Acţiune în constatare. Sentința nr. 2028/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Judecătoria TÂRGU MUREŞ - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 2028/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 2028/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2028

Ședința publică din data de 24 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. L. B.

GREFIER: L.-N. P.

Pe rol judecarea cererii formulate de reclamantul G. I. F., in contradictoriu cu pârâta . SA, având ca obiect acțiune în constatare.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța constată că mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 20 martie 2015, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 03 aprilie 2015, apoi pentru data de 10 aprilie 2015, iar apoi pentru data de astăzi, încheieri care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cerere având ca obiect acțiune în constatare formulată la data de 17.10.2014 sub nr. de dosar_, reclamantul G. I. F. în contradictoriu cu pârâta . SA, a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să dispună admiterea cererii; să constate caracterul abuziv al clauzelor 8.1.,8.3.,9.1., lit. a), 9.2., și 18.1. din contractul de credit nr.C_ din data de 16.03.2007, încheiat cu pârâta; să oblige pârâta la eliminarea clauzelor abuzive din contractul de credit; să dispună obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii pe întreaga durată a contractului, în funcție de cursul LIBOR, după formula Dobânda = Marja Băncii + Libor la trei luni, unde Marja Băncii va fi egală cu 4,28 %; să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani încasate în temeiul și cu aplicarea unor clauze abuzive.

În fapt, la data de 16.03.2007, între părți s-a încheiat contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C_, conform căruia reclamantul a împrumutat suma de 40.300 franci elvețieni, suma ce urma să o rambursez conform graficului de rambursare.

Studiind cuprinsul Contractului reclamantul a constatat că acesta cuprinde mai multe clauze abuzive raportat la prevederile art.4 din Legea nr. 193/2000.

La data încheierii contractului rata dobânzii este de 6,5%.

Reclamantul arată care sunt clauzele pe care le apreciază abuzive, ca fiind art. 8.1. din contract: posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda; art. 8.3 din contract: considerarea ca acceptat a noului nivel al dobânzii în cazul nerambursării creditului în termen de 10 zile; art.9.1., lit. a) din contract: perceperea comisionului de acordare; art.9.2. din Contract: posibilitatea băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor, dobânzilor și taxelor; art.18.1. din Contract: condițiile pe care trebuie să le îndeplinească notificările dintre părți, iar motivele pentru care apreciază că aceste clauze sunt abuzive sunt cele care reies din dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, unde rezultă că pentru ca o clauză să fie abuzivă trebuie îndeplinite două condiții: clauza să nu fi fost negociată; clauza să producă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, clauze care sunt dezvoltate în cuprinsul cererii introductive.

Referitor la faptul considerării ca acceptat a noului nivel al dobânzii în cazul nerambursării creditului în termen de 10 zile, reclamantul arată faptul că în situația în care banca mărește discreționar și unilateral dobânda, doar pentru că așa este ""politica băncii", normal ar fi să existe posibilitatea pentru client de a contesta această majorare și de a cere explicații băncii în legătură cu motivul majorării.

Chiar și în cazul în care s-ar fi procedat la informarea clientului prin notificare, cu privire la modificarea dobânzii, aducându-i-se la cunoștință și modalitatea de calcul a acesteia, iar în urma acestei informări, clientul avea posibilitatea să evalueze și să interpreteze toate consecințele oricăreia dintre soluțiile propuse și să opteze pentru una dintre ele, este de la sine înțeles că se exclude posibilitatea rambursării întregului credit și a plății ratelor nescadente (plus dobânzi le aferente) în termen de 10 zile calendaristice.

Dacă reclamantul ar fi deținut suma de bani solicitată de bancă pentru a se putea opune eficient modificării dobânzii, fie nu ar mai fi avut nevoie de contractarea creditului respectiv, fie ar fi acoperit deja debitul existent.

Or, consecințele refuzului clientului de a plăti ratele majorate sunt bine cunoscute și rezultă chiar din cuprinsul contractului: aplicarea de penalități de întârziere, introducerea clientului în baza de date ca rău-platnic etc.

Având în vedere cele arătate mai sus, este evidentă poziția de inferioritate a clientului față de bancă, acesta neputând nici măcar contesta deciziile băncii, iar clauza susmenționată creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe, având un caracter abuziv.

Referitor la comisionul de acordare, reclamantul arată faptul că în cuprinsul contractului acest comision de acordare este doar stabilit, însă nu se arată care sunt serviciile pentru care banca l-a perceput.

În al doilea rând, este de reținut cuantumul ridicat al comisionului - de 2% din valoarea creditului acordat - care nu are o justificare reală pentru a fi eventual analizat ca un comision necesar întocmirii sau verificării documentației de creditare, în condițiile în care pârâta nu a fost în măsură să ofere nici măcar un singur criteriu pentru a se verifica modul de calcul al acestui comision.

În al treilea rând, trebuie avut în vedere faptul că acest comision este perceput din creditul acordat, în momentul primei trageri, nefiind altceva decât o diminuare a contraprestației băncii fără nicio justificare pertinentă.

Prin cuantumul mare al comisionului de acordare reținut de bancă, în condițiile neindicării serviciilor pentru care a fost perceput, se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților referitor la comisionul de acordare reținut de bancă în cuantum de 2% din creditul acordat, clauza având un caracter abuziv.

Referitor la posibilitatea băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor,

dobânzilor și taxelor, reclamantul arată faptul că potrivit art. 1 lit. a din anexa Legii nr. 193/2000 o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru, să se facă pe baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract, și totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul.

Prin motiv întemeiat în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda/comisioanele/taxele vor fi mărite.

Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitate a unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de modificare a nivelului comisioanelor, dobânzi lor și taxelor, chiar s-a produs.

Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că, dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.

În contract nu este prevăzută nicio asemenea situație, modificarea nivelului comisioanelor, dobânzi lor și taxelor fiind lăsată exclusiv la latitudinea băncii, aceasta rezervându-și în plus și posibilitatea de a nu mai informa clientul despre această modificare a costurilor contractului.

Aceste clauze denotă un dezechilibru semnificativ între prestațiile băncii și prestațiile consumatorului, acordând băncii un drept discreționar de a modifica acordul de voință format la momentul semnării contractului de credit.

