Acţiune în constatare. Sentința nr. 2030/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Judecătoria TÂRGU MUREŞ - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 2030/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 2030/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2030

Ședința publică din data de 24 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. L. B.

GREFIER: L.-N. P.

Pe rolul instanței se află judecarea a cererii formulată de reclamantul P. L. în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA SA - prin Sucursala Târgu M., având ca obiect acțiune în constatare.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța constată că mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 27 martie 2015, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 10 aprilie 2015, iar apoi pentru data de astăzi, încheieri care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cerere având ca obiect acțiune în constatare formulată la data de 12.06.2014 sub nr. de dosar_, reclamantul P. L. în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA SA - prin Sucursala Târgu M., a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să constate caracterul abuziv și pe cale de consecință nulitatea următoarelor clauze din Contractul de credit ipotecar nr. C_ din 18.06.2007, respectiv: clauzele prevăzută de disp. art. 6, pct. 6.1. - 6.2. teza finală, art. 9, pct. 9.2 privind faptul că dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii respectiv modificarea de către bancă în mod unilateral a dobânzii, a graficului de rambursare; clauza prevăzută de disp. art. 8, pct. 8.3 - 8.4. privind comisionul de acordare în cuantum de 2% perceput la acordarea creditului; clauza prevăzută de disp. art. 8, pct. 8.5, pct. 8.7, pct. 8.8 privind comisionul de rambursare anticipată, modificarea în mod unilateral de către pârâtă a nivelului comisioanelor, taxelor, spezelor. respectiv perceperea de noi taxe și comisioane; clauza prevăzută de disp. art. 7, pct. 7.2 - 7.4. privind plata dobânzii penalizatoare; să oblige pârâta la restituirea către reclamant a următoarelor sume de bani: diferența de dobândă plătită în plus (dobândă nedatorată) de la cea inițială de 5,5% la cea majorată unilateral, întrucât modalitatea de stabilire a variației dobânzii a fost lăsată la discreția băncii, ne fiind stabilită o marjă fixă; comisionul de acordare în cuantum de 1620 CHF, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 5.835,75 lei (1 CHF = 3,6017 lei, la cursul BNR de la data de 11.06.2014); stabilirea marjei fixe a băncii din momentul contractării creditului, componentă a dobânzii curente, luându-se în calcul dobânda inițială din contract și valoarea indicelui de referință Libor CHF de la semnarea contractului, după următoarea formulă de calcul: marja fixă = Dobânda inițială (5,5%) — valoarea indice Libor de la momentul încheierii contractului de credit și pe cale de consecință obligarea pârâtei la recalcularea nivelului dobânzii după formula marja fixă a băncii stabilită la momentul contractării creditului + valoarea indicelui de referință Libor CHF la trei luni. respectiv la actualizarea trimestrială a nivelului ratei dobânzii după formula mentionată; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculată de la data plății de către reclamant sumelor solicitate la pct. 3 până la restituirea efectivă a acestora; să constate nescrisă clauza contractuală prev. de disp. art. 18, pct. 18.3 din Contractul de credit ipotecar nr. C_ ; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

În fapt, între părți a fost perfectat Contractul de credit ipotecar nr. C2202/3200/57 din data de 18.06.2007 pentru valoarea de 81.000 CHF pentru o perioadă de 300 de luni cu o rată curentă a dobânzii variabile de 5,5%, suma împrumutată urmând a fi utilizată pentru achiziționarea imobilului situat în Tg.-M., ., nr. 27, .> Reclamantul arată faptul că la momentul contractării creditului acesta a fost într-o poziție inegală în raport cu banca, întrucât contractul încheiat cuprindea clauze prestabilite, împrumutatul neavând posibilitatea de negociere, modificare, respectiv înlăturare a uneia dintre clauzele stipula în convenția de credit mentionată.

Contractul de credit a fost transformat de către pârâtă într-un contract de adeziune, acesi constând într-un formular tipizat ale cărei clauze nu au putut fi negociate de către reclamant, întregul contract fiind impus în forma respectivă de către bancă, împrejurare care contravine disp. art 4 din Legea 193/2000 actualizată, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.

Practic, consimțământul dat de reclamant în calitate de client la momentul încheieri contractului a fost exprimat în contextul unei stări de constrângere financiară, stare de care pârâta a calitate de comerciant a înțeles să se folosească și astfel să impună obligații excesiv cocontractantului — reclamant aflat într-o poziție defavorabilă. Astfel reclamantul la momente perfectării contractului se afla într-o poziție defavorabilă, împrejurare care impune aplicarea disp Legii nr. 193/2000 actualizată cu consecința directă și imediată a ineficacității clauzelor impuse nenegociate în sensul disp. art. 6 din acelați act normativ.

Pe cale de consecință clauzele prevăzută de disp. art. 6, pct. 6.1. - 6.2. teza finală, art. 9 ct. 9.2 privind faptul că dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii respectiv modificarea de către bancă în mod unilateral a dobânzii, a graficului de rambursare, de disp. art. 8 .3 privind comisionul de acordare în cuantum de 2%, de disp. art. 8, pct. 8.5, pct. 8.7, pct .8 privind comisionul de rambursare anticipată, modificarea în mod unilateral de către pârâtă a nivelului comisioanelor, taxelor, spezelor, respectiv perceperea de noi taxe și comisioane, de disp. rt. 7, pct. 7.2 - 7.4. privind plata dobânzii penalizatoare constituie clauze abuzive în sensul disp. art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

Pe parcursul derulării convenției pârâta a procedat la modificarea dobânzii, însă această modificare a obiectului obligației asumate de reclamant s-a realizat în mod unilateral, abuziv de către pârâtă, doar în favoarea acesteia cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, respectiv a intereselor economice ale reclamantului. Astfel de la dobânda convenită inițial de 5,5% s-a ajuns actualmente la dobândă de 6,29% (potrivit scadențarului din data de 27.05.2014) fără ca această modificare să fie negociată într-un fel cu reclamantul.

Deși în convenția de credit anterior evocată nu este menționată componența efectivă a dobânzii, dobânda reprezintă suma a doua elemente, respectiv marja băncii (compusă din costurile acesteia și profit) și valoarea indicelui de referință la 3 luni pentru valuta în care s-a contracta creditul, respectiv Libor, aspect recunoscut de către pârâtă urmare a corespondenței purtate ci reclamantul

Astfel la momentul contractării creditului, respectiv iunie 2007, dobânda variabilă aplicabili creditului era formată din valoarea indicelui Libor (CHF) la momentul încheierii contractului în cuantum de 2,4975% la care s-a adăugat marja băncii de 3,0025%. marjă rezultată din scăderea din valoarea dobânzii de 5,5% a valorii Libor de 2,4975%.

