Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 5597/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 5597/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 5597/2015

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5597

Ședința publică din data de 09 decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. S. A. R.

GREFIER: B. T.

Se află pe rolul instanței judecarea cererii formulată de către reclamanta . REASIGURARE SA, în contradictoriu cu pârâtul M. TÂRGU M., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.

În lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că mersul dezbaterilor este consemnat în încheierea de ședință pronunțată la data de 23 noiembrie 2015, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 9 decembrie 2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 23 noiembrie 2015, în dosarul_/320/2013 al Judecătoriei Târgu-M., instanța a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . REASIGURARE SA, în contradictoriu cu pârâtul M. Târgu-M., formându-se astfel dosarul nr._ al acestei instanțe, având ca obiect cererea formulată de reclamanta G. R. asigurare Reasigurare, în contradictoriu cu pârâtul M. Tg M., prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei 7199,59 lei, cu titlu de despăgubiri, precum și la plata dobânzii aferente.

Prin notele de ședință formulate la data de 14.09.2015, reclamanta a declarat că renunță la judecarea cererii față de pârâtul M. Târgu-M.. În motivare, reclamanta a arătat că dintr-o eroare materială de redactare a chemat în judecată și această parte.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 406 Cod procedură civilă și a solicitat instanței să ia act de cererea formulată și să dispună scoaterea din dosar a pârâtului M. Târgu-M..

Prin notele depuse la data de_, pârâtul a arătat că este de acord cu renunțarea la judecată solicitată de reclamantă.

Analizând cererea de renunțare, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă, reclamantul poate renunța oricând la judecată fie verbal, în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, iar față de prevederile alin. 4, instanța reține că pârâtul și-a exprimat acordul expres cu privire la renunțarea reclamantei la judecarea prezentei cererii.

În consecință, instanța urmează să ia act de renunțarea la judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act că reclamanta . REASIGURARE SA, cu sediul în București, . Gaulle nr. 15, sector 1, înregistrată la ORC sub nr. J40/_/2007, CUI_, cont bancar RO25 BTRL 0650 1202 N726 26XX, reprezentată legal prin Președinte Directorat M. A. și convențional prin av. N. N., a renunțat la judecarea cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul M. TÂRGU M., cu sediul în Tg M., P-ța Victoriei Nr. 3, jud. M., C._, cont bancar RO03 TREZ_X_, reprezentant prin Primar dr. F. F., având ca obiect răspundere civilă delictuală.

Cu drept de recurs în termen 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Tîrgu M..

Pronunțată potrivit art. 396 alin.2 Cod Procedura Civilă, astăzi, 9 decembrie 2015.

PREȘEDINTE

C. S. A. R.

GREFIER

B. T.

Redactat: C.S.A.R.

tehnoredactat: B.T.

_ ; 4 exemplare.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 5597/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