Este evident că s-a produs un dezechilibru contractual atâta vreme cât banca poate modifica în mod unilateral cuantumul dobânzi lor, comisioanelor și taxelor, modificare justificată prin apariția unor costuri suplimentare pe parcursul derulării contractului, costuri care nu sunt prevăzute în contract.

Inserarea în contract a tuturor acestor clauze denotă intenția evidentă a băncii de a se ține la adăpost de apariția oricărui risc care îi poate diminua câștigul prin transferarea integrală a acestuia către consumator.

Referitor la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească notificările dintre părți, reclamatul arată faptul că această clauză este abuzivă prin comparare cu prevederile clauzei 15.2 care prevede că orice notificare sau comunicare în legătură cu prezentul contract din partea clienților către Bancă se va face în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin înregistrarea cererii la sediul Băncii.

Prin stabilirea acestui mod diferențiat în care se apreciază ca fiind îndeplinită comunicarea notificărilor transmise, în sensul că pentru notificarea clientului de către bancă este suficientă simpla expediere a notificării, fără a fi necesară confirmarea primirii, în timp ce pentru notificarea băncii de către client este necesară primirea efectivă a comunicării, probată prin acordarea unui număr de înregistrare se produce un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor cu privire la care se pot produce efecte juridice fără ca acesta să fi fost în prealabil notificat corespunzător.

Scopul generic al acestui articol ar trebui să fie luarea efectivă la cunoștință de către client a intervenirii unor anumite evenimente în legătură cu raporturile juridice în care este implicat și oferirea posibilității deliberării cu privire la deciziile pe care să le ia în legătură cu notificarea primită.

Reclamantul arată faptul că referitor la constatarea caracterului abuziv al unor clauze, după cum rezultă din prevederile art. 6 din Legea nr.193/2000, clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori nu vor produce efecte.

Practic, astfel cum s-a stabilit și în jurisprudență, sancțiunea ce se aplică clauzelor abuzive este nulitatea absolută, aceste clauze considerându-se practic nescrise chiar din momentul semnării Contractului.

Constatarea caracterului abuziv al unor clauze produce, prin urmare, efecte retroactiv.

Consecința efectului retroactiv este necesitatea repunerii părților în situația anterioară introducerii în contract a respectivelor clauze.

Aplicat la cauza pendinte, ca efect al repunerii în situația anterioară, se impune obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a tuturor sumelor încasate nejustificat, ca urmare a aplicării clauzelor abuzive.

Acest lucru presupune ca pârâta să recalculeze dobânzile datorate după o formulă clară, obiectivă, care să nu poată fi influențată de vreuna dintre părți.

Reclamantul consideră că o astfel de formulă ar fi acea conform căreia dobânda să fie egală cu marja băncii + LIBOR CHF 3M.

Marja băncii trebuie stabilită ca fiind diferența între dobânda de 5,7% stabilită la semnarea contractului minus LIBOR CHF 3M la data semnării contractului.

Prin urmare, la data semnării contractului Marja Băncii era de 4,28%.

Reclamantul solicită obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii pe toată durata creditului și restituirea sumelor încasate în plus prin aplicarea unei dobânzi mai mari decât cea rezultată în urma acestor calcule.

În drept, invocă prevederile Legii nr.193/2000, prevederile art.194 NCPC și prevederile art.970 din vechiul Cod civil.

În probațiune, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și orice alt mijloc de probă care reiese din dezbateri.

Se constată depusă la dosarul cauzei cerere de modificare a acțiunii introductive de către reclamant, la data de 24.11.2014, prin care modifică petitul 5 din acțiune, în sensul indicat în cererea modificatoare depusă la dosar.

Se constată depusă la dosarul cauzei, întâmpinare de către pârâtă, la data de 29.12.2014, prin care invocă excepția lipsei competentei teritoriale a Judecătoriei Targu M.; excepția lipsei calitatii procesual pasive a O. B. ROMANIA SA - Agenția Piața Trandafirilor Targu M. cu sediul in loc. Targu M., Piața Trandafirilor, nr.50, jud. M.; excepția netimbrarii; excepția lipsei de obiect a solicitării de constatare a caracterului presupus abuziv al clauzelor prevăzute la art.8.1, art.8.3, art.9.2 si de eliminare a acestora; exceptia prescripției dreptului material la acțiune cu privire la solicitarea de recalculare si restituire a sumelor încasate pentru perioada 16.03._11; pe fondul cauzei solicitam respingerea acțiunii ca neîntemeiata.

Pârâta detaliază excepțiile invocate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

Cu privire la capetele 2-3 de cerere, pârâta solicită respingerea acestora din urmatoarele motive:

In fapt, reclamantul a solicitat constatarea nulitatii absolute a unor clauze in temeiul Legii nr.193/2000, potrivit căreia o clauza contractuala va fi considerata abuziva daca sunt îndeplinite cumulai urmatoarele condiții: clauza nu a fost negociata cu clientul/consumator; clauza creeaza in detrimentul consumatorului un dezechilibru intre drepturile si obligațiile pârtilor.

In fapt, contractul a fost încheiat la solicitarea scrisa a reclamantului. Acesta a cunoscut oferta pârâtei inainte de semnarea contractului.

In fapt, contractul a fost negociat.

Astfel, contractul a fost semnat prin acordul pârtilor, devenind incidente prevederile art.969 C. civil.

Reclamatul a fost informat înainte de încheierea contractului de clauzele acestuia. Astfel, acesta a avut posibilitatea de a studia clauzele contractuale, avand posibilitatea sa solicite modificarea sau negocierea clauzelor propuse de pârâtă.

Reclamantul nu a solicitat modificarea sau negocierea clauzelor contractuale propuse de pârâtă si a semnat contractul in forma propusa de aceasta, fiind de acord cu toate clauzele contractuale menționează faptul ca reclamantul nu a depus la subscrisa vreo notificare scrisa înainte de încheiere contractului, prin care sa solicite modificarea sau negocierea clauzelor propuse.

Chiar in eventualitatea in care prezentul contract este considerat „standard", dupa cum susține in mod nelegal reclamantul, o asemenea încadrare nu este de natura a califica clauzele contractuale ca „ne-negociate"

In fapt, pârâta i-a comunicat reclamantului o propunere de contract, iar aceasta a studiat clauzele contractuale si a fost de acord cu clauzele propuse de aceasta, fara sa solicite in scris negocierea sal modificarea clauzelor propuse de subscrisa.

