Plângere contravenţională. Sentința nr. 1871/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 1871/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 1871/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU M.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1871
Ședința publică din 20 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. A. N.
GREFIER: M. M.-E.
Pe rol judecarea acțiunii formulate de petenta R. P. SRL, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 06.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 20.04.2015.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.09.2014, petenta R. P. SRL a solicitat anularea procesului verbal de contravenție atacat ca nelegal și netemeinic, exonerarea societății petente de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 5.000 lei și, în subsidiar, în locuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea cererii, petenta a arătat că la data de 29.08.2014 societatea petentă a fost sancționată în temeiul prevederilor art. 23 alin. 1 lit. c din Legea nr. 108/1999
republicată pentru încălcarea prevederilor 23 alin. 1 lit. c din același act normativ, cu
amendă contravențională în cuantum de 5.000 lei, reținându-se în sarcina societății
fapta că pentru persoanele angajate nu exista certificate medicale care să
ateste faptul că sunt apte de muncă.
Petenta a invocat excepția nulității absolute a procesului verbal atacat, arătând faptul că procesul verbal de contravenție nu cuprinde data, ora și locul comiterii faptei. Referitor la modalitatea de descriere a faptei acesta trebuie să se circumscrie
prevederilor legale, respectiv art. 16 din OG. 2/2001 fiind obligatorie indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor
împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, însă inspectorii de muncă au omis să menționeze data, ora și locul comiterii presupusei fapte contravenționale în cuprinsul procesului-verbal.
Totodată, petenta a arătat că în cuprinsul procesului-verbal nu se indică textul legal unde se menționează că fapta reținută în sarcina petentei este sancționată, aspect care atrage de asemenea nulitatea procesului-verbal contestat. Nu în ultimul rând, nicăieri în cuprinsul textelor legale cuprinse în procesul verbal contestat nu se menționează fapta descrisă și imputată societății petente și sancțiunea aplicabilă în caz de nerespectare. In lipsa menționării în mod expres a textului legal prin care se sancționează presupusa faptă reținută în sarcina societății noastre, este evident că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate, petenta fiind în imposibilitate de a-și formula apărările.
De asemenea, procesul verbal de contravenție nu a fost semnat de către reprezentantul societății petente, iar cele consemnate în procesul verbal contestat nici nu au fost confirmate de vreun martor. Ori, potrivit art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient, iar în cazul în care contravenientul nu se află de fată, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor.
Având în vedere că procesul verbal de contravenție nu a fost semnat de către reprezentantul societății, petenta a arătat că agentul constatator trebuia sa facă mențiuni cu privire la refuzul reprezentantului societății petente de a semna procesul verbal de contravenție.
Petenta a mai menționat faptul că agenții constatatori nu erau împuterniciți să efectueze controlul societății petente. Astfel, potrivit prevederilor art. 3 alin. 2 din Legea nr. 252/2003 privind Registrul Unic de Control, organele de control au obligația de a consemna în registru, înaintea începerii controlului, următoarele elemente: numele și prenumele persoanelor împuternicite de a efectua controlul, unitatea de care aparțin, numărul legitimației de control, numărul și data delegației/ordinului de deplasare, obiectivele controlului, perioada controlului, perioada controlată, precum și temeiul legal în baza căruia se efectuează controlul. Ori, astfel cu se poate observa, agenții constatatori menționează în Registru Unic de Control faptul că controlul se efectuează în data de 01.07.2013. Din același Registru Unic de Control, reiese faptul că agenții constatatori au obținut delegațiile în baza cărora au fost împuterniciți să efectueze controlul în data de 01.07.2013. Prin urmare, potrivit Registrului Unic de Control, rezultă că la data întocmirii procesului verbal de control - 10.06.2013, agenții constatatori nu aveau delegație (ordin de serviciu) nu erau împuterniciți de către organul de conducere al instituției să efectueze controlul asupra societății petente.
Petenta a mai arătat faptul că a învederat agentului constatator că pentru fiecare persoană angajată a societății au fost efectuate analizele medicale obligatorii, însă datorită mutării sediului societății și implicit a actelor (inclusiv a dosarelor de personal), nu s-au găsit în timpul scurt care ni s-a pus la dispoziție.
Petenta a mai arătat faptul că analizele medicale au fost efectuate, dovadă fiind și contractul de prestări servicii nr. 45/08.11.2013 încheiat între societatea petentă și Cabinetul medical individual dr. Sajgo E.. Având în vedere că certificatele medicale nu au fost găsite, societatea petentă a procedat la refacerea analizelor personalului, dovadă fiind înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Astfel, a petenta a considerat că sancțiunea aplicată societății este mult prea mare raportat la starea de fapt și la consecințele faptei reținute în sarcina sa.