Pe parcursul derulării contractului, pârâta în mod unilateral a majorat marja fixă a băncii de la cea convenită inițial, respectiv de la 3,0025% ajungându-se actualmente la o marjă fixă în cuantum de 6,278%, marjă determinată prin scăderea din valoarea dobânzii de >.29% (potrivit scadentarului din data de 27.05.2014) a valoni indicelui de referință Libor CHF la trei luni, pentru perioada aprilie — iunie 2014 respectiv de 0,012%.

Astfel, în pofida faptului că pe parcursul derulării contractului valoarea indicelui de referință Libor CHF la 3 luni a avut o evoluție descrescătoare, ajungând de la valoarea de 2,4975% de la momentul contractării creditului la valoarea de 0,02% pentru perioada ianuarie — martie 2014, de 0,2% pentru perioada aprilie — iunie a.c., pârâtele în baza disp. art. 6, pct. 6.2. ale contractului de credit a majorat unilateral și abuziv nivelul ratei dobânzii, prin creșterea marjei.

Practic scăderea indicelui de referință Libor de la 2,4975% cât era la momentul semnării contractului la 0,012% cât este în prezent ar fi impus o diminuare a nivelului ratei dobânzii proporțională cu scăderea indicelui Libor, conform prevederilor legale și contractuale și nicidecum o majorare a acesteia, urmare a majorării marjei fixe. Astfel cum i s-a menționat reclamantului anterior această ultimă componentă a dobânzii, respectiv marja fixă trebuia să rămână aceeași pe întreagă perioadă de derulare a creditului, respectiv de 0,0025% (cât era la momentul semnării contractului) și nu să fie modificată de către pârâtă in mod unilateral pe fondul scăderii dramatice a indicelui LIBOR.

Corespunde realității faptul că, după . OUG nr. 50/2010 pârâta a invitat reclamantul ca până la data de 20.09.2010 să se prezinte la sediul unității teritoriale O. B. cu care a încheiat contractul de credit pentru semnarea actului adițional care să cuprindă modificările/completările prevăzute de OUG nr. 50/2010. Pârâta a comunicat reclamantului un proiect de act adițional care prevedea o dobândă de 6,49%, dobânda fiind calculată după formula dobânda de referință 0,22% (Libor CFIF la trei luni) + marja băncii de 6,27%.

Reclamantul prin notificarea înregistrată sub nr. 4415 a comunicat refuzul său de încheiere actului adițional în forma propusă de bancă, sens în care banca prin adresa nr._/12.10.2010 oferă reclamantului prin semnarea unui act adițional o dobândă de 5,94% “calculată în funcție de Libor CHF la 3 luni + 5,77% (reprezentând marja băncii), actualizată trimestrial... indicele Libor HF la 3 luni pentru Trimestrul IV fiind de 0,17%”. Și cu această nouă formulă de calcul a dobânzii reclamantul nu a fost de acord justificat de faptul că noua valoare a dobânzii de 5,94%, propusă de că bancă este mai mare decât dobânda inițială de 5,5% sens în care reclamantul a refuzat semnarea oricărui act adițional (adresa nr. 025/02.11.2010).

Pe cale de consecință atâta timp cât reclamantul a comunicat refuzul său de acceptare a actului adițional, respectiv de modificare a contractului, banca era obligată să respecte marja băncii in momentul semnării contractului de credit, și pe cale de consecință orice modificare a ratei dobânzii, fie ea în sens crescător, descrescător să se realizeze în funcție de evoluția indicatorului Libor CHF la trei luni.

Reclamantul la momentul contractării creditului a fost informat și a acceptat politica băncii de modificare unilaterală a nivelului dobânzii (în sens crescător sau descrescător) în funcție de variația indicelui de referință Libor CHF și în niciun caz în funcție de o variație a marjei băncii, acesta convenind să suporte doar riscul creșterii valorii dobânzii de referință Libor CHF, și nicidecum o creștere a marjei băncii.

Clauza inserată la art. 6, pct. 6.2 din convenția de credit este abuzivă, nu doar în sensul disp. art.4 din Legea nr.193/2000 dar și în maniera în care pârâta a procedat la interpretarea și aplicarea acesteia, respectiv prin subînțelegerea unor așa-zise prevederi contractuale nescrise și nemenționate în discuțiile care au precedat contractarea creditului, care îi conferă un drept ocult de a modifica unilateral și discreționar dobânda, prin creșterea marjei sale și prin refuzul de a respecta prevederile legale, în sensul modificării corespunzătoare a ratei dobânzii strict în raport de valoarea indicelui Libor CHF.

Practic în Convenția de credit nr._ modificarea dobânzii este lăsată la puterea discreționară a băncii. Posibilitatea pe care o are banca de a revizui în mod unilateral rata dobânzii, în funcție de niște criterii ambigue, vădit subiective și unilaterale este de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Pe cale de consecință, în lipsa precizării în concret a elementelor, criteriilor care definesc noțiunea de “politica băncii”, această clauză fost aplicată arbitrar de către bancă prin modificarea dobânzii doar în interesul său.

Astfel, pârâta în cauza dedusă judecății nu a procedat la scăderea dobânzii efective strict în acord cu evoluția indicelui Libor CHF, ci la o modificare unilaterală a nivelului dobânzii în interesul său prin majorarea marjei fixe, afectând interesele economice ale clientului, prin prestarea unui serviciu financiar abuziv, incorect, contrar disp. art. 4, 6 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în raport cu consumatorii.

Astfel, cum a menționat anterior reclamantul a fost informat și a acceptat prin semnătură politica băncii de modificare unilaterală a dobânzii doar în funcție de variația indicelui de referință CHF și nu în funcție de variația marjei băncii. O modificare a nivelului dobânzii în funcție modificarea marjei fixe putându-se realiza de către pârâtă doar în baza acordului liber exprimat al reclamantului, concretizat într-un act juridic, act care în cauza dedusă judecății nu a fost perfectat.

Practic pârâta nu avea dreptul de a majora unilateral marja fixă ca și componentă a dobânzii și pe cale de consecință de a modifica nivelul dobânzii și în funcției de aceasta. Pârâta în baza dispozițiilor contractuale, respectiv legale incidente (O.G. nr.21/1992, rep.) avea obligația de a modifica periodic nivelul dobânzii strict în funcție de fluctuația indicelui de referință libor CHF, ca singur element variabil din componența ratei dobânzii, marja fixă, un alt component al dobânzii variabile fiind un element fix stabilit la momentul acordării creditului neputând fi modificat în mod unilateral pe parcursul derulării contractului

Pe cale de consecință pe parcursul derulării contractului, pârâta avea,obligația să se supună prevederilor imperative ale legii aplicabile și să procedeze la modificare dobânzii exclusiv în funcție de variațiile indicelui Libor CHF, independent de voința sa proprie.

