1% aplicat la soldul creditului, în cuantum total de 2053,83 CHF- echivalent RON la cursul BNR din ziua plății-, încasat in baza Convenției de credit nr._/12.06.2007, precum și a sumei reprezentând comision de risc/comision de administrare de 0,22 % aplicat la soldul creditului, în cuantum total de 3157,09 CHF- echivalent RON la cursul BNR din ziua plății-, încasat in baza Convenției de credit nr._/17.12.2007 (cuantum rezultat potrivit modului de calcul depus de reclamanți la f. 37-38 și 55-56, necontestat de pârâtă).
În ceea ce privește netemeinicia solicitării de restabilire a situației anterioare în cazul contractelor cu executare succesivă, invocată de pârâtă în întâmpinare, se constată că nu este fundamentată, în contextul în care acea excepție de la principiul restitutio in integrum ce operează ca efect al anulării- excepție care consacră menținerea până la data anulării a efectelor produse de un contract cu executare succesivă- nu vizează contractele de credit ci contractele în cazul cărora există imposibilitatea obiectivă de restabilire a situației anterioare (ex. contractele de locațiune), tocmai această imposibilitate justificând excepția, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.
Prin raportare la art. 1088 C. civ., instanța va dispune totodată obligarea paratei la plata dobanzii legale asupra sumelor achitate de reclamanti cu titlu de comision de risc/comision de administrare, in baza celor două convenții de credit, de la data introducerii actiunii-31.07.2014- (și nu de la data plății astfel cum se solicită în acțiunea introductivă) si pana la achitarea integrala, conform OG nr. 13/2011.
În ce privește capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, instanța reține că potrivit art. 998 C. civ. (act normativ sub imperiul căruia s-au derulat relațiile contractuale între părți), orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara, iar în conformitate cu disp. art. 999 C. civ. omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa.
Astfel, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției.
Aceleași condiții ale răspunderii civile delictuale trebuie întrunite- potrivit art. 1349 și 1381 NNN- și pentru faptele săvârșite după . noului Cod civil, prin raportare la art. 5 alin. 1 din Legea nr. 71/2011.
Instanța apreciază că prin inserarea unor clauze abuzive în contractele de credit, cu încălcarea egalității juridice contractuale, profitând de nevoia prezumată a consumatorilor de acordare a sumelor de bani, de natură a obliga consumatorul să adere la un contract nenegociat, pârâta a comis o faptă ilicită. În egală măsură, a comis fapte ilicite succesive prin încasarea lunară a unor comisioane impuse într-un mod abuziv.
În ce privește existența și dimensiunea prejudiciului moral, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate.
În speță, instanța reține existența indubitabilă a unei stări de revoltă, incertitudine și frustrare născute din perceperea unor comisioane vădit abuzive, din conștientizarea faptului că pentru a stopa acest fenomen consumatorul trebuie să se angajeze într-o luptă cu un întreg sistem, fiind vădită disproporția armelor pe care le au la dispoziție părțile, toate acestea generând incontestabile frământări interioare reclamanților, ce se constituie într-un prejudiciu moral efectiv și serios, existând totodată legătura de cauzalitate între producerea acestuia și fapta ilicită.
În privința vinovăției, se constată îndeplinirea și a acestei condiții, pârâta săvârșind faptele ilicite în deplină cunoștință de cauză, în contextul în care personalul acesteia este compus inclusiv din profesioniști din domeniul economic și juridic.
În consecință, apreciind întemeiată cererea reclamanților privind acordarea unor daune pentru prejudiciul moral încercat și având în vedere principiul echității, în temeiul art.998-999 din C.civ., instanța va admite în parte acest capăt de cerere și va obliga pârâta la plata către reclamanți sumei de 1000 CHF, urmând a respinge ca neîntemeiată această pretenție, pentru diferența solicitată.
În temeiul art. 453 C. pr. civ., instanța va dispune obligarea paratei la plata catre reclamanti a sumei de 2149,98 lei cu titlu de cheltuieli de judecata compuse din 2000 lei onorariu avocat și 149,98 lei cheltuieli transport (chitanțe f. 113).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții B. G.-L., CNP_ si B. D.-I., CNP_, ambii cu domiciliu procesual ales în F., .. 21, jud. B., la sediul Cabinetului individual de avocat U. I., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, ., etaje 3-8, 10, sector 2, CUI_.
Constată nulitatea absolută a clauzelor privind comisionul de risc (redenumit comision de administrare) care se regăsesc la art. 5 din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/12.06.2007 și Convenției de credit nr._/17.12.2007.
Dispune restituirea de către pârâta a sumei reprezentând comision de risc/comision de administrare de 0,1% aplicat la soldul creditului, în cuantum total de 2053,83 CHF- echivalent RON la cursul BNR din ziua plății-, încasat in baza Convenției de credit nr._/12.06.2007.
Dispune restituirea de către pârâta a sumei reprezentând comision de risc/comision de administrare de 0,22 % aplicat la soldul creditului, în cuantum total de 3157,09 CHF- echivalent RON la cursul BNR din ziua plății-, încasat in baza Convenției de credit nr._/17.12.2007.
Dispune obligarea paratei la plata dobanzii legale asupra sumelor achitate de reclamanti cu titlu de comision de risc/comision de administrare, in baza celor două convenții de credit, de la data introducerii actiunii-31.07.2014 si pana la achitarea integrala.
Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamanți sumei de 1000 CHF cu titlul de daune morale.
Dispune obligarea paratei la plata către reclamanti a sumei de 2149,98 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Respinge restul cererilor ca neîntemeiate.
Cu drept de apel la Tribunalul Specializat M. în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Tg. M..
Pronunțată în condițiile art. 396 alin. (2) C. pr. civ., azi 18.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. D. N. S.
Red. C.D
Tehnored. N.S.
18.02.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 737/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 735/2015.... → |
|---|