În drept, petenta a invocat dispozițiile HG nr. 1256/2011, OG nr. 2/2001.
La data de 05.01.2015, intimata a depus întâmpinare la dosarul cauzei, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, menținerea procesului-verbal de contravenție și obligarea petentei la plata amenzii contravenționale în cuantum de 5.000 lei.
În susținere, intimata a arătat că . nu a respectat obligația de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă, documentele și informațiile solicitate, necesare controlului, respectiv, nu a pus la dispoziția inspectorilor de muncă, pentru persoanele active angajate în cursul anului 2014, și anume pentru D. C. N., F. C. loan, Galit G., K. G. T., Markodi Erhardt Szabolcs, M. Szidonia și M. Krisztina, certificatele medicale care constată faptul că aceste persoane sunt apte pentru prestarea muncii. Față de cele constatate, s-a întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/29.08.2014, prin care s-a aplicat ., sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum minim de 5.000 lei.
Intimata a arătat că, contrar susținerilor societății petente, procesul verbal de
Intimata a mai menționat că, în ceea ce privește Legea nr. 252/2003 privind registrul unic de control, aceasta nu conține dispoziții în baza cărora să poată fi constatată nulitatea unui proces verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor.
Totodată, intimata a menționat faptul că, dosarul personal al salariaților trebuie să cuprindă printre altele, actele necesare angajării, iar printre actele necesare angajării se numără și certificatul medical care constată faptul că cel în cauză este apt pentru prestarea acelei munci. Astfel, petentei, atunci când i-au fost solicitate dosarele personale ale salariaților, avea obligația de a prezenta inspectorilor de muncă inclusiv certificatele medicale ale salariaților prin se constată că aceștia sunt apți pentru prestarea acelei munci. Ori, a mai arătat intimata, așa cum au constatat și inspectorii de muncă și cum rezultă și din nota explicativă dată de către administratorul societății petente în data de 29.08.2014, petenta nu a respectat obligația de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă, documentele și informațiile solicitate, necesare controlului. Mai mult decât atât, a învederat intimata, motivele invocate pentru care petenta nu a prezentat documentele solicitate, nu pot fi luate în considerare, aceasta având obligația conform legii de a prezenta documentele solicitate de către inspectorii de muncă.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 și următoarele din C. Proc. Civ.; O.G. nr. 2/2001; Legea nr. 53/2003, republicată - Codul muncii, H.G. nr. 500/2011, Legea nr. 108/1999, republicată, precum și pe celelalte dispoziții legale invocate în această întâmpinare.
În probațiune, la dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: procesul-verbal de contravenție (f.10-11), anexă de constatare a neconformităților (f.12), contract de prestări servicii (f.15-16), fișe de aptitudine (f.17-26), proces-verbal de control (f.52-53), înștiințare (f.56), notă explicativă (f.57, f.67), fișe de identificare (f.63-66).
Analizând cererea de față, instanța reține următoarele:
La data de 29.08.2014 societatea petentă . a fost sancționată în temeiul prevederilor art. 23 alin. 1 lit. c din Legea nr. 108/1999
republicată pentru încălcarea prevederilor 23 alin. 1 lit. c din același act normativ, cu
amendă contravențională în cuantum de 5.000 lei, reținându-se în sarcina societății
fapta că pentru persoanele angajate nu există certificate medicale care să
ateste faptul că sunt apte de muncă.
În concret s-a reținut că petenta nu a respectat obligația de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă, documentele și informațiile solicitate, necesare controlului, respectiv, nu a pus la dispoziția inspectorilor de muncă, pentru persoanele active angajate în cursul anului 2014, și anume pentru D. C. N., F. C. loan, Galit G., K. G. T., Markodi Erhardt Szabolcs, M. Szidonia și M. Krisztina, certificatele medicale care constată faptul că aceste persoane sunt apte pentru prestarea muncii. Față de cele constatate, s-a întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/29.08.2014, prin care s-a aplicat ., sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum minim de 5.000 lei.
Contrar susținerilor societății petente, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/29.08.2014, respectă în totalitate prevederile statuate de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, la redactarea actului sancționator au fost respectate prevederile art. 16 din O.G. nr. 2/2001, acesta conține toate elementele de validitate respectiv: numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
În procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/29.08.2014 s-a indicat în mod precis locul încheierii procesului verbal, se arată atât data comiterii faptei cât și locul unde aceasta a fost săvârșită.