Prin modificarea dobânzii în funcție de voința băncii, reclamantul în calitatea sa de client a fost prejudiciat prin plata unor sume mai mari de bani decât cele corespunzătoare nivelului indicelui de referință Libor CHF, sens în care urmare a constatării nulității clauzei prevăzute de disp. art. 6, pct. 6.1.-6.2. teza finală se impune restituirea acestora, respectiv a diferenței de dobândă între dobânda încasată în mod abuziv și dobânda pe care banca era îndrituită să o încaseze.

In ceea ce privește clauza contractuală prevăzută la art. 9, pct. 9.2. reclamantul apreciază că este o clauză strâns legată de cea referitoare la majorarea unilaterală de către bancă a dobânzii, practic derivând din aceasta. Apreciază că aceasta este o clauză pur potestativă care dă dreptul băncii de a modifica cuantumul ratelor cuprinse în graficul de rambursare inițial după voința exclusivă a băncii, ori de câte ori va dori.

Cu privire la clauza prevăzută de disp. art. 8, pct. 8.3. - 8.4. privind comisionul de acordare în cuantum de 2% perceput de pârâtă la acordarea creditului, în Contractul de credit ipotecar nr. C_ se prevede la art. 8, pct. 8.3.-8.4. „pentru creditul acordat banca percepe un comision de acordare de 2% din valoarea creditului. Plata comisionului de acordare se efectuează de către Client, din surse proprii, în ziua semnării prezentului contract.

Reclamantul a achitat suma de 1.620 CHF la data de 18.06.2007 cu titlu de comision de acordare.

De asemenea, reclamantul precizează faptul că acest comision nu a fost negociat cu acesta astfel încât acesta să fie obligat în privința acestui comision, cuantumul acestuia fiind nejustificat de mare, respectiv 1620 CHF în comparație cu munca depusă de bancă.

Pe cale de consecință reclamantul apreciază că se impune obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1620 CHF achitată cu titlu de comision de acordare.

Clauza prevăzută de disp. art. 8, pct. 8.5, pct. 8.7, pct. 8.8 privind comisionul de rambursare anticipată, modificarea în mod unilateral de către pârâtă a nivelului comisioanelor, taxelor, spezelor, respectiv perceperea de noi taxe și comisioane: conform disp. art. 8, pct. 8.7. - 8.8 din convenția de credit în lipsa oricăror altor mențiuni privind condițiile, situațiile de modificare, respectiv percepere a unor noi taxe, comisioane, respectiv a cuantumului acestor noi speze bancare, pârâta are posibilitatea de modificare unilaterală a costurile băncii convenite de părți la momentul perfectării convenției, respectiv să perceapă noi taxe, comisioane altele decât cele menționate și convenite de comun acord fără ca și cuantumul acestora să fie cunoscut de către reclamant în momentul perfectării convenției.

Reclamantul apreciază, că astfel de clauze care, de asemenea nu a fost negociate cu acesta, creează în detrimentului lui și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât aceste clauze sunt abuzivă din perspectiva disp. art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

Potrivit clauzelor inserate la art. 8, pct. 8.7.-8.8. banca are posibilitatea să perceapă speze, taxe, respectiv să modifice cele convenite inițial fără a indica cuantumul acestora limitându-se a face trimitere la „Tariful de Comisioane al Băncii”. Or potrivit disp. art. 9, ind. 3, lit. b din OG nr. 21/1992, rep. coroborate cu disp. art. 46 alin. 2 din OUG nr. 50/2010 în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligați ca și ele, tarifele, spezele bancare aferente acordării și derulării contractului, respectiv aferente unor servicii în privința cărora consumatorul nu dispune de libertate de alegere vor fi menționate în contract, fără a se face trimiteri la condițiile generale de afaceri ale furnizorului de servicii financiare, lista de tarife și comisioane sau orice alt înscris.

Prin raportare la cele expuse anterior reclamantul apreciază că dispozițiile contractuale prev. de art. 8, pct. 8.7. - 8.8. sunt abuzive, acestea fiind preformulate, nenegociate, impuse prin contractul de adeziune.

Cu privire la comisionul de rambursare anticipata a creditului de 2,5% din suma rambursată anticipat, reclamatul apreciază că valoarea acestuia este nejustificat de ridicată, constituind practic o dobândă simulată sub forma unui comision. Rambursarea în avans a creditului ar îndreptăți, eventual, creditoarea, la o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată cu condiția ca rambursarea să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferentă creditului este fixă. Comisionul trebuie să fie în strânsa legatură cu pierderile creditorului aferente rambursării anticipate și nu trebuie să fie un obstacol disproporționat în exercitarea dreptului debitorului de a rambursa anticipat creditul.

Ori banca nu poate cunoaște a priori care îi sunt pierderile și cât ar fi de justificată și echitabilă compensația așa încât să stabilească procentual, nivelul comisionului.

Pe de alta parte, procentul comisionului nici nu a fost negociat cu reclamantul, acesta fiind practic constrâns să accepte comisionul impus de banca.

Clauza prevăzută de disp. art. 7, pct. 7.2 - 7.4. privind obligarea pârâtului la plata dobânzii penalizatoare egală cu rata de dobândă curentă în vigoare, plus 10% aplicabilă asupra sumelor datorate și neplătite la scadență

Prin modalitatea de calcul stipulată în articolele anterior evocate, pârâta calculează penalități și la dobândă. Or, dobânda se calculeaza numai asupra cuantumului sumei împrumutate. In mod excepțional, dobânzile se pot capitaliza și pot produce dobânzi în temeiul unei convenții încheiate in acest sens, după scadența lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puțin un an potrivit (disp. art. 1089 din Codul civil (1864) aplicabil în speță față de data încheierii contractului

Clauza contractuală privind dobânda penalizatoare nu a fost negociată cu reclamantul, aceasta stipulând cu claritate faptul că „dobânda se aplică asupra sumelor datorate și neplătite la scadență”.

Având în vedere caracterul abuziv al clauzelor contractuale anterior evocat reclamantul solicită obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate nelegal, respectiv a diferenței de dobândă dintre dobânda încasată abuziv și dobânda pe care aceasta era îndrituită să o încaseze, cuantumului comisionului de acordare.