Mai mult, potrivit prevederilor art.5.3 din contract:"împrumutatul isi poate exercita dreptul de reflecție cu privire la oportunitatea creditului, in termen de 7 zile calendaristice incepand cu data semnării contractului de credit de către Banca. In căzui in care împrumutatul nu notifica Băncii, ...intentia sa de denunțare unilaterala a contractului, prezentul contract isi va produce pe depun efectele, astfel cum sunt descrise in continuare".

Prin urmare, reclamantul a avut posibilitatea sa studieze clauzele contractuale propuse de pârâtă atat înainte cat si dupa încheierea contractului, acesta nu a solicitat negocierea suplimentara/modificarea clauzelor contractuale propuse de aceasta nici înainte si nici dupa încheierea contractului.

Cu privire la clauzele prevăzute la art.8.1-art.8.3 pârâta precizează urmatoarele: reclamantul incearca sa inducă in eroare instanta cu privire la efectele constatarii caracterului presupus abuziv al clauzelor respective.

Efectul nulitatii absolute este retroactiv si il constituie eliminarea retroactiva a clauzei respective din contract, in niciun caz, efectul nulitatii absolute, nu il constituie modificarea clauzei respective, dupa voința unilaterala a reclamantului.

Pârâta mai arată faptul ca odata informat, cumpărătorul in genere si consumatorul in particular nu poate fi exonerat de responsabilitatea alegerii intelepte in raport de chestiuni de fapt particulare cum ar fi, situatia financiara proprie, prezenta sau viitoare si posibilitățile de respectare a obligațiilor de plata ulterioare, precum nu poate fi exonerat nici de alegerea unui produs cu un raport calitate-pret care sa corespunda criteriilor personale ale fiecaruia dintre consumatori.

Prin urmare, pârâta solicită a se observa ca dispozițiile prevăzute de Legea nr.193/2000 nu sunt menite a crea o noua ordine de drept in care contractul sa devină lipsit de forța obligatorie, ci din contra, vine doar sa particularizeze dispozițiile generale aplicabile in rem si in personam.

Împrumutatul a fost informaT in mod concret si precis asupra condițiilor si caracteristicilor esențiale ale produselor si serviciilor oferite de pârâtă si in cunostinta de cauza a semnat contractul de credit, care la art. 8.1 prevede modul de variabilitate al dobânzii.

Potrivit art.8.1 din contractul de credit, modificarea nivelului dobânzii a fost stabilita prin acordul părtilor contractante, ca fiind un drept al băncii de a modifica acest nivel, fara a exista consimtamantul clientiilor.

Rezulta fara putinta de tagada faptul ca posibilitatea modificării dobânzii, precum si motivele care ar justifica din punct de vedere economic aceasta modificare, au fost fundamentate contractual si in mod expres permise de Legea nr. 193/2000 Faptul ca dupa . OUG nr.50/2010 a necesitat o schimbare si o adaptare a contractelor de credit la cerințele imperative ale legii nu este de natura a invalida anumite prevederi contractuale care au respectat legislația in vigoare la data semnării contractului.

Ulterior încheierii contractului, în data de 28.12.2008 au intrat în vigoare prevederile OUG nr.174/2008 prin care erau completate prevederile OG nr.21/1992 (art.93), iar pârâta nu mai avea dreptul sa modifice clauzele referitoare la costuri, cu excepția modificărilor impuse prin lese (ex. OUG nr.50/2010).

Pârâta O. B. Romania SA a respectat dispozițiile legale care au făcut imposibila aplicarea clauzelor di contractul de credit referitoare la modificarea nivelului dobânzii.

Banca a fost in imposibilitate de a-si mai exercita dreptul unilateral de modificare stabilit prin contractul de credit întrucât, începând cu luna decembrie 2008, o data cu . prevederilor OUG n 174/2008, pentru modificarea si completarea unor acte normative privind protectia consumatorilor, modificare clauzelor contractuale, deci si a celor legate de dobanda (fara ca actul normativ sa distingă cu privire la ce ar putut sa însemne modificarea), nu a mai fost posibila decât prin semnarea unui act adițional la contractul de credit, cu excepția modificarilor impuse prin lege. O astfel de modificare a fost impusa prin OUG nr.50/2010.

Contractul a fost modificat prin acceptare tacita.

In conformitate cu prevederile art. 95(5) din OUG nr.50/2010, cu modificările ulterioare, clauzele contractului au fost aliniate la rigoarea prevederilor ordonanței incepand cu data de 21.09.2010, inclusiv prin indicarea in contractul de credit a formulei de calcul prevăzută in art. 37 lit. a) din OUG nr. 50/2010.

Menționam faptul ca Legea nr.193/2000 nu interzice inserării in contracte a unor clauze „in temeiul carora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii platibila de către consumator." Astfel, modificarea ratei dobânzii se face sub condiția informării împrumutatului si a acordarii unu termen în care acesta sa isi manifeste voința in raport de propunerea înaintata de Banca. In aceste conditi exigentele bunei-credinte sunt respectate si clauza nu poate fi considerata abuziva. Așadar, părțile contractante au actionat de pe poziție de egalitate in raportul comercial, neexistand niciun dezechilibru/niciun tratament preferențial vreunei părți semnatare a contractelor de credit.

Pârâta subliniază ca formula de calcul a ratei dobânzii a fost mentionata expres in contract, in stricta corelație cu prevederile legale.

In ceea ce privește cerința ca prin clauza respectiva sa se creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor (art.4 alin. l din Legea nr.193/2000) pârâta menționează ca la momentul semnării contractului de credit legislația in vigoare nu interzicea stipularea unor clauze contractuale de variabilitate a dobânzii, astfel incat simpla stipulare in contract a unei prevederi referitoare la o dobanda variabila nu este de natura a crea un dezechilibru contractual si de a dovedi reaua-credinta a pârâtei, in condițiile in care au fost acceptate in cunostinta de cauza de către clienți. Nu se poate susține ca modificarea dobânzii se realizeaza unilateral de către banca, fara acordul consumatorului, cata vreme aceasta posibilitate este prevăzută in contractul dintre parti si deci asumata de acestea prin semnarea contractului.

