Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1823/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1823/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 1823/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU-M.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1823
Ședința publică din data de 17 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. C.
GREFIER: R. A. M.
Pe rol se află judecarea cererii formulată de către reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA – DIRECȚIA SILVICĂ M. în contradictoriu cu pârâtul M. V. D. având ca obiect acțiune în răspundere contractuală.
În lipsa părților.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 3.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 10.04.2015, și ulterior pentru data de astăzi, 17.04.2015.
JUDECĂTORIA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 16.12.2014 sub nr._, reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA, în contradictoriu cu pârâtul M. V. D. a solicitat: obligarea pârâtului să achite reclamantei suma de 2093,42 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor silvice de pază efectuate pentru anii 2012, 2013, și semestrul I al anului 2014, și cheltuielile de judecată constând în taxă de timbru.
În motivare, reclamanta a arătat că între dânsa – în calitate de prestator servicii și pârât în calitate de beneficiar s-a încheiat Contractul de prestări servicii silvice nr. 1062/19.10.2007 pentru o suprafață de 9 ha teren cu vegetație forestieră din proprietatea acestuia, contract încheiat potrivit art. 10 alin. 1 din Legea 46/2008, raportat la obligațiile instituite de art. 17 din Codul silvic instituite în sarcina deținătorilor de fond forestier.
Reclamanta, prin subunitatea Ocolul silvic Târgu M. și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, dar pârâtul nu a achitat contravaloarea serviciilor prestate facturate de reclamantă aferentă anilor 2012, 2013 și semestrul I al anului 2014, valoarea debitului acumulat de pârât însumând 2092,42 lei.
Reclamanta apreciază că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtului.
În drept, a invocat dispozițiile art 1350 Cod civil, contractul de prestări servicii nr. 1062/19.10.2007, art. 10, 17 C. silvic, HG 229/2009, art. 192 alin. 1 și 2 art. 193, 194, 451 NCPC.
În baza art. 411 a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În probațiune, reclamanta a depus următoarele înscrisuri în copii certificate: adresă RNP Romsilva nr. 8400/204 (f. 4), Contractul de prestări servicii silvice nr. 1062/19.10.2007 (f. 5), Contract de vânzare cumpărare nr. 159/_ (f. 6), PV de punere în posesie nr. 137/2003 (f. 7), CI M. V. D. (f. 8), Contract vânzare cumpărare parțial (f. 9), Facuri (f. 1016).
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în condițiile art. 201 alin. 1 NCPC, însă s-a prezentat la termenul de judecată stabilit pentru data de 3.04.2015, și a formulat apărări oral, învederând că se opune admiterii acțiunii formulate. Pârâtul a motivat că reclamanta nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația de pază a pădurilor, astfel că nu are motiv să plătească un serviciu care nu i –sa prestat.
În ce privește contractul dintre părți, pârâtul a arătat că acesta conține dispoziții contradictorii, pe de o parte indicând că se prelungește prin acordul părților, iar pe de altă parte – că se prelungește unilateral; astfel, pârâtul apreciază că respectivul contract nu mai este în vigoare.
În probațiune, pârâtul a depus Ordonanța pronunțată în cadrul Dosarului nr. 4125/P/2014, cu adresa de comunicare, și Referatul cu propunere de clasare din data de 12.11.2014 din cadrul aceluiași dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține:
În baza Contractului de prestări servicii silvice nr. 1062/19.10.2007, reclamanta s-a obligat față de pârât să presteze servicii silvice prin personal silvic de specialitate; contravaloarea prestațiilor prestației de pază a pădurii asumate de reclamantă s-a stabilit a fi de 4 lei/lună/ha; pârâtul s-a obligat să achite costul facturilor emise de reclamantă semestrial (până cel mai târziu la data de 31 martie și respectiv 30 septembrie a anului în curs). Contractul încheiat era valabil până la data de 31.12.2007. Potrivit art. 25 și 26 din contract, „25. Prezentul contract poate fi prelungit la expirarea lui cu acordul ambelor părți. Art. 26 Prelungirea se face cu acordul tacit al părților pe perioade de câte un an, iar tarifele reactualizate se vor comunica beneficiarului”.
În baza contractului încheiat între părți, reclamanta a emis facturile depuse la filele 10-16 din dosar, în perioada 3-09.2012- 3.06.2014, facturi ce însumează valoarea de 2092,42 lei. Pârâtul nu a contestat efectiv cuantumul indicat de respectivele facturi raportat la contractul încheiat între părți, și nici nu a contestat faptul că a omis să achite contravaloarea lor.
Apărările pârâtului vizează, pe de o parte, nevalabilitatea contractului încheiat, pe de altă parte, neîndeplinirea obligațiilor asumate de către reclamantă. De asemenea, pârâtul a învederat că reclamanta ar fi avut posibilitatea să recupereze valorile urmărite cu masă lemnoasă din partizile constituite, ce urmau a fi valorificate în acest scop.