Repunerea în situația anterioară, respectiv restituirea prestațiilor trebuie să fie totală, doar în acest mod părțile vor fi puse în integralitate în situația anterioară. Prin plățile percepute în moc abuziv de către bancă, reclamantul a suferit și o însărăcire cauzată de lipsa folosirii acelor sume de bani, de la momentul respectivelor plăți a fiecărei sume de bani în parte, însărăcire care se întinde până la momentul restituirii de către bancă a acestora. In mod corelativ, banca a beneficiat de o îmbogățire fără justă cauză, prin faptul că a folosit și va folosi respectivele sume de bani începând cu momentul fiecărei plăți a consumatorilor și până la momentul la care banca va restitui în mod efectiv consumatorului fiecare sumă de bani în parte, încasata.

Valoarea însărăcirii respectiv îmbogățirii fără justă cauză pentru intervalul de timp marcat de momentul fiecărei plăți efectuate de reclamant, și momentul restituirii efective de către bancă a fiecărei sume de bani în parte, este evaluabilă în bani, echivalentul bănesc al acestei însărăciri respectiv îmbogățiri fără justă cauză reprezentându-1 dobânda legală calculată de la data plății de către reclamant a fiecărei sume de bani în parte, și până la data restituirii efective de către pârâtă.

In ceea ce privește stabilirea marjei fixe a băncii din momentul contractării creditului, componentă a dobânzii curente, luându-se în calcul dobânda inițială din contract și valoarea indicelui de referință LIBOR de la semnarea contractului, după următoarea formulă de calcul: marja fixă = Dobânda inițială (5,5%) - valoarea indice Libor de la momentul încheierii contractului de credit și pe cale de consecință obligarea pârâtei la recalcularea nivelului dobânzii după următoarea formulă de calcul marja fixă a băncii din momentul contractării creditului + valoarea indicelui de referință Libor CHF la trei luni, respectiv la actualizarea trimestrială a acesteia după formula de calcul menționată aceasta solicitare este în concordanța cu prevederile disp. art. 37 lit. a din OUG nr. 50/2010. De asemenea această formulă de calcul a dobânzii aplicabile creditului rezultă și din coroborarea disp. art. 14 din Legea nr. 190/1999, în forma în vigoare la data încheierii contractului cu cele ale art. 1 și 4 din Legea nr. 193/2000.

Prin raportare la cele expuse anterior se impune admiterea prezentei cereri în sensul configurat în petitele acesteia, clauzele contractuale anterior evocate îndeplinind condițiile prevăzute de lege în vederea constatării caracterului lor abuziv.

Reclamantul arată faptul că competența teritorială de soluționare a prezentei cauze revine Judecătoriei Târgu M., potrivit dispozițiilor art. 113 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă.

În probațiune solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, probei cu expertiza financiar-contabilă și interogatoriul pârâtei.

Se constată depusă la dosarul cauzei, întâmpinare de către pârâtă la data de 12.08.2014, prin care solicită instanței suspendarea judecății cauzei, având în vedere faptul că pe rolul CJUE există Dosarul nr. C-143/13 având ca obiect definiția prețului și a obiectului din contractele bancare cu privire la clauzele abuzive.

Pârâta solicită admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu M., excepția netimbrării/insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, excepția lipsei de interes unită cu excepția lipsei de obiect a capetelor I, II și IV din cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, respectiv a solicitării de a constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale de la art. 6.1-6.2, 9.2, 8.5, 8.7, 8.8, 7.2-7.4 ale contractului de credit și nulitatea acestora, excepția prescripției dreptului material la acțiune de a solicita restituirea sumei reprezentând comisionul de acordare a creditului, excepții pe care le dezvoltă în cuprinsul întâmpinării, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

De asemenea, pârâta arată faptul că între părți a fost încheiat un contract de credit cu dobândă variabilă al cărui nivel la data acordării creditului era de 5,5%, rata de dobândă aplicată a fost stabilită sub formă procentuală, ca rata anuală de dobândă variabilă prin luarea în considerare a evoluției a indicatorilor de referință, banca rezervându-și totodată dreptul de a modifica în mod unilateral dobânda. În contractul de credit semnat nu era definită o formulă de calcul a ratei dobânzii, perioada de timp la care banca era obligată să procedeze la actualizarea ratei de dobândă și nici valoarea marjei sau o definiție a acesteia.

Modificarea putea fi făcută și doar cu informarea clientului prin scrisoare simplă sau chiar un extras de cont.

Așadar părțile contractante au acționat de pe poziție de egalitate în raportul comercial, neexistând nici un dezechilibru sau tratament preferențial vreunei părți semnatare a contractului de credit, iar reclamantul în calitate de client, înainte de semnarea contractului, a luat cunoștință de condițiile creditării, pe care le-a acceptat.

Pârâta arată faptul că nu a uzat de dreptul de a modifica unilateral nivelul costurilor creditului de la acordare și până în prezent și a ținut cont de toate modificările legislative în materia protecției drepturilor consumatorilor.

În momentul în care indicele de referință a început să scadă, pârâta a fost în imposibilitatea de a exercita dreptul unilateral de modificare stabilit prin contractul de credit întrucât începând cu luna decembrie 2008, pentru modificarea și completarea de acte normative privind protecția consumatorilor, modificarea clauzelor contractuale nu a mai fost posibilă decât prin semnarea unui act adițional la contractul de credit însă acest act normativ nu a obligat creditorii să ia măsuri pentru implementarea prevederilor acestuia.

Acest demers a însemnat comunicarea către client a unei notificări, având ca obiect adresarea invitației de prezentare la sediul unității teritoriale a pârâtei de la care a fost contractat creditul, în vederea semnării actului adițional de conformare la prevederile OG nr. 50/2010, reclamantul decizând să nu se prezinte la bancă pentru semnarea actului adițional prin care contractul de credit să fie conformat la prevederile ordonanței.

Pârâta arată faptul că reclamantul nu a notificat creditorul cu privire la faptul că nu dorește să uzeze de dreptul conferit de legiuitor de a refuza aplicarea noilor dispoziții legale în materia protecției dreptului consumatorilor, deși a avut la îndemână mijlocul legal să o facă.

De asemenea, pârâta exemplifică în cadrul întâmpinării depuse la dosarul cauzei ce fel de comisioane se pot percepe de către aceasta.

Referitor la eliminarea din contractul de credit a comisionului de rambursare anticipată, pârâta consideră solicitarea reclamantului ca lipsită de obiect atâta timp cât acest comision nu se mai regăsește în contractul de credit, astfel că solicită respingerea acestui capăt de cerere ca lipsit de obiect.

Pârâta artă că referitor la dobânda penalizatoare solicitarea reclamantului este lipsită de obiect, solicitând și respingerea acesteia.