Nu este incident niciunul din cazurile în care procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor se sancționează cu nulitate, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, modificată și completată. în aceste condiții, solicitarea petentei, de a se constata nulitatea a procesului verbal atacat, este lipsită de temei.
Potrivit art. 12 al. 2 din Legea nr. 108/1999 rep., „În exercitarea atribuțiilor de serviciu, inspectorii de muncă exercită atribuții de autoritate de stat”. Drepturile inspectorilor de muncă aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu sunt prevăzute expres și limitativ de prevederile art. 18 din Legea nr. 108/1999 rep., iar În baza art. 21 din același act normativ, „Persoanele fizice sau juridice controlate au obligația de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă documentele și informațiile solicitate de către aceștia, necesare controlului ori cercetării evenimentului”.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 108/1999 rep., „inspectorii de muncă sunt competenți să constate și să sancționeze toate faptele care potrivit legii, constituie contravenții și pentru care se prevede că agentul constatator face parte din personalul Ministerului M., Familiei și Protecției Sociale, al direcțiilor de muncă și protecție socială, al inspectoratelor de muncă.”
În baza prevederilor Legii nr. 108/1999, dosarul personal al salariaților trebuie să cuprindă printre altele, actele necesare angajării, iar printre actele necesare angajării se numără și certificatul medical care constată faptul că cel în cauză este apt pentru prestarea acelei munci. Astfel, petenta, atunci când i-au fost solicitate dosarele personale ale salariaților, avea obligația de a prezenta inspectorilor de muncă inclusiv certificatele medicale ale salariaților prin se constată că aceștia sunt apți pentru prestarea acelei munci.
Așa cum au constatat și inspectorii de muncă și cum rezultă și din nota explicativă dată de către administratorul societății petente în data de 29.08.2014, petenta nu a respectat obligația de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă, documentele și informațiile solicitate, necesare controlului.
Întrucât pe parcursul judecății contestatoarea-petentă nu a făcut în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal atacat (deși potrivit disp. art. 10 și 249 Cod proced. civilă îi incumba sarcina acestei probe) și întrucât în speță nu se poate reține existența unei cauze de nulitate absolută, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa ca act administrativ.
Pe de altă parte, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001 - care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care, coroborat cu art. 38 al.3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului verbal nu a fost răsturnată), instanța consideră că sancțiunea avertismentului este suficientă în speța de față pentru a i se atrage atenția asociației contraveniente asupra necesității respectării dispozițiilor legale în materie.
Opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art. 21 al. 3 din același act normativ (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului”) și ale art. 7 alin.3 (prin care se prevede că avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor nu prevede în mod expres această sancțiune).
Astfel, asociația petentă nu a mai fost sancționată contravențional pentru încălcarea reglementărilor legale în materia relațiilor de muncă, și chiar înainte de efectuarea controlului intimatei a procedat la remedierea neregularităților constatate.
La dosarul cauzei a fost depus contractul de prestări servicii nr. 45/08.11.2013 încheiat între societatea petentă și CMI dr. Sajgo E., fiind emise certificatele de analize medicale ale personalului societății (filele 15-29).
În consecință, față de pericolul social concret redus constatat, determinat de necesitatea atingerii scopului preventiv și educativ al sancțiunii contravenționale, care nu este un scop în sine, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va fi admisă în parte plângerea contravențională și va fi înlocuită amenda de 5.000 lei aplicată prin procesul-verbal atacat cu sancțiunea avertismentului, exonerând societatea petentă de plata amenzii contravenționale.
De asemenea, i se va atrage atenția contravenientei (prin reprezentant legal) atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite și i se va recomanda să respecte pe viitor dispozițiile legale în materia relațiilor de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în Tg-M., Pasajul Mimozelor nr. 3, ., jud. M., J_, cod fiscal_, prin reprezentant legal administrator S. L., cu sediul procesual ales în Tg-M., ., . în contradictoriu cu intimata Inspectoratul Teritorial de Muncă M. (cu sediul în Tg-M., .. 2, jud. M.), împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/29.08.2014.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 5.000 lei aplicată societății petente cu sancțiunea avertismentului și, în consecință, exonerarea petentei de plata amenzii contravenționale în cuantum de 5.000 lei.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Tg-M..
Pronunțată în ședința publică din 20.04.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
I. A. N. M. E. M.
Red. IAN
4 ex./05.06.2015
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1823/2015.... → |
---|