Relevanță în cauză au dispozițiile art. 1350 C.civ, potrivit cărora „(1) Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii. (3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.”
Între părțile prezentului dosar s-a încheiat în anul 2006, contractul de prestări servicii indicat. Susținerile pârâtului în sensul că acest contract nu ar fi în prezent valabil nu au fost probate în nici un mod – nu s-a demonstrat intervenirea rezilierii contractului, sau vreun Proces verbal de predare a suprafeței, ca urmare a încetării contractului prin ajungere la termen. Mai mult, pârâtul nici nu a indicat o dată anume a încetării respectivului contract; dimpotrivă, el s-a arătat nemulțumit de faptul că reclamanta nu și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător obligațiile contractuale asumate, probând, astfel, că dânsul se aștepta de la aceasta să-și execute obligațiile contractuale în continuare, și după data de 31.12.2007. Chiar înscrisul depus de pârât în probațiune – Referatul cu propunerea de clasare, constată prezența pădurarului din cadrul Ocolului Silvic Tg. M. la cercetarea la fața locului efectuată, observându-se că reprezentanții reclamantei au efectuat și în luna iunie 2014 demersuri în temeiul contractului încheiat.
Simplul fapt că prevederile contractuale cu privire la modalitatea de prelungire a contractului aparent nu sunt consecvente, nu duc la concluzia că respectivul contract nu ar fi fost prelungit – contractul prevede explicit faptul că acordul în ce privește prelungirea efectelor contractului este tacit, astfel că, un eventual dezacord ar fi trebuit comunicat expres celeilalte părți, și se impunea a fi probat de partea care l-a invocat, raportat la dispozițiile art. 249 NCPC.
În ce privește criticile aduse de pârât modalității în care reclamanta și-a îndeplinit obligația de pază asumată, observăm că, potrivit art. 3 alin. 2 teza 1 din contractul încheiat între părți, „în cazul în care se asigură paza și titularul cantonului de pază nu justifică pagubele ce se produc, proprietarul va fi despăgubit conform legislației silvice în vigoare”. Reclamanta și-a asumat obligația contractuală să efectueze inspecții de fond periodice, iar pârâtul are posibilitatea să facă demersurile pe care le crede de cuviință pentru a-și recupera eventualele pagube suportate; în cadrul prezentului dosar, însă, el nu a formulat cerere reconvențională, și nu a probat o creanță certă, lichidă și exigibilă imputabilă reclamantei raportat la eventualele pagube pretinse.
Pe de altă parte, creanța pretinsă de reclamantă are natura certă – în conformitate cu prevederile art. 662 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora o creanță este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, în cazul de față – din contractul coroborat cu facturile emise; în ceea ce privește condiția lichidității creanței, în înțelesul impus de art. 662 alin. 3 C.pr.civ., instanța reține că și aceasta este îndeplinită, întrucât obiectul este determinat, creditoarea solicitând suma rezultată din facturile depuse la dosar; apreciem, de asemenea, că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 662 alin. 4, respectiv, obligația pe plată a sumei pretinse este exigibilă, termenele de plată pentru serviciile asumate fiind prevăzute concret în cadrul contractului semnat de pârât (art. 17).
În ce privește dispozițiile art. 29 din contractul încheiat, ce prevede posibilitatea acoperirii cheltuielilor datorate de pârât cu masa lemnoasă din partizile sale, apreciem acesta instituie o modalitate de executare a obligației, odată ce aceasta a fost stabilită în sarcina pârâtului de comun acord, sau de instanță.
Pentru considerentele expuse, instanța va admite acțiunea formulată, și va obliga pârâtul să achite reclamantei suma de 2093,42 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor silvice de pază efectuate pentru anii 2012, 2013, și semestrul I al anului 2014.
În baza art. 453 NCPC, se impune admiterea cererii reclamantei de obligare a pârâtului – parte care a pierdut procesul la plata către reclamantă a sumei de 151,5 lei- reprezentând cheltuieli de judecată – taxă de timbru achitată potrivit chitanței de la fila 17 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA, J_, C. R_, cu sediul în București, sector 2, ., în contradictoriu cu pârâtul M. V. D., CNP –_, cu domiciliul în Nazna, ., județul M..
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 2093,42 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor silvice de pază efectuate pentru anii 2012, 2013, și semestrul I al anului 2014.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 151,5 lei- reprezentând cheltuieli de judecată – taxă de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Târgu M..
Pronunțată potrivit art. 396 alin. 2 NCPC, azi, 17.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. C. C. R. A. M.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1871/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1835/2015. Judecătoria... → |
|---|