Reclamantul a fost informat în mod concret și precis asupra condițiilor și caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite de către pârâtă, semnând în consecință de cauză contractul de credit.

Pârâta menționează faptul că după . OUG nr. 50/2010 clauzele contractului de credit au fost aliniate la rigorile ordonanței prin indicarea în cuprinsul contractului a unei formule de calcul a ratei dobânzii.

Contractul părților este guvernat de principiul forței obligatorii caracterizat prin obligația părților de a executa întocmai prestațiile la care s-au obligat, executarea trebuind să aibă loc la termenele și în condițiile stabilite.

În cauza de față clauza supusă controlului determină în concret rata dobânzii și modul de calcul în care aceasta se putea modifica și reglementează practic componentele principale ale prețului creditului.

În ceea ce privește cerința ca prin clauza incriminată să se creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, pârâta arată faptul că la momentul semnării contractului de credit legislația în vigoare nu interzicea stipularea unor clauze contractuale de variabilitate a dobânzi, astfel că simpla stipulare în contract a unei prevederi referitoare la o dobândă variabilă nu este de natură a crea un dezechilibru contractual și de a dovedi reaua-credință a pârâtei.

Întrucât în perioada cuprinsă între data semnării contractului și data modificării și completării acestuia prin acte adiționale nu au fost operate majorări de comisioane sau taxe și nici perceput comision de rambursare anticipată, orice presupus caracter abuziv al unor astfel de clauze este exclus.

Pârâta arată faptul că nu se mai poate vorbi de contractul inițial de credit, ci numai de contractul de credit astfel cum a fost modificat prin actul adițional de conformare.

În ceea ce privește interogatoriul pârâtei, aceasta solicită respingerea acestuia ca nefiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei, la fel se opune și administrării probei cu expertiza contabilă.

În drept, art. 205-208 Cod proc. civilă, art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, art. 969 Cod civil, art. 3 alin.1 din Legea nr. 289/2004, art. 93 lit. e, g, h din OUG nr. 174/2008, OUG nr. 50/2010.

În probațiune, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Se constată depus răspuns la întâmpinare de către reclamant, la data de 19.09.2014, prin care arată faptul că acțiunea anterior evocată este temeinică prin raportare la cele expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum și la aspectele menționate în răspuns la întâmpinare.

Referitor la cererea de suspendare a cauzei reclamantul arată faptul că aceasta este neîntemeiată, deoarece pârâta nu a făcut dovada faptului că dosarul la acre face referire are o influență hotărâtoare asupra prezentei cauze.

Reclamantul arată referitor la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu M., invocată de către pârâtă, că Judecătoria Târgu M. este competentă, raportat la faptul că cererea de cererea în judecată a fost introdusă la instanța de la sediul sucursalei cu care s-a încheiat convenția.

Reclamantul arată faptul că referitor la excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, dispozițiile art. 29 lit. f din OUG nr. 80/2013, scutesc de la plata taxei de timbru acțiunile referitoare a protecția dreptului consumatorilor.

Raportat la excepția lipsei de obiect și de interes a capetelor I, II și IV din cererea introductivă, reclamantul arată că se impune respingerea acestora raportat la faptul că între părțile litigante nu a intervenit nici un act adițional în sensul modificărilor prevederilor contractului inițial.

Reclamantul arată că referitor la excepția prescripției dreptului material de a solicita restituirea sumei reprezentând comisionul de acordare a creditului solicită respingerea acesteia, pentru motivele invocate în cadrul răspunsului la întâmpinare.

Pe fondul cauzei reclamantul arată faptul că la momentul încheierii contractului de credit a fost informat și acceptat politica băncii de modificare unilaterală a nivelului dobânzii în funcție de variația indicelui de referință Libor și în nici un caz în funcție de variația băncii.

Pe parcursul derulării contractului, însă pârâta în mod unilateral a majorat marja fixă a băncii. Pe cale de consecință atâta timp cât reclamantul a comunicat refuzul său de acceptare a actului adițional, respectiv de modificare a contractului, banca era obligată să respecte marja din momentul semnării contractului de credit.

Reclamantul la momentul contractării creditului a fost informat și a acceptat politica băncii de modificare unilaterală a nivelului dobânzii în funcție de variația indicelui de referință Libor CHF și în nici un caz în funcție de o variație a marjei băncii. Practic pârâta nu avea dreptul de a majora unilateral marja fixă ca și componentă a dobânzii și pe cale de consecință de a modifica nivelul dobânzii ți în funcție de aceasta.

Pe cale de consecință, pe parcursul derulării contractului, pârâta avea obligația să se supună prevederilor imperative ale legii aplicabile și să procedeze la modificarea dobânzii exclusiv în funcție de variațiile indicelui Libor CHF, independent de voința sa proprie.

Se constată depusă la dosarul cauzei precizare a cererii de chemare în judecată, de către reclamant la data de 09.01.2015, cu privire la petitul nr. 3 alineatul 1 al cererii introductive, în sensul indicat în precizarea depusă la dosar.

Se constată depus la dosarul cauzei, răspuns la cererea precizatoare de către pârâtă, la data de 25.02.2015, prin care se arată faptul că în contractul inițial nu era definită o marjă a băncii, la acel moment neexistând o prevedere legală care să oblige creditorii la indicarea unui asemenea element de cost în calculul dobânzii.

De asemenea se constată depuse la dosarul cauzei, concluzii scrise de către reclamant, la data de 07.04.2015, prin care solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.

În ceea ce privește excepțiile lipsei de obiect, a lipsei de interes a capetelor I. II și IV din cererea de chemare în judecată, respectiv a excepției prescripției dreptului de a solicita restituirea sumei reprezentând comisionul de acordare, excepții unite cu fondul se impune respingerea acestora, pentru motivele arătate în cuprinsul concluziilor scrise.

Iar pe fondul cauzei reclamantul apreciază că cererea de chemare în judecată este temeinică prin raportare la cele cuprinse în cadrul cererii de chemare în judecată și la cele arătate în cuprinsul acestor concluzii.

Se constată depuse la dosarul cauzei, următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială (f. 10), interogatoriu (f. 11-12), contract de credit (f. 13-16), scadențar credit (f. 17-36), dovada înregistrării reclamației reclamantului la pârâtă (f. 37), adresă către pârâtă (f. 38), întâmpinare (f. 43-60), răspuns la întâmpinare (f. 64-99), obiective la expertiza (f. 106), înscrisuri (f. 109-127), dovada achitare onorariu parțial pentru expertiză (f. 129-130), precizare a cererii de chemare în judecată (f. 137), notă de evaluare și raport de expertiză (f. 143-178), răspuns la cererea precizatoare (f. 179), note scrise (f. 190-205), concluzii scrise (f. 208-214).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Instanta apreciază necesară stabilirea in prealabil a intinderii raporturilor contractuale dintre parti, pentru că in functie de acest lucru se pot verifica exceptiile si apărările invocate de fiecare.