Așadar, in contractul de credit erau circumstantiate elementele care ii permiteau băncii sa varieze rata dobânzii, iar aceasta variație nu poate fi considerata ca o modificare unilaterala, din moment ce legea interzice expres o astfel de interventie asupra contractului de credit. Pe de alta parte, prin semnarea contractului de credit împrumutații si-au dat acordul cu privire la modificările ce puteau fi aduse procentului de dobanda, nemaifiind vorba de o modificare unilaterala, abuziva in sensul reglementat de Legea nr. 193/2000, ci de o modificare realiza cu acordul prealabil al împrumutatului, acord exprimat în acest sens la semnarea contractului.

Pârâta precizează faptul ca rata dobânzii a variat atat in sens crescător cat si descrescător.

Totodata, clauzele prevăzute la art.8.1 si 8.3 din contractul inițial au fost eliminate din contract in conformitate cu prevederile art. 37 din OUG nr.50/2010. 1.3.

Cu privire la clauza referitoare la comisionul de acordare, pârâta solicita instantei sa retina urmatoarele: în fapt anterior încheierii contractului, reclamantul a luat la cunostinta de condițiile ereditarii, inclusiv de existenta acestui comision pe care l-a acceptat, iar pe de alta parte, acesta a avut posibilitatea sa solicite negocierea cuantumului acestui comision daca nu era de acord cu valoarea acestuia, aceasta apreciază, de asemenea, ca pentru un consumator mediu, clauza este clar redactata.

Pârâta mai arata faptul ca odata informat, cumpărătorul in genere si consumatorul in particular nu poate fi exonerat de responsabilitate; alegerii intelept in raport de chestiuni de fapt particulare cum ar fi: situatia financiara proprie, prezenta sau viitoare si posibilitățile de respectare a obligațiilor de plata ulterioare, precum nu poate fi exonerat nici de alegerea uni produs cu un raport calitate-pret care sa corespunda criteriilor personale ale fiecaruia.

De asemenea, pârâta precizează faptul ca potrivit prevederilor art.7.1 lit. b) din contract plata comisionului trebuia sa se faca la dat semnării creditului. Prin urmare, reclamantul cunoștea faptul ca urmeaza sa achite acest comision la dat; incheierii contractului, întrucât pârâta nu deține un monopol pe piața de creditare, astfel incat sa influențeze si să impună clauzele contractuale, produse de creditare similare fiind practicate de majoritatea institutiilor financiare clientul mai ales in cunostinta de cauza produsul care a răspuns cel mai bine nevoilor acestuia.. Clientul nu a cerut negocierea sau modificarea acestei clauze contractuale la momentul semnării contractului de credit

Acest comision a fost precis determinat, in cota procentuala, fiind indicata inclusiv moneda ni care urmeaza a fi achitat. In același timp acest comision a fost perceput ca o contraprestatie a unui serviciu corelativ oferit de către cocontractant, serviciu care consta in procesarea documentelor si întocmirea întreg documentații necesare in vederea acordarii creditului.

Pârâta precizează ca acest comision este perceput raportat la volumul si complexitatea documentației generata de acordarea creditului. In funcție de produsul de creditare solicitat de fiecare potential client se procedeaza la solicitarea si analiza unor documente specifice. Nu se poate pune semnul egalitatii intre documentele analizate și cazul in care se solicita un credit in cuantum de 1000 RON si cele solicitate si analizate in cazul in care se solicita u credit in valoare de 60.000 CHF si nici intre volumul de munca si documentele ce se cer a fi întocmite.

In funcție de toate aceste elemente se apreciaza care sunt costurile generate de încheierea unui contract se propune potențialului client introducerea in contract a unei clauze care sa cuprindă comisionul de acordare. Astfel comisionul de acordare reprezintă o cheltuiala aferenta întocmirii documentației de credit fiind, in fapt contravaloarea unei activitati (serviciu) prestate de banca clientului (acordarea împrumutului). Documentația de credit cuprinde documentele întocmite de banca, dupa aprobarea creditului respectiv: contractul de cred contractul/contractele de garanții, graficul de rambursare, documentele de tragere a creditului, documente necesare punerii la dispoziție a sumelor.

Acest comision a fost legal si corect perceput, fiind rezultatul manifestării de voința a părtilor, materializata contract. Perceperea acestui comision nu il pune pe furnizor . si nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părtilor pe durata derulării contractului, atat timp cat consumatorul este care, prin voința sa de acceptare a plații acestui comision, determina insasi nașterea raportului juridic de oblig dintre parti, iar pe de alta parte stabilirea costului documentației de creditare este reglat in mod natural concurenta intre banei pentru atragerea de noi clienți.

Prin urmare, comisionul reprezintă o plata datorata, derivând din contractul încheiat de către parti si aplicarea principiului enuntat la art. 969 cod civil (aflat in vigoare la data încheierii contractului) potrivit cai „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante".

Cu privire la restituirea acestui comision, pârâta solicita instantei sa retina urmatoarele: în fapt, plata efectuata de către reclamanta cu titlu de comision a fost o plata datorata in temeiul unui contract valabil încheiat de parti, ale cărui prevederi au fost respectate de către Banca.

Cu privire la clauza prevăzută in contract la art.9.2 din contract, referitor la dreptul Băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor, dobânzilor si taxelor pârâta arata ca prin art. 35 din O nr.50/2010 s-a instituit interdicția pentru societățile bancare de a modifica nivelul taxelor, comisioanelo spezelor bancare, cu excepția cazului in care o astfel de modificare este impusa prin legislație.Întrucât o dispoziție legala imperativa se opune modificării acestor elemente adiacente contract de credit si pentru ca buna-credinta este presupusa a călăuzi activitatea oricărui comerciant si pe considerentul ca o societate comerciala care este constituita in scopul de a obține profit nu poate fi presupusa a-si cauza cu intentie prejudicii patrimoniului propriu ca urmare a neaplicarii unor dispoziții legale nu vedem cum o astfel clauza ar avea caracter abuziv si in ce rezida reaua credința a pârâtei. Mai mult, intrucat in prezent 5 in vigoare dispozițiile OUG nr.174/2008, care obliga la încheierea unui act adițional cu prilejul oricărei intervine asupra contractului de credit, este de la sine inteles ca o modificare a contractului nu poate avea loc acordul ambelor parti.

