Plângere contravenţională. Sentința nr. 735/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 735/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 735/2015
Dosar civil nr._ .
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M. – JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ nr. 735/2015
Ședința publică din data de 19 februarie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: S. L. C.
GREFIER: C. L.
Pe rolul instanței fiind judecarea cauzei civile privind cererea formulată de petentul C. E. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean M., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților și a martorilor P. D. E. și C. E. D..
Având în vedere dispozițiile art. 104 al. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, instanța, constatând că lipsesc părțile dispune lăsarea cauzei la a do-ua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților. Se prezintă martorii P. D. E. (CNP_, C.I. . nr._, cu domiciliul în ., nr. 39F/1, județul M.) și C. E. D. (CNP_, C.I. . nr._, cu domiciliul în Tîrgu M., ., .).
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța pune în vedere martorului C. E. D. să părăsească sala de judecată, urmând a fi rechemat pentru a fi audiat.
În conformitate cu prevederile art. 319 și art. 321 NCPC., instanța procedează la ascul-tarea martorei P. D. E., declarația acesteia, dată sub prestare de jurământ religios, fiind semnată și atașată la dosar.
Instanța dispune chemarea martorului C. E. D. în sala de judecată și, în conformitate cu prevederile art. 319 și art. 321 NCPC., procedează la ascultarea acestuia, dec-larația martorului, dată sub prestare de jurământ religios, fiind semnată și atașată la dosar.
Instanța încuviințează administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, precum și cu declarațiile martorilor audiați și, nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, în-chide cercetarea procesului, deschide dezbaterile și, socotindu-se lămurită, în conformitate cu art. 394 al. 1 NCPC., reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu M. la data de 20.05.2014 sub nr._, petentul C. E. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean M., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 10.05.2014.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 10.05.2014, pe fondul unor neîn-țelegeri avute cu numita P. E., a solicitat serviciul de urgență 112, iar prin prezentarea la fața locului a Ag. Pr. F. S., acesta nu a identificat făptuitorul, conducând în derizoriu ancheta și în acest sens a înțeles să formuleze plângere pentru abuz în serviciu. Petentul a mai arătat că a solicitat serviciul de urgență 112 pe fondul încălcării proprietății la data de 10.05.2014 ora 11,30 de către vecina sa, d-na P. E., căreia i-a solicitat să păstreze buna vecinătate și limitele teritoriale ale proprietății sale, însă aceasta, în loc să poarte o discuție amiabilă, l-a chemat pe unul dintre ginerii săi „să facă ordine”, acesta trecând la agresiuni fizi-ce față de petent. Astfel petentul a suferit agresiuni fizice care au necesitat 5 zile de îngrijiri medicale. Petentul a arătat că la fața locului nu au fost martori și că Ag. Pr. F. S. în mod rău-voitor nu a cuprins în procesul verbal întocmit faptul că ginerele doamnei P. l-a lo-vit cu pumnul.
Petentul a depus la dosarul cauzei copia plângerii înaintate către P. de pe lângă Judecătoria Târgu M. (f. 3), xerocopia certificatului medico-legal (f. 4), copia procesului-verbal (f. 6).
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (f. 13)
Intimatul I.. M., deși legal citat, nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosarul cauzei materialul probator la filele 18-35, constând în originalul procesului verbal de contra-venție ., nr._ din 10.05.2014, copie conformă a procesului verbal contestat și confirmarea de primire, copie conformă cu originalul după sesizarea nr._/2014 aparți-nând numitei P. D. E., copie conformă cu originalul a declarației numitei P. D. E., copie conformă cu originalul a declarației numitului C. E., copie conformă cu originalul după procesul verbal întocmit cu ocazia intervenției, copie conformă cu originalul după fișele de intervenție la eveniment nr._ și_ din 10.05.2012, copie conformă cu originalul după planificarea serviciilor pentru luna mai 2014 la nucleul Secției 5 Poliție Rurală Miercurea Nirajului, copie după citația emisă de P. de pe lângă Tribunalul M. în dosarul 278/P/2014.
Petentul a depus note de ședință la data de 02.10.2014 (f. 45), prin care a arătat că pro-cesul-verbal întocmit de Ag. Șef M. S. are lipsuri esențiale, nefiind semnat de martori la momentul la care a fost redactat și întocmit. De asemenea, a arătat că la fața locului erau martori care au fost presați să declare cu totul alte fapte. Petentul a precizat că cei doi martori indicați se aflau la locuința doamnei colonel de poliție P. Doinița, efectuând lucrări neauto-rizate, chiar și în stradă, care desparte proprietatea sa de a d-nei P..
În probațiune, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba tes-timonială cu martorii C. E. D. și P. D. E., cu declarațiile consemnate la filele 63-64 în dosar.
Față de dispozițiile art. 34 din OG. nr. 2/2001, instanța este datoare să verifice respec-tarea termenului de formulare a plângerii împotriva procesului-verbal, termen prevăzut de art. 31 al. 1 din OG. nr. 2/2001, astfel că, în prezenta cauză, instanța constată că, procesul-verbal de contravenție a fost încheiat la data de 10.05.2014, fiind comunicat petentului la 19.05.2014 iar plângerea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 20.05.2014, respectându-se ter-menul legal de 15 zile calculat conform prevederilor art. 181 și urm. NCPC.