Astfel, din actele de la dosar se constată că între părți a fost perfectat Contractul de credit ipotecar nr. C2202/3200/57 din data de 18.06.2007 pentru valoarea de 81.000 CHF pentru o perioadă de 300 de luni cu o rată curentă a dobânzii variabile de 5,5%, suma împrumutată urmând a fi utilizată pentru achiziționarea imobilului situat în Tg.-M., ., nr. 27, .> Instanța retine ca pârâta O. B. SA a depus anexat intâmpinarii un draft de act aditional, nesemnatat insa de imprumutat ( f. 58-60) care, pentru acest motiv nu va fi avut in vedere de instanta, nefacându-se nici dovada implementării tacite a modificărilor respective in concordanta cu art. 95 alin. 3 din forma inițiala a OUG nr. 50/2008 si art. II din Legea nr. 288/2010 având in vedere că desi se face dovada comunicarii acestuia consumatorului ( notificare f. 57), acesta a transmis in mod expres Băncii opozitia la semnarea actului aditional ( notificari din 20.09.2010, 02.11.2010 f. 86-88).

În conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepțiilor ce fac inutilă administrarea de probe sau cercetarea pe fond a cauzei, urmând ca, în măsura respingerii acestora, să fie analizate pe fond pretențiile reclamantului.

Referitor la excepția lipsei de obiect și de interes a reclamantului cu privire la capetele de cerere 2.1-2.4 instanța constată faptul că s-a solicitat anularea unor clauze abuzive si repunerea părtilor in situatia anterioara. În temeiul acestor prevederi contractuale una dintre părți, respectiv pârâta, a procedat la modificarea procentului de dobândă, măsură care a afectat în mod direct reclamantul, prin recalcularea ratelor datorate. Ca urmare, în condițiile în care în temeiul acestor prevederi au fost încasate sume de bani, chiar dacă aceste prevederi nu ar mai fi de actualitate, reclamantul are tot interesul în a solicita constatarea nulității lor, subsecvent putând obține o repunere în situația anterioară, cu consecința restituirii unor prestații. Raportat la aceste aspecte, instanța va respinge excepția lipsei de obiect unită cu exceptia lipsei de interes invocată de pârâtă ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește solicitarea de restituire a sumei reprezentând comision de acordare, instanța reține faptul că prin cererea introductivă de instanță se solicită constatarea nulității absolute a unor clauze, iar ca urmare, restituirea prestațiilor efectuate în temeiul acestora. Potrivit jurisprudenței consacrate în materie, deși Legea nr. 193/2000 nu prevede expres ca sancțiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci ineficacitatea acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute. Astfel, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora (Decizia nr. 686/21.02.2013 a ÎCCJ). Or, instanța constată că nulitatea absolută poate fi invocată oricând, iar ca urmare a acestei constatări intervine repunerea părților în situația anterioară, prin restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzelor nule absolut. De altfel, aceiași interpretare a fost oferită de către instanța supremă și într-o altă decizie de speță, respectiv Decizia nr. 760/27.02.2014, în cadrul căreia s-a statuat faptul că „în cazul constatării nulității clauzei … se naște și obligația de restituire a ceea ce s-a prestat în temeiul acesteia, nulitatea producând efecte retroactive de la data încheierii contractului, sumele achitate cu titlul de comision de risc fiind considerate ca nedatorate în baza principiului “quod nullum est nullum producit effectum”. Așadar, restituirea prestatiilor reprezintă un efect al constatarii nulitatii absolute, actiunea având ca obiect acest petit fiind in mod indubitabil o actiune in pretentii prescriptibilă in 3 ani de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca persoana responsabilă de producerea prejudiciului. Acest drept la actiune se naste asadar doar la momentul rămânerii definitive a hotarârii de constatare a nulității absolute a clauzelor abuzive reclamantul având alegerea in a formula un astfel de petit concomitent cu cererea de constatare a nulitatii absolute sau ulterior, in interiorul termenului de prescriptie de 3 ani, termen neîmplinit in spetă. Ca urmare, instanța urmează a respinge această exceptie ca neintemeiată.

Pe fond: Considerând că contractul de credit conține mai multe clauze abuzive, reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, pe care instanța o apreciază ca fiind parțial întemeiată și urmează să o admită în parte pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Cu titlu preliminar, trebuie precizat, că în materia contractelor de consum legiuitorul național și cel european a urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive.

O asemenea intervenție nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1 C.civ. întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută sau discreționară de a contracta. Un contract are putere de lege între părți întrucât este prezumat a fi dominat de buna-credință și utilitate pentru părțile contractante. Forța juridică deplină este recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu principiul constituțional al bunei-credințe și cu bunele moravuri. În caz contrar el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată.

Mai mult, nu trebuie omis faptul că art. 969 vechiul C.civ. nu are o existență de sine stătătoare în ansamblul dispozițiilor vechiului cod civil ( aplicabil în speța de față), ci el este inseparabil de art. 970 alin.1 vechiul C.civ., executarea cu bună-credință a obligațiilor fiind rezultatul firesc al obligativității contractului. Un contract rămâne legea părților numai în măsura în care nici una dintre acestea nu ignoră sau încalcă cu bună știință îndatoririle care îi revin potrivit asumării și executării cu bună-credință a prestațiilor. Principiul forței obligatorii a contractului trebuie examinat și interpretat în strânsă legătură cu solidarismul contractual întrucât esența contractului este alcătuită nu numai din voința părților contractante, ci și din interesul contractual al fiecăreia dintre ele.

De altfel, prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv. Interpretând această directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero ( C – 240/98 ) că protecția acestui act normativ conferă judecătorului național de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea. Întrucât un asemenea examen presupune existența în prealabil a unui contract semnat de către cele două părți care și-a și produs integral sau parțial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată.

În aceeși ordine de idei, trebuie subliniat că rațiunea avută în vedere la adoptarea acestui act normativ l-a constituit faptul că întregul sistem de protecție preluat în dreptul intern are la bază ideea că un consumator se află într-o poziție de inferioritate în raport cu comerciantul în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare. Această situație îl pune în postura de a adera la condițiile redactate în prealabil de către comerciant fără a avea puterea de a influența conținutul lor. Chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conținut a fost redactat anterior nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea consumatorului de a înțelege, negocia și accepta conținutul său.