In sprijinul incidenței acestui motiv de recurs il constituie si prevederile art. 40 din OUG nr.50/2010 arata ca:" Sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul creditorului sa modifice unilateral c contractuale fard încheierea unui act adițional, acceptat de consumator." Întrucât aceste clauze contractuale au fost „inactivate" ca urmare a intrării in vigoare a OUG nr.50/2010 si cum nu se poate interveni unilateral asupra lor de către institutia de credit, cu excepția cazului in care anumite modificări sunt impuse prin legislație modificare fiind conditionata de încheierea unui act adițional, fiind implicit admisa si posibilitatea rezilierii contractului, in cazul in care împrumutatul nu este de acord cu nivelul taxelor si comisioanelor, apreciem ca clauze contractuale nu au caracter abuziv.

Cu privire la articolul referitor la notificări, pârâta solicită instantei sa rețină că reclamantul sau avocatul acestuia au citat din eroare dintr-un alt contract de credit.

Prin urmare, ambele parti formuleaza in același mod notificările prin scrisoare recomanda confirmare de primire, astfel ca nu se poate susține ca respectiva clauza ar fi abuziva.

Ceea ce omite reclamantul, atunci cand mentioneaza prevederile Legii nr.193/2000, sunt prevederile art.4 alin.6.

Cu privire la capetele 4-5 de cerere, pârâta solicita instantei sa retina urmatoarele: cu privire la recalcularea dobânzii conform formulei „marja + indice".

Reclamantul incearca sa inducă in eroare instanta cu privire la efectele constatarii caracterului presupus abuziv al clauzei prevăzute la art.8.1 din contract.

In fapt, reclamantul a solicitat constatarea caracterului abuziv, conform susținerilor acestuia.

Ori, efectul nulitatii absolute este retroactiv il constituie eliminarea retroactiva fi clauzei respective din contract, in niciun caz, efectul nulitatii absolute, nu il constitui! modificarea clauzei respective, dupa voința unilaterala a reclamantului.

Prin urmare, in cazul constatarii caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art.8.1 nu conduce la înlocuirea acestei clauze cu o alta clauza stabilita unilateral de reclamant.

Astfel, solicitarea reclamantului de introducere in contract, de la data încheierii acestuia a formulei ,marja + indice" este inadmisibila.

Reclamantul solicita in mod nelegal introducerea in contract retroactiv a formulei: „marja + indice" de la data încheierii contractului.

Potrivitart. 969 Cod Civil contractul legal încheiat constituie legea pârtilor. In contract nu era mentionata formula „marja băncii + indice".

In al doilea rand, reclamantul a solicitat in mod nelegal interventia directa a instantei in contract in mod nelegal si a solicitat modificarea contractului conform unei formule neavute in vedere de parti la încheierea contractului. Astfel, pârâta consideră ca instanta nu poate stabili in mod retraoctiv o „marja fixa" in contract, dupa cum solicita in mod nelegal reclamantul, decât începând cu punerea in executare a prevederilor art.37 din OUG nr.50/2010, prevederi legale care nu se aplica retroactiv. Admițând o astfel de solicitare, instanta ar transforma un pretins abuz din partea bancii . partea consumatorului, care in acest mod obțin in mod nelegal o modificare retroactiva a clauzelor contractuale fara acordul părtiilor.

În al treilea rand, reclamantul solicita aplicarea retroactiva a prevederilor art.37 din oug nr.50/2010, astfel, potrivit prevederilor art.37 din oug nr.50/2010 rata dobânzii in contractele de credit se calculeaza dupa formula:"marja fixa+ indice". Prevederile OUG nr.50/2010 au intrat in vigoare la data de 21.06.2010, daca instanta constata ca aceste prevederi legale sunt aplicabile in cauza, ar trebui sa aplice aceste prevederi legale raportat la indicii si la nivelul dobânzii de la data intrării in vigoare a OUG nr.50/2010 in caz contrar s-ar incalca principiul ne retroactivității legii.

În al patrulea rand, reclamantul solicita in mod nelegal incalcarea principiului forței obligatorii a contractului dintre parti, solicitând includerea retroactiva in contract a unei formule care nu exista in contractul inițial semnat prin acordul pârtiilor.

Prin urmare, solicitarile reclamantului referitoare la modificarea unilaterala si retraoctiva a contractului prin introducerea unei formule neagreate de parti la data încheierii contractului si recalcularea dobânzii conform acestei formule de la data încheierii contractului sunt nelegale, neexistand voința celor doua parti pentru introducerea acestei formule de calcul de la data încheierii contractului- aceasta situatie fiind dovedita chiar din lipsa acestei formule din contractul de credit inițial, încheiat prin voința pârtiilor.

Cu privire la restituirea sumelor deja achitate, pârâta solicita instantei sa retina urmatoarele: în fapt, plățile efectuate de către reclamant in contul creditului (rata de capital + rata de dobanda) au fost plați datorate in temeiul unui contract valabil încheiat de parti, ale cărui prevederi au fost respectate de către Banca.

De asemenea, pârâta solicită respectuos a observa ca admiterea acestei acțiuni nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate. Contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesiva, deoarece obligația împrumutatului se executa in timp, prin rate succesive, iar obligația imprumutatorului de a lasa le dispoziția celui dintâi suma de bani, se intinde pe toata durata contractuala.

In situatia in care numai Banca ar fi obligata la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situatie inechitabila, caracterizata juridic de imbogatirea fara justa cauza a imprumutatilor. Patrimoniul acestora s-a imbogati cu sumele de bani echivalente clauzelor eliminate, in timp ce patrimoniul Băncii nu s-ar reîntregi ci echivalentul folosinței sumelor acordate prin contractul de credit.

Având in vedere argumentele prezentate, pârâta solicita instantei admiterea excepțiilor astfel cum au fost formulate, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

În drept, art.204 si urm. Cod Proc. Civila, art.969 Cod civil, Legea nr. 193/2000, OUG nr.174/2008, OUG nr. 50/2010.

În probațiune, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Se constată depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială (f. 9), contract de credit (f. 10-16), scadențar credit (f. 17-21), cerere de modificare a cererii introductive (f. 26), întâmpinare (f. 29-53).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Instanta apreciază necesară stabilirea in prealabil a intinderii raporturilor contractuale dintre parti, pentru că in functie de acest lucru se pot verifica exceptiile si apărările invocate de fiecare.