Analizând actele dosarului și materialul probator administrat în cauză, instanța reține:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/10.05.2014 încheiat de căt-re agentul constatator din cadrul I.. M. – Poliția Miercurea Nirajului, s-a dispus sancțio-narea petentului C. E. cu amendă în cuantum de 200 lei, în sarcina acestuia reținându-se nerespectarea dispozițiilor art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991, constând din aceea că la da-ta de 10.05.2014 ora 11:40, pe fondul unor neînțelegeri cu numita P. D. E., a pro-vocat scandal în stradă din loc. Corunca, nr. 39 F 1, fapt care a condus la indignarea persoa-nelor prezente.
Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 al. 1 din OG. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost în-cheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Instanța reține că situațiile în care lipsa anumitor mențiuni sau elemente din procesul verbal atrag nulitatea absolută a acestuia sunt expres și limitativ determinate de art. 17 din OG. nr. 2/2001. De aceea, în celelalte cazuri, în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe pri-vind întocmirea procesului-verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia R.I.L. nr. XXII/19.03.2007.
Potrivit dispozițiilor legale menționate, constituie contravenție „provocarea ori parti-ciparea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice”, fapta fiind sancționată cu amendă
de la 200 lei la 1.000 lei.
Instanța reține că procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, agent învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii soci-ale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de o prezumție de auten-ticitate și veridicitate, care însă este relativă și poate fi răsturnată prin probe contrare de către contraveni-ent, fapt care în cauză nu s-a realizat.
Referitor la afirmațiile petentului în sensul că în cauza de față agentul constatator nu a făcut în niciun fel dovada că faptele reținute în sarcina acestuia sunt adevărate, instanța reține că în cauză, cel care pretinde că situația de fapt reținută în procesul verbal nu corespunde rea-lității, trebuie să probeze aceasta.
Deși această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina pro-bei, care în mod normal, ar trebui să aparțină celui ce acuză, în speță, organul constatator al contravenției, în realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției. Prezumția de legalitate a actului administrativ – actul care a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege – este asociată cu prezumția de autenticitate, actul emană în mod real de la cine se spune că emană și cu prezumția de veridicitate, actul reflectând în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă. Or, în speță, existența prezumției relative că procesul verbal încheiat reflectă adevărul, în favoarea conținutului actului de constatare înche-iat ca urmare a percepțiilor proprii ale agentului constatator, nu a fost răsturnată.
Procesul-verbal de constatare a contravenției, are, în măsura în care cuprinde consta-tările personale ale agentului constatator, forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției petentului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de stabilire legală a vinovăției, în sensul art. 6 al. 2 din Convenția eu-ropeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku contra Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să de-pășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apără-rii, de unde rezultă faptul că nici prezumția de nevinovăție și nici prezumția de veridicitate a procesului-verbal de contravenție nu au caracter absolut.
Prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de organul din care face parte agentul constatator instanța nu poate fi convinsă de vinovăția contravenientului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În prezenta cauză, însă, instanța constată că petentul nu a reușit să facă proba contrară a celor reținute în procesul-verbal atacat.
Față de cele expuse, instanța apreciază că în cauză a fost dovedită săvârșirea cu vino-văție de către petent a faptei reținute în sarcina lui prin procesul verbal contestat în condițiile în prezenta cauză, procesul-verbal cuprinde constatarea personală a agentului de poliție, stare de fapt reținută de acesta fiind confirmată și prin declarațiile martorilor ascultați, respectiv P. D. E. (fila 63) și C. E. D. (fila 64), care au arătat că petentul a pro-vocat scandal la data indicată în procesul-verbal, pe fondul unor neînțelegeri avute cu martora.
Față de cele expuse, întrucât petentul nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal atacat, fiind îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale reținute în sarcina acestuia, iar conduita părții se situează în sfera ilici-tului contravențional, instanța constată că forța probantă a procesului-verbal atacat nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Se reține de asemenea că agentul de poliție a realizat o încadrare legală corectă a faptei contravenționale reținute în sarcina petentului iar din probațiunea administrată în cauză se constată că petentul a încălcat normele legale privind ordinea și liniștea publică.
Se apreciază de asemenea, că agentul constatator a aplicat corect sancțiunile contra-
venționale, în limitele prevăzute de lege și proporțional cu gradul de pericol social al faptei. Față de acest criteriu de stabilire a sancțiunilor contravenționale, se apreciază că nu se impune înlocuirea amenzii aplicate prin actul constatator atacat cu sancțiunea avertismentului, peten-tul nefăcând dovada unor împrejurări care să impună reindividualizarea sancțiunii aplicate.
Pentru considerentele expuse, instanța apreciază că plângerea formulată de petent este nefondată și urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. E., domiciliat în loc. Corunca, . D, jud. M., CNP._, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 10.05.2014, încheiat de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean M., cu sediul în Târgu M. ., jud. M., ca neîntemeiată.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere de apel care se dep-ne la Judecătoria Tîrgu M..
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2015.
JUDECĂTOR GREFIER
S. L. C. C. L.
Red./Teh.red. SLC. 30.07.2015
Listat CL. 31.07.2015/ 4 ex.
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 708/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 753/2015.... → |
---|