Condițiile pentru a fi catalogată o clauză ca abuzivă rezultă din interpretarea Directivei 93/13 din 5 aprilie 1993 și a actului normativ care a transpus în dreptul intern această directivă, respectiv legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, relevante în cauză sunt prevederile art. 1, alin. 3 și art. 4, alin. 1, 2 și 3 din legea 193/2000, modificată. Prevederile art. 1, alin. 3 din acest act normativ statuează:” Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”. Prevederile art. 4, alin. 1, 2 și 3 din același act normativ statuează:” (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.”

Din interpretarea textelor legale mai sus citate rezultă că pentru a fi catalogată ca abuzivă o clauză contractuală trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două cerințe: să nu fi fost negociată și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.

I. Verificând aplicarea dispozițiilor Legii nr.193/2000 în cazul contractul de credit încheiate cu reclamantul, se constată că acesta este un contract de adeziune, întrucât clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorul, ci au fost preformulate de către bancă, în condițiile generale de creditare practicate de aceasta, ceea ce atrage incidența prevederilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Condițiile speciale ale contractului au fost incluse în același formular standard, iar în lipsa oricărei probe produse de pârâtă in conditiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, instanța nu poate prezuma că reclamantul a fost consultat și asupra altor clauze decât valoarea și durata creditului, lipsa negocierii fiind evidenta in actul aditional nesemnat de consumator.

II. Cu privire la cea de-a doua conditie, instanța constată următoarele:

1. Reclamantul a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei din contractul incheiat referitoare la stabilirea si perceperea comisionului de acordare stabilit sub forma unui procent ( de 2%) din suma initiala acordata ca si credit.

Raportat la cuantumul celor doua credite, rezultă că banca a încasat de la reclamant 1620 CHF, cu titlul de comision de acordare.

În primul rând, instanța reține că în cuprinsul contractului de credit, acest comision de acordare este doar stabilit, însă nu se arată care sunt serviciile pentru care banca l-a perceput.

În al doilea rând, instanța reține cuantumul ridicat al acestui comision ( care se traduce printr-un procent din creditul acordat) și care nu are o justificare reală, în condițiile în care pentru analiza dosarului banca a perceput și un comision de analiză.

Prin cuantumul mare al comisionului de acordare reținut de bancă, în condițiile neindicării serviciilor pentru care a fost perceput, instanța reține faptul că există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților referitor la comisionul de acordare reținut de bancă din creditul acordat.

Constatând caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de acordare reținut de bancă din creditele acordate, instanța apreciază nule aceste clauze și va dispune repunerea părtilor in situatia anterioara inserării clauzei privind comisionul acordare si drept consecința, obligarea paratei O. B. SA la restituirea in integralitate a sumelor de bani încasate cu titlu de comision de acordare credit.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data plății acestor sume și până la data restituirii efective de către pârâtă, instanța reține că, anulând clauza contractuală, răspunderera băncii în ceea ce privește restituirea sumei de bani reținută în temeiul clauzei nule se stămută pe teren delictual, astfel încât aceasta datorează dobândă legală de la momentul perceperii sumei pe nederept și până la restituirea efectivă a acesteia, deoarece în materie delictuală fapta prejudiciabilă produce dobândă de drept de la momentul săvârșirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.

În lumina celor expuse anterior și în considerarea prevederilor art. 1088 din vechiul Cod civil, potrivit căruia la obligațiile constând în plata unor sume de bani se pot solicita daune-interese constând în dobânda legală, instanța apreciează cererea de acordare a dobânzii legale de la data plății acesteia și până la data restituirii efective de către pârâtă, ca fiind întemeiată, urmând a dispune asupra acestui capat de cerere, conform dispozitivului.

2. Referitor la clauzele de vizează majorarea dobânzii, respectiv a comisioanelor/taxelor contractuale instanța reține că potrivit acestor prevederi contractuale, față de momentul încheierii contractului, dobânda curentă urma să fie variabilă, în funcție de politica băncii. În același timp, dobânda putea fi modificată unilateral de către bancă, fără a fi necesar consimțământul împrumutatului. La fel, pe parcursul derulării contractului, banca putea modifica unilateral nivelul comisioanelor si taxelor fara consimțământul clientului.

In completarea dispozitiilor legale deja enunțate si analizate anterior, instanta retine ca prin art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive prevăzută de Legea nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe/comisioane pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanța reține că aceste clauze trebuie analizate din perspectiva echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, respectiv a comisioanelor/taxelor contractuale, fără ca noua rată, respectiv taxa/comision să fie negociate cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Așa cum s-a arătat mai sus, conform art. 1 lit. a din anexa legii, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii- altă taxa în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul. Instanța constată că în cuprinsul contractelor de credit se prevede că rata dobânzii, respectiv nivelul taxelor/comisioanelor contractuale pot fi modificate unilateral de bancă fara a se indica conditii clar descrise, care să se caracterizeze prin predictibilitate. Clientul trebuie să fie în măsură să anticipeze dacă o astfel de situație intervine, precum și consecințele care se produc.

Raportat la aceste considerații, instanța reține faptul că politica de credite a băncii nu îndeplinește condițiile pentru a reprezenta un motiv întemeiat, în înțelesul dat de prevederea legală mai sus citată. Un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanța învestită cu verificarea legalității acestei clauze și a aplicării ei. Ori, simpla indicare a politicii de credite a băncii nu este suficientă pentru a fundamenta un motiv bine întemeiat.

Nu poate fi primită susținerea Băncii, în sensul că aceste elemente sunt greu de cuantificat și independente de voința băncii. În primul rând că dificultatea stabilirii unor criterii obiective nu reprezintă un motiv suficient pentru ca acestea să nu fie, totuși, arătate și, în al doilea rând, dacă Banca ar fi totuși în imposibilitate de a găsi un criteriu obiectiv, ar trebui să își asume consecințele acestei imposibilități. Or, în cauză, dimpotrivă, cel care se află într-o poziție în care poate doar să ia act de modificarea ratei dobânzii sau a taxelor/comisioanelor contractuale, este clientul.

Prin necircumstantierea in nici un mod a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterala a dobânzii curente contractuale, respectiv a taxelor/comisioanelor contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care sa-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea lor, aceste clauze încalcă prevederile legale incidente in materie, fiind de natura sa il prejudicieze pe consumator. Ele nu se raportează la un indicator precis, individualizat, acest factor fiind menționat generic drept „politica Băncii”, sau chiar fără nici o altă explicație. Aceasta modalitate de exprimare face ca respectivele clauze sa fie interpretate doar in favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proporționala scopului urmărit.