Astfel, din actele de la dosar se constată că la data de 16.03.2007, între părți s-a încheiat contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C_, conform căruia reclamantul a împrumutat suma de 40.300 franci elvețieni, suma ce urma să o ramburseze conform graficului de rambursare.

.Instanța retine ca pârâta O. B. SA a depus anexat intâmpinarii un draft de act aditional, nesemnatat insa de imprumutat ( f. 43-48) care, pentru acest motiv nu va fi avute in vedere de instanta, nefacându-se nici dovada implementării tacite a modificărilor respective in concordanta cu art. 95 alin. 3 din forma inițiala a OUG nr. 50/2008 si art. II din Legea nr. 288/2010 având in vedere că legiuitorul nu considera suficient doar simpla comunicare a actului aditional catre consumator.

În conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepțiilor ce fac inutilă administrarea de probe sau cercetarea pe fond a cauzei, urmând ca, în măsura respingerii acestora, să fie analizate pe fond pretențiile reclamantului.

Deliberând asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a O. B. SA- Agentia Pta Trandafirilor Tg. M. se constata ca aceasta unitate nu a fost chemata in judecata, pârâta fiind O. B. ROMÂNIA SA, astfel incât aceasta exceptie urmeaza a fi respinsă ca fiind fara obiect.

Referitor la excepția lipsei de obiect și de interes a reclamantului cu privire la capetele de cerere ce privesc clauzele de dobândă ( art.8.1, 8.3, 9.2) instanța constată faptul că aceste clauze se referă la posibilitatea de modificare unilaterala a dobânzii/comisioanelor de către bancă. În temeiul acestor prevederi contractuale una dintre părți, respectiv pârâta, a procedat la modificarea procentului de dobândă, măsură care a afectat în mod direct reclamantul, prin recalcularea ratelor datorate. Ca urmare, în condițiile în care în temeiul acestor prevederi au fost încasate sume de bani, chiar dacă aceste prevederi nu ar mai fi de actualitate, reclamantul are tot interesul în a solicita constatarea nulității lor, subsecvent putând obține o repunere în situația anterioară, cu consecința restituirii unor prestații. Raportat la aceste aspecte, instanța va respinge excepția lipsei de obiect unită cu exceptia lipsei de interes invocată de pârâtă ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește solicitarea de restituire a sumelor aferente perioadei 16.03._11, instanța reține faptul că prin cererea introductivă de instanță se solicită constatarea nulității absolute a unor clauze, iar ca urmare, restituirea prestațiilor efectuate în temeiul acestora. Potrivit jurisprudenței consacrate în materie, deși Legea nr. 193/2000 nu prevede expres ca sancțiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci ineficacitatea acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute. Astfel, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora (Decizia nr. 686/21.02.2013 a ÎCCJ). Or, instanța constată că nulitatea absolută poate fi invocată oricând, iar ca urmare a acestei constatări intervine repunerea părților în situația anterioară, prin restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzelor nule absolut. De altfel, aceiași interpretare a fost oferită de către instanța supremă și într-o altă decizie de speță, respectiv Decizia nr. 760/27.02.2014, în cadrul căreia s-a statuat faptul că „în cazul constatării nulității clauzei … se naște și obligația de restituire a ceea ce s-a prestat în temeiul acesteia, nulitatea producând efecte retroactive de la data încheierii contractului, sumele achitate cu titlul de comision de risc fiind considerate ca nedatorate în baza principiului “quod nullum est nullum producit effectum”. Așadar, restituirea prestatiilor reprezintă un efect al constatarii nulitatii absolute, actiunea având ca obiect acest petit fiind in mod indubitabil o actiune in pretentii prescriptibilă in 3 ani de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca persoana responsabilă de producerea prejudiciului. Acest drept la actiune se naste asadar doar la momentul rămânerii definitive a hotarârii de constatare a nulității absolute a clauzelor abuzive reclamantul având alegerea in a formula un astfel de petit concomitent cu cererea de constatare a nulitatii absolute sau ulterior, in interiorul termenului de prescriptie de 3 ani, termen neîmplinit in spetă. Ca urmare, instanța urmează a respinge această exceptie ca neintemeiată.

Pe fond: Considerând că contractul de credit conține mai multe clauze abuzive, reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, pe care instanța o apreciază ca fiind parțial întemeiată și urmează să o admită în parte pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Cu titlu preliminar, trebuie precizat, că în materia contractelor de consum legiuitorul național și cel european a urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive.

O asemenea intervenție nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1 C.civ. întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută sau discreționară de a contracta. Un contract are putere de lege între părți întrucât este prezumat a fi dominat de buna-credință și utilitate pentru părțile contractante. Forța juridică deplină este recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu principiul constituțional al bunei-credințe și cu bunele moravuri. În caz contrar el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată.

Mai mult, nu trebuie omis faptul că art. 969 vechiul C.civ. nu are o existență de sine stătătoare în ansamblul dispozițiilor vechiului Cod civil ( aplicabil în speța de față), ci el este inseparabil de art. 970 alin.1 vechiul C.civ., executarea cu bună-credință a obligațiilor fiind rezultatul firesc al obligativității contractului. Un contract rămâne legea părților numai în măsura în care nici una dintre acestea nu ignoră sau încalcă cu bună știință îndatoririle care îi revin potrivit asumării și executării cu bună-credință a prestațiilor. Principiul forței obligatorii a contractului trebuie examinat și interpretat în strânsă legătură cu solidarismul contractual întrucât esența contractului este alcătuită nu numai din voința părților contractante, ci și din interesul contractual al fiecăreia dintre ele.

De altfel, prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv. Interpretând această directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero ( C – 240/98 ) că protecția acestui act normativ conferă judecătorului național de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea. Întrucât un asemenea examen presupune existența în prealabil a unui contract semnat de către cele două părți care și-a și produs integral sau parțial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată.

În aceeși ordine de idei, trebuie subliniat că rațiunea avută în vedere la adoptarea acestui act normativ l-a constituit faptul că întregul sistem de protecție preluat în dreptul intern are la bază ideea că un consumator se află într-o poziție de inferioritate în raport cu comerciantul în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare. Această situație îl pune în postura de a adera la condițiile redactate în prealabil de către comerciant fără a avea puterea de a influența conținutul lor. Chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conținut a fost redactat anterior nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea consumatorului de a înțelege, negocia și accepta conținutul său.