Având in vedere considerentele de fapt si de drept expuse in mod global cu privire cele două tipuri de clauze din contractul de credit dedus judecatii, instanța constată că clauza prevăzută in contractul de credit C_ /18.06.2006 incheiat intre parti la art. 8 pct.8.8. privind posibilitatea bancii de modificare unilaterala a nivelului comisioanelor si taxelor este abuzivă si dispune anularea acesteia, respectiv constată că clauza prevăzută in contractul de credit C_ /18.06.2006 incheiat intre parti la art. 6 pct. 6.1-6.2. privind posibilitatea bancii de modificare unilaterala a nivelului dobânzii sunt abuzive si dispune anularea acesteia

Prin aplicarea și in aceasta situatie a principiilor care decurg din constatarea nulității absolute a clauzelor declarate abuzive, instanta va dispune corelativ obligarea pârâtei la calcularea și plata în favoarea reclamantului a sumelor încasate cu titlul de plată nedatorată reprezentând diferența dintre dobânda majorată unilateral si cea stabilită initial de părți la momentul încheierii contractului la care se adauga dobânda legală, cu titlu de daune interese, după cum urmeaza:

Dispune restituirea către reclamant de catre pârâta O. B. ROMÂNIA SA a sumelor constând in diferența dintre dobânda inițială de 5,5% pe an si dobânda majorată de la incheierea contractului de credit la zi, precum și dobânda legală aferentă de la data plății și până la data restituirii efective a acestor sume, restituirea urmând a se face in moneda CHF sau in echivalentul in lei la cursul BNR din ziua restituirii.

În ceea ce privește calcularea acestor sume, instanța a adoptat soluția de a obliga pârâta la efectuarea acestui calcul, în condițiile în care aceasta are atât cunoștiințele cât și materialele necesare în acest sens, efectuarea unui raport judiciar de expertiza furnizând informatii doar pâna la momentul efectuării calculului de catre expert, care nu este acelasi cu momentul efectuării restituirii efective.

3. In ceea ce priveste solicitarea de constatare a caracterului abuziv al clauzei referitoare la art. 9 pct. 9.2 din contract, instanta apreciaza ca modalitatea de comunicare a modificarilor contractuale doar prin scrisoare simplă este una abuzivă, nefiind suficienta expedierea corespondentei, ci si primirea ei de catre consumator. Pe cale de consecinta, constată că clauza prevăzută in contractul de credit C_ /18.06.2006 incheiat intre parti la art. 9 pct. 9.2. privind modalitatea de comunicare a revizuirii valorii si structurii ratelor este abuzivă si dispune anularea acesteia

4. Referitor la clauza prevăzuta la art. 7.2-7.4 din contract privind plata dobânzii penalizatoare, instanta apreciaza ca aceasta reprezinta modalitatea de cuantificare a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a achitarii de imprumutat a ratei cu intârziere, aceasta clauza nefiind deci una care sa creeze un dezechilibru intre prestatiile părtilor si deci, nu are caracter abuziv.

5. Referitor la solicitarea de stabilire a unei noi formule de calcul a dobânzii prin fixarea unei marje fixe si utilizarea unei formule de calcul propuse de catre reclamant, instanța retine că principiul fortei obligatorii a contractelor expus anterior limiteaza demersul judecatorului care, este ținut de invoiala părților, acesta putând inlatura doar acele clauze care sunt abuzive. Astfel, urmeaza a fi respinsă solicitarea reclamantului, instanța considerând ca poate dispune numai in sensul identificării clauzelor abuzive, cu consecința anulării lor pentru incalcarea dispozitiilor legale stabilite prin Legea nr. 193/2000 in considerarea unui interes general (protecția consumatorilor) si implicit repunerea părților in situatia anterioara (ceea ce se traduce prin restituirea sumelor incasate de comerciant in temeiul clauzelor declarate abuzive si dobânda legală corelativă), instanța neavând nicidecum posibilitatea interferării în raportul contractual dintre părți.

Făcând aplicarea prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata partiale către reclamant in cuantum de 1700 lei reprezentând onorariu avocatial partial (f. 186), fara a se lua in considerare onorariul pentru raportul de expertiza, având in vedere ca concluziile acestuia nu au fost utile solutionării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge exceptia lipsei de interes unită cu exceptia lipsei de obiect invocata de pârâta O. B. ROMÂNIA SA ca neintemeiată.

Respinge exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de pârâta O. B. ROMÂNIA SA ca neintemeiată.

Admite in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul P. L. ( CNP- ) cu domiciliul procesual ales la av. M. D., din Tg. M., .. 12, . in contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA SA, (CUI_, J40/_/1995), cu sediul in Bucuresti, Calea Buzesti, nr. 66-68, sector 1.

Constată că clauza prevăzută in contractul de credit C_ /18.06.2006 incheiat intre parti la art. 8 pct.8.8. privind posibilitatea bancii de modificare unilaterala a nivelului comisioanelor si taxelor este abuzivă si dispune anularea acesteia.

Constată că clauza prevăzută in contractul de credit C_ /18.06.2006 incheiat intre parti la art. 9 pct. 9.2. privind modalitatea de comunicare a revizuirii valorii si structurii ratelor este abuzivă si dispune anularea acesteia.

Constată că clauza prevăzută in contractul de credit C_ /18.06.2006 incheiat intre parti la art. 8 pct.8.3 si 8.4. privind stabilirea unui comision de acordare de 2 % in cuantum de 1620 CHF este abuzivă si dispune anularea acesteia si pe cale de consecință,

Dispune repunerea părților in situatia anterioara in sensul că dispune restituirea către reclamant de către parata O. B. ROMÂNIA SA a sumei de 1620CHF (sau echivalentul in lei la cursul BNR din ziua plătii) precum și dobânda legală aferentă de la data plății și până la data restituirii efective de către pârâta a acestei sume.

Constată că clauza prevăzută in contractul de credit C_ /18.06.2006 incheiat intre parti la art. 6 pct. 6.1-6.2. privind posibilitatea bancii de modificare unilaterala a nivelului dobânzii sunt abuzive si dispune anularea acesteia.

Respinge restul pretențiilor invocate ca neintemeiate.

Dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata partiale către reclamant in cuantum de 1700 lei.

Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare se depune la Judecătoria Tg. M..

Pronunțată in conditiile art. 396 alin. 2 C. proc. civ. in data de 24.04.2015.

P. GREFIER

A. L. B. L.-N. P.

Fiind lipsă din instanță,

Semneaza Grefier șef Sectie civilă

I. M. C.

Red. A.L.B.

Tehnored. L.N.P.

4ex. 11.08.2015

← Anulare act. Sentința nr. 1982/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ		Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... →

Acţiune în constatare. Sentința nr. 2030/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 2030/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