Condițiile pentru a fi catalogată o clauză ca abuzivă rezultă din interpretarea Directivei 93/13 din 5 aprilie 1993 și a actului normativ care a transpus în dreptul intern această directivă, respectiv legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, relevante în cauză sunt prevederile art. 1, alin. 3 și art. 4, alin. 1, 2 și 3 din legea 193/2000, modificată. Prevederile art. 1, alin. 3 din acest act normativ statuează:” Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”. Prevederile art. 4, alin. 1, 2 și 3 din același act normativ statuează:” (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.”

Din interpretarea textelor legale mai sus citate rezultă că pentru a fi catalogată ca abuzivă o clauză contractuală trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două cerințe: să nu fi fost negociată și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.

I. Verificând aplicarea dispozițiilor Legii nr.193/2000 în cazul contractul de credit încheiate cu reclamantul, se constată că acesta este un contract de adeziune, întrucât clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorul, ci au fost preformulate de către bancă, în condițiile generale de creditare practicate de aceasta, ceea ce atrage incidența prevederilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Condițiile speciale ale contractului au fost incluse în același formular standard, iar în lipsa oricărei probe produse de pârâtă in conditiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, instanța nu poate prezuma că reclamantul a fost consultat și asupra altor clauze decât valoarea și durata creditului, lipsa negocierii fiind evidenta in actul aditional nesemnat de consumator.

II. Cu privire la cea de-a doua conditie, instanța constată următoarele:

1. Reclamantul a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei din contractul incheiat referitoare la stabilirea si perceperea comisionului de acordare stabilit sub forma unui procent ( de 2%) din suma initiala acordata ca si credit.

Raportat la cuantumul celor doua credite, rezultă că banca a încasat de la reclamant 806 CHF, cu titlul de comision de acordare.

În primul rând, instanța reține că în cuprinsul contractului de credit, acest comision de acordare este doar stabilit, însă nu se arată care sunt serviciile pentru care banca l-a perceput.

În al doilea rând, instanța reține cuantumul ridicat al acestui comision ( care se traduce printr-un procent din creditul acordat) și care nu are o justificare reală, în condițiile în care pentru analiza dosarului banca a perceput și un comision de analiză.

Prin cuantumul mare al comisionului de acordare reținut de bancă, în condițiile neindicării serviciilor pentru care a fost perceput, instanța reține faptul că există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților referitor la comisionul de acordare reținut de bancă din creditul acordat.

Constatând caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de acordare reținut de bancă din creditele acordate, instanța apreciază nule aceste clauze și va dispune repunerea părtilor in situatia anterioara inserării clauzei privind comisionul acordare si drept consecința, obligarea paratei O. B. SA la restituirea in integralitate a sumelor de bani încasate cu titlu de comision de acordare credit.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data plății acestor sume și până la data restituirii efective de către pârâtă, instanța reține că, anulând clauza contractuală, răspunderera băncii în ceea ce privește restituirea sumei de bani reținută în temeiul clauzei nule se stămută pe teren delictual, astfel încât aceasta datorează dobândă legală de la momentul perceperii sumei pe nederept și până la restituirea efectivă a acesteia, deoarece în materie delictuală fapta prejudiciabilă produce dobândă de drept de la momentul săvârșirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.

În lumina celor expuse anterior și în considerarea prevederilor art. 1088 din vechiul Cod civil, potrivit căruia la obligațiile constând în plata unor sume de bani se pot solicita daune-interese constând în dobânda legală, instanța apreciează cererea de acordare a dobânzii legale de la data plății acesteia și până la data restituirii efective de către pârâtă, ca fiind întemeiată, urmând a dispune asupra acestui capat de cerere, conform dispozitivului.

2. Referitor la clauzele de vizează majorarea dobânzii, respectiv a comisioanelor/taxelor contractuale instanța reține că potrivit acestor prevederi contractuale, față de momentul încheierii contractului, dobânda curentă urma să fie variabilă, în funcție de politica băncii. În același timp, dobânda putea fi modificată unilateral de către bancă, fără a fi necesar consimțământul împrumutatului. La fel, pe parcursul derulării contractului, banca putea modifica unilateral nivelul comisioanelor si taxelor fara consimțământul clientului.

In completarea dispozitiilor legale deja enunțate si analizate anterior, instanta retine ca prin art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive prevăzută de Legea nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe/comisioane pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanța reține că aceste clauze trebuie analizate din perspectiva echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, respectiv a comisioanelor/taxelor contractuale, fără ca noua rată, respectiv taxa/comision să fie negociate cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Așa cum s-a arătat mai sus, conform art. 1 lit. a din anexa legii, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii- altă taxa în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul. Instanța constată că în cuprinsul contractelor de credit se prevede că rata dobânzii, respectiv nivelul taxelor/comisioanelor contractuale pot fi modificate unilateral de bancă fara a se indica conditii clar descrise, care să se caracterizeze prin predictibilitate. Clientul trebuie să fie în măsură să anticipeze dacă o astfel de situație intervine, precum și consecințele care se produc.

Raportat la aceste considerații, instanța reține faptul că politica de credite a băncii nu îndeplinește condițiile pentru a reprezenta un motiv întemeiat, în înțelesul dat de prevederea legală mai sus citată. Un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanța învestită cu verificarea legalității acestei clauze și a aplicării ei. Ori, simpla indicare a politicii de credite a băncii nu este suficientă pentru a fundamenta un motiv bine întemeiat.

Nu poate fi primită susținerea Băncii, în sensul că aceste elemente sunt greu de cuantificat și independente de voința băncii. În primul rând că dificultatea stabilirii unor criterii obiective nu reprezintă un motiv suficient pentru ca acestea să nu fie, totuși, arătate și, în al doilea rând, dacă Banca ar fi totuși în imposibilitate de a găsi un criteriu obiectiv, ar trebui să își asume consecințele acestei imposibilități. Or, în cauză, dimpotrivă, cel care se află într-o poziție în care poate doar să ia act de modificarea ratei dobânzii sau a taxelor/comisioanelor contractuale, este clientul.

Prin necircumstantierea in nici un mod a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterala a dobânzii curente contractuale, respectiv a taxelor/comisioanelor contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care sa-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea lor, aceste clauze încalcă prevederile legale incidente in materie, fiind de natura sa il prejudicieze pe consumator. Ele nu se raportează la un indicator precis, individualizat, acest factor fiind menționat generic drept „politica Băncii”, sau chiar fără nici o altă explicație. Aceasta modalitate de exprimare face ca respectivele clauze sa fie interpretate doar in favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proporționala scopului urmărit.

Având in vedere considerentele de fapt si de drept expuse in mod global cu privire cele două tipuri de clauze din contractul de credit dedus judecatii, instanța constată că clauza prevăzută in contractul de credit C_ /16.03.2007 incheiat intre părti la art. 9 pct. 9.2. privind posibilitatea bancii de modificare unilaterala a nivelului comisioanelor si taxelor este abuzivă si dispune anularea acesteia, respectiv, constată că clauzele prevăzute in contractul de credit C_ /16.03.2007 incheiat intre părti la art. 8 pct. 8.1, 8.3 privind posibilitatea bancii de modificare unilaterala a nivelului dobânzii sunt abuzive si dispune anularea acesteia.

Prin aplicarea și in aceasta situatie a principiilor care decurg din constatarea nulității absolute a clauzelor declarate abuzive, instanta va dispune corelativ obligarea pârâtei la calcularea și plata în favoarea reclamantului a sumelor încasate cu titlul de plată nedatorată reprezentând diferența dintre dobânda majorată unilateral si cea stabilită initial de părți la momentul încheierii contractului la care se adauga dobânda legală, cu titlu de daune interese, după cum urmeaza:

Dispune restituirea către reclamant de catre pârâta O. B. ROMÂNIA SA a sumelor constând in diferența dintre dobânda inițială de 6,5% pe an si dobânda majorată de la incheierea contractului de credit la zi, precum și dobânda legală aferentă de la data plății și până la data restituirii efective a acestor sume, restituirea urmând a se face in moneda CHF sau in echivalentul in lei la cursul BNR din ziua restituirii.

În ceea ce privește calcularea acestor sume, instanța a adoptat soluția de a obliga pârâta la efectuarea acestui calcul, în condițiile în care aceasta are atât cunoștiințele cât și materialele necesare în acest sens, efectuarea unui raport judiciar de expertiza furnizând informatii doar pâna la momentul efectuării calculului de catre expert, care nu este acelasi cu momentul efectuării restituirii efective.

3. In ceea ce priveste solicitarea de constatare a caracterului abuziv al clauzei referitoare la conditiile pe care ar trebui sa le indeplineasca notificarile dintre parti- art. 18.1, instanta constata ca acest gen de clauze sunt folosite in practică și nu sunt prin ele însele abuzive, având in vedere totodată ca contractul de credit fiind un contract unilateral, nu se puteau stabili clauze asemănătoare in favoarea împrumutatului.

Referitor la solicitarea de stabilire a unei noi formule de calcul a dobânzii prin fixarea unei marje fixe si utilizarea unei formule de calcul propuse de catre reclamant, instanța retine că principiul fortei obligatorii a contractelor expus anterior limiteaza demersul judecatorului care, este ținut de invoiala părților, acesta putând inlatura doar acele clauze care sunt abuzive. Astfel, urmeaza a fi respinsă solicitarea reclamantului, instanța considerând ca poate dispune numai in sensul identificării clauzelor abuzive, cu consecința anulării lor pentru incalcarea dispozitiilor legale stabilite prin Legea nr. 193/2000 in considerarea unui interes general (protecția consumatorilor) si implicit repunerea părților in situatia anterioara (ceea ce se traduce prin restituirea sumelor incasate de comerciant in temeiul clauzelor declarate abuzive si dobânda legală corelativă), instanța neavând nicidecum posibilitatea interferării în raportul contractual dintre părți.

Făcând aplicarea prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, fata de principiul disponibilitatii care guverneaza procesul civil, reține ca părtile nu au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a O. B. ROMÂNIA SA- AGENTIA Pta Trandafirilor Tg. M. ca lipsita de obiect

Respinge exceptia lipsei de obiect invocata de pârâta O. B. ROMÂNIA SA ca neintemeiată.

Respinge exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de pârâta O. B. ROMÂNIA SA ca neintemeiată.

Admite in parte cererea de chemare in judecata formulata și precizata de reclamantul G. I. F. ( CNP_), cu domiciliul ales in Tg. M., .. 8, jud. M. in contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA SA, ( CUI_, J40/_/1995), cu sediul in Bucuresti, .. 66-68, sector 1.

Constată că clauza prevăzută in contractul de credit C_ /16.03.2007 incheiat intre părti la art. 9 pct. 9.2. privind posibilitatea bancii de modificare unilaterala a nivelului comisioanelor si taxelor este abuzivă si dispune anularea acesteia.

Constată că clauza prevăzută in contractul de credit C_ /16.03.2007 incheiat intre părti la art. 9 pct. 9.1.a privind stabilirea unui comision de acordare de 2 % in cuantum de 806 CHF este abuzivă si dispune anularea acesteia si pe cale de consecință,

Dispune repunerea părților in situatia anterioara in sensul că dispune restituirea către reclamant de către parata O. B. ROMÂNIA SA a sumei de 806 CHF (sau echivalentul in lei la cursul BNR din ziua restituirii) precum și dobânda legală aferentă de la data plății și până la data restituirii efective de către pârâta a acestei sume.

Constată că clauzele prevăzute in contractul de credit C_ /16.03.2007 incheiat intre părti la art. 8 pct. 8.1, 8.3 privind posibilitatea bancii de modificare unilaterala a nivelului dobânzii sunt abuzive si dispune anularea acesteia.

Respinge restul pretențiilor invocate ca neintemeiate.

F. cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare se depune la Judecătoria Tg. M..

Pronunțată in conditiile art. 396 alin. 2 C. proc. civ. in data de 24.04.2015.

P. GREFIER

A. L. B. L.-N. P.

Fiind lipsă din instanță,

Semneaza Grefier șef Sectie civilă

I. M. C.

Red. A.L.B. Tehnored. L.N.P. 4ex. 11.08.2015

← Validare poprire. Sentința nr. 1129/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ		Anulare act. Sentința nr. 1982/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ →

Acţiune în constatare. Sentința nr. 2028/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 2028/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